Scrisoarea săptămînii

Stimată redacție,

Vă scriu pentru a vă spune că m-am bucurat nespus de apariția în paginile revistei ,,România Mare” a articolelor dedicate lui Mircea Eliade. Astfel, am avut prilejul să-mi amintesc de legăturile pe care familia mea le-a avut cu ilustrul scriitor, cu soția lui, Cristina – sau Cristinel, cum era alintată -, precum și cu sora acesteia, Lizeta, soția marelui dirijor Ionel Perlea. În casa lor, tatăl meu, doctorul Ion Constantinescu, a cunoscut-o pe mama mea, tînără absolventă la Drept în București, iar în 1945 s-au căsătorit, avîndu-i drept nași pe cumnata lui Mircea Eliade, Lizeta, și pe Ionel Perlea. Legătura dintre ei a fost brusc întreruptă, continuînd, însă, în condițiile date, pînă la moarte, numai prin corespondență sau prin cărțile primite de la Cristinel Eliade, prin discurile de la Ionel Perlea și prin nelipsitele felicitări pe care și le trimiteau unii altora de sărbători.

Tatăl meu a apucat totuși să-l mai vadă pe cumnatul lui Mircea Eliade, dirijorul Ionel Perlea, cînd acesta a venit în țară și a dirijat la Ateneul Român. Reîntîlnirea a fost copleșitoare pentru tatăl meu care, cît de doctor era el, tot i s-a făcut rău de emoție. Să-ți revezi prietenii, rude chiar, abia după zeci de ani, la bătrînețe! Pe Mircea și Cristinel Eliade numai eu i-am mai văzut în viață, în anul 1973, la Paris. Cînd m-am întors la București, a trebuit să le povestesc părinților mei, cît mai amănunțit, despre întîlnirile pe care le-am avut cu cei doi. Nu pot să uit nici acum cu cîtă bucurie îmi sorbeau cuvintele... Cît de puternice erau sentimentele dintre cele două familii o dovedește și faptul că, deși părinții mei n-au putut merge la Paris, la Sorbona, să se bucure de elogiile aduse lui Mircea Eliade de Universitatea din Paris - și nimeni nu se așepta să o poată face atunci, în anul 1976 -, ei au fost, totuși, invitați să participe la eveniment. Au ascuns, însă, invitația, ca să nu-mi vină mie vreo idee. De curînd, umblînd cu sfială printre scrisorile și documentele lor, am găsit acea Invitație și am decis să v-o trimit spre publicare, cu traducerea aferentă.

* * *

„Programul Sesiunii Festive a Universității Paris Sorbona:

Sîmbătă, 14 februarie 1976, a avut loc în Amfiteatrul cel mare de la Sorbona o Sesiune Festivă care a constat dintr-un Preludiu Muzical urmat de Alocuțiunea Profesorului Dupont, Președinte al Universității Paris Sorbona.

După Intermezzo-ul Muzical au avut loc: 

- Elogii pentru: Violonistul Yehudi Menuhin de către profesorul Jacques Chailley;

- Elogii pentru: Profesorul Vittore Branca de la Universitatea din Padova, de către profesorul Claude Margueron, director al Departamentului de Învățămînt și Cercetare a limbilor Italiană și Română;

- Elogii pentru Domnul Mircea Eliade, de către Profesorul Michel Meslin, directorul Departamentului Științelor Religiilor;

- Elogii pentru Domnul Alexander Gieysztor, director al Institutului de Istorie din Varșovia, de către profesorul Michel Moliat du Jourdin;

- Elogii pentru Domnul Bruno Snell, profesor Emerit al Universității din Hamburg, de către Domnul rector Jacques Bompair, director al Institutului din Grecia.

Au urmat Discursurile de Mulțumire și Messa de Haendel, susținută de corul și Orchestra Universității Paris Sorbona“.

Conf. univ. dr. Mihaela Ionescu