Medvedev amenință cu bomba atomică
  • 02-08-2023
  • 0 Comentarii
  • 183
  • 1
* Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat duminică cu un conflict nuclear, susţinînd că un succes al contraofensivei ucrainene ar obliga Rusia să recurgă la armamentul atomic, transmite Reuters.  „Închipuiţi-vă că dacă (...) ofensiva susţinută de NATO are succes, iar ei rup o parte din teritoriul nostru, am fi obligaţi să folosim o armă nucleară, conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Deci inamicii noştri ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri. Aceştia asigură că nu va începe un incendiu nuclear global”, a declarat Medvedev. El pare să se refere la o prevedere a doctrinei militare ruse conform căreia armele atomice pot fi folosite şi în cazul unei agresiuni convenţionale împotriva Rusiei, dacă este ameninţată existenţa statului. * Președintele rus Vladimir Putin a spus că nu respinge ideea unor discuții de pace asupra Ucrainei. Vorbind după întîlnirea cu liderii africani, la Sankt Petersburg, el a spus că inițiativele africane și chineze ar putea servi drept bază pentru găsirea păcii, scrie BBC. Dar Putin a mai spus că nu ar putea exista încetarea focului în timp ce armata ucraineană se află în ofensivă. În orele ulterioare discursului, Rusia a transmis că un atac cu dronă ucraineană asupra Moscovei a deteriorat două blocuri de birouri. Zborurile au fost suspendate pentru scurt timp de pe aeroportul Vnukovo, la sud-vest de centrul orașului, iar o persoană a fost rănită, a informat agenția de presă rusă Tass. Ucraina nu a comentat incidentul cu drone. * Papa Francisc le-a cerut duminică autorităţilor ruse să revină la acordul care a permis exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, în ciuda războiului, invocînd milioanele de persoane care suferă de foame, relatează AFP. „Să nu încetăm să ne rugăm pentru Ucraina martirizată, unde războiul distruge totul, inclusiv grîul, iar aceasta este o ofensă gravă adusă lui Dumnezeu, pentru că grîul este darul său pentru a hrăni omenirea. Strigătul a milioane de fraţi şi surori care suferă de foame se înalţă la cer”, a spus Suveranul Pontif după rugăciunea Angelus în faţa miilor de pelerini adunaţi în Piaţa Sfîntul Petru. „Fac apel la fraţii mei, autorităţile Federaţiei Ruse, să restabilească iniţiativa Mării Negre şi grîul să poată fi transportat în siguranţă”, a conchis Papa argentinian. * Minis­trul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat duminică, la Beijing, că tăierea tuturor legăturilor economice cu China este „o iluzie”, în contextul în care unele ţări occidentale pun la îndoială dependenţa lor economică de gigantul asiatic, relatează AFP. „Ne opunem total ideii de decuplare. Decuplarea este o iluzie. Este imposibil să tăiem toate legăturile dintre economia americană şi europeană şi cea a Chinei”, a spus Bruno Le Maire, intervievat de jurnalişti cu ocazia unei călătorii în China. Cu toate acestea, Bruno Le Maire a apărat ambiţia unei mai mari independenţe economice a Franţei în anumite sectoare specifice. Conceptul de „reducere a riscurilor”, popular în ultimele luni în multe ţări occidentale, „nu înseamnă că China constituie un risc”, a ţinut să precizeze Bruno Le Maire, dorind să „evite orice neînţelegere”. „Asta înseamnă că vrem să fim mai independenţi. (...) Nu vrem să ne dăm seama, aşa cum am făcut-o în timpul crizei COVID, că sîntem prea dependenţi de anumite componente foarte specifice”, a afirmat el. * Un virus transmis de căpușe, descoperit relativ recent, se răspîndește în Europa. La şase ani de la descoperirea sa în China, virusul Alongshan (ALSV), purtat de căpuşe, s-a răspîndit în mare parte din Europa, potrivit unor experţi germani, relatează Agerpres. Virusul, care nu a fost legat de nici o boală gravă la oameni, a fost găsit în căpuşe în Finlanda, Franţa, Rusia, Elveţia şi acum în Germania, a confirmat Centrul pentru medicina de călătorie (CRM) din Düsseldorf. Cercetători de la Universitatea de Medicină Veterinară (TIHO) din Hanovra, oraş din nordul Germaniei, au găsit dovezi ale transmiterii ALSV prin intermediul căpuşelor la animale sălbatice, cum ar fi căprioarele, în landul Saxonia Inferioară din nord-vestul Germaniei. * Europarlamentarul PSD Carmen Avram a vorbit despre planurile Comisiei Europene de a importa carne de vită din America de Sud, în contextul îngrijorării cu privire la criza climatică, prin care nu se rezolvă de fapt problema poluării, ci doar este mutată în altă parte. „Începe să se consume mai multă carne de vită în Europa și în România, ori Comisia Europeană face presiuni acum să fie semnat acel acord cu Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay, care, dacă se semnează, va facilita intrarea pe piața europeană a unor cantități foarte mari de carne, inclusiv de vită. Asta ar da o lovitură dură crescătorilor (n.r. – europeni)”, a declarat europarlamentarul.  Carnea care va intra va fi mai ieftină decît carnea care se produce în Uniunea Europeană, pentru că aici se investește mai mult pentru ca ea să îndeplinească criteriile de ajungere pe piață. Avem ferme mari de vaci în România. Avem producători foarte mari și a fost o bătălie cruntă”, a adăugat Carmen Avram. * Joe Biden, în vîrstă de 80 de ani, este cel mai în vîrstă președinte american care a servit vreodată la Casa Albă și cu aproape două decenii mai bătrîn decît vîrsta medie a liderilor naționali ai lumii, de 62 de ani, a descoperit Pew Research. Deși Biden este mai tînăr decît președintele Camerunului, Paul Biya, cel mai bătrîn șef de stat din lume (89 de ani), el ar putea fi bunicul președintelui chilian Gabriel Boric sau al socialistei Sanna Marin, care a demisionat din funcția de prim-ministru al Finlandei, luna trecută. Ambii au 37 de ani. Cu toate acestea, Biden rămîne mai tînăr decît unii membri ai Congresului SUA. McConnell, în vîrstă de 81 de ani, a încetat brusc să vorbească la jumătatea discursului, în cadrul unei conferințe de presă de la Capitol Hill, miercuri, și a stat tăcut timp de 21 de secunde pînă cînd a fost îndepărtat de reporteri, pentru a reveni mai tîrziu să raporteze: „Sînt bine”. Momentul a stîrnit îngrijorări cu privire la starea sa de sănătate, mai ales după ce a fost internat în spital și tratat pentru o comoție, suferită în martie. Biroul lui McConnell a declarat vineri că politicianul intenționează să-și îndeplinească întregul mandat, care va dura pînă în 2026, cînd va împlini 84 de ani. * Uleiul de măsline a devenit noul aur pe fondul secetei din sudul Europei. În Tunisia, prețul unui kilogram de ulei extra virgin a crescut cu peste 100% față de anul trecut, iar în Turcia cererea de ulei de măsline în vrac este atît de mare încît guvernul tocmai a introdus o taxă de 0,20 cenți pentru fiecare kilogram exportat în străinătate. Piața este atît de strînsă încît chiar și micii producători, cum ar fi cei din Liban, înregistrează o cerere fără precedent pentru uleiul lor de măsline. Temperaturile în creștere în sudul Europei fac ca prețurile să explodeze. Spania – unde se produce jumătate din uleiul de măsline din lume – suferă de o secetă acută. Producătorii europeni au apelat deja la Tunisia, cel mai mare producător de ulei de măsline din lumea arabă, pentru a umple golul. Tunisia vinde 90% din uleiul său de măsline în vrac către producători de mare greutate precum Spania și Italia. Acolo este amestecat cu alt ulei și vîndut în străinătate sub etichete italiene sau spaniole. * Potri­vit unui membru elvețian al partidului Verzilor, cu schimbările climatice în curs, se estimează că, pînă în 2090, clima din Geneva va deveni asemănătoare celei din Puglia, regiunea mediteraneană. El consideră că orașul trebuie să se adapteze și să fie transformat după un model urban mediteranean, cu ziduri albe și infrastructuri care să faciliteze circulația naturală a aerului. De asemenea, în mediul rural, el subliniază că deja au început să fie plantați măslini, una dintre speciile tradiționale din această regiune caldă și aridă, scrie Rador, citînd ilsole24ore. Elveţia va fi deosebit de afectată de încălzirea globală, spune Antonio Hodgers, şeful departamentului funciar al cantonului Geneva, într-un interviu publicat sîmbătă de ziarul Le Temps. „Pentru fiecare creştere cu două grade Celsius a temperaturii globale, Podişul Elveţian va suferi patru”, adaugă el, precizînd că afirmaţiile sale se bazează pe prognozele Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) al ONU. * China inițiază o călătorie îndrăzneață către centrul Pămîntului, săpînd un tunel de 10.000 de metri. Aceasta reprezintă prima încercare de acest gen în țară. Prin traversarea celor zece straturi de rocă ale Pămîntului, cercetătorii speră să atingă roci din perioada cretacică, vechi de peste 145 de milioane de ani, informează IFLScience. Toate aceste săpături fac parte dintr-un amplu proiect lansat recent de cercetătorii chinezi, proiect care își propune să identifice resursele minerale din adîncul planetei și să evalueze posibilele riscuri de sub pămînt, cum ar fi vulcani și cutremure. „Dificultatea realizării unui astfel de proiect de forare poate fi comparat cu conducerea unui camion uriaș pe două cabluri de oțel”, a explicat Sun Jinsheng, profesor la Academia de Inginerie din China. Deși este entuziasmat, publicul se așteaptă la dezamăgire, pentru că scoarța terestră este variabilă, ceea ce va pune în dificultate proiectul. În medie, vorbim despre o grosime de aproximativ 30 de kilometri a scoarței, însă aceasta variază sub munți, unde poate avea chiar și 100 de kilometri. Asta înseamnă că mai durează pînă cînd vom afla mai multe despre straturile de roci. * Pre­ședintele României, Klaus Iohannis, va găzdui miercuri, 6 septembrie 2023, la Palatul Cotroceni, a VIII-a ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări. Inițiativa celor Trei Mări reunește 12 state membre ale Uniunii Europene între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică: Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. În contextul războiului din Ucraina, venirea la București a celor 12 lideri din țările cele mai apropiate de zona de conflict este foarte importantă. * Secretarul de stat Raed Arafat propune ca avertizările Ro-Alert să fie transmise şi pe e-mail, dar să apară şi pe TV. „ANM ştiu că are un proiect european care va îmbunătăţi reţeaua de radare meteo şi va putea să identifice fenomene care pînă acum nu puteau să le identifice, de exemplu riscul de fulger, de exemplu, pentru inundaţii, deci detectare timpurie a creşterii nivelului apelor, după care venim la partea de emitere a mesajului”, a declarat Raed Arafat. „Poate să fie îmbunătăţit prin conectarea şi a sistemelor de conectare şi alertare prin satelit pentru anumite situaţii, să transmită mesajele şi prin alte mecanisme. De exemplu, în Statele Unite, cînd pleacă mesajul de alertă identic cu Ro-Alert, el pleacă automat şi pe ecranele televiziunilor din zona respectivă, nu numai pe telefoane. Se poate să te înscrii prealabil să primeşti mesajele prin SMS sau prin email, paralel cu mesajele care îţi vin pe terminalul telefonic, diversificarea nivelului de sunet care se dă după nivelul de gravitate a cazului”, a mai transmis şeful DSU. Raed Arafat îi roagă pe români să nu dezactiveze mesajele Ro-Alert, pentru că îşi pun viaţa în pericol, în condiţiile în care sînt tot mai multe fenomene meteo extreme.
R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite