Lucrurile încep să devină interesante !
  • 14-03-2023
  • 0 Comentarii
  • 443
  • 2


La finalul articolului meu din „Tribunul”, dedicat celor două discursuri ținute de președinții Biden și Putin la sfîrșitul lunii februarie, făceam o afirmație ilogică la prima vedere: „Totuși, mi-a atras atenția narativul președintelui Biden, prin care acesta prezintă activitatea militară de pînă acum a Ucrainei drept un lung șir de victorii, iar asta mă face să cred că-i pregătește ceva urît lui Volodimir Zelenski”. Este ilogic să cred asta în contextul victoriilor marcate de Ucraina, nu-i așa? Totuși cred, fiindcă același tip de discurs a pregătit calea păcii după războiul sovieto-finlandez din 1939, cînd toată planeta a sărbătorit victoria Finlandei asupra URSS, deși Stalin a rămas cu teritoriile ocupate, pe care și le-a dorit încă de la început. Vorbind despre Stalin, am scris într-un alt articol cum acesta a fost adulat de către americani atîta timp cît au avut nevoie de el, după care au început să rostească adevărurile pe care le știa o lume întreagă. În materialul „Numaʼ gura-i de el!” scriam că: „Dacă președintele Zelenski vorbea mai puțin și făcea mai mult – pe teren, nu în social media – poate că situația războiului ar fi fost alta în prezent. Dacă nu s-ar fi decredibilizat singur prin dezinformările de la începutul războiului și după aceea și se concentra mai mult pe ceea ce avea de făcut, i-ar fi fost mai bine. Așa, s-ar putea ca la un moment dat să alunece din poala Occidentului, acolo unde acum stă confortabil, și să ajungă pe mîna altora, care nu-l vor trata la fel de bine”.
Ei bine, se pare că această alunecare din poala Occidentului dă semne că s-a pornit. Am scris chiar în editorialul de săptămîna trecută despre asta, considerînd că articolele din The New York Times și din Politico, ce vorbeau despre înghețarea războiului pe model coreean și despre criticile adresate președintelui Zelenski de politicieni din țara sa, sînt un prim pas spre schimbarea paradigmei intangibilității conducătorului de la Kiev. Acum aflu dintr-un articol publicat pe 7 martie a.c., în același The New York Times – care e pentru SUA și pentru media internațională cam ce era odată Pravda pentru lagărul socialist – că: „Noile informații analizate de oficialii americani sugerează că un grup pro-ucrainean a efectuat anul trecut atacul asupra conductelor Nord Stream, un pas către determinarea responsabilității pentru un act de sabotaj care a derutat anchetatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului de luni de zile”.
Cînd citești așa ceva, rămîi fără reacție cîteva secunde bune. În primul rînd, fiindcă informația este neașteptată; în al doilea, fiindcă îți zdruncină din temelii toate informațiile primite în ultimele luni  despre cumințenia și puritatea luptătorilor în galben-albastru. Asta dacă ai înghițit pe negîndite tot ceea ce ți-a livrat propaganda de război. Dacă, însă, ai citit Revista „România Mare” și ai accesat surse de informație independente de „mainstream”, lipsa de reacție e cauzată de tupeul și măiestria de care dau dovadă în astfel de treburi Serviciile Secrete americane. Să afirmi așa ceva după ce Symon Hersh a demonstrat clar cine a avut interesul și mai ales logistica să o facă și să consideri populația globului una care să creadă asta înseamnă că ori ne crezi extrem de ignoranți, ori să îți dorești să mai adaugi o victorie contra rușilor la palmaresul Armatei ucrainene pentru a putea susține că aceasta a cîștigat războiul și să justifici astfel contribuabililor banii cheltuiți – chiar dacă Crimeea și regiunile anexate la Rusia în toamna trecută vor rămîne pe loc, iar granița se va trage pe Nipru.
Să citim, totuși, ce scriu jurnaliștii americani, preluați de cei britanici și de cei germani: „Oficialii americani au spus că nu au nici o dovadă că președintele Volodymyr Zelensky al Ucrainei sau locotenenții săi de top au fost implicați în operațiune sau că autorii au acționat la îndrumarea oricăror oficial al guvernului ucrainean. Atacul neclar asupra conductelor de gaze naturale, care leagă Rusia de Europa de Vest, a alimentat speculațiile publice cu privire la cine era de vină, de la Moscova la Kiev și de la Londra la Washington, și a rămas unul dintre cele mai importante mistere nerezolvate ale Rusiei la un an de război. Ucraina și aliații săi au fost văzuți de unii oficiali ca avînd cel mai logic motiv potențial de a ataca conductele. Ei s-au opus proiectului de ani de zile, numindu-l o amenințare pentru securitatea națională, deoarece ar permite Rusiei să vîndă mai ușor gaze către Europa. Oficialii guvernului ucrainean și ai serviciilor de informații militare spun că nu au avut nici un rol în atac și nu știu cine l-a comis. După publicarea acestui articol, Mykhailo Podolyak, un consilier principal al lui Zelensky, a scris pe Twitter că Ucraina «nu are nimic de-a face cu accidentul de la Marea Baltică». El a adăugat că nu are informații despre «grupurile de sabotaj» pro-ucrainene”.
Așadar, după ce lansează acuzațiile contra ucrainenilor, oficialitățile americane încep să încurce lucrurile folosind expresii ca cele pe care le veți găsi subliniate, în cele ce urmează: „Oficialii americani au refuzat să dezvăluie natura informațiilor, modul în care au fost obținute sau orice detalii despre puterea dovezilor pe care le conține. Ei au spus că nu există concluzii ferme în acest sens, lăsînd deschisă posibilitatea ca operațiunea să fi fost efectuată în afara registrelor de către o forță de proxy cu legături cu guvernul ucrainean sau cu serviciile sale de securitate. Oficialii care au analizat informațiile au spus că sabotorii sînt cel mai probabil cetățeni ucraineni sau ruși, sau o combinație a celor două. Oficialii americani au declarat că nu au fost implicați cetățeni americani sau britanici. Explozivii au fost cel mai probabil plantați cu ajutorul unor scafandri experimentați, care nu păreau să lucreze pentru serviciile militare sau de informații, au declarat oficialii americani care au analizat noile informații. Dar este posibil ca făptuitorii să fi primit în trecut o pregătire guvernamentală specializată. Oficialii au spus că există încă lacune enorme în ceea ce știau agențiile de spionaj americane și partenerii lor europeni despre ceea ce s-a întîmplat. Oficialii americani au spus că noile rapoarte de informații le-au sporit optimismul că agențiile americane de spionaj și partenerii lor din Europa pot găsi mai multe informații, care le-ar putea permite să ajungă la o concluzie fermă cu privire la autori. Nu este clar cît timp va dura acest proces”.
E de rîsul curcilor ceea ce spun oficialii americani. Este imposibil, pentru niște forțe independente, să ducă la bun sfîrșit o asemenea operațiune complexă; dacă chiar așa stau lucrurile, atunci înseamnă că apărarea NATO nu face doi bani și că Serviciile Secrete americane sînt formate din ageamii care nu sînt în stare să prindă niște teroriști, după ce nu au fost în stare să păzească un obiectiv aparținînd unei țări membre NATO. În cazul ăsta încep să-mi pun probleme cu privire la capacitatea NATO de a apăra România.
La final, americanii își declină orice control asupra ucrainenilor considerîndu-i singuri răspunzători pentru acțiuni împotriva Rusiei și lepădîndu-se de ei ca Sf. Petru de Isus, înainte de a cînta cocoșul de trei ori. Iată ce scrie NYT, citînd aceleași autorități americane: „În ciuda dependenței profunde a Ucrainei de Statele Unite pentru sprijin militar, de informații și diplomatic, oficialii ucraineni nu sînt întotdeauna transparenți cu omologii lor americani cu privire la operațiunile lor militare, în special cele împotriva țintelor rusești din spatele liniilor inamice. Acele operațiuni i-au frustrat pe oficialii americani, care cred că acestea nu au îmbunătățit în mod măsurabil poziția Ucrainei pe cîmpul de luptă, ci au riscat să-și înstrăineze aliații europeni și să extindă războiul. Operațiunile care au deranjat Statele Unite au inclus o lovitură la începutul lunii august asupra bazei aeriene ruse Saki de pe coasta de vest a Crimeei, un atac cu un camion cu bombă în octombrie, care a distrus o parte a podului din strîmtoarea Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, și lovituri cu drone care au vizat bazele militare rusești din Ryazan și Engels, la aproximativ 300 de mile de granița cu Ucraina. De asemenea, au existat și alte acte de sabotaj și violență de proveniență mai ambiguă pe care agențiile de informații americane le-au atribuit mai greu serviciilor de securitate ucrainene. Unul dintre acestea a fost plasarea unei mașini-bombă lîngă Moscova, în august, care a ucis-o pe Daria Dughina. Kievul a negat orice implicare, dar agențiile de informații americane au ajuns în cele din urmă să creadă că uciderea a fost autorizată de ceea ce oficialii au numit «elementele» guvernului ucrainean. Ca răspuns, administrația Biden i-a mustrat în mod privat pe ucraineni și i-a avertizat să nu mai întreprindă acțiuni similare. Exploziile care au afectat conductele Nord Stream au avut loc la cinci săptămîni după uciderea doamnei Dughina. După operațiunea Nord Stream, au existat speculații tăcute – și îngrijorarea – la Washington că părți ale guvernului ucrainean ar fi putut fi implicate și în acea operațiune”.
Cu alte cuvinte, americanii aruncă pisica în curtea ucrainenilor, pe care-i mai acuză și de alte fapte reprobabile. Parcă văd că mîine-poimîine o să aflăm și alte știri surprinzătoare, care vor arăta cu degetul spre ucraineni, pînă ce, puțin cîte puțin, americanii se vor delimita de ei complet. Cum spuneam și în titlu, lucrurile încep să devină interesante și asta mă face să cred că se pregătește încheierea războiului.

NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite