Nu-mi mai suport contemporanii

Sînt primitivi şi egoişti

Nici nu le mai vorbesc, cu anii

Eu sînt solist – ei sînt corişti.

Eu am un ideal în viaţă

Foc viu, ce arde-n sanctuar

Nu sînt egal cu o paiaţă

Care trăieşte în zadar.

Mă uit la forfota aceasta

De trepăduşi şi de pigmei

Ah, Doamne, de ce-mi dai năpasta

Să-mpart acelaşi timp cu ei?

Prostia lor mă doare fizic

Fac palpitaţii, mă sufoc

Tuşesc mai rău decît un ftizic

Cînd proştii ies pe primul loc.

Nu mai suport această pleavă

Ce curge din televizor

Turbez cînd văd cîte-o epavă

Că-i preşedinte-jucător.

Ei fac greşeli gramaticale

Ca ultimii analfabeţi

Închină toasturi, osanale

Pînă ce cad sub masă, beţi.

Au haine scumpe, elegante

Peste o platoşă de jeg

Beau whisky, vin de Alicante

Mănîncă un şeptel întreg.

Apoi îi ia pîntecăraia

Îşi vîră deştele pe gît

Ca porcii răsturnînd copaia

Ei grohăie şi fac urît.

Într-un tîrziu, adorm bărbaţii

Însă femeile-n călduri

Se hîrjonesc cu angajaţii

În baie, grajduri sau păduri.

Ce faună dezgustătoare!

Ce animale! Ce desfrîu!

Ca să scăpăm de-a lor duhoare

Trebuie jetul unui rîu.

Ce caut eu în viermuiala

Acestei lumi de mameluci?

În inimă le fierbe smoala

Şi au în creier numai muci.

Rîvnesc blazoane de nobleţe

Dispuşi ar fi să dea oricît

Dar balega de prin judeţe

Trăzneşte şi îi dă în gît.

De ce mi-ai dat aşa osîndă

Oh, Dumnezeule din cer?

Mă urmăresc şi stau la pîndă

Hăitaşii fără caracter.

Normal că deranjez întruna

Normal că-i complexez pe toţi

Resping corupţia, minciuna

Şi cîrdăşiile cu hoţi.

E clar că nu-s din lumea asta

Am altă tablă de valori.

Nu-i mai suport pe proşti şi basta!

Eu sînt etern – ei, muritori.

Corneliu Vadim Tudor,

16 iulie 2014