Când ipocrizia devine lege, e dificil să mai crezi în șansele unui popor de a-și redefini valorile. Privesc mesajele multor români, unii politicieni, alții oameni simpli. Pe mulți dintre ei îi știu din acțiunile în propriul beneficiu, pe alții din cele în “beneficiul” tării. Mizeria lor morală este depășită doar de ipocrizia de care dau dovadă în momentele delicate, cum ar fi sărbătorile Nașterii sau Învierii lui Christos.

Așa se întâmplă mereu. Ne batem joc, dar ne consolam ca măcar de două ori pe an suntem mai buni. Evident că nu doar la noi, la români, se întâmplă asta. Este o paradigmă extinsă la tot ce înseamnă creștinătate, fără nici o excepție. Ipocrizia nu va salva umanitatea, omul a devenit străin de propriul Dumnezeu, dar nu recunoaște asta doar pentru că, de câteva ori pe an, aprinde o lumânare.

Ca sa revenim pe plaiurile noastre, locul unde Dumnezeu se aude doar când politica este interesată sau când sărbătorile sunt doar un prilej de îmbuibare. Privesc modul în care politicienii se forțează să ne transmită că totul e bine, doar pentru că asta e paradigma, și ne îndeamnă să fim mai buni. Privesc poporul care îi ascultă și pleacă privirea răutăcioasă spre mesele pline de bunăstare, fără să conștientizeze că a fi mai bun NU reprezintă o haină de sărbătoare, ci una ce trebuie mereu purtată.

Nu am urât nimic mai mult decât ipocrizia și pe cei care o îmbrățișează, mai ales pe cei care fac din asta un mod de a-și mai bate joc de oamenii sărmani, fie la minte, fie la buzunare. Îmi este silă de toți cei care, cu priviri bovine, îmi spun mie să fiu mai bun, când ei sunt niște șacali ai timpurilor noastre. Îmi este silă de cei care nu simt lumina lui Dumnezeu, dar ne dau lecții de comportament social.

Nu! Nu, dragi români, NU ipocrizia este calea spre mai bine, asa cum nici sărăcia nu are să fie vreodată. Dumnezeu, Cel Atotputernic și Atotcuprinzător, este corect cu noi, tot așa cum noi încercăm să fim cu El. Or, dacă noi suntem ipocriți, cum credeți că va fi El cu noi?  

Christos a înviat!

Tano