Au mai trecut patru ani şi vor mai trece încă patru. Au mai trecut nişte promisiuni, aşa cum promisiuni vor şi rămîne. Au mai trecut nişte minciuni, aşa cum minciuni vor renaşte cînd va fi nevoie de ele. În timp ce ei au răsuflat uşuraţi, ca urmare a unei legi gonflabile, aşa tu vei rămîne neschimbat şi din ce în ce mai secătuit de puteri.

Eşti viitorul alegător, actuala victimă şi perpetua sursă de venit pentru ei. Dar, chiar dacă şti asta, tu nu te vei schimba, pentru că nu şti nici măcar în ce să te transformi. Chiar dacă undeva, în suflet, ai capacitatea de a vedea că eşti minţit, nu o vei recunoaşte şi vei face acelaşi lucru ca şi pînă acum. Îţi vei vărsa frustrările în familie, pe Facebook, pe stradă şi oriunde simţi că poţi, dar nu vei recunoaşte niciodată că trăieşti într-o minciună. Şi vor mai trece patru ani, şi vei mai pierde încă patru.

Pentru că, dragă alegătorule, chiar dacă pînă acum nu ai votat, pentru că nu ai avut cu cine, chiar dacă mai ai în cămară ultimele picături de făină şi mălai primite în cea mai recentă campanie, chiar dacă ai votat cu „răul cel mai mic”, sau cu cine ai considerat că merită, ai pierdut pentru a „n“-a oară. Nu vei trăi mai bine, iar cei pe care i-ai ales nu vor trăi mai prost. Nu vei fi fericit, pentru că fericirea ta ar însemna nefericirea lor. Chipul tău tot cenuşiu are să rămînă, zîmbetul va fi tot forţat şi politeţea nu te va întîmpina pe stradă. Cu sau fără participarea ta directă, Sistemul a învins. Din nou.

Şi vor mai trece patru ani, şi încă patru vei mai pierde. Lumea ta de acum are să fie din ce în ce mai îngustă. Speranţele tale ca individ se vor spulbera, iar copiii tăi nu vor avea parte de ele dacă tu nu te implici. Noi, românii, apreciem aproape orice nu ne aparţine. Apreciem valorile altora şi le ucidem pe ale noastre. Apreciem ce ni se spune din altă parte şi închidem gura repede oricărui român care ne vorbeşte. Apreciem banditismul şi trădarea politică, îi apreciem pe cei care ne seduc valorile şi ne violează speranţele, apreciem tot ceea ce nu putem învinge. Apreciem forţa altora şi ne distrugem propria noastră viziune. Apreciem faptele bune şi devenim patrioţi doar cînd ni se spune la televizor. Apreciem multe lucruri în viaţa asta, aşa cum respingem din start ce nu înţelegem. Ce rămîne, însă, în urma aprecierii noastre este ceva ce nu mai putem recupera niciodată: timpul nostru, clepsidra care ne este oferită cînd venim şi ne este luată cînd plecăm.

Ne lăsăm prinşi în vrăjeala ieftină a unor politicieni corupţi şi nu ştim să apreciem timpul nostru şi dreptul nostru, al fiecăruia, la fericire. Se spune că ne-am născut egali in fata legii, dar, privind în jurul nostru şi dincolo de el, vedem că viaţa ne arată în fiecare zi că nu este chiar aşa. Şi vor mai trece patru ani, urmaţi de încă patru.

Tano

(decembrie 2016)