Mîndria este un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii care creează o senzație de mulțumire, de satisfacție, de plăcere și de bucurie. Sentiment de mulțumire cauzat de un succes, de o reușită, de o victorie. În sensul negativ, reprezintă o mîndrie exagerată, cînd individul are o atitudine de superioritate nejustificată față de alții; ea mai este numită măreție, îngîmfare, înfumurare, semeție, fală, fudulie, orgoliu, trufie. Unii afirmă că răbdarea și îngăduința sînt calități, dar nu și mîndria. Cineva poate fi mîndru de calitățile sale, în localitatea, regiunea natală, sau țara sa. Sentimentele exagerate de mîndrie sînt criticate, de exemplu, în unele fabule ale lui Alexandru Donici sau La Fontaine. Mîndria este deosebit de pregnantă în unele culturi sau la unele popoare, ea se manifestă nu numai verbal, ci și printr-o anumită ținută a corpului sau prin gesturi.

Am început cu definiția mîndriei pentru că ea ilustrează o mișcare socială sprijinită puternic de media globală și cunoscută în general sub numele englezesc de pride, pe românește mîndrie, care, ca de obicei, împinge lucrurile într-o direcție greșită. Mîndria nu ascultă de nimeni, fiindcă ea se crede atoateștiutoare, și ca urmare, va căuta să-și impună valorile, la nevoie cu forța, și celor care nu cred în ele, doar pentru că îi consideră niște needucați, niște brute cărora dorește să le schimbe viețile în bine. Mă rog, în ceea ce ea consideră că e bine, nu în ceea ce este bine de fapt. De aici, lucrurile vor curge previzibil: mîndria va reuși să se impună o vreme asupra celor mulți, pînă cînd ei o vor alunga și-și vor repune valorile în drepturi.

Există pe lumea aceasta niște parade ale „mîndriei” (pride parades) în care băieți și fete îmbrăcați în haine colorate în culorile curcubeului defilează pe străzi în sunetele muzicii, ca să atragă atenția asupra lor și să ne spună tuturor că nu le e rușine de ei și se simt mîndri de ceea ce sînt, fiindcă, nu-i așa, mîndria e un sentiment opus rușinii. E și asta o formă prin care o minoritate socială, după ani de ostracizare, ne semnalizează tuturor că trăiește printre noi și că-și asumă în totalitate viața pe care și-au ales să o trăiască. Au drepturi egale cu noi, pot munci, pot iubi și se pot manifesta cum doresc ei. Nu e nimic rău în asta. De-a lungul istoriei au existat minorități sociale care au manifestat pentru drepturile lor și uneori au reușit, prin forță, să și le impună, vremelnic, asupra unei majorități. Spun vremelnic fiindcă acea majoritate s-a scuturat de dictatura minorității și a avut grijă ca abuzurile să nu se mai repete vreodată. Exemplul cel mai apropiat nouă este instaurarea prin forță a comunismului în statele Europei centrale și de est, după terminarea celui de-al II-lea Război Mondial. L-a instaurat o minoritate socială, comuniștii, prin forța Armatei Roșii și știm cu toții cum s-a terminat totul.

Ei bine, minoritatea socială despre care vorbesc eu face aceeași greșeală ca a comuniștilor: își impune cu forța modelul social și principiile de viață asupra unei majorități care nu e de acord cu ele. De ceva vreme, asist cu uimire la o creștere a propagandei homosexuale în media. Filmele, muzica, concursurile, desenele animate, evenimentele sportive, toate fac o propagandă agresivă și deșănțată acestei orientări sexuale. Mereu s-a spus că propaganda și prozelitismul nu sînt normale, fiindcă pot leza sentimentele altor oameni, că nu sînt „corecte din punct de vedere politic”. Cu toate acestea, văd aplicîndu-se dubla măsură în acest caz. Nu te mai poți uita la un film artistic sau istoric pe canalele dedicate producțiilor cinematografice în sistem pay-per-view, pe care cu toții le cunoașteți, fără să existe o scenă de amor între persoane de același sex sau o persoană aparținînd comunității LGBT. Nu există concurs muzical, de talente sau de umor, care să nu promoveze membri ai acestei comunități. Am găsit în desenele animate pentru copii scene de lesbianism și discuții relaxate despre acest subiect, așa cum găsesc pe Tik-Tok și pe canalele tv dedicate copiilor și adolescenților referiri la această minoritate socială.

Vreau să fiu bine înțeles: nu am nimic împotriva libertăților și drepturilor acestei comunități, dar nu suport propaganda agresivă care i se face. Mă deranjează activitatea prozelită făcută cu o intensitate așa de mare încît dă senzația că s-ar dori transformarea întregii rase umane într-una de homosexuali. Poate sînt eu paranoic. Problema este că, punînd această mișcare alături de altele asemănătoare, constat că am ajuns să trăiesc într-o lume în care majoritatea ajunge nu doar să fie condusă de o minoritate, ba chiar este pedepsită dacă vorbește sau se manifestă contra acestei minorități. Cum spuneam la început, același lucru l-au făcut și comuniștii în 1947, în țările pe care au ajuns să le conducă, avînd în spate Armata Roșie.

(va urma)

Marius Marin,

antreprenor HORECA