Cu toate acestea, în ultima jumătate de secol au apărut noi centre ale capitalismului, care au crescut în mod rapid. China, India și Brazilia sînt exemplele cele mai elocvente de creștere a locurilor de muncă, salarii reale, consum, profituri și investiții. Mărimea și influența lor globală le transformă în noi centre ale capitalismului. Adevărul dur al dezvoltării economice moderne este acesta: capitalismul își părăsește vechile centre și se mută în altele noi.

Capitalismul american a atins dominația mondială în Secolul al XX-lea, după ce două războaie mondiale și mișcările anti-coloniale au distrus imperiile europene care ar fi putut lupta pentru o astfel de dominație. Oricît de impresionantă ar fi fost, dominația capitalismului american nu a durat mult. Ca o ironie a sorții, marii capitaliști ai vechilor centre au ajutat la crearea de noi centre, atrași fiind de salarii și de piețele de consum în masă aflate în plină creștere.

Multe dintre cele mai mari corporații capitaliste s-au mutat (sau s-au extins) din centrele vechi în cele noi. Pe măsură ce acele corporații care s-au mutat mai devreme au obținut mai multe profituri, presiunile concurențiale au accelerat alte corporații să ia decizia de a le urma exemplul. Această migrație continuă și astăzi.

Amprenta economică a SUA în comerțul mondial și în fluxurile de capital cedează în mod constant creșterea altor țări. Dominația globală a dolarului american contracarează numărul tot mai mare de tranzacții care implică alte valute. Cu toate acestea, dolarul continuă să scadă pe fondul unei crize sanitare și economice. Atacurile masive ale fostului președinte american Donald Trump asupra Chinei prin războaie comerciale, tarife ridicate și hărțuirea unor corporații și directori chinezi individuali nu au oprit sau modificat dezvoltarea economică a Chinei. La fel și denunțurile politicilor Chinei față de Hong Kong, minoritatea uigură, proprietatea intelectuală etc. În 2020, economia Chinei a crescut cu 2,3%, în timp ce economia Statelor Unite a scăzut cu 3,5%. Recordul Chinei în pandemia Covid-19 a fost mult mai mare decît cel al Statelor Unite. Pe scurt, nu a existat nici o încetinire a declinului Statelor Unite în raport cu China. Consecințele acestei mișcări a centrelor capitaliste afectează aproape toate aspectele vieții oamenilor. Costurile și datoriile care afectează învățămîntul superior american contrastează puternic cu expansiunea uriașă a învățămîntului superior chinez.

Mult mai accentuat a fost contrastul dintre disponibilitatea Chinei și limitarea Covid-19 și, să zicem, Statele Unite și Marea Britanie. Desigur, din perspectiva sănătății publice, India și Brazilia arată că și centrele emergente ale capitalismului se pot confrunta cu dificultăți serioase atunci cînd guvernele lor nu pot mobiliza atît resursele private, cît și cele publice pentru a atinge obiectivele sociale prioritare.

Centrele vechi și noi ale capitalismului își organizează afacerile/ locurile de muncă în același mod dihotomic. O minoritate sînt angajatori și o majoritate sînt angajați. Minoritatea decide exclusiv care va fi produsul, ce tehnologie va fi utilizată, unde va avea loc producția și cum va fi distribuit venitul net (către cine și pentru ce). În timp ce vechile și noile centre ale capitalismului tind să prezinte întreprinderi private și publice, este de remarcat faptul că ambele tipuri de întreprinderi din ambele centre sînt organizate în aceeași dihotomie angajator/ lucrător care definește capitalismul. Problemele capitalismului sînt diferite de cele ale capitalismului în creștere. În Statele Unite, Europa de Vest și chiar Japonia, multe corporații capitaliste urmăresc strategii defensive (relocare, fuziune sau reducere).

Salariile reale stagnează. Șomerii se mută sau emigrează în căutarea unui loc de muncă și își distrug viețile. Inegalitatea crește pe măsură ce primii 5% (acționari mari, manageri de top) obțin majoritatea profiturilor din mișcarea capitalismului în țările cu salarii mici și din automatizare. Restul de 95% se luptă să reducă la minimum costurile și poverile pe care le implică relocarea centrelor capitaliste și alte strategii orientate spre profit. În schimb, China, India și Brazilia se confruntă cu provocările capitalismului în creștere rapidă, mai asemănătoare cu cele cu care s-a confruntat capitalismul în Secolelul al XIX-lea și începutul Secolului XX în vechile sale centre. Rezistența, sindicatele și mișcările socialiste apar din faptul că muncitorii se grăbesc spre orașe și întreprinderi industriale și adoptă în consecință noi moduri de gîndire și de comportament. Poluarea, locuințele inadecvate și condițiile insalubre sînt mai mult sau mai puțin îngrijorătoare pentru noile centre. Concurența nemiloasă creează condiții de muncă îngrozitoare, la fel ca și capitalul mobil internațional care caută profituri rapide.

Volatilitatea ciclului de afaceri și tendințele adînc înrădăcinate care duc la creșterea inegalității în venituri au determinat critici sociale. Acestea din urmă sînt deseori împrumutate și adaptate de la mișcările muncitorești, socialiste și comuniste care au crescut în vechile centre ale capitalismului. Pe de o parte, mișcarea capitalismului de la centrele vechi la cele noi îi aruncă pe veterani într-un declin pe termen lung, manifestat în declinul industriei și al orașelor. Politica ignoră prioritizarea creșterii, rezolvarea conflictelor interne într-un mod care reproduce capitalismul în creștere și modelarea lumii într-un exemplu distinct de centru-periferie. În schimb, politica se îndreaptă spre menținerea statu quo-ului global împotriva forțelor multiple care îl distrug. Pentru mulți politicieni, această schimbare de concentrare degenerează într-un țap ispășitor pe fondul unei cascade de diviziune socială și declin. Pe de altă parte, capitalismul găsește un teritoriu profitabil în noile sale centre. Creșterea de acolo compensează declinul din vechile centre. 1% din populație este din ce în ce mai bogată, deoarece atrage din ce în ce mai multe venituri atît din centrele vechi, cît și din cele noi. Ceea ce se întîmpla în țările capitaliste – mișcarea de la vechile centre la noile centre de înaltă tehnologie – a fost aplicat în întreaga lume.

Marea necunoscută este dacă diferitele probleme ale capitalismului, atît în ​​centrele sale vechi, cît și în cele noi, vor submina în mod colectiv sistemul sau îi vor da o viață nouă. Conflictul mocnit dintre centrele vechi și cele noi – exprimat, de exemplu, în lupta dintre Statele Unite și China – va urma vechea cale de la conflictul economic la cel militar. Atunci marea necunoscută va rămîne fără răspuns, iar capitalismul global va îndeplini o profeție a criticilor sale: contradicțiile sale interne vor fi autodistructive.

Richard Wolff,

,,Economy for All” și ,,Asia Times”