- 12-05-2016
- 0 Comentarii
- 111
- 0
S-a întîmplat deunăzi, într-o şedinţă obişnuită de lucru a cenaclului nostru, despre care nu am fi vorbit vreodată, dacă doamna Mia Badralexi nu avea să treacă în revistă un poem scăpărător de frumos, purtînd titlul cu iz de scrisoare poetică „Dragi români”. Un poem care, prin structura clasică a versurilor, este dedicat României, oferind ca subiect de analiză patriotismul la români. Este o poezie scrisă de pe poziţia unui român adevărat: Mihai Istudor, profesor de istorie, din Ştefeştii-Prahovei. Şi cenaclista noastră a citit-o cu viu grai, trezind ropote prelungi de aplauze. Ascultînd cu mare atenţie versurile, simţeam în adîncul meu o durere nemărgintă, gîndidu-mă la străbunii mei despre care am aflat din cărţi şi din povestirile bunicilor cît de mult au suferit pentru această ţară şi ce de vieţi au pierit pentru apărarea brazdelor ei… Oamenii aceia erau patrioţi, nu la nivel de vorbă, faptele lor vorbesc, fiindcă ei chiar au crezut în idealul românilor de-a fi liberi, dornici de a avea ţara lor… Pornind de la poezia auzită şi de la faptele de vitejie ale înaintaşilor, descrise în versurile poeţilor şi în cîntecele populare, constat că poporul acesta chiar a fost demn de Tricolor şi de jertfa străbunilor, ceea ce l-a făcut să fie independent… După unele discuţii cu oameni de toate vîrstele, aveam să înţeleg că a fi patriot în zilele de azi arată a fi o ruşine, iar patriotismul nu mai e la modă şi nu mai reprezintă nimic, aşadar nici nu ar mai trebui pus în discuţie. Rămîne de domeniul trecutului şi este cultivat doar de o anumită categorie de oameni, nostalgici după pîinea şi datinele noastre, susţinătorii acestei idei motivînd că, dacă nu eşti conectat la modernismul actual, înseamnă că nu exişti, iar ca să exişti, ţi se impune să renunţi la fibra ta naţională şi la toate cele care ţin de obiceiurile tale… Vedem cum tot mai mulţi români pleacă din ţară în toată lumea, nu pentru că vor ei, ci pentru că aşa este construită politica mondială: să destrame state şi orînduiri, transformîndu-le în populaţii, cum vedem că se întîmplă şi cu ţara noastră. Omul simplu trebuie să se supună, dacă aşa sînt date ordinele, mai cu seamă de către politicienii noştri, cei care, în lichelismul lor, s-au deghizat în patrioţi. Ei zic că muncesc pentru binele ţării. Cum şi în ce fel, se vede după jalea în care a ajuns acest popor… Apreciez gestul doamnei Mia Badralexi tocmai pentru faptul că, acordînd atenţie poemului lui Mihai Istudor, a arătat cititorilor că mai sînt printre noi poeţi care, în văpăia cuvintelor, îşi exprimă dragostea pentru ţară, mărturisindu-ne că patriotismul nu va dispărea vreodată din sufletul românului. Important mi se pare apelul poetului către români, şi sînt destui în ţara asta, cum zicea Eminescu: „cîtă frunză, cîtă iarbă”. Sînt tineri care nu doar fac literatură, dar chiar se străduiesc să ducă mai departe datinile noastre, refuzînd să se căciulească străinilor pentru un blid de mîncare. Ce păcat însă că, pentru politicienii noştri, noi, ca naţiune, nu însemnăm nimic, iar patriotismul, pentru ei, înseamnă scoaterea la vînzare, cît mai repede, a tot ceea ce mai există pe-aici, chiar şi cimitirele în care ne dorm străbunii… Ţara e cifră de afacere pentru propriile buzunare, pe cînd, pentru cei care au murit în tranşee, ea a însemnat totul: aerul pe care l-au respirat, cerul cu puhoiul său de stele, pădurile cu arbori seculari, ogoarele cu grîne aurii… Aşa patrioţi, mai zicem şi noi! Iată că, ne convine sau nu, realitatea aceasta este: sărăcia zburdă în voie prin gospodăriile românilor, care, zi şi noapte, cu foamea în gît şi lacrimi în ochi, se jelesc unii altora, dar votează de fiecare dată pe cine nu trebuie. Culmea ar fi ca, la alegerile din anul acesta, să vedem că oamenii votaţi sînt livraţi la pachet din rîndul celor care au carnet de puşcăriaş sau sînt pe cale de a fi încarceraţi pentru că au dat iama în banul public. Poezia lui Mihai Istudor este un îndemn la patriotism în orice moment din viaţă, altminteri, spune poetul, identitatea copiilor şi nepoţilor noştri se va pierde. Împărtăşind sentimentul patriotic, Dumnezeu va fi cu noi întru credinţa noastră şi a Bisericii de care ne este legată fiinţa ţării, fără să ne dezicem vreodată. Altfel, vom pieri odată cu lăsarea negurilor vremii. Poemul lui Mihai Istudor este un semnal de alarmă, dar şi o lecţie de românism adevărat. Pentru că lucrurile stau întocmai, cităm un fragment din amplul poem: „Dragi români, vă rog să luaţi aminte/ La acest modest şi trist poem,/ Iar la ale mele mici cuvinte/ Înţelesuri să le daţi vă chem.// N-aşteptaţi metafore subtile/ Şi nici alte noi figuri de stil/ Noi sîntem căclîiul lui Ahile/ Fără „Eneida” de Vergil.// Noi, românii, sîntem, de departe,/ Un popor urît, de mîna a doua,/ Fără rost, necetitor de carte,/ Iarba care otrăveşte roua.// Noi nu stăm aicea de milenii,/ Ci abia sîntem de ieri, de azi,/ Un popor iubit de soarta vremii,/ Fără suferinţe şi necaz”. O felicităm pe Mia Badralexi pentru inspirata alegere de a ne fi prezentat un poem de asemenea anvergură, oferindu-ne astfel nu doar o surpriză plăcută, la o modestă şedinţă de cenaclu, dar şi dovada unui model de atitudine civică, atunci cînd vine vorba de defăimarea românilor.
ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”
10.2 C