Marea dezinformare
  • 13-01-2025
  • 0 Comentarii
  • 291
  • 3

A fost o vreme, când stăteam pe rețelele de socializare permanent, intram în discuții contradictorii pe teme politice cu prieteni și cu străini, ocazie foarte bună de a lovi, verbal, desigur, în „celălalt”. Am explicat pe larg ce înseamnă „celălalt” și de ce-l lovim, în editorialul cu același nume. Facebook-ul ne oferea și ne oferă oportunitatea de a discuta teme politice sau sociale cu alți oameni, de a ne confrunta cu ei, și mai ales de descărca presiunea pusă pe noi de televiziunile la care ne uităm fiecare. Eu unul, în perioada Băsescu, eram „enoriaș” al unei televiziuni fiindcă seară de seară sorbeam cuvintele moderatorilor și invitaților, mă încărcam de sentimente negative contra „inamicilor politici” și apoi refulam pe internet.

Ca mine erau și sunt încă, milioane de români, care mutaseră lupta politică din plan fizic în plan virtual, și combăteau zilnic cu multă îndîrjire. Pe undeva era mai bine să te înjuri – în cele din urmă la asta se reducea totul – cu un străin în mediul online, decît cu rudele, prietenii sau străinii, față în față. Toată această urâciune avea și are doi vinovați în opinia mea: televiziunile care îndîrjeau românii unii împotriva altora, fie prezentînd adevărul ciuntit sau doar părți din el, astfel încît imaginea să se modifice complet, fie mințeau cu nerușinare; al doilea vinovat eram chiar noi, privitorii, cei care ne uitam la moderatorii și la figurile emblematice ale televiziunilor ca la Christos, fiind ferm convinși că ceea ce spun ei acolo este chiar Adevărul revelat nouă, în loc să verificăm adevărul respectiv din alte surse, că vorba ceea, „lumea ne stă în vîrful degetelor”.

După zece ani mi-am dat seama că sunt păcălit, așa că am ieșit din peștera cu umbre în care mă aflam și am început să compar lucrurile de până atunci atît cu reali­tatea din jur, cît mai ales cu informațiile acumulate despre problemele socio-politice, despre manipulare etc.

Așa am ajuns, după o perioadă de detoxificare TV, să nu mă mai pot uita la respectivele programe, enervîndu-mă faptul că oamenii care vorbeau dinapoia lor nu spuneau nimic, ci doar se certau.

Detoxifierea asta și-a arătat utilitatea în pandemie, când am reușit să văd dincolo de propagandă, ceea ce mi-a atras nenumărate tamponări online, din partea celor care erau speriați și panicați de televiziuni și autoritățile statului.

Pe baza experiențelor anterioare, am încercat să mă calmez și să mă abțin de la a intra în discuții contradictorii prin social media, pe care între timp o schimbasem de la Facebook la twitter.com (actualul x.com).

Ce vreau să spun e faptul că aceleași televiziuni care zece ani învrăjbiseră românii pe teme politice se uniseră acum toate, de aceeași parte, ca să-I sperie și să-I convingă să se vaccineze scindând încă o dată societatea. Colaborarea asta prietenească a continuat atunci cînd a început războiul din Ucraina, prin propaganda pe care o revărsau spre ascultătorii lor, care se duceau după aia repede, repede, pe social media să se înjure „ca la ușa cortului” cu ceilalți români ce nu le împărtășeau convingerile și pe care-i căutau tocmai ca să se poată descărca pe ei de tensiunea, de spaimele sau de ura ce le fuseseră inoculate de către aceleași televiziuni.

Dacă respectivii români ar fi căutat informații și în afara propagandei oficiale, ar fi obținut niște puncte de vedere diferite, le-ar fi comparat cu ceea ce cunoșteau despre temele respective din trecut și ar fi reusit să ajungă aproape de adevăr. Cum majoritatea telespectatorilor suferă de aceeași „lene informațională” de care am suferit și eu între 2004 – 2014, nu se duc să se informeze din alte surse fiind convinși că moderatorii le spun adevărul.

Ultima învrăjbire a românilor a avut loc cu ocazia alegerilor prezidențiale de luna trecută cînd știm cu toții foarte bine ce s-a întîmplat și când presiunea pusă de aceleași televiziuni prin declarații de genul: „în 72 de ore rușii vin peste noi fiindcă instituțiile statului sunt paralizate” (cred că s-or fi rătăcit, fiindcă nu au ajuns încă); „legionarii lui CG” (dând senzația că e vorba de legionarismul fascist al lui Zelea Codreanu, nu de niște luptători în Legiunea Străină Franceză, cum erau de fapt), „rușii au intervenit în alegerile din România prin TikTok” (ceea ce în final s-a dovedit a nu fi adevărat decît parțial, doar că nu interveniseră rușii, ci se pare…PNL).

Firește că social media s-a umplut imediat de strigătele de bătaie ale oștenilor uneia sau alteia dintre tabere. Ei bine, de data asta, am reușit să mă stăpânesc mult mai bine ca în trecut și să nu mai intervin deloc, preferînd să urmăresc conflictul de pe margine, mai ales că, ce să vezi, această poziție de observator neimplicat mi-a dat posibilitatea să văd ceva foarte interesant: așa numiții pro-europeni, anti ruși, etc, erau tot aceia care-l susținuseră pe Traian Băsescu, tot aceia care susțineau vaccinarea anti COVID și tot aceia care-și puneau stegulețul Ucrainei la fotografia de profil.

Atunci înseamnă că scindarea societății e mult mai clară decît au încercat să ne-o inoculeze televiziunile. Adică: nu suntem după cum e cazul „băsiști – antibăsiști”; „vacciniști – anti­vacciniști” sau „pro-europeni – putiniști” ci doar „români care ne uităm la televizor și români care gândim cu capul propriu pe baza cunoștințelor avute”.

Asta este marea diferență de care și-au dat seama după zece ani de cercetări și marii specialiști de la Universitatea Harvard care au ajuns la concluzia conform căreia social media nu are nici un rol în a „spăla creierele” oamenilor și a le induce comportamente, fiindcă oamenii aleg să se ducă singuri spre postările cu care sunt de acord și rezonează, pe baza convingerilor proprii sau formate prin expunerea îndelungată la TV.

Eu unul după ce mi-am însușit ani de zile convingerile induse de televiziunea la care mă uitam, am ajuns, după ce am început să gîndesc cu capul propriu, să am păreri diametral opuse acelui post TV. De asta am afirmat mai sus, că convingerile pot fi proprii sau induse de o televiziune, niciodată de social media, findcă acolo fluxul de păreri și de informații e atît de mare, încît poți alege ceea ce se potrivește cu tine.

După această lungă introducere, să vedem la ce concluzii au ajuns specialiștii de la Harvard într-un articol publicat de revista „Politico”. „Prima victorie a lui Trump la alegerile prezidențiale din SUA din acel an – plus votul șoc din Marea Britanie de a părăsi Uniunea Europeană – a făcut ca tink-thank-urile de pe ambele maluri ale Atlanticului să caute o explicație. Au găsit curând și au dat vina pe rețelele de socializare. În cazul Brexit-ului, s-a argumentat, alegătorii au fost spălați pe creier iar în cazul lui Trump, au fost trolii ruși. Toată lumea spunea că tehnologia este de vină, a afirmat Reece Peck, profesor asociat de jurnalism și comunicare politică la Universitatea City din New York. Acești algoritmi sunt de vină zicea el.
Ceea ce a urmat a fost aproape un deceniu de alarmă cu privire la dezinformare, cu legislatorii concentrîndu-se asupra ideilor pe care ar trebui să le permită platformelor de social media să le propage

O industrie – numită Big Disinfo – a apărut pentru a lupta împotriva informațiilor considerate mincinoase. ONG-urile au vărsat bani în grupuri care se angajează să apere democrația împotriva mincinoșilor, în timp ce operațiunile de verificare a faptelor promiteau că vor patrula granițele realității. Nu toată lumea era însă convinsă de amenințare.

În zilele de după alegerile din 2016, CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg a spus că a existat «o lipsă profundă de empatie în a afirma că singurul motiv pentru care cineva ar fi putut vota așa cum a făcut-o este pentru că a văzut știri false».
Opt ani mai târziu, după cea de-a doua victorie decisivă a lui Trump, punctul de vedere al lui Zuckerberg este unul nou: de data aceasta, «nu există niciun mister mare, cum ar fi, wow, de ce s-a întâmplat asta?», a spus Kelly McBride, cercetător în etica media la Institutul Poynter. Nimeni nu a fost păcălit să voteze pentru Donald Trump.

Dar victoria lui Trump este doar cea mai recentă lovitură dată narațiunii Big Disinfo care a câștigat teren în anii care au trecut. Studiul asupra dezinformarii este anterior anului 2016, dar a trecut printr-o renaștere post-Trump. Accentul s-a mutat rapid de la dezinformare –  adevărurile răspândite intenționat pentru a înșela – la categoria mai largă și mai răspândită a dezinformarii, care se infiltrează fără să vrea prin populație.

Vocea a crescut abia atunci când a lovit pandemia de Covid, declanșând «infodemia» – avalanșa de neadevăruri despre care președintele Joe Biden a avertizat că «ucide oameni» și a culminat cu eliminarea lui Donald Trump de pe o serie de platforme de socializare în urma tentativei de insurecție din 6 ianuarie 2021.
Patru ani mai târziu și Trump este din nou președinte ales (și din nou pe Facebook), scepticismul față de vaccin este în creștere, iar încrederea în mass-media continuă să scadă.

În acest context, cercetătorii în dezinformare încep să pună la îndoială utilitatea domeniului lor. În prezent, există o «criză în domeniul studiilor de dezinformare», a anunțat un articol din octombrie în Misinformation Review de la Universitatea Harvard.

Mai departe, articolul spune că: «De aproape un deceniu, dezinformarea a fost o fixație centrală a elitelor politice, organizațiilor non-profit și mass-media, au scris autorii. În ciuda acestui fapt, ei nu sunt capabili de a răspunde la întrebările de bază despre impactul dezinformării în lumea reală, cum ar fi efectele acesteia asupra alegerilor sau legăturile cu extremismul și radicalizarea.

Problemele fundamentale, cum ar fi modul de definire a dezinformării, încă nu sunt clare notează autorii. Lucrarea este frustrată de conversațiile incredibil de polarizante despre rolul pe care îl joacă dezinformarea în societate. De exemplu, nu știu dacă Facebook a influențat în mod semnificativ rezultatele alegerilor din 2016, deși studiile au pus la îndoială faptul că fermele de boți ruși au avut de-a face cu asta. Experții care încearcă să dezlege evenimentele politice majore încep să aprofundeze studiul».

«Cred că oamenii din domeniu au ajuns să realizeze că informațiile și modul în care ne modelează viziunea asupra lumii sunt cu siguranță un lucru important de înțeles», a spus Felix Simon, cercetător în comunicare și cercetător în Inteligență Artificială și Știri Digitale la Institutul Reuters pentru Studiul lui Journalism.
Acesta nu este singurul factor și în multe cazuri, nici măcar cel mai important factor, care conduce deciziile politice, chiar și pe cele pe care noi personal le-am putea găsi problematice”.

Până acum, concluzionând, putem afirma că ipoteza de la care pleacă cercetarea este ur­mă­toarea: băieții răi transmit online infor­mații incorecte, oamenii le absorb fără să vrea, iar convingerile și compor­tamentele lor se schimbă în rău. Antidotul e acela de a corecta falsurile, în primul rând prin exercitarea presiunii asupra platformelor de socializare pentru a elimina, a semnala sau a deprioritiza conținutul ofensator. Întrebarea pe care mi-o pun eu mai departe este următoarea: în raport cu ce anume o știre e considerată ca fiind falsă? În raport cu informațiile autorităților? Asta ar fi o regulă considerînd că autoritățile spun adevărul. Dar dacă autoritățile mint? Atunci, orice postare care le contrazice, fie ea și adevărată, trebuie considerată minciună? De ce? Fiindcă ei au puterea și controlul? Mai e asta democrație, adică puterea poporului, care se exercită de către reprezentanți aleși prin vot universal, direct și secret? Nu mai e.

„Toate probleme astea s-au agravat – scrie în continuare „Politico” – abia atunci când a lovit pandemia de Covid, declanșând «infodemia». Adică, exact ceea ce vă semnalam și eu mai sus. Problema era nouă, deoarece rețelele sociale erau noi și exercitau influențe noi asupra modului în care oamenii se comportau. A fost o problemă omniprezentă care a avut o semnificație pentru societate în general.

Opinia predominantă în rândul jurnaliştilor şi savanţilor a fost aceea că era o problemă de jos în sus: actori nefericiţi, posibil finanţaţi de state străine ostile, poluau fundamentul discursului public, contaminând restul ecosistemului.  «În urma alegerilor din 2016 a existat o viziune care a fost exacerbată de faptul că acesta era terenul principal al mass-media, așa că părea deosebit de important pentru jurnaliști», a spus Matthew Baum, profesor de comunicații globale la Universitatea Harvard.

Un sondaj Pew din 2022 a constatat că 71% dintre jurnalişti credeau că ştirile şi informaţiile inventate sunt o «problemă foarte mare», comparativ cu 50% dintre adulţii americani. Dar studiile de atunci au dezvăluit că cea mai flagrantă dezinformare tinde să fie consumată doar de o mică parte de oameni, mai înclinați spre conspirație. «Nu este întotdeauna cazul că oamenii cred și fac lucruri rele pentru că au fost expuși la informații proaste despre asta», a spus Baum.  «Oamenii vin adesea cu atitudini și opinii proprii și apoi caută informații care sunt în concordanță cu acestea». Trebuie remarcat faptul că cea mai puternică dezinformare nu este răspândită doar de trolii anonimi de pe internet.  În schimb, «cea mai importantă dezinformare tinde să provină de la actori autohtoni proeminenți și puternici, politicieni de top», a spus Rasmus Nielsen, profesor la Departamentul de Comunicare al Universității din Copenhaga.

Majoritatea acestor informații nu sunt chiar minciuni, dar este mai probabil să fie bucăți de adevăr încadrate sau decontextualizate într-un mod înșelător. Și nu se limitează la rețelele sociale. «Multe dintre aceste afirmații sunt făcute la mitingurile de campanie», a spus Nielsen. «Sunt făcute în dezbateri televizate sau în alte forme de acoperire mediatică».

Notă: Dumneavoastră ați citit ce a zis domnul ăsta? Practic, i-a făcut mincinoși pe politicieni și pe cei din presa mainstream. Practic, tocmai ne-a spus că televiziunile îți pot forma convingeri, pe cînd social media și internetul mai greu pot face asta deoarece, citându-l pe Matthew Baum, profesor de comunicații globale la Universitatea Harvard, «oamenii vin adesea cu atitudini și opinii proprii și apoi caută informații care sunt în concordanță cu acestea. De asemenea, Baum a spus că le arată studenților un articol din Harper’s Magazine care trâmbițează pericolele știrilor false pentru democrație. Mulți și-au exprimat încă de la început îndoielile cu privire la ipoteza aceasta a vinovăției rețelei sociale. Pentru cei care studiază comunicarea politică, cred că încadrarea a fost întotdeauna un fel de ciudată», a spus Nielsen.

Economiștii aveau mai multe șanse să arate spre coada lungă de distrugere provocată de criza financiară din 2008 pentru a explica creșterea populistă și rezultatele electorale neașteptate din 2016, decât o dietă informațională putredă”, mai scrie „Politico”.

Cu alte cuvinte, nu trolii și boții de preferință ruși sunt de vină pentru creșterea populismului și a radicalismului, ci măsurile socio-economice greșite și în defavoarea oamenilor luate de către reprezentanții lor aleși democratic. Deși, dacă e să mă iau după afirmațiile făcute mai sus de cei doi profesori, se pare că dezinformarea promovată prin televiziuni și chiar de către politicieni au influențat rezultatele alegerilor de pînă acum, ceea ce înseamnă, că cei care ne-au condus au ajuns acolo în mod fraudulos determinând alegătorii să-I voteze prin metode nu tocmai corecte.

De asemenea, unii cercetători cred că subiectivitatea inevitabil implicată în definirea „dezinformării” o face cu totul inadecvată ca domeniu de cercetare științifică. În traducere, este exact ce scriam mai sus: cine determină care știre e falsă și dezinformează și care nu? E normal că cel care face asta să fie subiectiv și atunci unde mai e cercetarea științiifică obiectivă aici?

„Deși informațiile înșetoare sunt răspândite și dăunătoare, nu poate exista – mai precis, nu ar trebui să existe – o știință a conținutului înșelător, a declarat Dan Williams, profesor asistent de filozofie la Universitatea din Sussex, la începutul acestui an. Este greșit să încercăm să măsuram expunerea oamenilor la conținutul înșelător sau susceptibilitatea acestora la acesta, a mai spus Williams. Și este extrem de greșit să delegați sarcina de a determina care afirmații adevărate sunt totuși înșelătoare unei clase de experți în dezinformare.

După alegerea lui Trump și după acțiunile în justiție ale membrilor din Partidul Republican contra instituțiilor care cenzurau în mod subiectiv așa-numita dezinformare, care au dus la desființarea une astfel de instituții, platformele social media și-au adaptat încet abordarea privind dezinformarea.  În urma comentariilor sale sceptice în urma alegerilor din 2016, Zuckerberg și-a schimbat rapid poziția cu privire la știrile false. În anii care au urmat, el a devenit din ce în ce mai receptiv la presiunile de a elimina conținutul problematic de pe platformele Meta, culminând cu suspendarea lui Trump din 2021.
În 2023, YouTube, X și Meta au încetat să eticheteze sau să elimine postările care repetau afirmațiile lui Donald Trump. Între timp, profilul social media al lui Trump a fost restabilit în liniște în 2023, cu monitorizare suplimentară fiind restaurat integral înaintea alegerilor de anul trecut.

În luna august a anului trecut, Zuckerberg a trimis o scrisoare republicanilor din Congres în care își exprimă regretul că Meta s-a conformat presiunilor din partea administrației Biden pentru a cenzura conținutul legat de Covid-19. El a susținut că compania este gata să renunțe la astfel de practici pe viitor.

Cineva ca Zuckerberg, pur și simplu merge cu fluxul în putere. Nu are opinii politice deosebit de puternice în afară de angajamentul față de bogăție și dereglementare guvernamentală”, a declarat Alice Marwick, director de cercetare în același articol din „Politico”.

Așadar, aflăm dintr-o sursă care face parte din presa mainstream, așadar nesupusă bănuielilor de a propaga „știri false” sau a fi „putinistă” – ca să folosesc etichetele bine cunoscute lipite celor care au alte opinii decît cele oficiale – că șeful Facebook a fost obligat de administrația Biden să cenzureze conținutul legat de COVID care nu convenea democraților, fiindcă el este întotdeauna cu puterea și cu banii. Subliniez asta ca să înțelegeți cam câtă încredere puteți avea în instituțiile media care propagă narativele puterii.

Susținătorii moderarii conținutului au criticat schimbările, dar reglementarea discursului politic a fost întotdeauna controversată. Când Trump a fost scos pentru prima dată de pe Facebook, mulți lideri mondiali au condamnat această mișcare drept cenzură iar unii cercetători au subliniat că rădăcinile lui Big Disinfo, făurite într-o revoltă partizană împotriva lui Trump, au dus la discursuri flagrant unilaterale.
Polarizarea, descrisă cândva ca o criză globală care decurge din platformele online, arată acum mai mult ca un produs al culturii politice și media extrem de idiosincratice din SUA.

Un studiu recent a constatat că polarizarea a rămas la fel sau a scăzut în aproape toate celelalte țări din 1980 până în 2020 ceea ce înseamnă că ea nu este rezultatul platformelor social media, ci al deciziilor socio-economice luate de conducătorii țărilor în cauză.

La nivel societal, concentrarea covârșitoare asupra faptului că informațiile sunt adevărate ca linie de bază pentru analiza politică începe să se simtă din ce în ce mai bine. Deci, cum te lupți cu narațiunile? Se pare că nu cu dezmințire, verificarea faptelor sau avertismente catastrofale.

Center for Working-Class Politics a studiat campania lui Harris pentru a evalua rezonanța diferitelor mesaje cu alegătorii din statele swing. „Trump este o amenințare la adresa democrației” sa dovedit a fi de departe cel mai puțin atrăgător mesaj în rândul alegătorilor. Exact același lucru l-au făcut televiziunile care s-au aruncat asupra lui Călin Georgescu demonizându-l și umplându-l de etichete, rezultatul fiind creșterea numărului de votanți ai acestuia.

Concluzie: nu mai luați de bun și adevărat tot ceea ce auziți la TV și la radio; citiți mai mult, în special istoria recentă; recitiți afirmații mai vechi ale oamenilor politici; revedeți evenimente trecute ca să descoperiți modelul care se aplică și acum în societate; folosiți-vă gîndirea critică; căutați pe Google informații despre știrile auzite, în special pe site-uri care nu fac parte din media „mainstream” ca să aflați un punct de vedere diferit.

IOAN TEODOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite