Meandrele istoriei postbelice în România
  • 10-03-2021
  • 0 Comentarii
  • 157
  • 0

De la DOMN la TOVARĂȘ (1)


1944. Războiul a luat sfîrșit. ,,Lumea era dată peste cap”.

De la DOMN la TOVARĂȘ a fost doar un pas. Noua denumire a înlocuit, la propriu și la figurat, noua ordine de stat. Domnii erau la pușcărie, doamnele, în fabrici și uzine. În epoca stalinistă, o lungă perioadă ,,fierbinte”, doar tovarășii de la Răsărit au hotărît în România ce trebuie făcut. Consilierii sovietici aveau rolul principal: ,,Tăiau și spînzurau”.

Începînd din 1948 pînă în 1952, România a fost condusă de echipa Ana Pauker, Iosif Chișinevski, Teohari Georgescu, Lothar Răduceanu, Walter Roman, Al. Moghioroș, Ervin Voiculescu, Silviu Bruckner-Brucan, Al. Graur, Mihail Roller și o mulțime de alți conaționali de-ai lor de la presa antebelică. În Securitatea stalinistă, cei ce conduceau instituția erau consilierii sovietici. Ei au lăsat o pată pe obrazul Securității române, care multă vreme după aceea a fost asimilată cu practicile staliniste, deși nu au avut nimic în comun.

În învățămîntul primar și mediu (liceal) s-au introdus manuale unice, traduse din limba rusă sau alcătuite sub controlul consilierilor sovietici. Din noile manuale lipseau personalități marcante precum Octavian Goga, Titu Maiorescu, Ion Barbu, Vasile Voiculescu. Pe baza concepției luptei de clasă, Mihai Eminescu era prezent cu poezia Împărat și proletar, iar George Coșbuc cu Noi vrem pămînt. Istoria românilor era modelată după interesul marelui vecin de la Răsărit, care trebuia prezentat ca eliberator, iar poporul român, beneficiarul politicii Rusiei și apoi a Uniunii Sovietice.

Manualul intitulat Istoria R.P.R., elaborat sub redacția lui Mihai Roller, avea aproape 700 de pagini, dar nu conținea nici măcar un paragraf consacrat Unirii din 1918. Școala românească a fost transformată într-o instituție de educație în spiritul ideologiei comuniste, copiii și tinerii fiind lipsiți de posibilitatea cunoașterii multora dintre valorile autentice ale poporului român. Ei aveau acces doar la publicațiile oficiale, celelalte erau interzise pe baza unor decizii ale conducerii superioare de partid. O componentă esențială a procesului de sovietizare și de impunere a ideologiei comuniste a fost anihilarea marilor personalități ale culturii naționale.

S-a considerat că nu era suficientă interzicerea operei lor, ci trebuia ca și persoanele să fie compromise. Încă din decembrie 1944, publicistul I. Ludo a semnat un vehement articol împotriva lui Nicolae Iorga, pe care-l acuza că a urmărit „exterminarea” evreilor, că a fost un ideolog al extremei drepte din România, precum și „un înverșunat și neînduplecat adversar al Uniunii Sovietice”. Deși a fost ucis de legionari, N. Iorga nu a fost „reabilitat” de regimul democrat – popular, tocmai pentru că, prin opera sa, se ilustra ca una dintre cele mai valoroase personalități ale poporului român. În noul context istoric, nu numai că nu se cultiva valorile naționale, dar ele erau minimalizate și contestate.

(va urma)

LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite