• păstrător și întemeietor de tradiții, unificator, om politic și diplomat, conducător de oaste, legislator, gospodar, mare ctitor de așezăminte, sprijinitor al culturii

Matei Basarab s-a născut în anul 1588 și a murit la 9 aprilie 1654. Fiu al lui Danciu din Brâncoveni, mare vornic, Matei Basarab făcea parte din rîndurile boierilor olteni de la Brâncoveni, sat oltenesc în jurul căruia s-a format vastul domeniu al Brâncovenilor, și descindea din cea mai influentă familie – Craiovești, care dăduse în scaunul țării pe Neagoe Basarab (1512 – 1521). De aceea, Matei Basarab se va socoti nepotul lui Neagoe Basarab și, la fel ca acesta, își va lua patronimicul familiei domnitoare în Țara Româ­nească, ,,Basarabii”, și va aspira la domnia țării. S-a căsătorit cu Elina, fiica lui Radu Năsturel, postelnicul din Herăști, și a doamnei de bun neam Despina, care făcea parte din casa lui Mihai Viteazul. Fratele Elinei, Udriște Năsturel, a fost cel mai de seamă învățat al epocii lui Matei Basarab. Însăși Elina sprijină activitatea culturală în calitate de ,,patroană literară”, expresia lui Nicolae Iorga.

Matei Basarab se dovedește de tînăr fire energică și ocupă dregătorii însemnate: postelnic (pînă în 1608), paharnic (pînă în 1628), apoi mare agă (comandantul dorobanților), al doilea în grad după marele spătar. De acum, este întîlnit în unele izvoare drept ,,aga Matei din Brâncoveni”. În această perioadă se manifestă accentuat pătrunderea elementelor grecești în țară, încurajată de ultimii domni: Radu Mihnea, Alexandru Iliaș, Gavril Movilă, Alexandru Coconul, Leon Tomșa, Radu Iliaș. Oameni ai turcilor, practicînd o politică de fiscalitate excesivă, acești domni n-au fost populari și au stîrnit nemulțumirea boierilor țării.

Aga Mihai primise județul Romanaților ,,ca să-l ție de birărie”. El folosește starea de spirit antigrecească a boierimii de țară (al cărei reprezentant a fost) și nemulțumirile populare față de politica de fiscalitate excesivă a lui Leon Tomșa și se situează în fruntea boierimii oltene din județele Romanaților, din Dolj și Mehedinți (1630).

Mișcarea antigrecească favorizează ascensiunea spre domnie a lui Matei Basarab. Tomșa era însă sprijinit de Poartă. Matei Basarab pleacă împreună cu boierii răzvrătiți în Transilvania, unde stabilește relații durabile cu principele Gheorghe Rakoczi I în scopul regrupării forțelor și alungării lui Tomșa. Dar boierii nu-l ascultă și se întorc în țară nepregătiți și sînt înfrînți în ,,Sensul Bucureștilor” (21 august 1631). Matei Basarab se întoarce în fruntea boierilor rămași credincioși abia după ce Poarta hotărăște înlocuirea lui Tomșa. Matei Basarab conduce lupta împotriva lui Radu Iliaș, care era susținut de boierimea greacă și îl înfrînge pe acesta în bătălia de la Plumbuita. În urma biruinței, Matei Basarab este recunoscut de Poartă și se suie pe tron la 20 septembrie 1632.

În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab reușește să confere țării prosperitate economică, independență politică, afirmarea culturii românești în țară și peste hotare. Ultimul an de domnie coincide cu un eveniment dramatic: seimenii și dorobanții (lefegiii domnești), cărora nu li se plătiseră soldele, s-au răsculat, tulburîndu-l pe bătrînul domnitor. Matei Basarab se sfîrșește de inimă rea (9 aprilie 1654) și e înmormîntat la Biserica Domnească din Tîrgoviște, iar, mai tîrziu, va fi reînhumat la Mînăstirea Arnota.

Opera lui Matei Basarab este deosebit de bogată în conținut și în mijloacele de expresie. Rod al respectării tradițiilor moștenite de la înaintași, de la care nu s-a abătut deloc, el a adăugat țării multe înfăptuiri menite să dezvolte tradițiile. Adept și înfăptuitor al unor reforme esențiale în toate domeniile, Matei Basarab contribuie prin acte de valoare națională la apropierea societății românești de epoca modernă. În calitate de gospodar, s-a îngrijit de progresul material: pune în valoare producția agricolă, meșteșugurile și comerțul, reactivează exploatarea minelor de aramă și fier din Oltenia, act ce îl repeta pe al lui Mircea cel Bătrîn. Mai mult, izbutește să răscumpere exploatarea salinelor și vămilor de la arendașii byzantini din Imperiul otoman. În această epocă de prosperitate economică, își fac apariția primele manufacturi din Țara Românească: o sticlărie și o moară ,,făcătoare de hîrtie” (hardugie), semn al zorilor producției moderne.

Ca om politic și diplomat, Matei Basarab promovează o politică de mare însemnătate. Recunoscut de Poartă, adoptă cea mai subtilă atitudine față de elementele grecești (levantine), fără a dezamăgi mișcarea națională care îl adusese la putere, însă ia din mîinile grecilor o serie de mînăstiri (1639), act continuat mai tîrziu (1646), cînd reia cele mai multe mînăstiri închinate, lipsind pe călugării greci de imensele venituri ale moșiilor mînăstirești din țară. Era un act de valoare națională, deși Matei Basarab apare și ca dăruitor al unor mînăstiri atonite.

Același fel de politică și diplomație se vădește și în domeniul social, Matei Basarab izbutind să se facă iubit în toate straturile societății (Cronica: Țara iubea pre domn și domnu pre țară). Au apărut însă, în primul rînd, interesele boierimii autohtone și ale sfatului său domnesc credincios, și politica lui a rămas pînă la sfîrșit ostilă pătrunderii grecilor în înaltele dregătorii și în stăpînirea domeniilor.

Nu de mică însemnătate este activitatea lui Matei Basarab ca urmaș al lui Mihai Viteazul, reeditînd eforturile de unire a românilor. Modalitatea a fost însă alta: închegarea unui sistem de alianțe cu principii Transilvaniei (Gheorghe Rakoczy I și II), cu care a încheiat tratate de alianță, și cu domnul Moldovei, Vasile Lupu. Aici intervine politica nefastă a lui Vasile Lupu, care voia tronul Țării Românești pentru fiul său, Ioan Lupu, ciocnirile armate și biruințele lui Matei Basarab, în special cea finală, de la Finta (1652).

Sistemul de alianțe s-a răsfrînt și pe plan extern prin promovarea unei politici de echilibru. Scopul lui Matei Basarab prin stabilirea alianței între cele trei țări românești era de a uni eforturile acestora în lupta antiotomană. De aceea contemporanii săi i-au atribuit rolul principal în sistemul de alianțe, socotindu-l ,,prea luminatul stăpîn și voievod al acestor țări dace”. Iar în cadrul inițiativei regelui Poloniei Vladislav al IV-lea de a crea o ligă antiotomană, rolul principal i se atribuie tot lui Matei Basarab, considerat ,,generalissim al întregului Orient”. Însuși Matei Basarab a avut ideea conștiinței etnice și a unității poporului român, exprimată în prefața unui Molitvelnic (1635), în care se adresează ,,pravoslavnicului și binecinstitorului neam al patriei noastre vlaho-transalpine” și vorbește în numele tuturor românilor.

Matei Basarab a fost un reformator și în domeniul organizării armatei. Dispunea de o oaste puternică, compusă din corpul de mică boierime al curtenilor sau roșilor, din slujitori călări sau din mercenari (între care seimenii ca trupe permanente) la care se adăugau, în timp de război, contingentele aduse de marea boierime și cele recrutate din rîndurile țărănimii. Dacă ne gîndim că la cîteva decenii după Matei Basarab se vor instaura domniile fanariote, putem aprecia acest act ca reformă militară, ultima de acest fel pe linia întăririi armatei permanente.

Cel mai mare aspect al moștenirii lui Matei Basarab este legat de dezvoltarea culturii. În domeniul învățămîntului este sprijinită activitatea deschiderii de școli. Lua ființă la Tîrgoviște prima școală superioară (1646) sub conducerea învățatului Paisie Ligaridis, ca și cu participarea dascălilor Daniel și Staicu. Aici se predau cunoștințe umaniste și științifice, influențate de umanismul grec și cultura byzantină.

Un rol de prim ordin în domeniul culturii îl are cărturarul Udriște Năsturel. Cu sprijinul acestuia, continuă activitatea de tipărituri începută cu un secol și jumătate în urmă de Radu cel Mare. Matei Basarab apare ca un restaurator și în tradiția tiparului. El menține și înflorește tipografia de la Mînăstirea Govora (unde activa Meletie Macedoneanul tipograful), pune bazele unei noi tipografii la Cîmpulung cu sprijinul mitropolitului Kievului Petru Movilă, a alteia la Dealu și la Tîrgoviște.

Mitropoliții Teofil și Ștefan au contribuit la apariția cărților în limba poporului. Începea procesul reintroducerii limbii române în slujba religioasă, ce va fi continuat în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Dintre cărțile de cult în limba română, deosebită este cartea mitropolitului Ștefan (Despre botez și mir) (1651). Cu Pravila de la Govora (1640) și Îndreptarea legii (1653), activitatea de tipărituri pășește în domeniul publicațiilor cu conținut laic, punînd de fapt bazele legislației românești. Opera juridică a lui Matei Basarab, izvorîtă din realitățile epocii sale, îndeamnă la ordine în vederea prosperării societății.

Matei Basarab a fost cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru. Numărul așezămintelor sale, 45 de biserici, cît și la celor care s-au bucurat de dărnicia sa este impresionant. Mare prin numărul ctitoriilor, Matei Basarab rămîne însemnat și prin calitatea construcțiilor. Și în acest domeniu, domnitorul apare ca un restaurator, deoarece este continuat arhitectonic vechiul stil muntenesc, readaptat unei epoci distincte pe toate planurile. Frumoase și pline de rafinament artistic, ctitoriile sale reprezintă o pagină de zestre arhitectonică pentru poporul român. Dintre cele mai însemnate sînt: Arnota (Vîlcea), Căldărușani (Ilfov), Dintr-un lemn (Vîlcea), Episcopia din Buzău, Sărindar (București), Biserica Domnească (Craiova), Curtea domnească și biserica din Brâncoveni-Olt, Mînăstirea Brâncoveni-Olt, refacerea Curții Domnești din București, Mînăstirea Plumbuita (București), Mînăstirea Sf. Apostoli (București), Mînăstirea Căldărușani și Negru-Vodă (Cîmpulung), Biserica Doamnei (Tîrgoviște), Biserica Sfinții Împărați (Tîrgoviște), Soveja (Moldova). La rîndul ei, Doamna Elina este ctitoră la Herăști (Fierăști-Ilfov) și, împreună cu Udriște Năsturel, la Negroești-Ilfov și Slătioarele.

Dătător de legi și datini, păstrător și continuator de tradiții, reformator și unificator, cel mai mare ctitor al poporului român în epoca medievală, Matei Basarab conferă vremii sale aura (așa cum exprima Mihai Eminescu) de ,,cea mai națională epocă din istoria noastră”.

MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare