
- 15-01-2021
- 0 Comentarii
- 437
- 0
S-a vorbit
și se tot vorbește cu vădită ușurință despre faptul că, după ce sînt școliți
aici, în țară, tot mai mulți tineri absolvenți de Medicină părăsesc România și
se îndreaptă către cele patru zări ale lumii. Și, odată plecați, se opresc
acolo unde sînt mai bine plătiți, unde găsesc condiții mai bune de exercitare a
profesiei și unde se simt respectați. Un fel de „ubi bene, ibi patria”, adevăr
existent doar pe jumătate – o să înțelegeți și de ce.
Indiscutabil,
ne pleacă tinerii din țară, care încotro. Și nu numai tinerii medici, ci tineri
de toate profesiile. Dar nu pleacă din snobism, pentru că ,,așa dă bine” sau
pentru a se făli! Nu! Nu acestea sînt motivele determinante! Plecările lor nu
au la bază suficiența, superficialitatea, lipsa de patriotism, cum ar fi unii
tentați să creadă, ci, mai degrabă, disperarea și groaza existențială! Numai că
noi, românii, sîntem obișnuiți să generalizăm imediat și să bagatelizăm totul
cu o condamnabilă ușurință, mergînd, uneori, pînă la anularea propriei
entități! Și nu ne explicăm faptele, nu încercăm să găsim cauzele pentru care
se petrec asemenea fenomene – lipsa de respect, de exemplu –, ne grăbim să
tragem repede concluzii. Mai mult, îi auzi pe unii, aflați parcă în fața unor
descoperiri epocale, cerînd imperios să-i punem la plată pe tinerii studenți:
„Cum se poate, domnule, îi pregătim pentru străini? Să achite școlarizarea și
apoi să plece!”.
Abia acum, în acești din urmă
ani, cînd asupra țării s-au abătut atîtea nenorociri – culminînd cu incendiul
de la Spitalul din Piatra Neamț și cu atacurile pandemice ale coronavirusului –
lumea a început, în sfîrșit, să înțeleagă cum stau lucrurile la capitolul sănătate
în România! Uneori, s-au cheltuit bani mulți pe te miri ce, alteori s-au
efectuat lucrări superficiale pentru salvarea aparențelor, dar tot cu mulți
bani. Au existat situații cînd administrarea spitalelor a fost încredințată
unor neaveniți, iar dotarea cu aparatură s-a făcut greoi, necorespunzător, sau
a rămas învechită etc.
Pe lîngă toate acestea, la nivel
organizatoric se petrec unele fenomene greu de acceptat: la repartiții nu apar
decît foarte puține posturi, parcă mușcate de sub unghii, cele mai multe
rămînînd blocate ori ocupate de persoane în vîrstă, demult pensionabile
(excepție făcînd personalitățile de marcă), astfel încît puține sînt posturile
apte a fi titularizate de către
proaspeții medici specialiști (cu examenul luat după stagiul de rezidențiat).
Așa se face că, anual, foarte mulți medici tineri rămîn pe tușă, cum s-ar zice.
Chiar ani de zile, pînă apare un post vacant. Ce fac ei în acest răstimp, din
ce trăiesc? Fac gărzi în locul unor titulari mai în vîrstă, cînd aceștia vor să
renunțe, ori participă la operații cînd, uneori, sînt solicitați de colegii
titulari pentru o mînă de ajutor. Și tot așa, ani de zile, pînă apare un post.
Iar posturile apar extrem de greu, chiar și la spitalele mari!
Și anii trec foarte repede, iar
absolvenții noștri nu au realizat mai nimic. Unii nu au nici viață personală,
pentru că, firesc, vor mai întîi să se realizeze profesional și abia după aceea
să aibă în vedere întemeierea unei
familii! Gîndiți-vă: 6 ani de facultate, de la 3 la 7 ani rezidențiatul
(depinde de specialitate), apoi după 3 – 5 ani un post (dacă-l prinzi)! Adunați
și veți vedea că abia în jurul vîrstei de 40 de ani un absolvent de Medicină
poate să dispună (cu ceva noroc) de un loc de muncă sigur! În acest context,
două ar mai fi căile pentru un absolvent de Medicină de a ieși din acest impas.
Cea dintîi, un nou rezidențiat, optînd pentru altă specialitate (poate mai
inspirată decît prima). Aceasta se poate face în două moduri: cu examen sau fără.
La cea fără examen, trebuie să plătești, pe tot parcursul rezidențiatului, o
taxă lunară. La cealaltă, cu examen, primești salariu de medic rezident, dar
trebuie să plătești, la rîndul tău, o taxă lunară! Și într-un caz și în altul –
oare de ce? Mai ales că, după atîția ani, pe părinți nu te mai poți bizui prea
mult. Ca să vedeți cam cum stau lucrurile... A doua cale pentru un absolvent de
Medicină este aceea de a pleca în altă țară,
cu riscul de a înfrunta multe necunoscute. Și, evident, pe lîngă o bună pregătire,
trebuie să mai ai și ceva noroc. Abia după ce te realizezi cît de cît, începi
să te gîndești serios la felul cum te-ai putea întoarce acasă. Pentru că, să
știți, cei mai mulți tînjesc după revenirea în țară!
Iată principalele motive pentru
care mulți dintre tinerii noștri medici, după absolvire, vor să plece afară!
Oare Statul român, în loc să se tot lamenteze de exodul acestora, nu ar fi mai
bine să facă ceva concret, ceva eficient pentru ei? Măcar pentru cei rămași în
țară așteptînd... Cum ar fi, bunăoară, o mai corectă ritmicitate în gestionarea
posturilor apte a fi scoase la concurs, ca să ne referim doar la acest aspect.
Pentru că, „regulile” existente acum, în vederea integrării în muncă a
absolvenților, mai mult îi alungă decît îi stimulează să rămînă acasă!
IOAN STOICA
-2.8 C