Liviu N. Zanfirescu, mesagerul unor stări indubitabil lirice
  • 10-06-2021
  • 0 Comentarii
  • 487
  • 0

Poet, publicist, epigramist, membru al Societății Scriitorilor Militari, al Cenaclului ,,Amurg sentimental” și al Clubului Epigramiștilor ,,Cincinat Pavelescu” din București, colonelul (r) Liviu N. Zanfirescu, de care ne ocupăm în rîndurile de față, a debutat în gazeta ostășească ,,Înainte”, la 4 iunie 1970, cu reportajul ,,Jurnal neterminat”. A publicat poezii și însemnări reportericești la o serie de ziare și gazete - ,,Îndrumătorul Cultural”, ,,Înainte”, ,,Viața Militară”, ,,Eroismul Armatei” -, precum și, nu în ultimul rînd, în paginile Revistei ,,România Mare”. Toate aceste publicații în care a apărut îl legitimează pe Liviu Zanfirescu drept un autor preocupat de literatură, ancorat prin scris în structurile militare al căror slujitor a fost pînă ce s-a lăsat la vatră. Nu înseamnă, însă, că dragostea și pasiunea lui pentru haina militară au fost lăsate în lada uitării, pentru că el continuă să fie o prezență activă în publicațiile militare, cu scrieri care țin de profilul lor specific. De aceea credem că masivul său volum de poezii - ,,Vibrații eterne” (2015), prefațat de colonel (r) Emil Teofil Bâlteanu, ne înfățișează un poet cu o condiție lirică solară gravă pentru vremurile în care trăim și pe care trebuie să ni le asumăm nu ca ,,fapte de vitejie”, cum ar zice poetul, ci ca pe un îndemn de a nu ne risipi în toate părțile, ca suflete migratoare de oriunde, peste tot. Avem datoria morală să-l prezentăm pe acest autor așa cum este, nu ca pe un bard, ci ca pe un zămislitor de versuri firești, cu franchețea adevărului și concretețea poeziilor pe care le semnează, ca mesager al unor stări indubitabil lirice, care țin de sensibilitea sa sufletească, de visător temerar, ceea ce îl îndreptățește să scrie fără să facă din asta un caz. În vreme ce cîntă, poetul melodiază, în ritm cu natura sa poetică, lucruri, oameni, materia aflată în continuă transformare. Versurile lui sînt aidoma unui izvor de apă cristalină, care împrospătează, cu limpezimea și murmurul său, frumusețea lucrurilor perene. Pe Liviu N. Zanfirescu îl percepem ca poet nu prin cantitatea uriașă de creații lirice (circa 350 de pagini), ci prin felul în care își filtrează poezia, fără să se abată de la regulile tradiționale, respectîndu-le rînd pe rînd, pînă la obsesie, și aprofundînd cu talent orice temă aleasă. Toate acestea dau culoare poeziei sale, o vivacitate greu de conceput pentru un romantic modern. Liviu Zanfirescu are puterea de a esențializa mesajul poetic și de a-l realiza ca destin personal, prin migala versului.

Poezia lui cîntă pe toate notele și în ritm cu glasul primăverii ce s-a revărsat peste plaiurile noastre, cu diminețile pline de candoare și pomi zvelți care, unduiți de aripile vîntului, doinesc de la o margine de codru la alta, dezvăluind poetului magia cuvîntului, întru realizarea frumosului absolut. De aceea, în neliniștea lui, încearcă să-și creeze universul propriei creații, ca o conștiință artistică dinamică. Iar elogiile le merită cu prisosință: ,,Mi-ai schimbat, Doamne, ritmul și iuțeala/ Cu geamăt surd la-ncheieturi m-ai uns./ Doar nervul biciuit s-a mai opus/ Dar a simțit și el cum cade boala./ Treptat aproape toate amorțesc/ Doar gîndul prin cuvînt n-are hotare/ Precum aceste ape curgătoare/ A căror nesfîrșiri le prețuiesc.// Și tot mai dur simt frigul și răceala/ În oasele-mi albite de zăpezi/ Simt crivățul prin brazi, simt vînzoleala/ Din aurul clepsidrelor grămezi./ Nămeți de timp încărunțesc beteala/ Doar gîndul și cuvîntul sînt AEZI”. (,,Aezi”, pag. 61). De la care autorul trece brusc, sărind parcă de la o trambulină, la poemul ,,Primul sărut” (pag. 114) pentru a-și armoniza și mai dens creația. Chiar dacă este scris sub influența lui Blaga, poemul are filosofia sa, pentru că însuși autorul este conștient de vastitatea lumii atemporale pe care trebuie să o dibuim, prin căutări intense, chiar dacă mintea omului nu va ajunge niciodată să cunoască pe deplin cosmosul, cu toate componentele sale. Noi venim cu completarea că e nevoie de separarea clară de mituri și apropierea de fibra pămîntului. Numai atunci ne vom cunoaște cu adevărat pe noi, cine sîntem ca oameni, apoi, astrele de care depinde existența noastră. Prin poemul amintit, credem că Liviu Zanfirescu a atins cîteva din nenumăratele corzi sensibile ale ființei umane: ,,Am brațele încărcate/ Pline de galaxii/ Puzderie de stele/ Care/ De prea multă iubire/ Acumulată/ Miliarde de ani/ Explodează.../ Strîng în brațe/ Lumina/ Ruptă cu îndîrjire/ Cu încrîncenare/ Cu disperare/ Din întuneric./ Iar sărutul/ Plămădit/ Din praful stelelor/ Din cascade de iubire/ E încă incandescent/ Pe miliardele trăirii/ Big-Bangului/ Primul sărut/ Al iubirii cosmice”. Astfel de versuri îi aduc autorului succesul dorit și ele vor putea fi receptate ca vibrație ancestrală de cititori cu maximă exigență, întru triumful său ca om, ca poet, ca oștean al patriei sale.

În autorul volumului ,,Vibrații eterne” descoperim astfel un cugetător plin de imaginație, din sufletul căruia izvorul poetic curge lin, în sunet de vioară.

  ION MACHIDON,

directorul revistei ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite