Pe mulți, îndeobște oameni în vîrstă, i-am auzit, în zilele noastre, spunînd că scriu cărți pentru copii, mai toți fiind constituiți într-un soi de cor al povestitorilor din zahăr ars, care, odată ieșiți la pensie, s-au apucat să scrie literatură pentru cei mici... Ei profită de libertatea de expresie, libertatea de a scrie fiecare ce vrea, fără ca măcar să aibă minime cunoștințe despre acest gen de literatură, atît de pretențios... Pe unii dintre aceștia i-am cunoscut și noi, oameni în general prietenoși, sociabili, numai că produsele creației lor lasă de dorit, avînd la bază subiecte învechite, care nu mai corespund vremurilor actuale, descrierile sînt vagi, plictisitoare... Unii, scriind astfel de literatură, au impresia că l-au prins pe Dumnezeu de picior... Nici vorbă de așa ceva... Din cîte știm, în cadrul breslei scriitorilor există chiar o secție de literatură pentru copii și tineret, dar în care se regăsesc doar niște anonimi care publică angro, titlu după titlu, în tiraje minuscule, atît cît să satisfacă ambițiile lor și bucuria propriilor familii. Dacă ne întoarcem să privim cum se întîmplau lucrurile acestea în alte vremuri, vom vedea că, pe atunci, un autor publica o carte pentru copii în zeci de mii de exemplare, care, adunate la un loc, făceau mai mult decît toate tirajele autorilor de-acum pe un an sau doi... Ca să nu mai vorbim de felul de prezentare a acestor cărți, fără pic de decență artistică și în condiții tipografice îndoielnice. Forma de scriere, limbajul folosit sînt atît de simple, ca să nu zicem simpliste, încît provoacă o stare de adîncă plictiseală copiilor, care ascultă în bănci, total dezinteresați, povestirile care le sînt destinate... Mulți dintre micuți nu sînt deloc atenți și nici nu iau în seamă prezența unui scriitor în școala lor, oricît de cunoscut ar fi... Întîlniri de acest fel se fac la invitația vreunui dascăl, dar nu neapărat pentru copii, ci mai mult din interes personal, pentru a bifa o activitate în plus, care să-i asigure obținerea salariului de merit... Nu sîntem împotriva acestor autori și nici contra unor asemenea scrieri, ba, ne dorim să existe cît mai mulți oameni dornici să-și aloce timpul liber de care dispun creării unei literaturi de calitate pentru copiii noștri, potențialii cititori pasionați de mai tîrziu. Dar ni se pare de-a dreptul de neacceptat cînd vedem că micuților li se prezintă tot felul de lecturi nefericite, la care ei nu rezonează în nici un fel. Cît privește achiziționarea cărților din care s-au selectat lecturile, constatăm că, pentru acei scriitori, prezenți la întîlnirea cu copiii, va rămîne o amintire tristă, întrucît elevii care voiau să cumpere volumele respective nu aveau bani, iar cei care aveau, din buzunarul părinților, nu s-au arătat deloc interesați, căci acum, fiind fără griji, gîndul lor era la joacă, iar odată ce vor crește mari, va fi la petreceri... Din păcate, literatura pentru copii este un fel de Cenușăreasă, așa cum sînt multe alte lucruri din țara noastră... Cu toate acestea, întîlnim în mediul virtual scriitori de literatură pentru copii care se laudă cu succesul pe care l-ar fi avut la diverse tîrguri de carte, dar mai ales la întîlnirile cu copii de grădiniță sau ceva mai mari, și, aflînd ce subiecte au fost abordate cu micuții de vîrstă fragedă, rămîi stupefiat... Am citit un roman dedicat copiilor, care număra circa 300 de pagini, subiectul tratat neavînd nimic în comun cu cei mici și copilăria lor, mai mult, printre rînduri aveam să descoperim cum autorul făcea reclamă mascată la țigări, lucru nepermis de lege... Nu-i vom da în vileag numele, pentru a nu-i strica reputația, dar dacă e nevoie, o vom face.. Am adus în discuție această poveste, pentru a lua aminte toți cei care vor să-și exprime dorința de a citi din cărțile lor copiilor ca, mai înainte, să se adreseze nepoților, micuților din propriile familii... Ieșind public cu scrieri proaste și scălîmbăindu-se în fața clasei, a profesorilor și a educatorilor, în timp ce își citesc ,,creația”, gîndind că astfel sînt mai interesanți, acești versificatori de ocazie nu fac decît să compromită gustul copiilor pentru literatura de calitate, cu texte care exprimă de toate fără să spună nimic: doar vorbe goale, rînduite fără talent literar.
Din păcate, tot mai mulți autori de cărți pentru copii scriu după ureche, fără o strategie prestabilită, așternînd pe hîrtie cam tot ce le trece prin cap și, imaginîndu-și că au realizat opere literare valoroase, dau fuga cu ele la tipar... Din păcate, azi tot omul scrie și publică doar de dragul de a-și vedea numele tipărit pe coperțile unei cărți... În asemenea condiții, cu ce ne vom lăuda, în postumitate, în fața generațiilor viitoare?
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”