– Palestinienii vorbesc despre bombardarea Gazei, tragedia spitalului care a îngrozit lumea și teama constantă –


Ca răspuns la atacul mișcării radicale palestiniene Hamas asupra Israelului, unitățile militare ale statului evreu au început bombardamente regulate și atacuri cu rachete asupra Fîșiei Gaza controlată de grup începînd cu 7 octombrie. Autoritățile israeliene au oprit, de asemenea, furnizarea de apă și combustibil pentru centrala electrică către enclavă, iar civilii devin tot mai mult victime ale atacurilor. Potrivit ultimelor date, numărul morților în Gaza a depășit 3.400 de persoane, dintre care 471 au fost uciși în urma unei rachete care a lovit Spitalul Baptist Al-Ahly – printre ei atît pacienți, cît și cei adăpostiți în spital de teama atacurilor. Circumstanțele exacte ale tragediei nu au fost încă stabilite: Hamas dă vina pe Israel pentru ceea ce s-a întîmplat, iar Israelul dă vina pe lansarea nereușită a rachetelor de către gruparea Jihadul Islamic. Presa internațională a discutat cu palestinienii care trăiesc în Fîșia Gaza și în alte regiuni și a aflat cum a fost posibil ca enclava să ajungă în pragul unei catastrofe umanitare, de ce războiul a afectat fiecare palestinian și ce cred ei despre tragedia de la Al-Ahly.
Nermin, rezident al Fîșiei Gaza
„Știam că războiul va începe destul de curînd, pentru că armata israeliană și sioniştii au intensificat atacurile asupra palestinienilor încă din luna mai, și chiar atunci femeile și copiii sufereau. Dar totuși, atacul actual a fost încă o surpriză. Nu știam exact cînd va începe, ne-am trezit sîmbătă dimineața cu sunetul rachetelor. Mi-e mai frică nu pentru mine, ci pentru copiii mei, iar acest lucru mă afectează foarte mult.
Bombardează fără avertisment, cum te poți obișnui cu asta?
Sînt foarte îngrijorat pentru fiicele și familia mea, vreau ca războiul să se încheie cu victoria noastră și ca oamenii să nu mai sufere. Și, desigur, vreau ca pămîntul palestinian să fie din nou liber. Nimeni nu vrea cu adevărat să plece de aici, nu avem încotro, iar aceasta este casa noastră. Sîntem aici să luptăm pentru asta. Sora mea mai mare și-a pierdut casa în timpul bombardamentului. Ea și familia ei s-au mutat în sud pentru a scăpa de pericol. Acum aproape că nu există electricitate, mîncare sau apă în Gaza. Internetul este foarte slab, încercăm să supraviețuim cumva pe cont propriu. Lumea nu vorbește suficient despre ceea ce ni se întîmplă. Nu mai trăiesc după nici o așteptare. Cînd este război, nu te mai gîndești la viitor.
Odată cu tragedia din spital, mi-am dat seama că dreptul internațional este părtinitor și comunitatea internațională nu va fi dispusă să salveze Gaza. Există un număr mare de persoane bolnave și rănite în spitale, precum și familii care au fost mutate acolo pentru că credeau că este cel mai sigur loc pentru ei.
După părerea mea, Israelul a bombardat spitalul pentru a vedea amploarea reacției țărilor arabe și occidentale la acest masacru. Atîta timp cît toată lumea tace, Hamas va continua să masacreze copii, femei, bătrîni, jurnalişti şi medici”.
Alina Boguevskaya,
nou repatriată
„Înregistrez acest mesaj de pe casa scării și sînt foarte speriată. Eu și fiica mea ne-am mutat în Israel recent, locuim temporar într-un apartament într-o clădire veche din Bat Yam (o suburbie a Tel Avivului), așa că atunci cînd auzim alarmele fugim pe scări.
Hamas a atacat pe neașteptate. Asta relatează presa și acesta este adevărul – Israelul nu era pregătit pentru atac. Acest lucru este discutat acum de toată lumea, inclusiv de noi repatriați și de oamenii obișnuiți. Cum a permis o țară care a fost în război toată viața ei să se întîmple asta? Cum se poate ca Forțele de Apărare a Israelului să fi ignorat avertismentele?
Ne este teamă că cel puțin o mie de teroriști au scăpat și se ascund. Aceasta este o declarație oficială a autorităților locale. Se ascund undeva, merg pe jos, conduc. Cînd rachetele zboară, nu este cel mai rău lucru, deoarece sînt respinse de Domul de Fier, iar probabilitatea ca ceva să zboare undeva este foarte scăzută. Dar teroriștii care rătăcesc calm pe drumuri sînt înfricoșători pentru că granița nu este sub control. Mai mult, oamenii își spun unii altora povești groaznice. Au propriul lor scop: un număr mare de victime și ostatici. Aceasta este o altă confirmare că teroriștii sînt animale”.
Soso s-a mutat din Gaza în Rusia
„Am trăit în Gaza cea mai mare parte a vieții mele. Apoi m-am mutat în Rusia pentru a studia, dar acum majoritatea rudelor mele continuă să rămînă în Palestina. Mulți dintre ei au murit; mama și tata au murit în urmă cu cîțiva ani înainte de a începe conflictul actual. Printre rudele mele au murit copii, femei și bătrîni. De mai bine de 10 zile, oamenii din Palestina trăiesc fără electricitate, mîncare și apă. Pe 15 octombrie am pierdut o altă rudă, a murit în urma unei explozii. Nu pot să-mi sun rudele, ne trimitem doar mesaje, pentru că nu au aproape nici o sursă de comunicare...
Locuitorii se ajută reciproc cu mîncare sau apă. Toate drumurile din Gaza sînt acum închise, ei spun că Israelul folosește fosfor alb, dar nu pot spune nimic sigur despre asta. Nimeni nu ajută, toată lumea tace! Prietenii mei din Rusia mă susțin. Ieri prietena mea m-a dus la ea, m-a hrănit și a încercat să mă liniștească.
Sînt 500 de martiri în Gaza, care au murit în spital. Unde era lumea întreagă, arabii, mono­teiștii? Cu adevărat, exter­minarea completă a oamenilor din Gaza este acum în curs. Toată lumea se uită și tace, privind masacrul poporului meu.
Deciziile autorităților s-au terminat, iar acum totul depinde de ceea ce va decide Allah. Acum nu mai avem cui să ne plîngem decît lui. Poporul meu este complet distrus pentru apărarea pămîntului și a locurilor noastre sacre. Sînt milioane de martiri, ne-am udat pămîntul cu sîngele martirilor noștri”.
Anan, rezident în Cisiordania
„Locuiesc în orașul Ramallah, care se află la aproximativ 70 de kilometri de evenimentele din Gaza. Tot ce văd sînt avioane care zboară din Israel pentru a bombarda Gaza și aud sunetul rachetelor. Tot ce văd pe rețelele de socializare sînt videoclipuri cu măcelul care are loc în Gaza.
Evenimentele tragice care au loc în Palestina, și în special în Fîșia Gaza, provoacă durere. Ieri, israelienii au atacat un spital în care erau mii de bolnavi, răniți, femei, copii și bătrîni. Ei credeau că sînt în siguranță acolo, departe de rachetele trase de avioanele israeliene. Inimile ni se rup de durere la vederea trupurilor morților sfîșiați în Gaza. Aceasta este o crimă a unui stat care pretinde a fi democratic, dar în realitate este o stare de teroare și ocupație, comitînd mai multe atrocități decît naziștii.
În Cisiordania, ocupanții israelieni au ucis aproape 100 de tineri, au făcut mii de arestări și au împărțit orașele palestiniene, astfel încît să nu putem trece de la unul la altul. Se știe că puțini palestinieni lucrează în același loc în care locuiesc. Prin acțiunile lor, israelienii au înghețat 70% din viețile din Cisiordania.
Războiul se termină doar pentru a începe din nou. Noi, palestinienii, trăim de peste 75 de ani într-un război continuu împotriva ocupației brutale sioniste. Acest război se stinge pentru o vreme și izbucnește din nou dintr-o varietate de motive, cum ar fi cînd se apropie alegerile israeliene, liderii israelieni concurează pentru a crește numărul victimelor palestiniene, pentru a crește popularitatea partidelor lor în fața poporului israelian și a cîștiga alegerile!
Dar acest război a început cu uciderea palesti­nienilor de către soldații israelieni în Cisiordania și Ierusalim, ocuparea mai multor teritorii de către aceștia și profanarea locurilor sfinte. Aceste acțiuni au determinat facțiunile legitime de rezistență să ia măsuri pentru a se asigura că comunitatea mondială s-a trezit și și-a exprimat poziția cu privire la acțiunile Israelului. Fracțiunile de eliberare a Palestinei s-au unit pentru a ataca așezările din apropierea Fîșiei Gaza.
Aceste evenimente afectează starea mea psihică și a familiei mele, sporindu-mi disprețul față de ocupantul care mi-a luat pămîntul și m-a lipsit de drepturi fundamentale – de a trăi în siguranță, de a mă mișca liber și de a vizita locurile sfinte și istorice din țara mea. Simt că lumea este prea nedreaptă și trece în tăcere în apărarea Israelului.
Decese se întîmplă în fiecare zi. Familia unui prieten care a studiat cu mine la universitate a fost distrusă în timpul bombardării zonelor rezidențiale. În timpul acestui război, ocupanții mi-au reținut o rudă apropiată în casa ei timp de trei zile.
În aceste trei zile a fost bătut și aruncat în stradă în lenjerie intimă. Acum totul este în regulă cu el, dar copilul lui de cinci ani a văzut aceste scene. Această traumă îl va însoți pentru tot restul vieții.
Sînt palestinian și nu am de gînd să părăsesc Palestina. Părăsirea Palestinei este văzută ca o victorie pentru ocupanții israelieni și unul dintre obiectivele lor este de a forța poporul nostru să devină refugiat și să trăiască în lagăre de exil, așa cum s-a întîmplat în 1948 și în 1967. Pe tot parcursul ocupației Palestinei de către Israel, ei au controlat cantitatea de apă disponibilă pentru consum, iar în ultimele luni am fost nevoiți să suspendăm frecvent operațiunile din cauza lipsei de apă și a întreruperilor de curent.
În acest război, suferim pentru că muncitorii din alte orașe nu pot merge la fabrică din cauza închiderii de către Israel a drumurilor care leagă orașele palestiniene. Fiecare oraș a început să trăiască separat.
Nu am primit educație militară și nu-mi pot apăra țara cu armele în mînă. Tot ce pot face este să particip la proteste pașnice în locurile de conflict și să-mi exprim în mod pașnic opinia prin intermediul rețelelor de socializare! Palestina nu a sărbătorit ziua eliberării de la mandatul britanic pînă astăzi.
Nu a fost zi în care să nu fi murit nici măcar un copil, nici o familie să nu fi fost alungată de acasă, nici un singur cetățean să nu fi fost arestat și aruncat în închisoare! Dar uneori evenimentele sînt mai puțin intense și uneori izbucnesc cu o vigoare reînnoită.
În ciuda ocupației constante, palestinienii sînt un popor educat și cultivat și avem capacitatea de a ne dezvolta și a produce. În prezent, în Palestina există multe fabrici alimentare și industrii farmaceutice. Cu toate acestea, capacitatea de producție a acestor fabrici depinde de cantitatea de materii prime căreia Israelul îi permite accesul în Palestina. În timpul războiului, Israelul întrerupe aprovizionarea cu materii prime din străinătate și întrerupe apa și combustibilul, reducînd capacitatea de producție. Evenimentul brutal care a avut loc zilele trecute, cînd autoritățile naziste israeliene au atacat un spital în care erau ținuți bolnavi, răniți, copii, femei și bătrîni în speranța că ar fi un loc mai sigur decît casele lor distruse de rachetele israeliene, este o formă de epurare etnică efectuată de Israel.
Comunitatea mondială, și anume popoare, nu state, reacționează la ceea ce se întîmplă, dar acest lucru nu este suficient, pentru că există un grup de oameni care sînt induși în eroare de mass-media controlată și susținută de Israel! Îi iert pentru că mass-media occidentală este puternic influențată de sionism și nu știu adevărul despre ceea ce se întîmplă. Zilele acestea, oamenii din Ramallah au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva masacrului care are loc în Gaza și frustrarea lor față de Autoritatea Palestiniană aflată la guvernare, care rămîne inactivă și nu își protejează oamenii. Ei cer demisia președintelui Mahmoud Abbas din cauza eșecului său de a proteja drepturile poporului său. Forțele Autorității Palestiniene au suprimat aceste proteste într-un mod brutal. În fiecare zi aud sunete de împușcături și explozii, dar nu știu sursa lor. Sperăm că vocea noastră va ajunge în lume și va opri aceste acțiuni sălbatice și crude ale ocupanților împotriva poporului palestinian”.
Dmitri, participant la festivalul Nature Party
„Eram la un festival și totul era grozav. Pe la șase dimineața m-am îndreptat spre mașina din parcare pentru a mă schimba. Cînd m-am întors, scenele erau de un suprarealism complet: rachete zburau peste tot, se auzeau explozii, nu înțelegeam deloc ce se întîmplă. Au trecut trei minute, festivalul s-a oprit, s-au deschis toate porțile, iar prin difuzoare s-a anunțat că toată lumea trebuie să plece urgent. Oamenii au început să iasă, se vedeau mai multe rachete, exploziile erau undeva foarte aproape.  Mulți au făcut o greșeală teribilă – poate, din păcate, fatală. Oamenii veniseră pe cîmp cu corturi, iar în momentul atacului mulți s-au dus să le adune, așa că unii nu au mai avut timp să plece. Am început să conduc mașina pe drumul principal, unde ne-am întîlnit cu un polițist care ne-a spus să mergem în sens invers. Totul a fost ca în Mad Max. Pe parcursul drumului erau mai multe adăposturi anti-bombe și puncte de control unde militarii ne direcționau înapoi. Nu ne era clar unde să mergem.
S-a dovedit că nu departe de noi era un kibutz, unde erau cîțiva paznici cu mitraliere și am mers acolo. Mai întîi ne-am ascuns în casa unui bunic, dar am fost repede mutați din casă într-o clădire publică. Acolo ne-au pregătit mîncare și cafea, ne-au dat niște țigări și cîteva încărcătoare de telefon. Mai tîrziu, un tip necunoscut a venit la noi și a spus că sîntem înconjurați din toate părțile și nu avem unde să mergem. Mai mult decît atît, lîngă noi se află un kibutz care a fost capturat, la vreo 700 de metri. Am întrebat să știu dacă are cineva pistol ca să ne apărăm, dar ni s-a spus că era mai bine ca toată lumea să se ascundă și să nu părăsească clădirea deloc. Ne gîndeam deja la un plan, unde să alergăm dacă sîntem atacați. Elicopterele și dronele zburau deja deasupra noastră. Pe scurt, război! Patru ore mai tîrziu, armata IDF a sosit în sfîrșit, iar noi am devenit mai calmi pentru că adăpostul nostru era relativ protejat. Cîteva ore mai tîrziu, militarii au spus că se poate pleca prin orașul Netivot, deoarece acesta fusese degajat.
Am ieșit singur și mi-am dat deodată seama că un tanc fără plăcuță de identificare mă țintea în întuneric. M-am mutat undeva lîngă el. Peste tot erau mașini zdrobite în gunoaie, urme de lovituri de rachete. În general, după aproximativ o oră și jumătate am ajuns acasă.
Sînt în siguranță acum, acasă, în Tel Aviv, și sînt bine. Tot ce se arată pe internet despre acest festival este adevărat. Mai mult, cînd stăteam în kibbutz, ne uitam la un filmuleț, i-am văzut pe prizonierii pe care i-am întîlnit la festival, purtau aceleași brățări ca și cele de pe mîinile noastre”.
Mohamed, jurnalist care lucrează în Fîșia Gaza
„Războiul a început pe 7 octombrie. Aceste eve­nimente m-au afectat personal pentru că mi-am părăsit casa și copiii de la începutul războiului și i-am văzut o singură dată de atunci pentru doar o oră. Lucrez ca și corespondent de război în Gaza și pur și simplu nu pot sta acasă. Am văzut cu ochii mei exploziile și amploarea distrugerii. Avioanele de ocupație israeliene au distrus zone rezidențiale întregi în timp ce locuitorii dormeau. Distrugerea este peste tot, iar mirosul de praf de pușcă și sînge se răspîndește în fiecare colț al Fîșiei Gaza.
Amploarea distrugerii este enormă și poate fi văzută în multe videoclipuri de pe rețelele de socializare. Cunosc personal oameni care au suferit. De exemplu, familia prietenului meu, fotoreporterul Ali Jadallah. Avioanele de război au lovit casa familiei sale, dar, din fericire, ei erau în siguranță într-o altă casă. Soția și fiul rudei mele au fost uciși cînd o casă vecină a fost lovită. Avioanele de ocupație bombardează clădiri rezidențiale fără avertisment prealabil, vizînd cetățenii fără apărare care sînt forțați să-și părăsească casele și să caute adăpost. Dar, din păcate, nu există un loc sigur.
Am vrut să părăsesc Palestina în ultimii ani, dar nu am putut, din cauza interdicției de intrare pe partea egipteană. În cele din urmă, am decis să rămîn pentru că iubesc Palestina, Fîșia Gaza, precum și familia și prietenii mei de aici. Mă confrunt cu multe suferințe și greutăți: lipsa unui loc sigur pentru a lucra, întreruperi de energie, apă și internet în Fîșia Gaza. Lucrez pe stradă și dorm pe stradă pentru că administrația israeliană a cerut locuitorilor din nordul Gazei să se mute în sudul Fîșiei. De asemenea, nu îmi văd deloc copiii în această perioadă groaznică și îmi fac griji pentru ei cînd văd copii martirizați tîrîndu-se de sub dărîmături. Mulți dintre ei sînt răniți, sînt martori la aceste evenimente sfîșietoare. În plus, locul unde se află biroul nostru poate deveni următoarea țintă a ocupanților.
Palestina este în mod constant atacată și bom­bardată de forțele de ocupație: Hamas bombardează civili în timp ce dorm în casele lor și au strămutat deja peste 1,1 milioane de oameni din casele lor. Palestinienii suferă în mod regulat de lipsă de medicamente, alimente și apă, iar ocupanții împiedică ajutorul umanitar să ajungă în Gaza.
Sentimentele mele după distrugerea Spitalului Național Baptist sînt de nedescris și simt o mare tristețe. Acesta este un masacru efectuat pentru a ucide civili lipsiți de apărare. Au fost forțați să-și părăsească casele în căutarea unui adăpost și au sperat că spitalul va fi în siguranță. Dar, din păcate, nu există nici un loc în Fîșia Gaza unde să poți fi calm. Fiecare dintre noi a devenit o țintă, fiecare dintre noi poate deveni o victimă a bombardamentelor.
Întreaga comunitate arabă și internațională reacționează la războiul din Gaza și speră că totul va fi bine aici. După încheierea războiului, vreau să fac mai multe lucruri, inclusiv să petrec cît mai mult timp cu copiii mei și să caut ajutor psihologic pentru întreaga mea familie“.
N.K.