„Idealul nostru era patriotic și național, de aceea, sub imperiul necesității istorice, noi am intrat formal în P.C.R., dar am rămas ceea ce am fost, patrioți naționaliști. Singurul care nu s-a înscris în P.C.R. a fost poetul Ioan Alexandru. El a putut lua această decizie datorită celebrității lui, dar a avut de suferit enorm, căci a fost ținut simplu asistent la facultate și, cu acel salariu de mizerie, greu a putut să-și crească cei 5 copii. Pentru a rezuma cele spuse pînă acum, pot afirma, în cunoștință de cauză, că unul dintre motivele prăbușirii PNȚCD a fost extremismul anticomunist și antisecurist din primele luni de existență al multora dintre liderii bătrîni, gen Klaps, din partid. Acest extremism a oprit afluența spre PNȚCD a milioane de oameni, care erau legați direct ori indirect, real sau formal, de fostul P.C.R. și de fosta Securitate. Al doilea motiv a fost necunoașterea de către acei lideri bătrîni a realităților românești, a societății românești, așa cum ea evoluase din 1945 și pînă în anul 1990. Al treilea motiv a fost preluarea puterii de către Ion Diaconescu, un om relativ cumsecade, desigur, care stătuse mulți ani în închisoare pe nedrept, dar nu avea calități nici măcar de președinte de CAP, necum de președinte al unui partid care și-a asumat și rolul de lider al coaliției aflate la Putere între 1996 și 2000. Politica este și ea o știință, pe care ori o ai în sînge, ori o înveți. Oameni ca Ion Diaconescu și alții de care el s-a înconjurat nu erau nici născuți pentru politică și nu au putut nici să o mai învețe. De aceea fiul lui Walter Roman, bine pregătit politic, s-a jucat pe degete cu Diaconescu și l-a făcut mat ori de cîte ori a dorit. Al patrulea motiv al prăbușirii PNȚCD este rolul nefast jucat de trădătorul Emil Constantinescu. Trădarea, de două ori, făcută de acest Constantinescu este fără de pereche în istoria politică a României. PNȚCD îl face președinte al Țării pe această nulitate de Constantinescu și, drept răsplată, acesta decide că nu va mai candida pentru un nou mandat, lăsînd PNȚCD-ul în aer. Apoi declară că nu va mai face politică în viața lui, pentru ca după o scurtă perioadă să-și înființeze propriul partid, pe care îl botează creștin și democrat, pentru a mai lua și din puțina apă ce curgea la moara PNȚCD-ului. Al cincilea motiv rezidă în cauze externe. FSN, deci Puterea politică de după 1989 și, apoi, continuînd cu toate partidele rezultate din FSN, care au guvernat România direct sau indirect, au lovit din exterior și au subminat, prin toate mijloacele, acest partid. Comuniștii și securiștii, dușmăniți atît de violent și de inconștient de PNȚCD, au făcut zid comun pentru slăbirea și prăbușirea partidului.

În concluzie, trebuie să constatăm, astăzi, moartea PNȚCD. A mai rămas ceva din fostul PNȚ, dar laturile democrate și creștine au fost preluate de un partid tînăr și viguros, numit Partidul România Mare. De aceea lansez, aici și acum, un apel către toți oamenii politici și cetățenii României, care prețuiesc doctrina democrată și creștină, să se alăture Partidului România Mare, partid creștin și democrat. Prin liderul său necontestat, Corneliu Vadim Tudor, viitorul președinte al României, Partidul România Mare și-a cîștigat dreptul de a se intitula partid popular creștin și democrat. Ideologia liderului și a partidului este perfect compatibilă cu principiile democrației creștine și această compatibilitate trebuie valorificată politic.

La începutul anului 1990 l-am chemat pe Vadim să preia conducerea ziarului «Dreptatea». Azi, la aproape 15 ani distanță, îl chem să preia ce a mai rămas din Partidul Creștin Democrat.“

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(„România Mare“, nr. 735, din 13 august 2004)