Nu este nici o glumă. În articolul din „Adevărul”, din 22 februarie, Andrei Pleşu scrie negru pe alb: „La Berlin, fiind şi cu perspectiva de a rămîne aici încă două luni (cu felurite misiuni de spionaj internaţional…), mă gîndesc la ţărişoară cu amor“! Mărturisirea urmează cu exactitate scenariul spovedaniei colonelului Robert Turcescu.

Un specialist în spionaj ne-a declarat că acest tip de reacţie este o metodă consacrată de minimalizare în cazul în care apare o dezvăluire în fază iniţială care ar putea duce la deconspirarea unui spion sau agent secret sub acoperire! Aşa a procedat, de pildă, jurnalistul Robert Turcescu. Prima oară, cînd a apărut informaţia că are gradul de colonel, l-a acţionat în judecată pe Mircea Badea şi a realizat o scenetă în care, folosind tehnica hiberbolizării, a încercat să ridiculizeze acuzaţia ce i s-a adus. Numai că, peste un timp, a venit scena spovedaniei care, într-un stil voit patetic, a făcut din ceea ce părea a fi o mărturisire, o aruncare în derizoriu, în urma căreia mai degrabă a indus suspiciunea în rîndul opiniei publice! Mărturisirea lui Andrei Pleşu apare la doar 8 zile de la apariţia articolului „Andrei Pleşu, trimis în 1978 de PCR în Indonezia la o Conferinţă unde se plasau spioni”, în care am reprodus un fragment din volumul fostului ministru Mircea Maliţa, „Secolul meu scurt”. Acesta descrie modul în care Andrei Pleşu a fost trimis în Indonezia la o Conferinţă internaţională organizată de „Federaţia Mondială de Studiu al Viitorului”. Informaţii despre această Federaţie internaţională au apărut şi într-un articol al lui Gabriel Andreescu din „Observator cultural”, în care se spunea explicit: „Centrul Internaţional de Studiere a Viitorului”, condus de Mircea Maliţa, era afiliat la „Federaţia Mondială de Studiu al Viitorului”, fiind „ideal pentru plasarea de spioni”! Coroborînd toate aceste informaţii cu acea adresă de la CNSAS, potrivit căreia şi soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, fiica academicianului Petrulian, a fost racolată de DIE (Direcţia de Informaţii Externe din cadrul Securităţii), avînd numele conspirativ „MARIA”, nu este greu de construit ipoteza că prezenţa lui Andrei Pleşu la Conferinţa din Indonezia din 1978 nu a reprezentat o participare la vreun eveniment cultural, ci cu totul altceva! Oare, ce? Pe acest fundal, cuvintele lui Andrei Pleşu din articolul din ziarul „Adevărul” par, mai degrabă, un „joc la două capete”: pentru admiratorii săi loiali va fi o glumă cu care ironizează eventualele acuzaţii, iar pentru ceilalţi va fi o mărturisire menită să inducă ideea unei nevinovăţii sau chiar a patriotismului! Avînd însă în vedere statutul special al lui Andrei Pleşu, acela de lider al aşa-numitei „elite intelectuale”, dar şi de multiplu ministru sau consilier prezidenţial, astfel de „glumiţe” nu sînt şi nu trebuie să rămînă la acest nivel, ci trebuie lămurite complet. Măcar să ştim dacă „misiunile de spionaj internaţional” sînt, sau nu, în favoarea României! Nu cred să fi uitat cineva faptul că majoritatea Apelurilor, lansate în ultimii ani după modelul stalinist, au fost fie iniţiate, fie promovate prin semnăturile unor personalităţi ale spaţiului public, din care nu au lipsit Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, H-R Patapievici, la care au aderat apoi sute de ciraci, precum Mircea Mihăieş, Mircea Cărtărescu, Pavel Şuşară, Andreea Pora sau Cotoi. De fiecare dată, au fost lansate susţineri politice faţă de Traian Băsescu sau Monica Macovei, toate bazîndu-se pe scenarii externe care să influenţeze opinia publică din România! În aşteptarea acestor lămuriri necesare, subliniem emoţia cu care Andrei Pleşu a scris acest ultim text din „Adevărul”, emoţie devoalată de formularea „LA BErlin”, care nu este prea uzitată în scris în rîndul intelectualilor! Pentru a scăpa de astfel de construcţii, Pleşu ar face bine să evite prezenţa sa în localităţi care au numele Berlin, Balş, Belgrad sau Bagdad. Reamintim că, recent, Andrei Pleşu a fost numit preşedintele „Forumului Româno-German”, asociaţie non-profit înfiinţată în anul 2015, iar acum se află în Germania, „la Berlin”, cum spune chiar filosoful. Prima reuniune a Forumului a avut loc în 4 februarie 2016, la reşedinţa Ambasadorului Werner Hans Lauk, în prezenţa ministrului de Stat pentru Europa Michael Roth.

„Şarmant”, nu-i aşa?

Ion Spânu