Cu toții am avut, de-a lungul vieții, experiențe ciudate, vise premonitorii, al căror sens nu l-am înțeles de la început, am fost martorii unor coincidențe și fenomene inexplicabile, dar care ne-au marcat, la un moment dat, existența.
Savantul elvețian Carl Gustav Jung (1875-1961), fondatorul psihologiei analitice, a experimentat și el asemenea fenomene paranormale. De menționat că, între 1907 și 1912, el a colaborat intens cu Freud, fiind atras în special de cercetările acestuia legate de vise. Apoi, pentru o amplă documentare, în perioada 1921 și 1938, a întreprins călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India. A urmat o carieră științifică strălucită, însoțită de publicarea unor studii valoroase în domeniul psihologiei. În lucrarea apărută la cîteva luni după moartea sa, ,,Amintiri, vise, reflecții”, consemnate și editate de Aniela Jaffe, C.G. Jung detaliază întîlnirile sale vizionare cu Philemon, o entitate introspectivă superioară, care a devenit gurul său intern.
Din aceste scrieri, aflăm că, de pildă, casa lui Jung a fost bîntuită de stafii. Iată ce relatează însuși savantul: ,,Treptat, în mine se produsese o metamorfoză. În anul 1916 am simțit dorința de a da o formă creatoare trăirii mele interioare. Am fost, ca să zic așa, constrîns dinlăuntrul meu să formulez și să exprim ceea ce ar fi putut fi spus într-o oarecare măsură de Philemon. Astfel luară naștere Septem Sermones ad Mortuos (Șapte predici către morți) cu limbajul lor special. Totul începu astfel: simțeam o neliniște, o agitație în mine, dar nu știam ce putea să însemne sau ce «se» voia de la mine. De jur-împrejurul meu era o atmosferă ciudată, încărcată și aveam senzația că văzduhul ar fi fost plin de entități fantomatice. Apoi, în casă începură să bîntuie stafiile: fiica mea cea mare văzu în timpul nopții trecînd o siluetă albă prin cameră. Cealaltă fată povesti – independent de prima – că de două ori îi fusese smulsă plapuma noaptea, și fiul meu de 9 ani avu un coșmar. Dimineața îi ceru mamei sale creioane colorate, și el, care nu făcuse pînă atunci nici un desen, reproduse imaginea visată. O numi «Imaginea pescarului». Prin centrul desenului trece un rîu, iar un pescar stă cu o undiță la mal. A prins un pește. Pe capul pescarului se găsește un șemineu, din care ies limbi de foc și se ridică fum. Dinspre cealaltă parte a malului, diavolul vine zburînd prin aer. Blestemă că i-ar fi fost furați peștii. Dar deasupra pescarului plutește un înger, care spune: «N-ai voie să faci nimic; el nu face decît să prindă peștii cei răi!». Această imagine a fost desenată de fiul meu într-o sîmbătă dimineață. Duminică după-amiază, către ora 5, clopoțelul de la intrare se auzi răsunînd în toată casa. Era o zi senină de vară și cele două servitoare se aflau în bucătărie, de unde se putea vedea ce se întîmplă în spațiul liber din fața intrării. Eu eram în apropierea soneriei și nu numai că am auzit-o, dar am și văzut limbile clopoțelului mișcîndu-se. Toți am alergat imediat la ușă, pentru a vedea cine sună astfel, dar acolo nu era nimeni! Am rămas așa, uitîndu-ne unii la alții! Atmosfera era încărcată, vă rog să mă credeți! Am știut imediat: acum trebuie să se întîmple ceva. Casa întreagă parcă ar fi fost umplută de o mulțime de ființe, parcă ar fi fost ticsită de spirite. Erau peste tot, stăteau pînă și sub ușă și aveai senzația că de-abia mai puteai respira. Bineînțeles că ardeam să aflu răspunsul la întrebarea: «Pentru numele lui Dumnezeu, ce-o mai fi și asta?». La care strigară tare, în cor: «Ne întoarcem de la Ierusalim, unde n-am găsit ce-am căutat». Aceste cuvinte corespund primelor rînduri din Septem Sermones ad Mortuos. Atunci, cuvintele începură să curgă din mine direct pe hîrtie și în trei seri treaba fu scrisă. De îndată ce am luat condeiul în mînă, toată ceata de spirite se evaporă. Bîntuiala încetă. În cameră se lăsă liniștea, și atmosfera se limpezi. Dar pînă în seara următoare, tensiunea reveni puțin, și lucrurile se derulară iarăși în același fel. Asta se petrecea în 1916”.
LILIANA TETELEA