Misterul morţii lui Mozart (1)
  • 04-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 257
  • 3

– un geniu pierdut printre oameni –


Un copil-minune în lumea muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart, a început să cînte pentru aristocraţia Europei şi a compus primele lucrări la vîrsta de şase ani. 30 de ani mai tîrziu, aflat la apogeul carierei, a murit după o scurtă suferinţă la Viena. Fusese, oare, otrăvit?

Moartea lui Mozart rămîne un mister nerezolvat. Chiar şi acum, acest tragic eveniment rămîne învăluit în mister. Care a fost ade­vărata cauză a morţii lui Mozart? Şi care a fost motivul comportamentului misterios al soţiei sale, Constanze? Se speculează foarte mult pe seama mor­ţii inexplicabile a marelui compozitor, carac­terizată printr-o contradicţie puternică între cei ce susţin că el a fost otrăvit şi cei care spun că a murit din cauze naturale. Dar nici una dintre cele două tabere nu are un răspuns ferm şi ambele teorii sînt slabe. Aşadar, care sînt adevăratele cauze ale morţii lui Mozart?

Decenii mai tîrziu, Sophie Haibel, sora mai mică a soţiei lui Mozart, Constanze, îşi mai amintea încă strania premoniţie. În prima duminică din decembrie 1791 se afla în bucătărie, unde pregătea o ceaşcă de cafea pentru mama sa. Cu o zi înainte fusese la Viena ca să-şi viziteze cumnatul care se îmbolnăvise, dar revenise cu veşti îmbucurătoare. Acum, în timp ce aştepta să fiarbă cafeaua, Sophie privea fix, căzută pe gînduri, flacăra aprinsă a unei lămpi cu gaz si se gîndea la soţul suferind al surorii sale. Deodată flacăra s-a stins „complet, de parcă n-ar fi fost niciodată aprinsă“, avea să scrie ea mai tîrziu. „Nici măcar o scînteie nu a mai rămas pe fitilul principal, şi totuşi nu se făcuse nici un pic de curent – pot să jur”. Cuprinsă de un presentiment îngrozitor, a fugit la mama sa, care a sfătuit-o să se întoarcă acasă la Mozart fără întîrziere.

Constanze şi-a întîmpinat sora cu un sentiment de uşurare, povestindu-i că Mozart avusese o noapte agitată, şi a rugat-o să rămînă. ,,Ah, draga mea Sopie, cît mă bucur că ai venit – a spus muzicianul. Trebuie să stai la noapte aici şi să vezi cum mor“.

Mereu în lipsă de bani, Mozart lucrase într-un ritm febril pentru a încheia comenzi importante pe care le primise în cursul anului, iar prietenilor şi rudelor le părea tensionat şi epuizat de prea multă muncă. Dar cînd a căzut la pat pe 20 noiembrie 1791, nimeni nu a bănuit că putea fi vorba de o boală fatală. Georg Nikolaus Nissen, cel de-al doilea soţ al lui Constanze, a consemnat simptomele în biografia pe care i-a dedicat-o compozitorului în 1828. „Boala a început cu umflarea mîinilor şi picioarelor, şi o aproape totală incapacitate de a se mişca: apoi au urmat vărsături bruşte, şi aceasta se numeşte febra miliară acută”. Diagnosticul a fost confirmat în registrul oficial de decese al capitalei Austriei.

* * *

Viena, 4 decembrie 1791. Mozart se află pe patul de moarte, într-un apartament luat în chirie, aflat într-o clădire situată la intersecția străzilor Rauhensteingasse și Himmelpfortgasse. Credea că a fost otrăvit. Cu cîteva zile în urmă dăduse următoarea declarație: „Eu Wolfang Amadeus Mozart, uneori numit şi Wunderkind (copilul minune), uneori instrumentist, alteori compozitor, cred că am fost otrăvit. De cînd m-am întors la Viena din Praga, după premiera operei mele «Clemenţa lui Tito», am fost mereu bolnav. Apoi după ce am fost oaspetele lui Salieri la cină, durerile mele au fost atît de severe încît abia am putut respira. Acum sînt ameţit continuu, am căzut azi de două ori şi corpul meu a început să se umfle. Degetele îmi sînt atît de umflate încît nu mai pot cînta. Teama mea că am fost otrăvit nu este o halucinaţie”. Mozart avea motivile lui să creadă că a fost otrăvit de Antonio Salieri. Cu numai cinci ani mai vîrstnic decît Mozart, Antonio Salieri fusese numit în 1774 compozitor la Curtea împăratului Iosif al II-lea, la vîrsta de numai 24 de ani. Cînd Mozart a ajuns la Viena șapte ani mai tîrziu, italianul era cel mai de seamă muzician al capitalei austriece. Salieri era un compozitor facil și prolific, printre elevii săi avînd să se numere mai tîrziu Beethoven, Schubert și Franz Liszt. Dar în Mozart el a recunoscut imediat un rival. Puțini erau cei care se îndoiau în cercurile artistice vieneze de invidia pe care o avea Salieri față de Mozart, iar acesta din urmă nu făcea nici un secret din disprețul pe care-l nutrea pentru compozitorul Curții. Cu cîteva săptămîni înainte să moară, Mozart i-a spus lui Constanze că fusese otrăvit: „Cineva mi-a dat acqua toffana şi a calculat exact data cînd voi muri”. O otravă inodoră şi cu acţiune lentă, pe bază de arsenic, acqua toffana îşi trăgea numele de la Giulia Tofina, o vrăjitoare italiană din 
Secolul al XVII-lea, care inventase poţiunea şi o vindea aşa-zişilor criminali.

* * *

E o vreme urîtă și rece în capitala muzicii clasice. În jurul patului lui Mozart se află iubita lui soție, Constanze, sora acesteia, Sophie Haibel și un tînăr asistent, căruia compozitorul îi dă instrucțiuni pentru a încheia ultima sa compoziție, un recviem. Aflat în delir, Mozart ajunsese să creadă că recviemul comandat de un necunoscut era de fapt destinat propriilor sale funeralii. Ultimele două săptămîni fuseseră groaznice. Febra crescuse fiind însoțită de cefalee, transpiraţii şi tumefieri ale mîinilor şi picioarelor care încet, încet s-au generalizat în tot corpul, în aşa fel încît Mozart nu s-a mai putut îmbrăca cu hainele lui obişnuite. Era atît de slăbit încît nu mai putea să stea în şezut. Odată cu extensia edemelor au apărut simptomele digestive: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree şi o erupţie cutanată generalizată.

Este lucid, dar extrem de agitat şi iritabil. Roagă servitorii să scoată din cameră canarul, care era preferatul lui, pe motiv că îl enervează. De-a lungul zilei bolnavului îi sînt adresate vorbe de încurajare, însă, spre seară, Mozart mai apucă să spună resemnat: „Degeaba, am deja gustul morţii pe limbă”. A fost chemat un preot, apoi un medic, care a recomandat ca bolnavului să i se pună pe fruntea fierbinte comprese reci; la 00.55 dimineaţa, pe data de 5 decembrie 1791, Mozart murea. Peste nici două luni, fostul copil-minune şi prolific compozitor ar fi împlinit 36 de ani. Pe 31 decembrie 1791, un ziar berlinez informa asupra morţii compozitorului şi specula în privinţa cauzei acesteia. „Deoarece trupul i se umflase după moarte, s-a crezut că fusese otrăvit“. În nişte însemnări nedatate, fiul mai mare al lui Mozart, Carl Thomas, îşi amintea că trupul tatălui său era atît de umflat şi mirosul de putrefacţie atît de puternic, încît nu s-a făcut nici o autopsie. Spre deosebire de majoritatea cadavrelor care se răcesc şi devin inerte, corpul lui Mozart a rămas moale şi elastic, asemeni celor morţi prin otrăvire.

Dar cine să fi dorit moartea lui Mozart? Văduva nu dădea credit zvonurilor despre o posibilă otrăvire şi nu a numit nici un suspect. Astfel că povestea a fost curînd dată uitării – pentru a fi însă reluată cu accente dramatice trei decenii mai tîrziu de nimeni altul decît de rivalul care ar fi putut foarte bine să-i dorească lui Mozart sfîrşitul. Chiar și astăzi, moartea lui Mozart ridică multe semne de întrebare.

(va urma)

RRM

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite