Fiţi sigur că toate vor ieşi la iveală încă din acest an şi atunci mulţi îşi vor muşca mîinile pătate de sînge! Am convingerea că ştiţi la ce forme halucinante de protest au ajuns greviştii foamei: pînă la ora actuală, nu mai puţin de 10 mineri şi-au dat foc, în public, alţii umblă cu sticlele de benzină în buzunar, iar în noaptea de duminică spre luni cei 88 de grevişti ai foamei de la Uricani au vrut să se arunce în gol, de pe acoperişul unui bloc cu 10 etaje, şi numai o minune dumnezeiască i-a oprit. Pînă aici am ajuns, la sinucideri în massă? Am vorbit, în dimineaţa acestei zile, la telefon, cu unul dintre liderii celor 220 de grevişti ai foamei de la Lupeni, pe nume Mihăiţă Bordea.  Acesta mi-a confirmat scenele tragice care se petrec, mai ales că acolo se zbat, la hotarul dintre viaţă şi moarte, oameni cu mulţi copii: de pildă, Vasile Bîrsan are 8 copii, iar Dumitru Stoica şi Carol Andrei Covaci au cîte 9 copii. O situaţie fără precedent în Istoria României şi a întregii lumi civilizate este aceea a Rodicăi Farcaş, care face greva foamei tot la Lupeni, alături de fetiţa ei, care n-are decît ... 2 săptămîni, fiind născută la 31 ianuarie 2000; vorba aia, nici nu i s-a uscat bine buricul! Femeia mai are 2 copii mici acasă, la fel de năpăstuiţi. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, vă informez că în noaptea de 15 spre 16 februarie autorităţile le-au tăiat curentul protestatarilor refugiaţi în incinta Palatului Cultural, astfel încît a îngheţat şi reşoul la care se încălzeau tînăra mamă şi fetiţa ei – o dramatică replică românească la „Fetiţa cu chibriturile“, a lui Hans Christian Andersen. Cum e posibil să se ajungă pînă aici? Cine are drept de viaţă şi de moarte asupra semenilor săi? Naivi şi cu inima curată, ca nişte copii mari, minerii l-au aşteptat pe ministrul de Stat Mircea Ciumara, care le-a promis că se va deplasa vineri în Valea Jiului. Dar acesta n-a ajuns acolo nici pînă în ziua de azi, dînd vina, după propria lui expresie, pe „adormita de Smaranda Dobrescu, care a încurcat nişte acte“. Românii nu pot uita că acelaşi Mircea Ciumara a rostit antologica frază: „Mai bine să moară acum 1.000 de oameni“. Probabil că el aşteaptă ca la cei 400 de grevişti ai foamei să se adauge încă 600, ca să i se împlinească profeţia şi visul.

Domnule prim-ministru, poate vă veţi întreba de ce mă amestec eu în problemele astea. Răspunsul e unul singur şi îl rostesc cu seninătatea şi îndreptăţirea morală pe care mi le dă o viaţă de muncă în slujba semenilor mei: eu sînt fiu de muncitor, am cunoscut, încă de la cele mai fragede vîrste, ce înseamnă foamea, şi nu pot asista pasiv la aceste scene de coşmar. Acolo, în Valea Jiului, se poate vedea Iadul în stare pură! I-aş invita pe scenariştii şi regizorii de film străini, care vor să redea scene de Apocalipsă, să nu depună nici un efort de imaginaţie şi să vină în România, nu numai în Valea Jiului, ci şi în alte zone, care s-au transformat în lagăre de exterminare. Am tot mai mult senzaţia că, din ordin extern, se încearcă nu numai lichidarea mineritului, ci şi lichidarea minerilor, după care va urma lichidarea altor categorii de români, în conformitate cu un plan prestabilit, de a reduce acest Popor la vreo 15.000.000 de locuitori. Pentru că ce se întîmplă în Valea Jiului, dar şi pe tot cuprinsul României, se încadrează perfect la capitolul „GENOCID“. Un Regim care nu-i apără pe cetăţeni, ci, dimpotrivă, face tot posibilul pentru dispariţia lor fizică, este mai rău decît nazismul. Nu-mi place deloc să folosesc vorbe mari, dar dacă aţi ridica puţin ochii din poruncile scrise de FMI şi Banca Mondială, aţi vedea şi efectele concrete ale acestora: îngerul morţii îşi fîlfîie aripile peste toată România... Moare un Popor, domnule prim-ministru! Se prăbuşeşte, de foame, de frig, de mizerie, de boli, de umilinţă, de criminalitate, de depresii psihice care îngroaşă rîndurile sinucigaşilor! Cum aş putea eu să tac? Cum aş putea să asist pasiv la dispariţia din Istorie a Poporului care i-a dat lumii pe martirul creştin Constantin Brâncoveanu, dar şi pe genialii Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Henri Coandă? Şi, în definitiv, ce aţi înţeles dvs. din funcţia de prim-ministru? Numai să vă plimbaţi, într-o călduroasă haină îmblănită, cu sania cu zurgălăi, prin codrii Moldovei, să negociaţi cu tot felul de terorişti străini (care au aerul că ne ajută, dar ne dau brînci în prăpastie) şi, desigur, să apăreţi zilnic la televizor? Eu vă invit să intraţi în planul real al vieţii, fiindcă România, în aceste momente cruciale, are nevoie de gladiatori puternici (care să nu ucidă Leul, ci să-l ţină în viaţă), nu de păpuşi finuţe, din Muzeul Figurilor de Ceară.

Domnule prim-ministru, în ciuda minciunilor debitate de tot felul de experţi, consilieri şi şefi de Agenţii care n-au alt obiectiv decît să jefuiască banul public, noi, cei de la PRM, sîntem convinşi că există soluţii realiste pentru rezolvarea dramei cumplite din Valea Jiului.

Iată cîteva: 

1) Atribuirea, imediată, a unor ajutoare în bani şi alimente pentru cei peste 2.000 de oameni care, încă din decembrie 1999, nu mai primesc nici 1 leu, ca ajutor social sau de şomaj. Această măsură este absolut necesară pînă ce-i vom scoate pe aceşti oameni, cu bine, din iarnă. Noi sîntem convinşi că se poate găsi în Codul Muncii o formulă legală, prin care să se aloce aceste sume în avans, ca un fel de precontract, fiindcă nimeni nu vrea pomană.

2) Este imperios necesar să se acorde, din nou, Văii Jiului statutul de „zonă defavorizată“, care a fost anulat nu se ştie de către cine şi în ce scop.

3) Pînă la derularea mult trîmbiţatelor programe de investiţii, privind construirea de drumuri şi amenajările hidrografice, PRM propune ca, în virtutea Legii Lupu, Guvernul să atribuie cîte 50 de hectare de pădure celor 6 mari exploatări miniere din zonă: Lupeni, Vulcani, Petrila, Uricani, Valea de Brazi, Lonea, de pe urma cărora ar putea beneficia şi cele 3 mine mai mici: Aninoasa, Bărbăteni, Paroşeni. În total, e vorba de numai 300 de hectare, din cele 55.000 de hectare de pădure ale Masivului Retezat şi Masivului Parîng–Straja, care flanchează Valea Jiului şi unde, efectiv, putrezeşte lemnul şi cade pe casele oamenilor şi la gura minelor, fiind obligatorii operaţiunile de regenerare, pentru perpetuarea şi însănătoşirea ecosistemului. În urma consultărilor cu economiştii noştri, dar şi cu specialiştii din zona respectivă, sîntem în măsură să vă informăm că acordarea celor 300 de hectare de pădure ar rezolva TOATE problemele celor 160.000 de locuitori ai Văii Jiului, printr-un program complex, care să îmbine armonios exploatarea carboniferă cu exploatarea forestieră. Este de la sine înţeles că, prin măsuri economice adecvate şi cu o coordonare riguroasă, care să împiedice defrişările iraţionale, acolo ar înflori multe activităţi productive, s-ar deschide fabrici de mobilă, ateliere, drumuri forestiere, ba chiar ar prinde viaţă şi idealul senatorului Ulm Spineanu, de a-i trimite pe mineri la cules de plante şi fructe de pădure. Încercaţi să vedeţi cu ochii minţii ce forfotă clocotitoare s-ar declanşa acolo, cum ar renaşte o zonă care fusese condamnată la moarte, mai ales că minerii ştiu bine să lucreze cu lemnul, din moment ce ei, şi nu alţii, au căptuşit cu lemn, de sute de ani, mii de kilometri de galerii subterane. Toate acestea nu sînt utopii, ci lucruri realizabile, începînd chiar de mîine. Încercaţi să vă gîndiţi la studiile lui Dimitrie Gusti şi veţi vedea ce forme moderne ale devălmăşiei s-ar înfiripa în Valea Jiului, ca şi în alte zone defavorizate, unde există condiţii oarecum asemănătoare. Merg mai departe şi mă gîndesc la o formă superioară de corporatism, care să absoarbă sindicatele, de care tuturor guvernanţilor de pînă acum le-a fost atît de frică. Nu e normal să se atribuie 50 de hectare de pădure unui singur om, iar unei mine întregi, cu mii de oameni, să nu i se permită să valorifice bogăţiile ţării, beneficiind tot de 50 de hectare! Ar fi nedrept, ar fi strigător la cer să lăsăm munţii noştri pradă Mafiei Lemnului (dominată de UDMR şi PD, în special) şi braconierilor năvăliţi din străinătate ca într-o junglă africană, dornici de sălbăticie şi de senzaţii tari, împuşcînd animalele direct din elicopter!

 Domnule prim-ministru, evident, situaţia comportă mai multe discuţii şi lucrurile nu sînt simple. Dar cineva trebuie să înceapă ceva concret pentru dezamorsarea acestei „bombe sociale“ care e Valea Jiului. Problema nu mai suportă amînare şi, din păcate, ea se poate rezolva, prin voinţă politică, numai la Bucureşti, nu la Petroşani. În eventualitatea, nedorită, că nu veţi avea curajul să luaţi taurul de coarne şi să puneţi capăt catastrofei din Valea Jiului, puteţi fi sigur că acolo se vor întîmpla lucruri extrem de grave. În ceea ce mă priveşte, eu nu-i manipulez pe mineri, am treburi mai bune de făcut. Dar voi respinge, cu vehemenţă, orice tentativă a unora de a mă împiedica să mă amestec, în vreme ce nici ei nu se amestecă, lăsînd totul la voia întîmplării. Iar întîmplarea, în România acestor ani, poartă numele ANARHIE. Cred că mai ţineţi minte la ce tratament batjocoritor a fost supusă Comisia Senatorială condusă de Viorel Cataramă, care încercase, de bună–credinţă, să soluţioneze unele probleme, încă din ianuarie 1999. Dacă era ascultată, nu s-ar mai fi ajuns la „baia de sînge“ de la Stoeneşti, iar un om ca Miron Cozma n-ar mai fi fost condamnat, în dispreţul tuturor legilor şi drepturilor sindicale din întreaga lume, la 18 ani de temniţă grea. Nu mai puţin de 160.000 de oameni nevoiaşi (dintre care peste 100.000 sînt copii) aşteaptă, cu sufletul la gură, un semn de la dvs. Acum e momentul să dovediţi tuturor, inclusiv venerabililor dvs. părinţi, că sînteţi un „bun român“! Fiţi, aşadar, Fîrtat cu Ortacii din acea Vale a Plîngerii! Încerc, de o săptămînă, să am o întrevedere cu dvs. Am vorbit, telefonic, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, cu sfetnicul şi consilierul dvs., dl. Adrian Vasilescu. I-am expus punctul meu de vedere şi s-a dovedit a fi extrem de interesat. Nu vă faceţi iluzii: cei mai mulţi dintre miniştrii pe care i-aţi moştenit, în virtutea blestematului algoritm (cuvînt uzbek, dacă nu ştiaţi!) nu vă iubesc şi ar face tot posibilul să vă rupă gîtul şi dvs., aşa cum au procedat şi cu Victor Ciorbea, şi cu Radu Vasile. În măsura în care, totuşi, nu veţi avea luciditatea să înţelegeţi că nu numai dvs., ci şi întreaga societate românească se află pe un „butoi de pulbere“, eu sînt hotărît să mă deplasez în Valea Jiului şi să organizez o Mare Adunare Populară, în cursul căreia voi arde carnetul meu de senator. Aceasta pentru că refuz să mai fiu membru al unui Parlament care, prin tăcere şi laşitate, se face complice la uciderea unor prunci nevinovaţi. S-ar putea ca acel moment să marcheze începutul unei avalanşe populare, ceea ce, sincer vă spun, eu nu îmi propun. Dar mulţimile aduse la exasperare nu mai dau dovadă nici de raţiune, nici de spirit de conservare. Treziţi-vă, în ultimul ceas! Toată drojdia celor 3 ani ai Regimului Constantinescu o veţi bea dvs., ca pe o cupă cu otravă, fiindcă ceilalţi vor fugi ca potîrnichile, pe fereastră, au deja experienţă, unii încă din septembrie 1991. Aştept, în continuare, să purtăm dialogul despre care vorbeam. Altminteri, dacă nu luaţi pulsul ŢĂRII REALE, toate planurile actualei Puteri vor sări în aer, pentru că românii au tot dreptul să se revolte.

Destinul a făcut să vă scriu această epistolă chiar în ziua de 16 februarie, care e marcată cu chenar de doliu în calendarele proletariatului român, datorită înăbuşirii în sînge, tot de către un guvern ţărănist, a grevei de la Griviţa Roşie, din 1933. Cine ştie, poate că acesta este un semn. Şi noi vrem să intrăm în Europa, dar vii, nu ca peştii morţi de pe Tisa, cu burţile în sus. Ţara lui Cianură Vodă îşi cere dreptul la aer, la apă, la lumină, la căldură, la hrană, la bucurie, într-un cuvînt, la VIAŢĂ!

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(„Politica“, nr. 412, din 19 februarie 2000)