Cred că sfinția sa Papa Ioan al II-lea a glumit cînd a zis că România este Grădina Maicii Domnului... Cum poate să fie ea Grădina Maicii Domnului, cînd aici ești tîlhărit la drumul mare... Prostituatele fac trotuarul... Copiii le dau în cap părinților... Unde este iubirea de aproape? Unde e rugăciunea? Unde este Dumnezeu? Țara lăudată astfel de Suveranul Pontif nu e deloc așa. Iar dacă România a ajuns în halul acesta, vina o purtăm toți... Țara noastră arată ca o haină peticită cu fel și fel de blocuri pestrițe, cu case zidite la voia întîmplării, în mijlocul cîmpului, pe vîrfuri de dealuri... Natura, atît de darnică cu noi, este în permanență batjocorită: pajiștile, izvoarele și lacurile sînt acoperite de mizeria lăsată de localnici și mai ales de turiști: grămezi de moloz, sticle de plastic, cîrpe și alte cele, care au transformat peisajul în veritabile gropi de gunoi... De toate acestea, tu ești vinovat, omule, care în păcătoșenia ta ești atît de mulțumit de tine încît nu mai ții cont de nimic, și chiar crezi că țara ta e Grădina Maicii Domnului, mîngîindu-te cu astfel de vorbe. Sufletul îți înflorește de bucurie că Dumnezeu te-a blagoslovit să te naști aici, unde ai de toate: pămînturi mănoase, cîmpii cu lanuri aurii, codri, rîuri cu ape bogate... Îți lipsește în schimb vrednicia, bunul-simț și grija de a păstra moștenirea lăsată de străbuni pentru ca ca tu să ai, la rîndul tău, ce lăsa copiilor și nepoților tăi, ajutîndu-i să-și găsească drumul corect în viață, pentru a trăi în dreptate, adevăr, credință și respect pentru oameni și natură... Din păcate, e greu să recunoaștem, dar va veni cumplita zi a adevărului, și atunci vom constata că România este o colonie, că n-a mai rămas nimic din țara românilor, așa cum a fost cîndva... Fiecare face ce vrea și ia pînă și hrana de la gura semenului său fără nici o remușcare...Vezi, omule, și te fălești că trăiești într-o Românie frumoasă, pe care alții au descris-o ca fiind Grădina Maicii Domnului... A cui este România vedem, însă, cu toții: a hoților, a perverșilor și a escrocilor care mișună printre noi, în mașini de ultimul răcnet, cu girofarurile aprinse și cu motoarele turate la maxim, fără să le pese de obiditul, de necăjitul care, pentru o bucată de pîine, își rupe spatele sub povara sacilor de ciment pe șantier sau sub loviturile de gîrbaci ale polițistului, fiindcă vinde pe trotuar o pungă cu floare de mușețel sau un pumn de cireșe din copacul de la el din ogradă, pentru a cîștiga cîțiva bănuți cu care să ia de-ale gurii pentru copilașii lui... În Grădina Maicii Domnului, golăneala, prosteala pe față persistă în toate mediile sociale. Pare că toată lumea uită de Dumnezeu și, cînd vine vorba de interesele personale, nu mai există nici o considerație pentru cei din jur. Toate acestea ne consternează și ne întristează, fiindcă pare că nimeni nu se mai sinchisește de cuvintele Papei, cum că România este o țară binecuvîntată de Dumnezeu... Cît de duplicitar a ajuns românul, care nu mai are nimic din evlavia străbunilor săi, cei care, de-a lungul vieții lor, au ridicat la fiecare răspîntie de drumuri cîte o troiță, la care să se roage drumețul istovit de drum și să se răcorească cu apă limpede, miruită de roua cerului senin, din fîntîna săpată la marginea cîmpului... Dacă ar fi să vină, acum, Preasfinția Sa, să se plimbe cu papa-mobilul, pretutindeni, pe plaiurile noastre, îmbîcsite de lene și bălării, de ignoranța oamenilor care aruncă la voia întîmplării cuvinte de ocară la adresa Domnului, cu siguranță că ar regreta cele spuse atunci despre România... Și totuși, pentru ca țara aceasta să fie într-adevăr Grădina Maicii Domnului, este nevoie ca românii să participe toți la înfrumusețarea ei, iar clasa politică să stopeze pentru totdeauna măcelărirea pădurilor, vînzarea bogățiilor naturale și a sutelor de hectare de pămînt străinilor, omorîrea păsărilor și animalelor din gospodăriile oamenilor sub pretextul că s-au îmbolnăvit de fel și fel de gripe... România de acum nu e nicidecum Grădina Maicii Domnului, cum se vorbește, și nici nu curg rîuri de lapte și miere pe plaiurile ei. Dacă pînă mai ieri a fost ca o regină de frumoasă, astăzi a devenit o cenușăreasă. Și asta o spunem cu tristețe și cu lacrimi în ochi, pentru a se lua aminte că nu tot ce zboară se mănîncă și că nu tot ce se spune este și adevărat. Iar zicerea aceea, că România e Grădina Maicii Domnului, pare, azi, o glumă, gustată de unii, contestată de alții!
ION MACHIDON,
directorul Revistei „ Amurg sentimental”