De mic copil am înțeles că adevărul este LUMINĂ, iar minciuna, ÎNTUNERIC, și că lucrurilor, chiar dacă nu se cuvine, să le spui pe nume. De la acest principiu nu m-am abătut niciodată, motiv pentru care am să spun cinstit că sînt recunoscătoare perioadei – atît de hulită în prezent – în care am avut un loc de muncă stabil, pînă la pensionare. Totodată, am primit, gratuit, un apartament de 3 camere. Și asta, pentru că, așa cum prevedea legea, întrucît am suferit de o boală de plămîni (TBC), am beneficiat de o cameră în plus. Tratamentul bolii, timp de 9 luni la un Sanatoriu de pe Valea Prahovei, în condiții de excepție, fără să mă coste un leu, mi-a redat sănătatea de care mă bucur și azi.

Anual, mergeam în concediu la munte și la mare, ba chiar am stat 3 luni la Paris, unde l-am însoțit pe soțul meu, care a făcut o specializare acolo. Cum aș putea să nu fiu recunoscătoare, și să ponegresc trecutul, pentru a ,,gîdila” prezentul, așa cum fac unii care, atunci, în ,,comunism”, au învățat carte gratuit, și acum – pe baza acelor studii temeinice, fiindcă așa se făcea școala în acea vreme – au ajuns să ocupe funcții înalte.

În prezent, în afară de strictul necesar, cu pensia pe care o am după 38 de ani de muncă, nu pot să-mi permit mai nimic. Aș avea dreptul la pensie de urmaș, după 38 de ani de căsnicie, și probabil că aceasta m-ar fi avantajat (soțul meu a fost director general în cadrul Ministerului Energiei Electrice timp de mulți ani). Însă Casa de pensii mi-a refuzat acest drept. Cînd am prezentat dosarul la ghișeu, funcționara nici nu s-a uitat la el și mi-a spus că pensia de urmaș nu m-ar avantaja. Ba chiar m-a și apostrofat: ,,Ce vreți, doamnă, aveți o pensie, mulțumiți-vă cu ea”, după care mi-a întors spatele. Banii care probabil mi s-ar fi cuvenit sînt în buzunarul unui sistem nesimțit. De-ar fi însemnat doar un leu în plus, era dreptul meu.

Mă consider, însă, o norocoasă, deoarece blocul în care locuiesc, la 3 minute de Piața Moghioroș, este situat pe o alee liniștită. Nu circulă mașini și, în jurul blocului, au fost plantați zeci de copaci care, astăzi, alcătuiesc o adevărată pădure (tei, castani, plopi, salcîmi). În dreptul locuinței mele, a crescut falnic un cireș. O creangă s-a întins peste balustrada balconului meu, oferindu-mi cu ,,generozitate” cireșe coapte care, strălucind în soare, par niște mărgele sidefate.

Bogăția copacilor atrage o mulțime de păsări: porumbei, guguștiuci, vrăbii, ciori, grauri și chiar cîțiva pescăruși, al căror țipăt ascuțit mă duce cu gîndul la mare, iar zeci de rîndunici, la gîtul Cerului par niște cruciulițe mici.

În sfîrșit, balconul a devenit ,,stațiunea” mea – de munte și de mare. Petrec mult timp în el, însoțită de cei doi papagali în colivie. În ,,vizită”, pe balustradă, vine un guguștiuc, să le țină de urît papagalilor mei.

Duminică, 18 iunie, întrucît ,,Corona” a fost pusă și pe ,,capul” bisericii, am stat acasă, în balcon, bucurîndu-mă de razele soarelui. A fost o dimineață liniștită și mă simțeam bine. Nu bănuiam ce avea să mi se întîmple.

După un timp de stat la soare, am revenit în sufragerie, am pus colivia la locul ei, m-am așezat pe canapea, am deschis televizorul. Privind spre colivie, mi-am amintit că nu am spălat tăvița și parcă îmi era lene să mă ridic de pe canapea, unde stăteam comod. Totuși, ceva ,,mă mustra” că tăvița e murdară și că trebuie spălată. Am lăsat lenea deoparte, m-am ridicat de pe capanea. Am făcut doar un pas, cînd am auzit în spatele meu o trosnitură puternică. Am înlemnit, crezînd că e cutremur, dar nu se mișca nimic. Contrariată, am întors capul și am văzut cum Grigorescu, în ,,Carul cu boi” a ,,plecat la drum”. I-a dat ,,bice” agățătoarea tabloului atîrnat de perete de peste 30 de ani, care s-a rupt, astfel că taboul a căzut exact pe locul din care tocmai mă ridicasem. O fracțiune de secundă și la doar un pas distanță, am fost între VIAȚĂ și UMBRĂ. Tabloul, foarte greu, avînd o ramă din ipsos, în mod cert ar fi căzut pe capul meu. Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi putut întîmpla...

În multe ocazii din viață, Îngerul meu m-a salvat, chiar în ultima secundă. Binecuvîntată fie Lumina din Umbră!

LILIANA TETELEA