Cine a trecut prin intersecţia de la Bucur Obor ce duce spre Şos. Mihai Bravu nu are cum să nu fi văzut, sub un panou publicitar cît faţada unui bloc de mare, cum se zbate între viaţă şi moarte un biet mesteacăn. Îl ştiu de cînd a fost plantat. Era un vlăstar firav, cu frunzele ca nişte bănuţi de aur. De cînd i s-a pus prima lopată de pămînt peste rădăcini, i-am presimţit un destin trist. Ceea ce presupuneam atunci, deşi nu ne-am dorit acest lucru, ca iubitori şi protectori ai naturii, pare să se fi adeverit… Micuţul mesteacăn de mai ieri, azi a ajuns un copac în toată regula, care trebuie să suporte nu doar dogoarea betoanelor, a gazelor de la ţevile de eşapament, ci şi ramele panoului în cauză, sub care a crescut cu ramurile spre pămînt, cocoşat, ca vai de el. Toate astea i se întîmplă din cauza unor oameni care nu au nimic în comun cu buna administrare a parcurilor şi a spaţiilor verzi din Sectorul 2. Oare, pînă acum, să nu fi observat nimeni cum bietul mesteacăn se luptă cu viaţa, încercînd să trăiască la fel ca ceilalţi copaci din faţa primăriei, care se află la doi paşi de locul cu pricina? Oare nimeni să nu vadă acest dezolant peisaj?… E foarte grav că am ajuns să fim egoişti şi să fim preocupaţi doar de telefonul mobil şi de căştile din urechi. Ce răspuns vor da părinţii acelor copii care vor dori să ştie de ce coroana copacului a crescut atît de ciudat? Ne e greu să ne imaginăm… Se ştie că mesteacănul este supranumit şi ,,prinţ al pădurilor”, întruchipînd primăvara mai bine decît orice alt copac, doar că, din păcate, exemplarul de care vă vorbesc, deşi îşi are farmecul său, nu creşte sănătos şi liber, ci este captiv sub nişte schele metalice, de la un panou de publicitate, care aparţine cuiva, unei firme cu bani mulţi… La ce folos, dacă oamenii nu iubesc natura? Şi nu mă refer neapărat la proprietarii firmei, ci în special la cei care se ocupă de administrarea domeniului public, care zic că depun eforturi nemaipomenite pentru înfrumuseţarea sectorului… Cum şi în ce fel o fac – se vede… Şi acesta este un exemplu, dar cîte nu or mai fi!… Ce mesteacăn frumos ar fi crescut, dacă s-ar fi aflat pe vîrful vreunui munte, sau în grădina unui om gospodar, care să iubească natura… Peisajul acesta urît mă consternează, îmi provoacă un acut sentiment de milă pentru bietul mesteacăn, dar şi de silă, cînd văd asemenea grozăvii într-o capitală care se pretinde a fi ,,Micul Paris”.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental”