
- 29-09-2021
- 0 Comentarii
- 1323
- 10
În cartea sa „Anul 2034: un roman
despre următorul război mondial”, Amiralul James George Stavridis lansează ipoteza
conform căreia peste doar 10 ani lumea occidentală ar putea dispărea. Deși a a
fost publicată acum șase luni, cartea a reușit deja să provoace agitație în
Statele Unite și în lume.
Anul 2034. După o serie de incidente
în Marea Chinei de Sud cu nave de război americane și chineze, relațiile dintre
țări depășesc linia roșie. Cele mai importante două puteri de pe planetă își
îndreaptă armele una împotriva celeilalte. În ciuda sutelor de miliarde de
dolari investiți, armelor și curajului armatei americane demonstrat pe toate
cîmpurile de luptă ale celui de-al III-lea război mondial, Statele Unite nu pot
depăși coaliția Chinei, Rusiei și Iranului. Și fiecare american – de la
oficialii Casei Albe, la un pușcaș marin obișnuit sau chiar la președinte –
începe să înțeleagă că înfrîngerea este inevitabilă.
Aceste idei nu reprezintă scenariul
unui alt blockbuster de la Hollywood, setarea unui joc pe computer sau fantezia
unui comentariu anonim scris pe rețelele de socializare. Sînt idei preluate din
cartea lui James Stavridis, un amiral pensionar de patru stele al
Statelor Unite și fost comandant suprem al forțelor NATO din Europa. „2034:
Un roman al următorului război mondial” a fost publicată în primăvara
acestui an, provocînd deja rumoare pe tot mapamondul. Motivul redactării
acestei cărți nu a fost dorința unui militar pensionar de a cîștiga bani de pe
urma unui subiect atît de controversat, ci propagarea tezei legată de pierderea
avantajului SUA asupra Chinei în viitorul apropiat și inevitabilitatea
înfrîngerii în cazul unei ciocniri militare directe.
Una dintre cele mai mari publicații
în limba engleză – Wired – a făcut un pas fără precedent prin
achiziționarea drepturilor de publicare și
punerea la dispoziția publicului
a unei părți semnificative din cartea lui Stavridis. Jurnaliștii speră, astfel,
că tezele amiralului vor acționa ca un vaccin și vor salva lumea dintr-un
scenariu apocaliptic.
Autorul publică articole analitice,
ține conferințe și discută public cu principalele grupuri de reflecție din
America, apărîndu-și poziția: cea mai puternică mașină militară a planetei –
armata SUA și complexul militar-industrial – în caz de coliziune cu RPC, se
poate dovedi a fi neputincioasă. Mai mult, potrivit lui Stavridis, în fiecare
an, decalajul Chinei față de Statele Unite este în scădere, iar într-o serie de
industrii China este deja înaintea Americii. Și avînd în vedere că, în ultimii
ani, relațiile dintre Statele Unite și China au devenit mai tensionate, ne este
mai ușor să credem în realismul unei ciocniri militare între Washington și
Beijing.
Pubricația Liga.net, împreună cu cei
mai buni gînditori și autori din întreaga lume, încearcă să afle dacă vocea
„profetului” Stavridis a rămas singulară, dacă superioritatea militară în noul
război nu va fi, într-adevăr, de partea Occidentului.
De ce războiul este posibil
Există o serie de aspecte
conflictuale în relațiile dintre Beijing și Washington, de la contradicții cu
privire la principiile comerciale echitabile și interpretări ale drepturilor
omului, la dispute teritoriale directe. Lupta este resimțită în toate sferele
globale, dar, în sens militar, disputele privind teritoriile și insulele sînt
de primă importanță, iar grupurile de reflecție occidentale le recunosc în
unanimitate ca fiind cele mai probabile scenarii pentru izbucnirea conflictului
direct. Poate că cea mai acută problemă este reprezentată de revendicările
chinezești în Marea Chinei de Sud. Aproape 3,5 trilioane de dolari din traficul
maritim trec anual prin zona sa acvatică, 40% din transportul mondial de gaze
naturale lichefiate și o serie de alte transporturi semnificative. Și prin
strîmtoarea Malacca, care leagă Marea Chinei de Sud de Oceanul Indian, circulă
anual aproape jumătate din comerțul mondial. În plus, Marea Chinei de Sud are o
valoare semnificativă a resurselor. Rezervele dovedite de petrol se ridică la
11 miliarde de barili, iar de gaze naturale la aproximativ 19 trilioane de
metri cubi. Resursele biologice ale mării, în special pescuitul, care, în ceea
ce privește volumul total, ocupă locul al patrulea în lume, au o valoare
semnificativă pentru statele vecine. Toate țările din regiune și cei doi aliați
direcți ai Statelor Unite, Filipine și Taiwan, au pretenții de a redesena
liniile apelor teritoriale și zonele de interese economice exclusive din Marea
Chinei de Sud.
Profesorul Roger Dingman, de la
Universitatea din California de Sud, expert în politica SUA din Pacific,
susține faptul că această criză s-a agravat în ultimele decenii. Și nu este
vorba doar de resurse naturale. Datorită geografiei complexe a recifelor,
mările au un număr limitat de zone adecvate pentru traficul maritim activ.
Includerea acestor zone în apele lor teritoriale sau în zonele cu interese
economice exclusive este cheia sarcinii părților aflate în conflict. Osul disputelor
este reprezentat de Insulele Spratly – o mînă de insulițe, roci și recife cu o
suprafață totală de teren mai mică de cinci kilometri pătrați, care, în
condiții normale, ar trebui să fie mai interesante pentru pescăruși și
cormorani decît pentru state. Dar… există un ,,dar”. Recunoașterea
suveranității uneia dintre țările asupra insulelor va da guvernului său
controlul asupra a 400.000 de kilometri pătrați din Marea Chinei de Sud și
prelua cele mai importante rute comerciale din lume. „Scopul strategiei Chinei
de a obține suveranitatea asupra insulelor a fost militarizarea și extinderea
artificială a zonei”, a declarat amiralul
William Fallon, fost șef al Comandamentului Pacificului SUA și analist
la Centrul pentru Studii Internaționale al MIT. „Obiectivul Chinei este
schimbarea statutului juridic de la recife la insule și extinderea apelor
teritoriale În acest scop, China a construit peste 3.000 de acri de insule
artificiale și zeci de instalații militare în Marea Chinei de Sud începînd cu
2013, inclusiv aerodromuri, garnizoane și baterii de rachete”.
Principalul aliat al Statelor Unite
în regiune este Filipine, obligațiile Washingtonului față de această țară fiind
similare cu relațiile aliate ale Statelor Unite cu țările NATO. În 2016, Curtea
Internațională de Arbitraj de la Haga a dat dreptate Filipine, dar China a
ignorat decizia instanței. De atunci, Statele Unite au trimis periodic
escadrile militare în Marea Chinei de Sud pentru a demonstra ilegalitatea
revendicărilor chineze. Din 2018, a existat o creștere a cazurilor în care atît
SUA, cît și grupurile de portavioane din China se aflau pe mare în același
timp. „China susține – explică amiralul Fallon – că, potrivit dreptului
internațional, personalul militar străin nu poate desfășura activități de
colectare a informațiilor, cum ar fi zboruri de recunoaștere, în zona economică
exclusivă a RPC din Marea Chinei de Sud. Potrivit Statelor Unite și aliaților
săi, în conformitate cu Convenția ONU privind dreptul mării (UNCLOS), trebuie
să aibă libertate de navigație prin zona chineză pe mare și nu sînt obligați să
raporteze activități militare”. Confruntarea dintre Statele Unite și China este
în prezent una dintre cele mai mari contradicții dintre state și cel mai
popular scenariu pentru a simula începutul unui conflict armat.
Profesorul Howard Stofer, fost înalt
oficial al Departamentului de Stat al SUA și profesor la Universitatea din New
Haven, spune: „Pentru Washington, problema proprietății Insulelor Senkaku/
Diaoyu este, de asemenea, importantă în contextul problemei Taiwanului. Aceasta
va sparge arcul de securitate pe care Statele Unite și aliații săi încearcă să
îl construiască în estul Pacificului”.
Statutul Taiwanului (oficial
Republica Chineză) este, de asemenea, un factor de dispută în relațiile dintre
Beijing și Washington. De la începutul anului 1970, cînd guvernul lui Chiang
Kai-shek a fost chestionat la Consiliul de Securitate al ONU, unde a reprezentat
China, și a fost înlocuit cu reprezentanți ai RPC, SUA, pe baza legii privind
relațiile cu Taiwanul, a furnizat în mod constant arme către insulă și a oferit
sprijin politic Taipei.
Guvernul chinez consideră Taiwanul
doar o provincie „rebelă” și propune restabilirea integrității teritoriale a
țării conform principiului care a fost aplicat în timpul integrării Hong
Kongului – o țară - două sisteme. Dacă situația nu este rezolvată pe cale
pașnică, Beijingul își demonstrează în permanență disponibilitatea pentru
metodele militare – păstrează o grupare
navală și o cantitate semnificativă de arme de aviație și rachete lîngă Taiwan.
Statele Unite nu au o obligație
militară directă față de Taiwan, dar legea prevede că Statele Unite trebuie să
„reziste oricărei utilizări a forței sau a altor forme de constrîngere care ar
putea amenința siguranța, statutul social sau economic al oamenilor din
Taiwan”. Relațiile SUA cu Taiwanul au fluctuat constant odată cu dezvoltarea
relațiilor cu RPC. Și contradicțiile în creștere din ultimii ani au afectat
sprijinul Taipei.
Profesorul Douglas Kriner de la Universitatea din Boston, expert în
politica militară americană, spune: „Administrația Trump a intensificat
transporturile de arme către Taiwan și și-a arătat dorința de a menține
stabilitatea guvernării politice a insulei. Principiul o țară - două sisteme este văzut diferit la Beijing și la
Washington. Administrația Biden nu a anunțat deocamdată o schimbare de
poziție”. Desigur, contradicțiile dintre Statele Unite și China nu se
limitează la disputele teritoriale din Oceanul Pacific. Țările sînt treptat
atrase în confruntarea globală în multe domenii: de la interpretări ale
dreptului internațional și ale drepturilor omului, la curse tehnologice și
războaie comerciale. Cu toate acestea, tocmai contradicțiile de natură aplicată
sînt cele mai critice în contextul unui posibil război. „La fel ca evenimentele
din Războiul Rece – explică profesorul
Dingman – cînd confruntarea dintre Statele Unite și URSS a fost purtată la mai
multe niveluri, dar tocmai problemele specifice de securitate pe care le-au
adus incidentele din Berlin, Cuba și au dus lumea în pragul războiului.
Conflictul dintre Statele Unite și China, revendicările reciproce din Pacific,
sînt principalele puncte fierbinți”.
(va urma)
N.K.
-2.6 C