MAREA NĂPÎRLIRE (3)
  • 13-04-2016
  • 0 Comentarii
  • 137
  • 0

Este de la sine înţeles că tună şi fulgeră împotriva comunismului şi a lui Ceauşescu, fiind un susţinător fanaţic al aşa-zisei Proclamaţii de la Timişoara. Numai că memoria arhivelor, a colecţiilor de ziare şi reviste este nemiloasă. Să ne întoarcem înapoi în timp, la anul 1978, cînd în numărul 1 pe 1 ianuarie al revistei orădene „Familia”, acest Radu (Koloman) Enescu trîntea un studiu incandescent închinat lui Nicolae Ceauşescu, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă şi a 92 de ani de activitate revoluţionară, că tot trăiam în plin suprarealism al exagerărilor şi nu-l controla nimeni. Reproducem din acest amplu panegiric, intitulat „Omul adevărului”: „Adevărul acestui extraordinar de dinamic conducător de stat şi partid izvorăşte dintr-un acut simţ al calităţii. Promotor al calităţii cît mai înalte, tovarăşul Nicolae Ceauşescu este un om de înaltă calitate. Istoria a cunoscut veacuri aurite de mare înflorire. Secolul lui Pericle, epoca lui Ludovic al XIV-lea, era elisabethană etc. Dar, toate aceste perioade de splendoare magnifică şi augustă erau dublate de o crasă mizerie şi de atroce nenorociri, fiind generate de o orînduire inumană. Pentru prima dată Renaşterea României ce se identifică cu Era Ceauşescu ne înfăţişează o Epocă de Aur în care guvernează justiţia socială, libertatea umană, demnitatea insului omenesc. La împlinirea sexagenarei vîrste şi a patru decenii şi jumătate de neînfricată acţiune revoluţionară, tovarăşul Ccauşeseu e mai mult decît o realitate, e simbolul istoriei noastre descătuşate, pe care trebuie să-l urmăm oriunde lucrăm, dîrz, lucid şi încrezător”; Uf, bine că am scăpat cu viaţă! Carevasăzică Pericle, Ludovic al XIV-lea, Elisabeta I, Renaşterea! Nu-i de mirare că la cîteva luni, în acelaşi an 1978, acest mare gîndac de bucătărie căzut din paginile lui Kafka a primit o bursă în S.U.A., ca recompensă. VARTAN ARACHELIAN. Este unul dintre gazetarii care au reuşit să enerveze cel mai mult milioanele de români, aducînd totodată unele prejudicii morale nobilei comunităţi armeneşti din care face parte. Nu e nevoie să mai spunem cu ce se îndeletniceşte el acum, ce prostituţie jalnică practică, ba pe lîngă Regele Mihai, ba pe lîngă anumite partide. Nu bănuia nimeni că în capul ca o baniţă al acestui vechi clopotar comunist pot mişuna aţîţia păduchi de lemn. Vom împrospăta memoria tuturor celor interesaţi, reproducînd cîteva dintre titlurile emisiunilor ditirambice cu care şmecherul ăsta a îndobitocit prin mijlocirea televiziunii o ţară întreagă, în calitate de redactor sau realizator. Am luat titlurile emisiunilor din colecţia Programului RTV tipărit, dar faceţi un efort să realizaţi că în spatele acestora s-au aflat efectiv sute şi sute de ore de emisie, de comentarii cu gura pînă la urechi în care vocea de butoi dogit a armeanului carierist depăşea orice exces de zel posibil, deşi nu-l silea nimeni: „Epoca Nicolae Ceauşescu. Omagiul tării, Conducătorului iubit” (Judeţul Mureş, duminică 14 februarie 1988); „Pe calea progresului multilateral al ţării. Epoca Ceauşescu. Azi, judeţul Satu Mare” (marţi, 23 februarie 1988) ; „Epoca Ceauşescu. Omagiul ţării, Conducătorului iubit. Emisiune realizată în colaborare cu Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşt.” (duminică, 10 aprilie 1988); „Cetăţile vitejiei. Cetăţile hărniciei. Epoca Ceauşescu. Municipiul Piteşti” (joi, 19 mai 1988); „În pregătirea Plenarei C.C. al P.C.R., Sarcinile organizaţiilor de masă şi obşteşti în etapa actuală” (marţi, 14 iunie 1988); „În pregătirea Plenarei C.C. al P.C.R. Un amplu şi însufleţitor program pentru perfecţionarea întregii activităţi. Cultivarea trăsăturilor moral-politice ale omului nou în spiritul normelor şi principiilor eticii şi echităţii socialiste. Necesitatea combaterii ferme a oricăror manifestări de egoism, de individualism, birocratism, a tot ceea ce lezează demnitatea umană” (vineri, 24 iunie 1938); „Activitatea ideologică, ridicarea nivelului politico-ideologic, a spiritului revoluţionar în procesul formării omului nou” (miercuri, 3 august 1988); „Mîndria de a fi cetăţean al României socialiste” (luni, 15 august 1983); „Epoca Nicolae Ceauşescu. Rolul maselor muncitoare, al poporului în conducerea societăţii noastre socialiste” (joi, 25 august 1988); „Democraţia muncitorească revoluţionară în acţiune” (miercuri, 21 septembrie 1988); „Normele eticii şi echităţii socialiste. Spiritul revoluţionar – trăsătură esenţială a omului nou” (miercuri, 2 noiembrie 1988); „Tezele din aprilie. Amplu şi insufleţitor program pentru perfecţionarea întregii activităţi. Conştiinţa socialistă, revoluţionară – puternic factor al progresului economic-social” (miercuri, 23 noiembrie 1988); „Ctitorii ale Epocii de Aur. Epoca Nicolae Ceauşescu. Catarge noi la Năvodari” (luni, 19 decembrie 1988); „Partid şi ţară, o unică voinţă. Congresul XIV. Deplină aprobare de către întregul nostru partid şi popor a propunerii privind realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în înalta funcţie de secretar general al Partidului Comunist Român şi a documentelor pentru Congresul al XlV-lea” (marţi, 31 octombrie 1989); „Măreţe împliniri — grandioase perspective” ş.a.m.d. Toate acestea poartă semnătura lui Vartan Arachelian, care a contribuit enorm la procesul de intoxicare a milioanelor de cetăţeni ai acestei ţări, mai mult decît puteau să o facă toate ziarele la un loc. De remarcat titlurile pompoase, complicate totale, ale acestui limbaj de bitum. Culmea ridicolului este că Programul RTV de la sfîrşitul anului trecut îl trecuse pe V.A., chiar în ziua fatidică de 22 decembrie cu o emisiune omagială! Iată ce citim: „Vineri 22.XII. 1989. Orele 19,25—19,45, color. Congresul al XlV-lea – Congresul marilor victorii socialiste. Congresul al XlV-lea al P.C.R. Deplină independenţă economică şi politică a ţării – prezentare istorică a Epocii Nicolae Ceauşescu. Documentar. Redactor VARTAN ARACHELIAN”. Iar pentru săptămîna imediat următoare, în ziua de sîmbătă, 30 decembrie 1989, acelaşi neobosit scribălău carierist figura în acelaşi program cu emisiunea apoteotică, menită să tragă concluziile întregului an: „Măreţe împliniri — grandioase perspective”. Cît de grandioase au fost perspectivele lui Lighean Vartachelian, s-a văzut – a ajuns de rîsul copiilor şi-al cocoşaţilor, cînd aude lumea de el scuipă ca după popă tuns. Vă daţi seama că dacă nu izbucnea Revoluţia, atît în 22 decembrie, cît şi în 30 decembrie l989, ne ţinea iarăşi de urît faţa lui măslinie, cu acea cheliuţă de iezuit care se înclina mereu aprobator în faţa interlocutorului, în sensul: „Bine zici, măi, tovarăşe, dă-i înainte, că mă face şef”?! Foarte multe scrisori primite de noi la redacţie îl incriminează pe acest om lipsit total de caracter, care înfurie lumea numai cînd trece prin cadru şi care ar fi bine să scutească poporul român de apucăturile lui de tejghetar neruşinat. PETRE MIHAI BACANU. Ar fi multe de spus despre acest aşa-zis dizident, care le-a făcut pe toate la viaţa lui. În colecţia ziarului „România liberă”, timp de 20 de ani pot fi întîlnite mii de titluri de-ale lui în care îl elogia pe Ceauşescu. Imediat cum n-a mai putut să facă în voie speculă de maşini, P.M.B. a trecut în opoziţie şi l-a urît de moarte pe Ceauşescu, ca şi aparatul represiv al Securităţii şi Miliţiei. Nu vrem să irosim prea mult spaţiu tipografic, îi vom trimite pe curioşi la pagina de ziar realizată de P.M.B. în „România liberă” din 3 ianuarie 1986, sub amplul, mobilizatorul titlu: „La cumpăna anilor. Pe întreg cuprinsul ţării, înaltă mîndrie patriotică, vibrant ecou, fermă hotărîre de a răspunde prin fapte de muncă înflăcăratelor chemări din Mesajul de Anul Nou al Preşedintelui Nicolae Ceauşescu”. Asta scria Băcanu nu demult, altceva scrie acum şi îi pune la zid pe confraţii care n-au greşit nici mai mult nici mai puţin decît el însuşi. Avem de-a face, după cum se vede, cu ipostaze felurite ale lichelismului. Dacă cititorii vor fi interesaţi, vom ilustra în numerele viitoare alte cazuri de năpîrlire şerpească, ale unor autori ca Ion Goia, Dan Deşliu, Paul Agarici, Cornel Nistorescu, Florica Ichim, Carmen Dumitrescu, Aristide Gunoiu, Ion Iuga, Gh. Grigurcu ş.a. Ruşine vouă, dragi lichele!

Sfîrşit CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 28 decembrie 1990)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite