Director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român. Iubit, apreciat dar și controversat. Toate aceste cuvinte îl pot descrie pe Dinu Săraru.
A văzut lumina zilei pe 30 ianuarie 1932, în comuna Slătioara, la 8 km de Horezu, judeţul Vîlcea, fiind fiul învăţătorului Costică Săraru şi al Corneliei Săraru. A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radio România, între anii 1950 și 1961. A fost secretar general de redacţie la revista „Secolul 20” şi la „Luceafărul”. În perioada 1969-1977, a fost secretar general de redacţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef al Redacţiei Culturale Radio-TV. După anul 1990, a ocupat poziţiile de director general adjunct la Centrul Internaţional Ecumenic şi de membru în comitetul de direcţie al revistei „Armonia”. A fost director fondator al revistei „Noi” şi director al cotidianului „Universul românesc”.
A fost directorul Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București între anii 1977 și 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R. Mult timp este marginalizat de noile autorități rezultate după 1989. În anul 2001 este numit director al Teatrului Național din București, funcție din care și-a dat demisia în anul 2004, odată cu Ministrul Culturii și Cultelor Răzvan Theodorescu, iar presa a speculat că a făcut acest gest înainte să fie demis de noul președinte al României, Traian Băsescu. Este fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani”, înfiinţată în iunie 1998 şi unul dintre organizatorii, din anul 1998, al Festivalului Internaţional de Film „Eco-Etno-Folk Film” de la Slătioara.
Debutul său editorial a fost o culegere de cronici şi articole dedicate teatrului, adunate sub titlul „Teatrul românesc şi interpreţi contemporani”, în anul 1966. În 1973, avea să publice o nouă colecţie de cronici şi eseuri teatrale, „Al treilea gong”.
Cele trei romane apărute înainte de 1989: „Nişte ţărani”, „Clipa” şi „Dragostea şi Revoluţia” i-au adus deplina consacrare, l-au propulsat în rîndul marilor romancieri contemporani şi i-au conferit un binemeritat loc în Uniunea Scriitorilor.
A primit de două ori Medalia Meritul Cultural și ordinul omonim. În 2002 i-a fost acordată distincţia de Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României”. Un an mai tîrziu, a fost distins cu Premiul Naţional al Ministerului Culturii pentru întreaga activitate artistică. În 2007, Medalia de aur alb cu efigia scriitorului a Băncii Naţionale a României şi Medalia de argint – „Antim Ivireanu” a Arhiepiscopiei Rîmnicului. În 2011, Arhiepiscopia Rîmnicului i-a oferit medalia de aur – „Constantin Brâncoveanu”.
Ultimul ţăran din Slătioara a împlinit 92 de ani. Îi urăm tot binele din lume, ani frumoşi pe mai departe, multă sănătate și succese bine meritate. La mulţi ani, Dinu Săraru!
REVISTA „ROMÂNIA MARE“
ACOLO, NIŞTE ŢĂRANI...
A nins în Slătioara ca-n ilustrate vechi
Cînd săniile zvelte alunecau pe pîrtii,
Pomii au chiciuri grele, cercei pe la urechi,
Și își îndoaie creanga – altar peste răspîntii;

Miros curat, de iarnă, respiră satu-n nări,
Ca o dovadă vie că iarna-i tutelară
Peste moșia Țării, sculptată în mirări,
Statui în germinare, cu umbra lor solară;

Acolo-n Slătioara, într-un pridvor cu cer,
Ne cheamă umbra albă, cernută prin zăpadă,
Țăranul – ca sorginte – dar, scriitor – boier,
Un om albit de vreme și-nvrednicit să vadă

Metamorfoza lumii în satul de-altădatʼ,
Trecută în cuvinte și-n litera de carte.
Niște țărani, acolo, plecați la semănat,
Așteaptă dintre file să nu rămînă-n moarte;

Țărani cu chipuri sfinte, sculptate-n aer pur
Apar din fila cărții – efigie solară,
Și, cînd de ziuă crapă, și stele cad în jur,
Pare că iarna-n crivăț zăpezile își ară;

Și munții-apleacă vîrful spre țarina de rod
În sărutarea albă, cu chip de promoroacă,
Trec turmele-nserării pe-nchipuitul pod,
Alunecînd în vise c-o nevăzută barcă;

Țăranii vin din carte, dar vin și din pămînt,
Și-ncolonați în iarnă sub geruri de statuie,
Rămîn în crucea nopții cu aura de sfînt,
Și zborul de zăpadă, care tot suie, suie;

Cu ei mergem alături, de veacuri și de vis
Împărtășind trăirea cu binele și-amarul.
Mereu avem, pe carte, cu drag, ochiul deschis,
Pe Cartea cu Țăranii, a domnului Săraru...

Cu drag și dor, celui care a înnobilat ființa ancestrală a țăranului român, oferindu-ne pagini încărcate de fiorul autentic al satului – domnului DINU SĂRARU, la trecerea pragului celor 92 de ani.
GEO CIOLCAN