Liga.net: Peste zece ani, lumea occidentală ar putea muri (I)
  • 29-09-2021
  • 0 Comentarii
  • 721
  • 9

În cartea sa „Anul 2034: un roman despre următorul război mondial”, Amiralul James George Stavridis lansează ipoteza conform căreia peste doar 10 ani lumea occidentală ar putea dispărea. Deși a a fost publicată acum șase luni, cartea a reușit deja să provoace agitație în Statele Unite și în lume.

Anul 2034. După o serie de incidente în Marea Chinei de Sud cu nave de război americane și chineze, relațiile dintre țări depășesc linia roșie. Cele mai importante două puteri de pe planetă își îndreaptă armele una împotriva celeilalte. În ciuda sutelor de miliarde de dolari investiți, armelor și curajului armatei americane demonstrat pe toate cîmpurile de luptă ale celui de-al III-lea război mondial, Statele Unite nu pot depăși coaliția Chinei, Rusiei și Iranului. Și fiecare american – de la oficialii Casei Albe, la un pușcaș marin obișnuit sau chiar la președinte – începe să înțeleagă că înfrîngerea este inevitabilă.

Aceste idei nu reprezintă scenariul unui alt blockbuster de la Hollywood, setarea unui joc pe computer sau fantezia unui comentariu anonim scris pe rețelele de socializare. Sînt idei preluate din cartea lui James Stavridis, un amiral pensionar de patru stele al Statelor Unite și fost comandant suprem al forțelor NATO din Europa. „2034: Un roman al următorului război mondial” a fost publicată în primăvara acestui an, provocînd deja rumoare pe tot mapamondul. Motivul redactării acestei cărți nu a fost dorința unui militar pensionar de a cîștiga bani de pe urma unui subiect atît de controversat, ci propagarea tezei legată de pierderea avantajului SUA asupra Chinei în viitorul apropiat și inevitabilitatea înfrîngerii în cazul unei ciocniri militare directe.

Una dintre cele mai mari publicații în limba engleză – Wired – a făcut un pas fără precedent prin achiziționarea drepturilor de publicare și  punerea  la dispoziția publicului a unei părți semnificative din cartea lui Stavridis. Jurnaliștii speră, astfel, că tezele amiralului vor acționa ca un vaccin și vor salva lumea dintr-un scenariu apocaliptic.

Autorul publică articole analitice, ține conferințe și discută public cu principalele grupuri de reflecție din America, apărîndu-și poziția: cea mai puternică mașină militară a planetei – armata SUA și complexul militar-industrial – în caz de coliziune cu RPC, se poate dovedi a fi neputincioasă. Mai mult, potrivit lui Stavridis, în fiecare an, decalajul Chinei față de Statele Unite este în scădere, iar într-o serie de industrii China este deja înaintea Americii. Și avînd în vedere că, în ultimii ani, relațiile dintre Statele Unite și China au devenit mai tensionate, ne este mai ușor să credem în realismul unei ciocniri militare între Washington și Beijing.

Pubricația Liga.net, împreună cu cei mai buni gînditori și autori din întreaga lume, încearcă să afle dacă vocea „profetului” Stavridis a rămas singulară, dacă superioritatea militară în noul război nu va fi, într-adevăr, de partea Occidentului.

De ce războiul este posibil

Există o serie de aspecte conflictuale în relațiile dintre Beijing și Washington, de la contradicții cu privire la principiile comerciale echitabile și interpretări ale drepturilor omului, la dispute teritoriale directe. Lupta este resimțită în toate sferele globale, dar, în sens militar, disputele privind teritoriile și insulele sînt de primă importanță, iar grupurile de reflecție occidentale le recunosc în unanimitate ca fiind cele mai probabile scenarii pentru izbucnirea conflictului direct. Poate că cea mai acută problemă este reprezentată de revendicările chinezești în Marea Chinei de Sud. Aproape 3,5 trilioane de dolari din traficul maritim trec anual prin zona sa acvatică, 40% din transportul mondial de gaze naturale lichefiate și o serie de alte transporturi semnificative. Și prin strîmtoarea Malacca, care leagă Marea Chinei de Sud de Oceanul Indian, circulă anual aproape jumătate din comerțul mondial. În plus, Marea Chinei de Sud are o valoare semnificativă a resurselor. Rezervele dovedite de petrol se ridică la 11 miliarde de barili, iar de gaze naturale la aproximativ 19 trilioane de metri cubi. Resursele biologice ale mării, în special pescuitul, care, în ceea ce privește volumul total, ocupă locul al patrulea în lume, au o valoare semnificativă pentru statele vecine. Toate țările din regiune și cei doi aliați direcți ai Statelor Unite, Filipine și Taiwan, au pretenții de a redesena liniile apelor teritoriale și zonele de interese economice exclusive din Marea Chinei de Sud.

Profesorul Roger Dingman, de la Universitatea din California de Sud, expert în politica SUA din Pacific, susține faptul că această criză s-a agravat în ultimele decenii. Și nu este vorba doar de resurse naturale. Datorită geografiei complexe a recifelor, mările au un număr limitat de zone adecvate pentru traficul maritim activ. Includerea acestor zone în apele lor teritoriale sau în zonele cu interese economice exclusive este cheia sarcinii părților aflate în conflict. Osul disputelor este reprezentat de Insulele Spratly – o mînă de insulițe, roci și recife cu o suprafață totală de teren mai mică de cinci kilometri pătrați, care, în condiții normale, ar trebui să fie mai interesante pentru pescăruși și cormorani decît pentru state. Dar… există un ,,dar”. Recunoașterea suveranității uneia dintre țările asupra insulelor va da guvernului său controlul asupra a 400.000 de kilometri pătrați din Marea Chinei de Sud și prelua cele mai importante rute comerciale din lume. „Scopul strategiei Chinei de a obține suveranitatea asupra insulelor a fost militarizarea și extinderea artificială a zonei”, a declarat amiralul  William Fallon, fost șef al Comandamentului Pacificului SUA și analist la Centrul pentru Studii Internaționale al MIT. „Obiectivul Chinei este schimbarea statutului juridic de la recife la insule și extinderea apelor teritoriale În acest scop, China a construit peste 3.000 de acri de insule artificiale și zeci de instalații militare în Marea Chinei de Sud începînd cu 2013, inclusiv aerodromuri, garnizoane și baterii de rachete”.

Principalul aliat al Statelor Unite în regiune este Filipine, obligațiile Washingtonului față de această țară fiind similare cu relațiile aliate ale Statelor Unite cu țările NATO. În 2016, Curtea Internațională de Arbitraj de la Haga a dat dreptate Filipine, dar China a ignorat decizia instanței. De atunci, Statele Unite au trimis periodic escadrile militare în Marea Chinei de Sud pentru a demonstra ilegalitatea revendicărilor chineze. Din 2018, a existat o creștere a cazurilor în care atît SUA, cît și grupurile de portavioane din China se aflau pe mare în același timp. „China susține – explică amiralul Fallon – că, potrivit dreptului internațional, personalul militar străin nu poate desfășura activități de colectare a informațiilor, cum ar fi zboruri de recunoaștere, în zona economică exclusivă a RPC din Marea Chinei de Sud. Potrivit Statelor Unite și aliaților săi, în conformitate cu Convenția ONU privind dreptul mării (UNCLOS), trebuie să aibă libertate de navigație prin zona chineză pe mare și nu sînt obligați să raporteze activități militare”. Confruntarea dintre Statele Unite și China este în prezent una dintre cele mai mari contradicții dintre state și cel mai popular scenariu pentru a simula începutul unui conflict armat.

Dar problemele nu se limitează la această regiune. China are revendicări teritoriale persistente de la un alt aliat direct al Statelor Unite, pe care Washington s-a angajat să îl protejeze în caz de agresiune – Japonia. Mai precis, Insulele Senkaku sau, conform versiunii chineze, Insulele Diaoyu, situate la 170 de kilometri nord de Taiwan, sînt acum sub control japonez. Dar la nivel oficial, China își declară în mod constant suveranitatea asupra arhipelagului și orice utilizare a numelui japonez Senkaku este „interzisă” în segmentul chinez al internetului. Motivele interesului pentru
insule sînt similare cu situația din Marea Chinei de Sud – controlul asupra cîmpurilor de petrol și gaze și a
apelor Mării Chinei de Est. În ultimii ani, au existat o serie de incidente în care navele de război din ambele țări au venit pe insule pentru a arbora steagul, iar Beijingul construiește în mod activ insule artificiale pentru a maximiza protecția apelor teritoriale japoneze.

Profesorul Howard Stofer, fost înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA și profesor la Universitatea din New Haven, spune: „Pentru Washington, problema proprietății Insulelor Senkaku/ Diaoyu este, de asemenea, importantă în contextul problemei Taiwanului. Aceasta va sparge arcul de securitate pe care Statele Unite și aliații săi încearcă să îl construiască în estul Pacificului”.

Statutul Taiwanului (oficial Republica Chineză) este, de asemenea, un factor de dispută în relațiile dintre Beijing și Washington. De la începutul anului 1970, cînd guvernul lui Chiang Kai-shek a fost chestionat la Consiliul de Securitate al ONU, unde a reprezentat China, și a fost înlocuit cu reprezentanți ai RPC, SUA, pe baza legii privind relațiile cu Taiwanul, a furnizat în mod constant arme către insulă și a oferit sprijin politic Taipei.

Guvernul chinez consideră Taiwanul doar o provincie „rebelă” și propune restabilirea integrității teritoriale a țării conform principiului care a fost aplicat în timpul integrării Hong Kongului – o țară - două sisteme. Dacă situația nu este rezolvată pe cale pașnică, Beijingul își demonstrează în permanență disponibilitatea pentru metodele militare –  păstrează o grupare navală și o cantitate semnificativă de arme de aviație și rachete lîngă Taiwan.

Statele Unite nu au o obligație militară directă față de Taiwan, dar legea prevede că Statele Unite trebuie să „reziste oricărei utilizări a forței sau a altor forme de constrîngere care ar putea amenința siguranța, statutul social sau economic al oamenilor din Taiwan”. Relațiile SUA cu Taiwanul au fluctuat constant odată cu dezvoltarea relațiilor cu RPC. Și contradicțiile în creștere din ultimii ani au afectat sprijinul Taipei.

Profesorul Douglas Kriner  de la Universitatea din Boston, expert în politica militară americană, spune: „Administrația Trump a intensificat transporturile de arme către Taiwan și și-a arătat dorința de a menține stabilitatea guvernării politice a insulei. Principiul o țară - două  sisteme este văzut diferit la Beijing și la Washington. Administrația Biden nu a anunțat deocamdată o schimbare de poziție”. Desigur, contra­dicțiile dintre Statele Unite și China nu se limitează la disputele teritoriale din Oceanul Pacific. Țările sînt treptat atrase în confruntarea globală în multe domenii: de la interpretări ale dreptului internațional și ale drepturilor omului, la curse tehnologice și războaie comerciale. Cu toate acestea, tocmai contradicțiile de natură aplicată sînt cele mai critice în contextul unui posibil război. „La fel ca evenimentele din Războiul Rece –  explică profesorul Dingman – cînd confruntarea dintre Statele Unite și URSS a fost purtată la mai multe niveluri, dar tocmai problemele specifice de securitate pe care le-au adus incidentele din Berlin, Cuba și au dus lumea în pragul războiului. Conflictul dintre Statele Unite și China, revendicările reciproce din Pacific, sînt principalele puncte fierbinți”.

(va urma)

N.K.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite