Madame Bovary c’est moi, Raluca Feher
  • 07-08-2020
  • 0 Comentarii
  • 130
  • 0

Înțelepții lumii ne-au tot bătut la cap cum că, pentru a deveni celebri, e musai să facem ceva epocal, poate vreo invenție sau vreo descoperire care să rupă gura tîrgului. Ceva care să ne bage în buzunarul de la ceas mult-doritul Premiu Nobel sau măcar vreun Oscăraș, acolo, sau chiar un Pulitzerel. Nu ne-ar strica nici Legiunea de Onoare la rever. Mult mai cunoscător în meandrele sufletului omenesc și subtil în exprimare s-a arătat moralistul Stanislav Lec, care ne-a zis-o de la obraz: doriți funeralii naționale? Ratați un 11 m în finala Campionatului Mondial de Fotbal și le veți avea.

Pătrunsă de aceste adevăruri, de abia în anul 2015, cînd și-a publicat prima carte de călătorii, ,,America văzută de la brîu în jos”, 2 volume, ziarista și prozatoarea Raluca Feher a îndrăznit să ridice un colțișor al draperiei care ascundea secretele familiei și copilăriei sale. Și, în felul acesta, să facă primul pas către celebritate. Așa am aflat că se născuse la Brașov dintr-un tată maghiar și o mamă teleormăneancă. Și că, în zilele cînd Ceaușescu tăia curentul și apa în cartierul lor din spatele gării, toată familia se ducea cu damigenele să ia apă de la un canton din apropiere. Și că, în perioada 2010-2011, cît a peregrinat prin America de Sud, din Columbia și pînă în Antarctida, a fost însoțită de un anume domn Iulian, soț, amic sau numai ghid, că nu ne-a lămurit. De-abia în 2016, odată cu apariția următoarei cărți, ,,Splendidul loc al fericirii supreme”, tot un jurnal de călătorie, prin Mongolia, Coreea de Sud și Japonia, plină de ocolișuri și surprize, așadar, de-abia atunci Raluca Feher a mai pomenit ceva despre familia ei. Anume că se certa adesea cu mămica din Teleorman, care o considera o rebelă (,,Cu ce-am greșit, Doamne, că mă pedepsești?...”) și îi dorea să aibă și ea parte de un copil tot la fel. De data aceasta, a însoțit-o un enigmatic personaj Cosmin, despre care, iarăși, nu menționează nimic.

Peste încă o bucată de vreme, prin 2019, odată cu publicarea romanului cu un titlu sibilinic, ,,Să nu rîzi:((”, Raluca Feher devine mai generoasă cu cititorii și demontează draperia de catifea, lăsînd la vedere întreaga ei familie care, scăldîndu-se în lumina soarelui binefăcător, suportă o ușoară corecție onomastică. O regulă ținînd de teoria literaturii, cu aplicație și la construcția unui roman, impune ca elementele ficționare să se împletească, într-o proporție egală, cu aspecte reale din biografia scriitorului. Dar și acestea suportînd unele operații estetice, astfel încît cititorul să-și bată capul ce personaj notoriu se ascunde în spatele vreunui erou inventat. Cum este cazul cu indivizii care populează romanul ,,Bietul Ioanide” al lui G. Călinescu, putrefiați de cultură, însă dominați de instincte sălbatice de parvenire. Sau împrejurarea că artistul are libertatea să schimbe numele și destinele membrilor de familie. Așa procedează și Marin Preda cînd își inventează un părinte numit Ilie Moromete, care, în acte, se numea Tudor Călărașu. Sau un Niculae, prîslea din neamul Moromeților, în realitate, înlocuitorul adevăratului Sae, rămas țăran la Siliștea-Gumești, nicidecum activist de partid sau inginer horticol la Mogoșoaia.

Revenind la Raluca Feher și romanul ei – care, după fix 60 de pagini, devine lucrare de memorialistică și, spre sfîrșit, o culegere de povestiri – ea inventează un personaj și un destin, Diana Matei, cu care se suprapune. Și îi adaugă niște părinți ficționari asemănători cu părinții ei naturali: Vick (< Victor), inginer și cercetător din Brașov, și Milly (< Maria), originară din comuna Găujani, Giurgiu, și posesoare a 10 clase elementare. Un frate Vlad (imaginar sau real, nu știm) și o cumnată Norina. Rezumînd momentele subiectului, întreaga familie Matei acuză din greu ieșirile schizofrenice, care o bîntuie pe Milly și o fac egoistă, egocentrică, egolatră și logoreică. De fapt, un tiran insuportabil, dracul gol, ce mai. În final, Vick moare ca un prost de cancer, cînd ar fi putut să se salveze oricînd dacă ar fi rupt pisica în două. Diana se spînzură, iar Vlad, absolvent de Filozofie, pe zi ce trece, ajunge un molîu ca ta-su și cîrpă de bucătărie în ghearele Norinei. Care, pînă la 37 de ani, începuse vreo 3 facultăți, trecuse din bărbat în bărbat și își va distruge soțul încetul cu încetul. Ce mai încoace și încolo: Vlad și Norina retrăiesc viața și destinul lui Vick și a lui Milly, o țărancă pocnită, clipă de clipă, cuvînt cu cuvînt.

,,Să nu rîzi:((”, este o carte despre mame-fiice, mame-fii, mame-nurori. Dialogul din final cu Milly și Norina (un personaj în prelungirea celuilalt) este așa de sugestiv, încît merită un eseu estetico-filozofic și comportamental.

,,- Este casa mea, că eu i-am dat bani lui Vlad, să-și cumpere apartament!

- Ba e a mea, că Vlad și-a luat mașină cu banii ăia, și eu m-am împrumutat la bancă!

- Tîrîturo, te-ai întins cu bancherii!...

- Am făcut și eu ce-am putut...!”

Mai departe, și Diana se suprapune cu Raluca, fiindcă au aceeași filozofie de viață. De ce să te împrumuți la bancă și să-ți iei casă, cînd chiria e sub rata lunară? De ce să-ți iei mașină cînd taxiul e mai ieftin și mai sigur? Și mobilă, perdele și covoare? De ce să strîngi bani pentru zile negre, cînd mai bine călătorești, trăiești boierește și te bucuri de binefacerile civilizației. Românii, scrie Raluca Feher, au rămas același popor bolnav, care mănîncă prost, beau mult și se cred buricul pămîntului. Au rămas cu aceleași ambiții provinciale, să am casa mea și mașina mea, să merg la Vama-Veche cu cortul. Raluca Feher n-are casă (prin 2016 stătea cu chirie prin Iancului), mașină, soț și copii. Se vopsește blondă (ca Diana, sau Diana se vopsește ca ea), fiindcă a început să albească, se apropie de 50 de ani și a avut norocul să umble brambura prin lume. De fapt, norocul și l-a făcut singură, în baza unei filozofii de viață asemănătoare epicureilor: de ce să-și refuze plăcerile elementare?

,,Să nu rîzi:((” este o carte cu un titlu fistichiu despre mame și fiice asemănătoare pînă la identitate. O iubire de mamă, care se manifestă ca o ură crîncenă, și o iubire de fiică, identificată cu Cenușăreasa. Nemaisuportînd tirania mamei, Diana face tot posibilul și o internează în balamuc. Dar, chinuită de remușcări, se supune unui supliciu vizitînd-o zilnic, 2 ore dus cu o mașină împrumutată și 2 ore întors. Timp suficient să mediteze la destin și acceptînd că e o ratată. Milly este o dementă și nu concepe ca întreaga familie să nu i se supună. Se consideră o Dumnezeie și pretinde să conducă pe toată lumea și să știe tot din ce se întîmplă în Univers. Totuși, Diana o iubește pe apucata asta și îi acceptă toate ieșirile. Pînă cînd cedează și o bagă în balamuc. Dar și de acolo zgripțuroaica o domină. Și, pe neașteptate, Diana se spînzură împinsă de regrete.

După ce își chinuise bărbatul 47 de ani și îl băgase în pămînt, Milly se dezlănțuie asupra fiicei, împingînd-o, în cele din urmă, la ștreang. Aceasta este, în opinia autoarei, ,,cea mai lungă crimă din lume”. Nu s-ar fi știut nimic despre acest triunghi familial tragic dacă Diana n-ar fi lăsat un jurnal de 600-700 de file. Raluca îl găsește și îl citește în fața noastră. Acolo Diana scrie, și parcă o auzim pe Raluca citind cu voce tare: ,,Maică-mea s-a simțit trădată de Univers. Dumnezeu a ieșit la o țigară, secretara lui e surdă și închide ghișeul de reclamații la 12. Totul conspira împotriva ei. Simplitatea și onestitatea părinților, numele satului în care s-a născut, norocul surorii mai mici”. Dacă ar fi fost mai atenți cu Milly, cei din familie i-ar fi sesizat dezechilibrul și poate ar fi salvat-o la timp. Iată cum explică suferinda răul care guvernează lumea: ,,Nu înțeleg o chestie: să fii Dumnezeu, adică să ai putere așa de mare, dar să vrei să arăți ca un moș cu prostată, artrită, ofticos, păr în urechi și miros de moș. Cît de prost poți să fii să alegi să fii bătrîn? Și mai e ceva: după ce că a făcut lumea așa de idioată, după chipul și asemănarea sa, o mai și pedepsește cu boli, molime, război și tornade? E ca un torționar”. Dacă n-ar emana o adiere de blasfemie, aceste cuvinte ar suna ca un aforism țîșnit din pana unui moralist autentic.

Parcurgînd jurnalul Dianei, Raluca dă peste următoarea notație: ,,Nu am vorbit niciodată mai mult de 17 minute cu mama fără să-mi vină să o strîng de gît”. Acuma înțelegem de ce biata Diana s-a atîrnat în șbilț: dacă bătrîna era o sadică, fiica era liniștită și vizitele i se păreau o relaxare. Milly mai avea și accese de ipohondrie, și otrava pe care i-o picura Dianei în suflet au dus-o, în cele din urmă, la cimitir. ,,Ia zi, mamă, ce-ți amintești de dincolo? Lumina de la capătul tunelului, coruri de îngeri? Dumnezeu e Morgan Freeman, are barbă și adidași albi?”. Printr-un mecanism psihic întortocheat, Diana își amintea de pisicile mă-sii de la Brașov, una chioară și alta obeză. Cînd venea acasă, le lua în șuturi. Urîndu-și mama, natural, ea ura și ce iubea aceea.

Ce e de înțeles în această carte?, s-ar putea întreba cititorii. Raluca ne lămurește că ,,Să nu rîzi:((” este o carte despre femei, una reală și alta imaginară. Că Diana a optat pentru sinucidere, fiindcă nu-și putea ierta că nu și-a salvat tatăl din ghearele mamei. Și pe fratele Vlad, din ghearele aceleiași femei, dar și ale soției. Triplă vină. Nu i-a apărat cînd trebuia să-i apere și nu i-a păsat cînd trebuia să-i pese. Iar cînd s-a gîndit să-i apere, era prea tîrziu pentru toți. Mai rar o dramă colectivă, care să-i atingă pe toți membrii unei familii.

Ca orice scriere, și cartea aceasta are un mesaj încurajator. Emoticonul :(( - folosit în titlu – aparține limbajului virtual din lumea informaticii și simbolizează tristețea: ,,Să nu rîzi, pentru că îmi rupi inima și așa rănită”, îi spune din moarte Diana prietenei sale supraviețuitoare. Și totuși, epilogul ,,Să nu rîzi, Raluca:((” inversează lucrurile într-un oximoron așteptat: să fim încrezători în viață, Raluca! Pentru că părinții noștri, în ciuda aparenței, simt, deci știu ce facem, cum ne si mțim, dacă sîntem fericiți și ce vrem. Simt mai bine decît noi. ,,Părinții noștri sînt geamurile acvariului în care trăim. Sînt pereții de sticlă care ne marchează teritoriul. Trăim doar pentru că ei sînt reflexivi și nu tulbură apele cu întrebări”.

PAUL SUDITU

P.S. – În ultima pagină a cărții sale, Raluca Feher o vizitează pe doamna Maria Matei în sanatoriu și îi face cadou cartea sa, dîndu-i asigurări că Diana a iubit-o atît de mult, încît și-a dat viața ca să ajungă celebră.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite