Moartea lui Ion Creangă: ucis de boală ºi de tristeţe
  • 20-01-2025
  • 0 Comentarii
  • 169
  • 1

 

La 31 decembrie 1889 se stingea din viață marele povestitor român Ion Creangă. A trecut la cele veșnice la vîrsta de 52 de ani, la numai cîteva luni după moartea bunului său prieten, Mihai Eminescu.

Atunci, în Ajunul Anului Nou, Creangă institutorul, marele povestitor al Junimii şi răspopitul Ieşilor, se prăbuşea pe podeaua unei tutungerii din Iaşi. Murise în urma unui atac de apoplexie.

Cîteva detalii despre ultimele luni din viaţa scriitorului ni le oferă George Călinescu, în volumul ,,Viaţa şi opera lui Ion Creangă”: „Creangă a moştenit de la mama sa epilepsia, o boală ce i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani de viaţă. Ion Creangă ameţea des şi chiar cădea pur şi simplu din picioare. Starea sa gravă de sănătate îl facea pe scriitor să îşi ia concedii medicale de câteva luni, iar uneori acestea se întindeau şi pe durata unui an de zile. În aceste perioade, Ion Creangă mergea la băi, la Slănic, iar când se întorcea, de fiecare dată se simţea mai bine. Cum nu se sinchisea să slăbească, aşa cum l-au sfătuit medicii, şi continua să mănânce mult şi să bea din belşug, corpul său devenise mult prea slăbit”.

Din cauza problemelor de sănătate, Ion Creangă nu mai avea puterea să-și aștearnă gândurile pe hârtie, așa cum menționează Titu Maiorescu, într-o scrisoare pe care a trimis-o în 1887, către ,,România Jună”, de la Viena: „Poate ar mai scrie şi I. Creangă (institutor la Iaşi) ceva, dar este bolnav.(A devenit epileptic: nu prea avem noroc cu oamenii noştri de talent)”.

De altfel, Creangă suferise deja un atac de inimă puternic, iar multă lume a crezut că scriitorul a decedat. Unele ziare din Bucureşti chiar au dat ştiri cum că Ion Creangă ar fi trecut la cele veşnice. „Dacă atâta era să-mi fie toată jelania după moarte, îmi pare bine că n-am murit încă – și deie Dumnezeu să mor când m-or găsi oameni cărora să le pese ceva mai puţin de unul ca mine” –  aşa a reacţionat scriitorul la ştirile care anunțau decesul său.

Însă ceea ce l-a prăbuşit cu adevărat pe Creangă, spune George Călinescu, este moartea prietenului său de suflet, Mihai Eminescu, urmată și de cea a Veronicăi Micle, pe care Creangă o îndrăgise mult. Criticul literar spune că mulţi dintre cunoscuţi l-au văzut pe Creangă la bojdeucă plângând zile în şir: „Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima lui. De acum, el se gândi cu seriozitate la stingere şi-ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare. Ca diacon, nu prea se gândise la astfel de lucruri, luat de necazurile vieţii, şi nici seminarul nu avea obiceiul să răscolească sufletul cu nişte probleme care nu trebuie popilor de ţară”, povestea criticul literar George Călinescu, despre drama prin care trecea Ion Creangă după moartea lui Mihai Eminescu.

De altfel, din acel moment, Creangă a refuzat să se mai îngrijească, crizele sale se îndeseau, iar scriitorul intrase în concediu de boală. Se îngrăşase mult şi nu-i mai păsa de nimic. Le spunea multora că s-a stins odată cu Eminescu.

Pe la jumătatea lunii decembrie 1889, tipograful Ionescu îl găsi pe Ion Creangă retras în bojdeuca lui. Era cam bolnav și avea iar gust de glumă. Dar era încredințat ca va muri: „Bre – se căi el – tare îmi pare rău ca-s bolnav, și mă tem c-am să mor și n-am să pot scrie anecdota cu moș Haralambi și încă vreo doi-trei ce le am în cap”.

În ziua de 31 decembrie a acelui an, în Iaşi era o iarnă cumplită, iar urătorii porniseră deja să apară pe uliţe. Toată lumea era bine dispusă şi oamenii îşi adresau tradiţionalele urări de Anul Nou.

La prânz, Creangă a ieşit şi el din casă şi a mers până la tutungeria din Strada Goliei 51, unde era fratele său Zahei. Acolo, scriitorul a suferit o criză de epilepsie şi un atac de apoplexie, căzând ca secerat la pământ. Scena morţii lui Ion Creangă este descrisă de George Călinescu în volumul „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”: „Vremea era urâtă, a ploaie, şi zăpada îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului (aşa cel puţin pare mai probabil) în tutungeria lui din Strada Goliei 51, unde se afla frate-său Zahei. Era o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară. Aci Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac şi de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se pare (amintirea contemporanilor e ceţoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă. Unii şi-aduc aminte că au ridicat mortul din Ţicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului. Avea două lumânări la cap şi lumea îl privea. Faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă ca pentru vorbire. Numai flăcările pâlpâitoare ale făcliilor dădeau ochilor scufundaţi luciul ceros al morţii”, aşa a povestit George Călinescu episodul morţii unuia dintre cei mai iubiţi scriitori români.

A doua zi, fiind sărbătoare (Sf. Vasile cel Mare), nu toată lumea află de moartea povestitorului. Tipograful Ionescu și Miron Pompiliu se îngrijesc de înmormântare. Zahei aleargă și el pe la cine știe cine, și părintele Gheorghe Ienăchescu pretinde a fi avut el sarcina îngropării. Vasile Pogor, care era primar, dădu locul de veci la cimitir. În sfârșit, se răspândi în pripă o invitație (…) concepută în acest stil: „IOAN CREANGĂ – Profesor în vârstă de 52 de ani, după o lungă suferință a încetat din viață în ziua de 31 decembrie 1889. Înmormântarea va avea loc marți, 2 ianuarie, ora unu precis la cimitirul «Eternitatea» (Iași) unde se află depuse rămășițele lui. Fiii, frate și surori roagă pe toți amicii, colegii și cunoscuții a asista la înmormântare”.

La slujba de înmormântare însă „nu au asistat prea mulți, fiindcă invitațiile nu au fost împărțite la timp și mai ales deoarece vremea era rea. Ploua de două zile, zăpadă se topise și deodată un ger umpluse ulițele de ghețuș. Lumea se temea să iasă pe stradă. Veniră învățătorii, elevi și studenți, Artur Stavri, Eduard Gruber și alții. A fost prezent și tînărul licențiat Nicolae Iorga, precocele savant care uimise lumea intelectuală din capitala Moldovei după performanța sa de a absolvi în timp record Facultatea de Litere a Universității din Iași (între 27 septembrie 1888, data înscrierii, și 19 decembrie 1889, momentul susținerii licenței).

Sicriul era înconjurat de coroane, dintre care numai una din partea unui junimist, anume Nicu Gane. Pe panglica coroanei lui Constantin Creangă (fiul povestitorului), se citi inscripția: „Voitorului meu de bine, scump prieten și tată“.

Se ținură obișnuitele cuvântări. Eduard Gruber rosti, în numele cercului literar, următorul necrolog:

„Jalnică adunare, o dureroasă datorie, cea de pe urmă, ne adună azi pe toți în fața mormântului unde în curând va odihni pentru vecie Ion Creangă, acest fruntaș al literaturii române. Nemângâiatul fiu, rudele, prietenii și tinerimea entuziastă, admiratoare a lui Creangă, își simt acum inima zdrobită și cugetarea înnourată în fața muțeniei și a neclintirei în care el zace, muțenie și neclintire care ne fac să ne îngrozim și să ne podidească lacrimile, pentru că nu mut și nu neclintit a fost Creangă în viața lui”.

„Altă moarte se cădea feciorului Smarandei și al lui Ștefan a Petrei, care se rătăcise dincolo de Siret, adus de căruța lui moș Luca. El trebuia să fie purtat în căruță cu boi, în port țărănesc, cu mâinile încrucișate, bocit creștinește de babe și de multele lui rubedenii, tămâiat și prohodit de popii și dascălii satului său, înmormântat în ograda bisericii pe lângă care se jucase și învățase, pentru ca femeile să presare la praznice tămâie într-un hârb, pe groapa sa năpădită de ierburi, și să se jeluiască cu capul rezemat de strâmba cruce, în apropierea ruinoasei cetăți a Neamțului, prin care seara trec domoale vitele, acolo unde se vede încețoșat Ceahlăul, și Ozana s-aude clipocind. I-a fost dat altfel”.

Ultimul drum al povestitorului,
marcat de o întîmplare tulburătoare

De la Barbu Lăzăreanu (via poetul Ioan Păun Pincio) ne-a rămas relatarea unui moment macabru legat de înmormântarea lui Ion Creangă. Ioan Păun Pincio locuia, în acea vreme, la Iași, pe o stradă râpoasă, în apropiere de bojdeuca cu cerdac a lui Creangă. Acesta a participat la înmormântarea povestitorului pe 2 ianuarie 1890 și a consemnat un detaliu neplăcut, petrecut după prohodul și cuvântările din biserică, atunci când sicriul a fost ridicat și cortegiul a pornit spre groapă. Era un ger cumplit, cu ghețuș și zăpadă topită. Păun povestea că au trebuit să ducă sicriul cu rămășițele pământești ale lui Creangă pe umeri, deoarece dricul cu cai nu s-a încumetat să coboare povârnișul repede și alunecos.

În aceste împrejurări, unii dintre purtătorii năsăliei au alunecat, căzând, iar trupul lui Creangă a fost aruncat afară din coșciug, rostogolindu-se prin zăpada topită până în vale. Cineva dintre cei prezenți ar fi șoptit în glumă: „Ioane, nici acum nu ai stare!”.

Poetul Ioan Păun Pincio a dat și el o mână de ajutor ca trupul neînsuflețit al marelui scriitor să fie ridicat, pus în sicriu și dus cu băgare de seamă la locul de odihnă.

* * *

,,Când groapa de clasa I de la «Eternitatea» se acoperi de pamânt, rude și prieteni scotociră prin bojdeuca răposatului. Capitanul Constantin Creangă (fiul povestitorului) găsi pe undeva strânși destui bani, de vreme ce dărui numaidecât 9.000 de lei pentru tipărirea operei defunctului său părinte. Pe fundul unei lăzi se afla o păpușă în chip de popă, cu potcap în cap, pe care sta scris «popa Smanrana». Unul îi culese fluierul. Țiitoarea (concubina lui Creanga, Tinca Vartic) lăsată în bojdeucă a scăpat în sfârșit de terfeloage ( manuscrisele scriitorului) care îi ședeau de atâta vreme în gât și făcu în fine curățenie. Trăi acolo și se mărită mai târziu cu un ins, devenind «doamna Ecaterina Deliu». Ea nu știu niciodată pentru ce vine lumea într-un bordei surpat, dar întinse mâna pentru bacșiș și muri de beție în 1912. Bojdeuca marelui povestitor moldovean Ion Creangă ramase dezolată pe marginea râpei, copacii se uscară, iar pe dealul altădată gol începu sa răsară o turma albă de căsuțe”. (Sursa: George Călinescu -,,Ion Creangă. Fragmente din capitolul XII, ,,Cei din urmă ani și moartea”).

R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite