* Antisemiţii din Israel * O altă secătură din sămînţa lui Alecu Popovici: Stan Vlad * Titlul săptămînii: „Obligată să se culce cu mortul” * O şedinţă de spiritism de-a dreptul homerică * Şlagăr: „Fă, eşti frumoasă, da’ eşti proastă, proasta dracului!”

PARTEA I

* A venit timpul să ne ocupăm puţin şi de presa de limba română din Israel. E destul de proastă şi vulgară, în stilul cunoscut al unor filme în care, cînd vezi pe unul aplecîndu-se peste WC să vomite, poţi să fii sigur că regizorul, sau scenaristul, e evreu. Vreau să spun „evreu prost”, pentru că, din fericire, există şi „evrei deştepţi” şi cu mult bun-simț. Ani de zile, cîteva fițuici imunde din Israel au împroşcat cu scîrnăvii tot ce-au avut mai de preţ istoria şi cultura română, fără ca noi, cei din România, să putem riposta în vreun fel. Era comod să stai acolo, ca un Golan pe înălţimile Golanului, şi să scuipi pe România, fără să-ți tragă nimeni o pereche răsunătoare de palme. În urmă cu vreo 15 ani, cea mai abjectă publicaţie de soiul ăsta, „Revista mea”, l-a făcut pe Mihai Viteazul jefuitor şi ucigaş de evrei (?!), ceea ce denotă nu numai ticăloşia „ziariştilor” respectivi, ci şi jalnicul lor analfabetism. Nu demult, chiar anul trecut, aceeaşi revistă ridicolă, unde se îndeasă cu furca toate mizeriile furate de prin presa internaţională, publică stupefianta ştire: „O societate germană de filme proiectează să turneze în Israel o pelicula despre viața lui Isus, de la a cărui naştere se împlinesc (sic!) peste șase ani, în anul 2000, exact un mileniu”. Orice copil (fie el creştin, musulman sau israelit) știe că e vorba de exact două milenii, dar ce poţi să ceri unor vagabonzi, care toată viaţa au fost vînzători de „ace, brice şi varice”? Martori ne sînteţi dvs., stimaţi cititori, că, de aproape 1 an de zile, de la moartea rabinului Moses Rosen, n-am mai scris nimic despre evreii abuzivi - am zis că e mai înţelept să-i lăsăm în plata Domnului, să nu se spună că nu ne putem stăpînii nervii. Am condamnat vehement apariția în România a cărții lui Hitler „Mein Kampf”, deşi auzim că acum ea a fost publicată şi în Israel. Am salutat acordul de pace israeliano-palestinian. I-am urat un sincer „Bun Venit!” ambasadorului S.U.A. la Bucureşti, care este evreu. Am decernat unei evreice din Anglia, d-na Elisabeth Spencer, Premiul Național al Revistei „România Mare” şi am apărat-o de furia impostorilor de la unele publicaţii din Bucureşti. Primim şi publicăm cu interes corespondență de la evrei emigraţi din România, cum este şi dl. Albert Poch, pe care l-am ajutat şi material. Printre beneficiarii programului umanitar Cina Creştină se află și unii bătrîni urmaşi ai lui David, uitaţi de Comunitatea Evreiască, printre care şi dl. Mayer Sindermann, emigrat şi el în Israel, dar întors în România, pentru că în „Țara Făgăduinței” ajunsese muritor de foame. Pe scurt, am făcut și facem ceea ce trebuie să facă orice om paşnic şi animat de o autentică dragoste creştină. Preţuim poporul evreu, dar îi dispreţuim lichelele. Pe faţă. Aşa cum dispreţuim şi lichelele propriului nostru popor. Pe noi nu ne păcălește nimeni cu gogoși pudrate cu șoricioaică, adică „aoleu, ne taie americanii banii, nu vă daţi seama că stricaţi imaginea României şi izolaţi ţara” etc. Dacă pînă în decembrie 1989, nu puteam răspunde unor mitocani ca Iosif Petran, Marius Godeanu, Sorin Cunea, Sammy Damian, Marius Mircu şi altora ca ei, care batjocoresc tot ce are mai sfînt poporul român şi tăvălesc prin mujdeiul unei băşcălii ieftine întreaga noastră Istorie Naţională - de data asta avem mîinile dezlegate şi o să ne cam jucăm cu ei, ca şoarecele cu pisica. Ei nu pot dovedi că noi sîntem antisemiţi - dar noi vom produce mii de dovezi că ei sînt antiromâni, după ce-au învătat pe gratis în România, au mîncat, au băut, s-au făcut ditamai măgădanii pistruiaţi. Iată-l, de pildă, pe un oarecare I. Stein, care în „Revista mea” din 16 ianuarie 1995 o înjură ca la uşa cortului pe fiica marelui poet Tudor Arghezi. Motivul? A optat pentru Partidul România Mare, fiind secretar executiv al Comitetului Director. Ce prostănac! Individul ăsta nu poate pricepe că un partid ca P.R.M. este o forţă în plină ascensiune spre care românii din ţară şi din Diaspora îşi îndreaptă toate speranţele. La Ițic Steinălă ăsta totul se raportează la „interese băneşti”, el n-a auzit de idealuri. În acelaşi număr, la rubrica nesemnată, intitulată „Instantanee româneşti”, sînt făcuţi efectiv „nebuni” cîțiva dintre cei mai cinstiţi şi echilibraţi luptători pentru demnitatea românilor: Corneliu Vadim Tudor, Gh. Dumitraşcu, Adrian Păunescu, Simeon Tatu şi Gh. Funar. Într-un alt număr al scandaloasei foi antiromâneşti, condusă de Iosif Petran (nepotul lui Iosif Stalin!) şi de un oarecare George Edri, profesorul Viorel Roman e făcut „fascist”, ,,legionar” ş.a.m.d. În acelaşi text murdar, se scrie că „Mareşalul Antonescu s-a cufurit (?!) în cizme” - ceea ce ne scuteşte de orice comentariu şi confirmă, încă o dată, că facerea de bine e posedare di madre - deci Antonescu i-a salvat pe evrei, care acum îl porcăiesc că ar fi avut dizenterie. F Dar, să trecem la „Minimum”, editată de Al. Mirodan - un dramaturg destul de obscur, care intoxicase prin anii ’60-’70 scenele româneşti cu piese total lipsite de interes şi de umor, de genul „Celebrul 702” (şi aia furată), „Primarul lunii şi iubita sa” etc. Şi aici incultura e la ea acasă: harțăgosul Adrian Zaha­reanu scrie că Beethoven ar fi şters dedicaţia pe Simfonia Eroica „după căderea lui Napoleon”, ceea ce e şi inexact, şi comic, fiindcă numele marelui corsican a fost şters nu în 1815 (cînd a apus steaua lui Napoleon), ci în decembrie 1804, cînd iubitorul de libertate care a fost Beethoven s-a înfuriat pe gestul acestuia de a se unge singur ca împărat. Dar, noi sîntem de vină - cum am putea pretinde atîta cultură la nişte bişniţari mărunţi, care cred că simplul accident biologic de a le lipsi o bucăţică le dă dreptul să se răţoiască la ceilalţi 5 miliarde de locuitori ai Planetei, acuzîndu-i că de ce sînt întregi. Cine credeţi că înjură România săptămînă de săptămînă, în calitate de „corespondent”? Nimeni altul decît Stan Vlad! Cum, n-ați auzit de Stan Vlad? Vă spunem noi cine e: un țigan pătrățos şi burduhănos, fost secretar general de redacţie şi secretar P.C.R. la „România liberă”, dat afară în 1972, în urma unui scandal monstru (a falsificat nişte acte financiare şi a furat cîteva sute de mii de lei), eşuat apoi pe la tot felul de fiţuici obscure pe Litoral, unde trăia la mica ciupeală, din şantajarea chelnerilor; de bună seamă, colaborator voluntar al Miliţiei şi al Securităţii, alungat de acasă de soția lui, o cunoscută şi apreciată cîntăreaţă de operă, pentru că era cerşetor și nespălat. Iată că, în ultimii ani, exploatînd căsătoria fiicei sale vitrege în Israel (actriţa Gabriela Vlad), Stan Pățitul a făcut şi el o lipitură la „Minimum”, unde îi aruncă evreii sub masă un covrig găurit cu bormaşina. Nu l-am fi băgat în seamă pe lumpenul ăsta cu aspect de hamal beat, care cară cărbuni pentru o cinzeacă de absint, dacă n-ar fi publicat nişte minciuni ordinare cu privire la realitățile româneşti. În numărul din noiembrie 1994, Stan Vlad scrie mai mult de două pagini de revistă despre scandalul declanşat de cei 7 parlamentari, care au cerut Casei Albe să nu-l desemneze pe dl. Alfred Moses ca ambasador al S.U.A. la Bucureşti. Dar, iată cum îşi minte țiganul analfabet (n-are nici liceul!) puținii cititori: „În primele două zile, P.R.M. şi C.V. Tudor n-au zis nimic şi apoi, cînd au văzut cît de tare s-au supărat Preşedinţia, Guvernul, P.D.S.R., s-au pronunţat pentru dreptul preşedintelui S.U.A. de a numi pe cine doreşte în postul de ambasador. Şi, ca s-o întoarcă şi mai bine spre direcţia generală, a declarat (C.V. Tudor) că «dl. Alfred Moses va fi primit conform legilor ospitalităţii româneşti» (miraţi-vă!). Dar, înainte de aceasta, ziarele lui Vadim făcuseră multe referiri negative la adresa «viitorului ambasador al S.U.A. în România»“. Vai de capul tău, Stane, în ce hal ai ajuns să te prostituezi pentru o sticlă de coniac Carmel şi o bucată de pască! Adevărul e cu totul altul: 1) Cu cel puţin 2 săptămîni înainte de Scrisoarea celor 7, senatorul Vadim a acordat un interviu Canalului de Televiziune 31 (d-șoarei Camelia Spătaru), în care, răspunzînd la o întrebare privitoare direct la noul ambasador al S.U.A., preşedintele P.R.M. a declarat că e chiar bucuros că dl. Moses e în fruntea Comunităţii Evreieşti a Americii şi că îi urează „Bun Venit!”; 2) Cu privire la „referirile negative” pe care „România Mare” şi „Politica” le-ar fi făcut înainte de Scrisoarea celor 7, asta e o invenţie a slugii nenorocite, care răspunde la numele monosilabic Stan Vlad, fiindcă oricine va cerceta colecţiile noastre, nu va găsi aşa ceva; 3) Deci, un comportament civilizat şi creştin al senatorului Vadim e suspectat, forfecat şi acuzat mai mult chiar decît comportamentul autorilor faimoasei Scrisori a celor 7, dintre care unii sînt membri ai Opoziţiei pe care ţiganul vrea să-i protejeze (Al. Popovici, Dumitru Călueanu şi Ion Coja); 4) Mincinosul mai scrie că „acest uriaş scandal dăunează imaginii României în lume” – trecem peste faptul că scandalul n-a fost deloc „uriaş”, ci numai umflat artificial de nişte secături, şi ajungem la esenţa problemei: de vină e tot preşedintele P.R.M., care e bălăcărit în orice ipostază, şi dacă laudă un om, şi dacă îl critică, şi dacă îi urează „Bun Venit!”, şi dacă îi strigă „Marş afară, nu mai îmi spurca Țara!”. Normal că, beneficiind de un asemenea „corespondent”, cei de la „Minimum” îşi permit să scrie despre România că „bătăile în Parlament sînt monedă curentă”. Care bătăi? Deocamdată, atît despre infractorul Stan Vlad. Normal că, dacă a fost în stare să falsifice el deconturi şi note telefonice cu Suedia, e capabil să falsifice şi realităţile politice româneşti. Îi avertizam pe cei care vor vedea acest dihor bătrîn, hămesit şi disperat, că dă iama pe la Conferințele de Presă, să-i pună o pătură în cap şi să-l arunce binişor în Dîmboviţa, poate se va trezi odată din beţie şi va mai da jos rapănul ăla.

(va urma)

ALCIBIADE

(Text preluat din revista „România Mare”, nr. din 10 martie 1995)