Misterul morţii lui Mozart (2)
  • 15-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 87
  • 1

– un geniu pierdut printre oameni –


Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze pomenite erau: febră reumatică, sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie generalizată”), congestie renală, insuficiență cardiacă și venisecție. Probabil cauza morții lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată în timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde spre o infecție cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, și ca urmare s-a produs o insuficiență cardiacă și care a antrenat afectarea altor organe. Nu s-a făcut o autopsie, cadavrul fiind foarte umflat si putrefacţia rapidă. Dr. Eduard Guldener von Lobes l-a examinat în mare, negăsind urme suspecte de crimă. Să fi existat vreun motiv de a ascunde cauza reală a morţii lui Mozart?

Înmormîntarea în grabă

Funerariile au avut loc după două zile la catedrala Sfîntul Ștefan, unde Mozart se căsătorise în urmă cu nouă ani cu Constanze. Contrar unei legende care a circulat mult timp, conform căreia compozitorul nu a avut funeralii şi a fost aruncat în groapa comună aproape fără slujbă religioasă, soţia sa i-a plătit o înmormîntare de clasa a III-a, ieftină, dar destul de comună în Viena timpului său, dar nu cea mai pauperă. Singura „excentricitate” de care a avut parte este masca mortuară care îi este luată la puţin timp după deces. Un grup destul de mare de cetăţeni ai Vienei şi admiratori au participat la slujba de înmormîntare. Ploaia amestecată cu zăpadă se spune că ar fi împiedicat cortegiul să însoțească dricul pînă la Cimitirul St. Marx aflat la jumătate de oră distanță; astfel că nimeni nu a fost de față ca să poată nota locul în care a fost depus trupul marelui compozitor. Conform a ceea ce în epocă presupunea o înmormîntare de rangul III, Mozart a fost înmormîntat într-un mormînt comun. După șapte ani cadavrul a fost mutat într-o criptă comună, pentru a elibera spaţiul, de aceea locul nu este nici azi cunoscut.

Soţia, Constanze, a explicat mult mai tîrziu că a crezut că biserica se va ocupa de punerea unei cruci sau a unei pietre la mormîntul soţului ei, lucru care nu s-a întîmplat decît după 100 de ani de la moartea geniului muzicii, amplasarea monumentului făcîndu-se, însă, aleatoriu.

Adevărul din spatele teoriei ce susţine otrăvirea

Deoarece Mozart era un fenomen al epocii, speculaţii, mai degrabă romantice, în legătură cu otrăvirea şi crima au apărut încă din timpul vieţii. Mulţi contemporani ai săi, soţia lui şi chiar el au lansat bănuiala că a fost otrăvit. În afara rivalității cu Salieri, compozitorul avea şi alţi duşmani – soţi înșelaţi, masoni trădaţi – care au fost bănuiţi de astfel de fapte. Pe de altă parte, Mozart însuşi ar fi putut să se otrăvească, deoarece se autotrata cu mercur pentru sifilis. Faptul că simptomele s-au dezvoltat într-o periodă scurtă, aproximativ 15 zile, poate fi un indicator de otrăvire. Otrava cea mai folosită în scop de omucidere era arsenicul. Acesta este un metal greu care inhibă multiple enzime, inclusiv pe cele din ciclul acidului citric al lui Krebs, deprivînd prin aceasta organismul de energie şi dînd simptome variate.

Cei care au studiat moartea compozitorului au mai speculat şi alte cauze care ar fi dus la otrăvirea sa, cum ar fi spre exemplu o legătură extraconjugală cu o elevă sau o răzbunare a francmasonilor care ar fi fost revoltaţi că acesta ar fi dezvăluit secrete ale francmasoneriei în opera alegorică „Flautul Fermecat”, pusă în scenă la Viena cu două luni înainte de moartea lui Mozart. Francmasonii austrieci nu numai că nu au fost ofensaţi de operă, dar chiar i-au comandat lui Mozart şi o cantată, pe care acesta a compus-o în cîteva zile între premiera „Flautului fermecat” şi izbucnirea bolii fatale. În 1792, aceștia au organizat un spectacol de binefacere cu cantata, în beneficiul văduvei şi al fiilor lui Wolfgang Amadeus Mozart. Această teorie a luat naştere în 1861, cînd Georg Friedrich Daumer, un catolic convertit, a susţinut că Mozart fusese ucis de francmasonii care doreau să-i zădărnicească planurile de a crea o lojă francmasonică numită „Grotta”. O altă teorie susţine că Mozart nu intenţiona să fondeze o lojă masonică, ci o nouă societate secretă. Această teorie a rezistat pînă în Secolul al XX-lea

În timpul perioadei naziste, psihiatrul Mathilde Ludendorf a citat moartea lui Mozart ca motiv de eradicare a francmasonilor. Totuşi, din moment ce înfiinţarea unei noi loji nu ar fi făcut decît să mărească influenţa francmasonilor, cu siguranţă că aceasta nu ar fi putut decît să fie mai degrabă binevenită, decît să provoace ostilitate. Iar, dacă motivul era, într-adevăr, „Flautul fermecat”, de ce libretistul Schikaneder nu a fost şi el omorît? Cît despre cazul lui Mathilde Ludendorrf, naziştii se foloseau de moartea lui Mozart pentru a promova antisemitismul. La acea vreme, naziştii considerau că francmasonii erau un front al revoluţiei globale evreieşti. Ca şi teoria Salieri, şi teoria masonică pare lipsită de credibilitate.

Suspecţi de crimă puţin probabili

Mulţi oameni de ştiinţă au spus despre Constanze că este şi ea suspectă. Şi aceasta din două motive: primul, pentru că avea cea mai mare posibilitate de a-i administra o otravă lentă, şi al doilea, din cauza declaraţiilor şi comportamentului misterios ale acesteia după moartea soţului ei. De exemplu, Constanze nu a participat la înmormîntarea lui Mozart. Cu toate că a pus să fie ridicat un monument în memoria celui de-al doilea soţ al său, diplomatul danez Georg Nikolaus Nissen, la cererea ei nu a fost ridicat în cinstea lui Mozart nici un astfel de monument. Astfel, conform teoriei, ea nu l-a iubit pe Mozart. Înmormîntarea lui într-un cimitir comunal şi aruncarea scrisorilor trimise de Constanze sînt considerate o încercare de distrugere a probelor. Iar cînd Nissen a scris o biografie a lui Mozart, Constanze – care la început fusese cooperantă – nu a mai spus nimic despre moartea fostului ei soţ.

De asemenea, există o teorie care susţine că doamna Weber, mama lui Constanze, a fost complice la crimă, încercînd astfel să-şi salveze fiica de enormele datorii. Dar nici una dintre aceste teorii nu aduce dovezi ferme şi este dificil să ne oprim asupra teoriei referitoare la implicarea Constanzei.

Alte teorii spun că aceasta a fost implicată într-o relaţie cu Sussmayen, elevul lui Mozart, şi că încurcăturile acestui triunghi conjugal au condus la moartea lui Mozart; o alta spune că Mozart a avut o aventură cu Magdalena Hofdemel, o elevă de pian, şi că soţul acesteia l-a omorît pe Mozart din gelozie. Într-un incident după moartea lui Mozart, Hofdemel şi-a înjunghiat soţia după care s-a sinucis, ceea ce a dat naştere teoriei Hofdemel. Totuşi, nu există dovezi certe în cazul nici uneia dintre teorii, toate rămînînd simple zvonuri. Aşadar, Mozart chiar a murit din cauze naturale?

O boală necunoscută

Chiar înainte de moartea tatălui său, Mozart i-a scris acestuia: „Cum moartea este ţelul real al existenţei noastre, în timpul ultimilor ani am stabilit relaţii atît de strînse cu acest prieten bun şi adevărat al oamenilor”. Mozart dorea să îi împărtăşească tatălui său semnificaţia morţii, de care credea că lumea nu trebuia să se teamă, ea fiind cheia fericirii adevărate.

Oare Mozart era pregătit să moară bolnav şi ţintuit la pat? Registrul morţilor din catedrala Sf. Ştefan din Viena arată că moartea compozitorului a survenit în urma unei „febre miliare acute”, şi cum Fundația Internaţională Mozarteum adoptă această poziţie, ea poate fi luată în considerare ca fiind cea oficială. Dr. Thomas Franz Closset, care a fost alături de Mozart în ultimele sale clipe, nu a lăsat nici o evidenţă privind simptomele sau un certificat de deces, astfel încît numele bolii nu poate fi stabilit. De asemenea, este straniu faptul că prima înregistrare a cauzei morţii – aşa-numitul Raport Guldener – a fost stabilită în 1824, la 34 de ani de la moartea acestuia, de către dr. Eduard Guldener von Lobes, de la Universitatea din Viena. Auzind povestirea doctorului Closset, el a înregistrat drept cauză a morţii „febra reumatică inflamatorie”. Dar acest lucru apare ca parte dintr-o opinie scrisă, trimisă criticului de muzică italian Giuseppe Carpani, pentru a-l elimina pe tovarăşul său italian Salieri din teoria otrăvirii.

În cele din urmă, dezbaterea este ca un cerc vicios. Pe de o parte, faptul că boala lui Mozart nu poate fi identificată susţine teoria otrăvirii, pe de altă parte, lipsa suspecţilor, a mobilului şi a dovezilor duce la teoria morţii din cauze naturale. Dacă în ultimii ani a existat tendinţa de a desfiinţa teoria morţii cauzată de francmasoni, discuţia rămîne deschisă şi astăzi, iar teoriile conform cărora moartea a survenit în urma otrăvirii sau din cauze naturale mai au nevoie de dovezi pentru a fi acceptate.

Sfîrșit

RRM

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite