
- 13-01-2025
- 0 Comentarii
- 291
- 3
A fost o vreme, când stăteam pe rețelele de socializare permanent,
intram în discuții contradictorii pe teme politice cu prieteni și cu
străini, ocazie foarte bună de a lovi, verbal, desigur, în „celălalt”.
Am explicat pe larg ce înseamnă „celălalt” și de ce-l lovim, în
editorialul cu același nume. Facebook-ul ne oferea și ne oferă
oportunitatea de a discuta teme politice sau sociale cu alți oameni, de a
ne confrunta cu ei, și mai ales de descărca presiunea pusă pe noi de
televiziunile la care ne uităm fiecare. Eu unul, în perioada Băsescu,
eram „enoriaș” al unei televiziuni fiindcă seară de seară sorbeam
cuvintele moderatorilor și invitaților, mă încărcam de sentimente
negative contra „inamicilor politici” și apoi refulam pe internet.
Ca
mine erau și sunt încă, milioane de români, care mutaseră lupta
politică din plan fizic în plan virtual, și combăteau zilnic cu multă
îndîrjire. Pe undeva era mai bine să te înjuri – în cele din urmă la
asta se reducea totul – cu un străin în mediul online, decît cu rudele,
prietenii sau străinii, față în față. Toată această urâciune avea și are
doi vinovați în opinia mea: televiziunile care îndîrjeau românii unii
împotriva altora, fie prezentînd adevărul ciuntit sau doar părți din el,
astfel încît imaginea să se modifice complet, fie mințeau cu
nerușinare; al doilea vinovat eram chiar noi, privitorii, cei care ne
uitam la moderatorii și la figurile emblematice ale televiziunilor ca la
Christos, fiind ferm convinși că ceea ce spun ei acolo este chiar
Adevărul revelat nouă, în loc să verificăm adevărul respectiv din alte
surse, că vorba ceea, „lumea ne stă în vîrful degetelor”.
După
zece ani mi-am dat seama că sunt păcălit, așa că am ieșit din peștera cu
umbre în care mă aflam și am început să compar lucrurile de până atunci
atît cu realitatea din jur, cît mai ales cu informațiile acumulate
despre problemele socio-politice, despre manipulare etc.
Așa am
ajuns, după o perioadă de detoxificare TV, să nu mă mai pot uita la
respectivele programe, enervîndu-mă faptul că oamenii care vorbeau
dinapoia lor nu spuneau nimic, ci doar se certau.
Detoxifierea
asta și-a arătat utilitatea în pandemie, când am reușit să văd dincolo
de propagandă, ceea ce mi-a atras nenumărate tamponări online, din
partea celor care erau speriați și panicați de televiziuni și
autoritățile statului.
Pe baza experiențelor anterioare, am
încercat să mă calmez și să mă abțin de la a intra în discuții
contradictorii prin social media, pe care între timp o schimbasem de la
Facebook la twitter.com (actualul x.com).
Ce vreau să spun e
faptul că aceleași televiziuni care zece ani învrăjbiseră românii pe
teme politice se uniseră acum toate, de aceeași parte, ca să-I sperie și
să-I convingă să se vaccineze scindând încă o dată societatea.
Colaborarea asta prietenească a continuat atunci cînd a început războiul
din Ucraina, prin propaganda pe care o revărsau spre ascultătorii lor,
care se duceau după aia repede, repede, pe social media să se înjure „ca
la ușa cortului” cu ceilalți români ce nu le împărtășeau convingerile
și pe care-i căutau tocmai ca să se poată descărca pe ei de tensiunea,
de spaimele sau de ura ce le fuseseră inoculate de către aceleași
televiziuni.
Dacă respectivii români ar fi căutat informații și
în afara propagandei oficiale, ar fi obținut niște puncte de vedere
diferite, le-ar fi comparat cu ceea ce cunoșteau despre temele
respective din trecut și ar fi reusit să ajungă aproape de adevăr. Cum
majoritatea telespectatorilor suferă de aceeași „lene informațională” de
care am suferit și eu între 2004 – 2014, nu se duc să se informeze din
alte surse fiind convinși că moderatorii le spun adevărul.
Ultima
învrăjbire a românilor a avut loc cu ocazia alegerilor prezidențiale de
luna trecută cînd știm cu toții foarte bine ce s-a întîmplat și când
presiunea pusă de aceleași televiziuni prin declarații de genul: „în 72
de ore rușii vin peste noi fiindcă instituțiile statului sunt
paralizate” (cred că s-or fi rătăcit, fiindcă nu au ajuns încă);
„legionarii lui CG” (dând senzația că e vorba de legionarismul fascist
al lui Zelea Codreanu, nu de niște luptători în Legiunea Străină
Franceză, cum erau de fapt), „rușii au intervenit în alegerile din
România prin TikTok” (ceea ce în final s-a dovedit a nu fi adevărat
decît parțial, doar că nu interveniseră rușii, ci se pare…PNL).
Firește
că social media s-a umplut imediat de strigătele de bătaie ale
oștenilor uneia sau alteia dintre tabere. Ei bine, de data asta, am
reușit să mă stăpânesc mult mai bine ca în trecut și să nu mai intervin
deloc, preferînd să urmăresc conflictul de pe margine, mai ales că, ce
să vezi, această poziție de observator neimplicat mi-a dat posibilitatea
să văd ceva foarte interesant: așa numiții pro-europeni, anti ruși,
etc, erau tot aceia care-l susținuseră pe Traian Băsescu, tot aceia care
susțineau vaccinarea anti COVID și tot aceia care-și puneau stegulețul
Ucrainei la fotografia de profil.
Atunci înseamnă că scindarea
societății e mult mai clară decît au încercat să ne-o inoculeze
televiziunile. Adică: nu suntem după cum e cazul „băsiști –
antibăsiști”; „vacciniști – antivacciniști” sau „pro-europeni –
putiniști” ci doar „români care ne uităm la televizor și români care
gândim cu capul propriu pe baza cunoștințelor avute”.
Asta este
marea diferență de care și-au dat seama după zece ani de cercetări și
marii specialiști de la Universitatea Harvard care au ajuns la concluzia
conform căreia social media nu are nici un rol în a „spăla creierele”
oamenilor și a le induce comportamente, fiindcă oamenii aleg să se ducă
singuri spre postările cu care sunt de acord și rezonează, pe baza
convingerilor proprii sau formate prin expunerea îndelungată la TV.
Eu
unul după ce mi-am însușit ani de zile convingerile induse de
televiziunea la care mă uitam, am ajuns, după ce am început să gîndesc
cu capul propriu, să am păreri diametral opuse acelui post TV. De asta
am afirmat mai sus, că convingerile pot fi proprii sau induse de o
televiziune, niciodată de social media, findcă acolo fluxul de păreri și
de informații e atît de mare, încît poți alege ceea ce se potrivește cu
tine.
După această lungă introducere, să vedem la ce concluzii
au ajuns specialiștii de la Harvard într-un articol publicat de revista
„Politico”. „Prima victorie a lui Trump la alegerile prezidențiale din
SUA din acel an – plus votul șoc din Marea Britanie de a părăsi Uniunea
Europeană – a făcut ca tink-thank-urile de pe ambele maluri ale
Atlanticului să caute o explicație. Au găsit curând și au dat vina pe
rețelele de socializare. În cazul Brexit-ului, s-a argumentat,
alegătorii au fost spălați pe creier iar în cazul lui Trump, au fost
trolii ruși. Toată lumea spunea că tehnologia este de vină, a afirmat
Reece Peck, profesor asociat de jurnalism și comunicare politică la
Universitatea City din New York. Acești algoritmi sunt de vină zicea el.
Ceea ce a urmat a fost aproape un deceniu de alarmă cu privire la
dezinformare, cu legislatorii concentrîndu-se asupra ideilor pe care ar
trebui să le permită platformelor de social media să le propage
O
industrie – numită Big Disinfo – a apărut pentru a lupta împotriva
informațiilor considerate mincinoase. ONG-urile au vărsat bani în
grupuri care se angajează să apere democrația împotriva mincinoșilor, în
timp ce operațiunile de verificare a faptelor promiteau că vor patrula
granițele realității. Nu toată lumea era însă convinsă de amenințare.
În
zilele de după alegerile din 2016, CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg a
spus că a existat «o lipsă profundă de empatie în a afirma că singurul
motiv pentru care cineva ar fi putut vota așa cum a făcut-o este pentru
că a văzut știri false».
Opt ani mai târziu, după cea de-a doua
victorie decisivă a lui Trump, punctul de vedere al lui Zuckerberg este
unul nou: de data aceasta, «nu există niciun mister mare, cum ar fi,
wow, de ce s-a întâmplat asta?», a spus Kelly McBride, cercetător în
etica media la Institutul Poynter. Nimeni nu a fost păcălit să voteze
pentru Donald Trump.
Dar victoria lui Trump este doar cea mai
recentă lovitură dată narațiunii Big Disinfo care a câștigat teren în
anii care au trecut. Studiul asupra dezinformarii este anterior anului
2016, dar a trecut printr-o renaștere post-Trump. Accentul s-a mutat
rapid de la dezinformare – adevărurile răspândite intenționat pentru a
înșela – la categoria mai largă și mai răspândită a dezinformarii, care
se infiltrează fără să vrea prin populație.
Vocea a crescut abia
atunci când a lovit pandemia de Covid, declanșând «infodemia» – avalanșa
de neadevăruri despre care președintele Joe Biden a avertizat că «ucide
oameni» și a culminat cu eliminarea lui Donald Trump de pe o serie de
platforme de socializare în urma tentativei de insurecție din 6 ianuarie
2021.
Patru ani mai târziu și Trump este din nou președinte ales
(și din nou pe Facebook), scepticismul față de vaccin este în creștere,
iar încrederea în mass-media continuă să scadă.
În acest
context, cercetătorii în dezinformare încep să pună la îndoială
utilitatea domeniului lor. În prezent, există o «criză în domeniul
studiilor de dezinformare», a anunțat un articol din octombrie în
Misinformation Review de la Universitatea Harvard.
Mai departe,
articolul spune că: «De aproape un deceniu, dezinformarea a fost o
fixație centrală a elitelor politice, organizațiilor non-profit și
mass-media, au scris autorii. În ciuda acestui fapt, ei nu sunt capabili
de a răspunde la întrebările de bază despre impactul dezinformării în
lumea reală, cum ar fi efectele acesteia asupra alegerilor sau
legăturile cu extremismul și radicalizarea.
Problemele
fundamentale, cum ar fi modul de definire a dezinformării, încă nu sunt
clare notează autorii. Lucrarea este frustrată de conversațiile
incredibil de polarizante despre rolul pe care îl joacă dezinformarea în
societate. De exemplu, nu știu dacă Facebook a influențat în mod
semnificativ rezultatele alegerilor din 2016, deși studiile au pus la
îndoială faptul că fermele de boți ruși au avut de-a face cu asta.
Experții care încearcă să dezlege evenimentele politice majore încep să
aprofundeze studiul».
«Cred că oamenii din domeniu au ajuns să
realizeze că informațiile și modul în care ne modelează viziunea asupra
lumii sunt cu siguranță un lucru important de înțeles», a spus Felix
Simon, cercetător în comunicare și cercetător în Inteligență Artificială
și Știri Digitale la Institutul Reuters pentru Studiul lui Journalism.
Acesta nu este singurul factor și în multe cazuri, nici măcar cel mai
important factor, care conduce deciziile politice, chiar și pe cele pe
care noi personal le-am putea găsi problematice”.
Până acum,
concluzionând, putem afirma că ipoteza de la care pleacă cercetarea este
următoarea: băieții răi transmit online informații incorecte,
oamenii le absorb fără să vrea, iar convingerile și comportamentele lor
se schimbă în rău. Antidotul e acela de a corecta falsurile, în primul
rând prin exercitarea presiunii asupra platformelor de socializare
pentru a elimina, a semnala sau a deprioritiza conținutul ofensator.
Întrebarea pe care mi-o pun eu mai departe este următoarea: în raport cu
ce anume o știre e considerată ca fiind falsă? În raport cu
informațiile autorităților? Asta ar fi o regulă considerînd că
autoritățile spun adevărul. Dar dacă autoritățile mint? Atunci, orice
postare care le contrazice, fie ea și adevărată, trebuie considerată
minciună? De ce? Fiindcă ei au puterea și controlul? Mai e asta
democrație, adică puterea poporului, care se exercită de către
reprezentanți aleși prin vot universal, direct și secret? Nu mai e.
„Toate
probleme astea s-au agravat – scrie în continuare „Politico” – abia
atunci când a lovit pandemia de Covid, declanșând «infodemia». Adică,
exact ceea ce vă semnalam și eu mai sus. Problema era nouă, deoarece
rețelele sociale erau noi și exercitau influențe noi asupra modului în
care oamenii se comportau. A fost o problemă omniprezentă care a avut o
semnificație pentru societate în general.
Opinia predominantă în
rândul jurnaliştilor şi savanţilor a fost aceea că era o problemă de jos
în sus: actori nefericiţi, posibil finanţaţi de state străine ostile,
poluau fundamentul discursului public, contaminând restul ecosistemului.
«În urma alegerilor din 2016 a existat o viziune care a fost
exacerbată de faptul că acesta era terenul principal al mass-media, așa
că părea deosebit de important pentru jurnaliști», a spus Matthew Baum,
profesor de comunicații globale la Universitatea Harvard.
Un
sondaj Pew din 2022 a constatat că 71% dintre jurnalişti credeau că
ştirile şi informaţiile inventate sunt o «problemă foarte mare»,
comparativ cu 50% dintre adulţii americani. Dar studiile de atunci au
dezvăluit că cea mai flagrantă dezinformare tinde să fie consumată doar
de o mică parte de oameni, mai înclinați spre conspirație. «Nu este
întotdeauna cazul că oamenii cred și fac lucruri rele pentru că au fost
expuși la informații proaste despre asta», a spus Baum. «Oamenii vin
adesea cu atitudini și opinii proprii și apoi caută informații care sunt
în concordanță cu acestea». Trebuie remarcat faptul că cea mai
puternică dezinformare nu este răspândită doar de trolii anonimi de pe
internet. În schimb, «cea mai importantă dezinformare tinde să provină
de la actori autohtoni proeminenți și puternici, politicieni de top», a
spus Rasmus Nielsen, profesor la Departamentul de Comunicare al
Universității din Copenhaga.
Majoritatea acestor informații nu
sunt chiar minciuni, dar este mai probabil să fie bucăți de adevăr
încadrate sau decontextualizate într-un mod înșelător. Și nu se
limitează la rețelele sociale. «Multe dintre aceste afirmații sunt
făcute la mitingurile de campanie», a spus Nielsen. «Sunt făcute în
dezbateri televizate sau în alte forme de acoperire mediatică».
Notă:
Dumneavoastră ați citit ce a zis domnul ăsta? Practic, i-a făcut
mincinoși pe politicieni și pe cei din presa mainstream. Practic, tocmai
ne-a spus că televiziunile îți pot forma convingeri, pe cînd social
media și internetul mai greu pot face asta deoarece, citându-l pe
Matthew Baum, profesor de comunicații globale la Universitatea Harvard,
«oamenii vin adesea cu atitudini și opinii proprii și apoi caută
informații care sunt în concordanță cu acestea. De asemenea, Baum a spus
că le arată studenților un articol din Harper’s Magazine care
trâmbițează pericolele știrilor false pentru democrație. Mulți și-au
exprimat încă de la început îndoielile cu privire la ipoteza aceasta a
vinovăției rețelei sociale. Pentru cei care studiază comunicarea
politică, cred că încadrarea a fost întotdeauna un fel de ciudată», a
spus Nielsen.
Economiștii aveau mai multe șanse să arate spre
coada lungă de distrugere provocată de criza financiară din 2008 pentru a
explica creșterea populistă și rezultatele electorale neașteptate din
2016, decât o dietă informațională putredă”, mai scrie „Politico”.
Cu
alte cuvinte, nu trolii și boții de preferință ruși sunt de vină pentru
creșterea populismului și a radicalismului, ci măsurile socio-economice
greșite și în defavoarea oamenilor luate de către reprezentanții lor
aleși democratic. Deși, dacă e să mă iau după afirmațiile făcute mai sus
de cei doi profesori, se pare că dezinformarea promovată prin
televiziuni și chiar de către politicieni au influențat rezultatele
alegerilor de pînă acum, ceea ce înseamnă, că cei care ne-au condus au
ajuns acolo în mod fraudulos determinând alegătorii să-I voteze prin
metode nu tocmai corecte.
De asemenea, unii cercetători cred că
subiectivitatea inevitabil implicată în definirea „dezinformării” o face
cu totul inadecvată ca domeniu de cercetare științifică. În traducere,
este exact ce scriam mai sus: cine determină care știre e falsă și
dezinformează și care nu? E normal că cel care face asta să fie
subiectiv și atunci unde mai e cercetarea științiifică obiectivă aici?
„Deși
informațiile înșetoare sunt răspândite și dăunătoare, nu poate exista –
mai precis, nu ar trebui să existe – o știință a conținutului
înșelător, a declarat Dan Williams, profesor asistent de filozofie la
Universitatea din Sussex, la începutul acestui an. Este greșit să
încercăm să măsuram expunerea oamenilor la conținutul înșelător sau
susceptibilitatea acestora la acesta, a mai spus Williams. Și este
extrem de greșit să delegați sarcina de a determina care afirmații
adevărate sunt totuși înșelătoare unei clase de experți în dezinformare.
După
alegerea lui Trump și după acțiunile în justiție ale membrilor din
Partidul Republican contra instituțiilor care cenzurau în mod subiectiv
așa-numita dezinformare, care au dus la desființarea une astfel de
instituții, platformele social media și-au adaptat încet abordarea
privind dezinformarea. În urma comentariilor sale sceptice în urma
alegerilor din 2016, Zuckerberg și-a schimbat rapid poziția cu privire
la știrile false. În anii care au urmat, el a devenit din ce în ce mai
receptiv la presiunile de a elimina conținutul problematic de pe
platformele Meta, culminând cu suspendarea lui Trump din 2021.
În
2023, YouTube, X și Meta au încetat să eticheteze sau să elimine
postările care repetau afirmațiile lui Donald Trump. Între timp,
profilul social media al lui Trump a fost restabilit în liniște în 2023,
cu monitorizare suplimentară fiind restaurat integral înaintea
alegerilor de anul trecut.
În luna august a anului trecut,
Zuckerberg a trimis o scrisoare republicanilor din Congres în care își
exprimă regretul că Meta s-a conformat presiunilor din partea
administrației Biden pentru a cenzura conținutul legat de Covid-19. El a
susținut că compania este gata să renunțe la astfel de practici pe
viitor.
Cineva ca Zuckerberg, pur și simplu merge cu fluxul în
putere. Nu are opinii politice deosebit de puternice în afară de
angajamentul față de bogăție și dereglementare guvernamentală”, a
declarat Alice Marwick, director de cercetare în același articol din
„Politico”.
Așadar, aflăm dintr-o sursă care face parte din presa
mainstream, așadar nesupusă bănuielilor de a propaga „știri false” sau a
fi „putinistă” – ca să folosesc etichetele bine cunoscute lipite celor
care au alte opinii decît cele oficiale – că șeful Facebook a fost
obligat de administrația Biden să cenzureze conținutul legat de COVID
care nu convenea democraților, fiindcă el este întotdeauna cu puterea și
cu banii. Subliniez asta ca să înțelegeți cam câtă încredere puteți
avea în instituțiile media care propagă narativele puterii.
Susținătorii
moderarii conținutului au criticat schimbările, dar reglementarea
discursului politic a fost întotdeauna controversată. Când Trump a fost
scos pentru prima dată de pe Facebook, mulți lideri mondiali au
condamnat această mișcare drept cenzură iar unii cercetători au
subliniat că rădăcinile lui Big Disinfo, făurite într-o revoltă
partizană împotriva lui Trump, au dus la discursuri flagrant
unilaterale.
Polarizarea, descrisă cândva ca o criză globală care
decurge din platformele online, arată acum mai mult ca un produs al
culturii politice și media extrem de idiosincratice din SUA.
Un
studiu recent a constatat că polarizarea a rămas la fel sau a scăzut în
aproape toate celelalte țări din 1980 până în 2020 ceea ce înseamnă că
ea nu este rezultatul platformelor social media, ci al deciziilor
socio-economice luate de conducătorii țărilor în cauză.
La nivel
societal, concentrarea covârșitoare asupra faptului că informațiile sunt
adevărate ca linie de bază pentru analiza politică începe să se simtă
din ce în ce mai bine. Deci, cum te lupți cu narațiunile? Se pare că nu
cu dezmințire, verificarea faptelor sau avertismente catastrofale.
Center
for Working-Class Politics a studiat campania lui Harris pentru a
evalua rezonanța diferitelor mesaje cu alegătorii din statele swing.
„Trump este o amenințare la adresa democrației” sa dovedit a fi de
departe cel mai puțin atrăgător mesaj în rândul alegătorilor. Exact
același lucru l-au făcut televiziunile care s-au aruncat asupra lui
Călin Georgescu demonizându-l și umplându-l de etichete, rezultatul
fiind creșterea numărului de votanți ai acestuia.
Concluzie: nu
mai luați de bun și adevărat tot ceea ce auziți la TV și la radio;
citiți mai mult, în special istoria recentă; recitiți afirmații mai
vechi ale oamenilor politici; revedeți evenimente trecute ca să
descoperiți modelul care se aplică și acum în societate; folosiți-vă
gîndirea critică; căutați pe Google informații despre știrile auzite, în
special pe site-uri care nu fac parte din media „mainstream” ca să
aflați un punct de vedere diferit.
IOAN TEODOR
-2.7 C