Moara lui Assan, un monument lăsat să se prăbușească sub povara intereselor obscure
  • 10-01-2022
  • 0 Comentarii
  • 95
  • 0

În imediata apropiere a Pieței Obor, una dintre clădirile care vreme de mai bine de un secol a reprezentat un capitol important al istoriei Bucureștilor zace bine ascunsă după lama de blocuri (comuniste) de pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Este vorba de Moara lui Assan, una dintre clădirile istorice ale Capitalei. Trecută prin două incendii devastatoare și lăsată pradă hoților de fier vechi, fosta „moară de foc de la Obor”, cum mai era cunoscută în epocă, a devenit un loc periculos în care istoria se conjugă la timpul trecut printre dărîmături.
Intrată în peisajul Capitalei în anul 1853, Moara lui Assan a fost prima moară cu abur din România. Clădirea a fost ridicată de constructori germani pe un teren cumpărat de Gheorghe Assan de la Epitropia Ghica, ulterior proprietatea extinzîndu-se prin achiziționarea de terenuri de la locuitorii din jur. Clădirea morii a fost ridicată într-o perioadă cînd în București nu exista nici măcar o fabrică de cărămidă. Un secol și jumătate mai tîrziu, zidurile încărcate de istorie încearcă să reziste cu stoicism sub povoara intereselor obscure și a indiferenței autorităților. Cel mai recent exemplu este incidentul petrecut în februarie 2013, cînd un zid exterior al fostei mori s-a prăbușit din cauza furturilor de fier vechi din structura de rezistență. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă incidentul a provocat bucurie în mediul imobiliar. Asta pentru că decizia de clasare a Morii lui Assan ca monument istoric în anul 2004 a făcut ca destinația terenului pe care aceasta se află construită să nu poată fi schimbată atîta timp cît fosta moară este încă în picioare. De atunci seria evenimentelor nefericite au început să afecteze monumentul istoric.
Date istorice
Povestea acestei opere a fost pusă cap la cap de doi dintre cei mai cunoscuți negustori și industrialiști din acele vremuri: George Assan (1821–1866) și Ion Martinovici (1820–1882).
Om înstărit și moștenitor al unor averi importante, George (Gheorghe în alte documente) se folosește de toată puterea financiară și relațiile sale cu lumea bună a Bucureștilor și, împreună unul dintre apropiații săi, Ion Martinovici, începe ridicarea primei mori cu aburi din România. Aproape o lună de zile a durat transportarea utilajelor pentru moară, acestea fiind aduse pe cale navală, cu vaporul de la Viena la Giurgiu, iar apoi pe cale terestră, de la Giurgiu la București. Ca fapt divers, mașina cu aburi produsă de Casa Spiegel cîntărea 7 tone iar din cauza acestui motiv, pentru o siguranță sporită, au fost consolidate toate podurile şi podeţele pe unde urma să treacă.
Pentru o astfel de construcție, ingineri, arhitecți și meșteri nemți și-au unit forțele pentru a duce la capăt dorința lui Assan și Martinovici. În acele vremuri, instituțiile statului, primăria în acest caz, impuneau anumite limite de înălțime pentru diferite subansambluri ale construției în sine. Astfel că, deși au proiectat în primă fază ca unul dintre coșurile fabricii să aibă 26 de metri, constructorii au fost nevoiți să se oprească la înălțimea de 10 metri după ce primăria le-a stopat dezvoltarea. După plata unor compensații către primărie, coșul a fost ridicat pînă la înălțimea proiectată inițial. Moara din Colentina devenise o curiozitate pentru Bucureşti şi pentru împrejurimile sale. Mai ciudat e faptul că, odată pusă în funcţiune moara cu aburi, a fost imposibil să fie convinşi brutarii să vină să-şi macine grîul la acea moară, pentru că, ziceau ei, dacă maşinăria mergea cu ajutorul focului şi scotea fum, nu era posibil să nu ardă şi făina.
În anul 1903 a fost sărbătorită o jumatate de secol de la înființare și, cu acest prilej, s-au mai adăugat cîteva construcții, iar la clădirea principală în vîrful turnului s-a pus un ceas mare, avînd dedesubt, în cifre de bronz, mari și vizibile de departe, anii 1853 – 1903. Ceasul lui Assan, care funcționa exact, a fost zeci de ani măsurătorul timpului pentru toți oamenii din zona Obor-Colentina.
Instalaţia morii a fost una dintre cele mai moderne. Piatra de măcinat a dispărut curînd pentru a face loc unor cilindri din oţel şi din porţelan, printre care sînt trecute grîul şi celelalte produse de 15-16 ori pînă cînd operaţia este completă. Maşinile acestei mori moderne erau la fel de complicate ca şi diagrama care reprezintă drumul pe care-l parcurge grîul în moară. Moara lui Assan măcina la 1910 pînă la 7 vagoane de grîu pe zi, producînd pînă la 4 vagoane de făină, ce alimentau o treime din populaţia Bucureştiului de atunci, adică 100.000 de oameni pe zi şi producea mărfuri în valoare de 3.000.000 de lei anual.
Situaþia după naþionalizare
Moara de la Obor, modernizată constant de foștii proprietari, a fost naționalizată de comuniști în iunie 1948. În același an, odată cu confiscările ilegale ordonate de comuniști, este arestat și Basil (Vasile) Assan, fiul lui George Assan, care la acea dată era unic acționar al Fabricilor Assan.
Pe durata anchetei, după ce a fost torturat, Assan ar fi fost aruncat de la etajul 5 al Prefecturii Poliției Capitalei, familiei comunicîndu-i-se că s-a sinucis. După 1950, în zona Morii Assan au funcționat mai multe întreprinderi, printre care Fabrica de pîine „Grîul” și Fabrica de ulei „13 Decembrie”. O parte din utilajele morii au ajuns pe post de exponate la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida sau în alte instituții. În prezent, la Muzeul Tehnic din București poate fi văzut un cilindru din instalația morii cu aburi Assan din anul 1853, exponat care a fost achiziționat, la începutul secolului trecut, chiar de fondatorul muzeului, inginerul Dimitrie Leonida.
Gigant economic
Societatea Anonimă Fabricile Assan, cum era numită în acte moara construită de Gheorghe Assan, a fost dezvoltată constant de către fiul acestuia, Vasile. În anul 1894, acesta introduce metoda de extragere cu benzină a uleiurilor şi construiește o secție specială pentru lacuri şi vopseluri de ulei. Vechea afacere moștenită de la tatăl său tocmai se transformase într-un gigant economic. Astfel, pe lîngă măcinatul grînelor, uzina a început să ofere o gamă largă de produse: variate tipuri de uleiuri, atît cele extrase din in, rapiță și floarea soarelui pentru fabricarea untdelemnului, cît și a celor secative utilizate la vopsire, precum și lacuri, ipsosul, grăsimile consistente și vegetalina, obținută prin procesarea nucilor de cocos. Remarcabil este faptul că mare parte a materiei prime utilizate pentru obținerea acestor produse provenea din cele mai exotice țări: China, Japonia, Zanzibar, Mozambic, Siera Leone, Noua Zeelandă, ș.a.. După naționalizarea din iunie 1948, toată această gamă de produse a dispărut, odată cu ele și parfumul unei epoci. La scurt timp, în clădirile societății Assan au început să funcționeze două entități: Fabrica de pîine „Grîul” și Fabrica de ulei „13 Decembrie”, devenite în anii ’80 Întreprinderea de morărit „Grîul” și, respectiv, IAS „30 Decembrie” Fabrica de ulei. Separate de un gard metalic, cele două societăți s-au adaptat schimbării de regim din decembrie ’89, continuînd să desfășoare activități economice pînă la începutul anilor 2000, cînd fabricarea pîinii și producerea uleiului încetează. 32 de ani mai tîrziu, fostele fabrici arată ca după război.
Istorie transformată în moloz
Declinul fostei mori a început în anul 2005. Atunci au dispărut sub lama buldozerelor primele clădiri din asamblul industrial, unele dintre acestea fiind propuse pentru a fi conservate și restaurate. Tot atunci, hoții au început să-și facă apariția, devastînd clădirile în goana după fier vechi. Primele care au dispărut au fost cercevelele ferestrelor lucrate din fier forjat, precum și alte elemente decorative din zinc și plumb de la acoperișuri și turnuri. Furia oamenilor puși pe căpătuială nu s-a oprit aici, ci s-a revărsat și asupra arhivei ori a mobilierului de valoare rămas de la foștii proprietari ai fabricii fiind, după caz, distruse ori valorificate ilegal. Apoi a venit rîndul utilajelor. Rînd pe rînd, acestea au început să fie dezmembrate și vîndute la fier vechi cu toate că multe erau fabricate la Viena înainte de anii 1900, fiind piese de o deosebită valoare pentru istoria tehnicii. Și ca tabloul să fie complet, plăcile de identificare a monumentului au fost smulse de persoane rămase neindentificate. Toate acestea se întîmplau la doar un an după ce Moara lui Assan a fost încadrată ca „valoare de patrimoniu cultural de interes naţional”.
Trei ani mai tîrziu, mai exact în noaptea de 13/ 14 mai 2008, un incendiu care a durat aproximativ patru ore a distrus 90% dintr-un corp secundar al monumentului. Pentru stingerea focului au intervenit 80 de pompieri. Nu au existat victime. S-a concluzionat că de vină pentru producerea incendiului au fost oamenii străzii care se adăpostesc în ruinele fostului complex industrial. Acest incident a fost startul unui șir de „întîmplări nefavorabile” care vor lovi monumentul istoric, șubrezindu-l. În vara anului 2009 acțiunile distructive se intensifică, astfel că, în doar cîteva luni, dintr-o clădire D+P+3E nu au rămas decît zidurile exterioare și o parte din structură. În ianuarie 2012, acoperișul și o parte dintr-un perete al corpului principal s-au prăbușit ca urmare a furturilor de materiale din structura de rezistență a clădirii. Cîteva luni mai tîrziu, în iunie, Moara lui Assan a luat din nou foc, flăcările fiind stinse abia după 28 de ore. Ancheta pompierilor a concluzionat faptul că incendiul a fost pus intenționat, acest lucru reprezentînd, dacă mai era nevoie, încă o dovadă că cineva își dorește cu orice preț ca monumentul să dispară.
În loc de sfîrşit…
În ultimii ani, Moara lui Assan a făcut obiectul multor proiecte de diplomă ale studenţilor arhitecţi urbanişti sau peisagişti, proiecte ce au propus soluţii interesante de restaurare şi punere în valoare a monumentului. Din păcate, blocajul juridic ce planează asupra morii descurajează pentru moment orice intenţie de reabilitare a ansamblului, favorizînd degradarea sa rapidă. Cît va mai rezista Moara lui Assan este, din păcate, doar o ecuație matematică, pentru că structura de rezistență a clădirilor a fost serios afectată. Cel mai probabil moara se va prăbuși de la sine ca un răspuns la indiferența autorităților.
R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite