Lecție de viață pentru contribuabil
  • 14-03-2023
  • 0 Comentarii
  • 212
  • 0

Ca un om de bună credință, mai ales în relația mea cu instituțiile statului, de fiecare dată, la început de an, mă prezint la Administrația financiară să-mi achit datoriile pe are le am față de aceasta. Este vorba de impozitul la casă, mașină, dar de cînd dețin firma, o dată sau de două ori pe an, vin aici să-mi iau fișa fiscală pentru a vedea care e situația, ce datorii am, pentru a nu mă trezi cu vreo amendă sau cu vreo penalizare de întîrziere a plăților sau a taxelor percepute... Cu statul și fiscul nu e de glumit!... Cînd ți-e lumea mai dragă, te trezești cu vreo plăcintă din partea lor. Ele nu au nici mamă, nici tată, prieteni sau rude. Sau poate or fi avînd, dar nu din rîndul muritorilor de rînd, care abia se descurcă să facă rost de un ban pentru un covrig dimineața, în fugă spre serviciu, și o sticlă de lapte pentru cei de acasă. Cu ANAF-ul nu te joci, oricît ai vrea să-l trișezi, nu ține, te prinde la înghesuială și nu te lasă pînă ce nu-ți ia totul de pe tine... Un cunoscut de-al meu a pățit-o rău de tot... Era om de afaceri, cu o societate comercială prosperă, cu mulți angajați... Peste noapte, s-a trezit cu toate bunurile sub sechestru și cu conturile blocate... Zile întregi au stat oamenii fiscului pe capul lui, sosiți la sediul societății, cu mașini una și una, de aveai impresia că se toarnă vreun film pentru Oscar... Au făcut în așa fel încît l-au sărăcit pe bietul om cu amenzi, vînzîndu-i toată agoniseala muncii de-o viață, că a ajuns să nu mai aibă după ce să bea apă și fără acoperiș deasupra capului... Dintre oamenii pe care i-a ajutat, nu s-a găsit nici unul care, acum, cînd era la ananghie, să-i fi sărit în ajutor... Părăsit de nevastă și de copii, că nu le mai putea asigura bunăstarea de odinioară, a ajuns să doarmă pe unde apuca, scormonind cu mîinile după o coajă de pîine prin tomberoane. Cum un necaz nu vine niciodată singur, la scurt timp, de supărare, s-a îmbolnăvit grav de inimă, găsindu-și sfîrșitul pe o bancă din parcul orășelului în care toată lumea se cunoștea cu toată lumea.
Speriat de cele întîmplate cunoscutului meu, am început să am mare grijă de societate, să nu-mi calce prin bătătură cei de la fisc. Oricît de corect vei fi, ei tot găsesc ceva în neregulă și-ți iau din gologani... Așa că am învățat lecția: fie vînt, fie ploaie, pe ger și viscol, fie cînd e caniculă de-ți fierbe apa la soare, din cînd în cînd, ca să fiu convins că stau bine cu impozitele, vin la ANAF să-mi consult fișa fiscală, nu de alta, să nu mă trezesc cu datorii și, apoi, să mă lupt cu tărășenia naibii... Adică blocarea activității societății, că ăștia sînt în stare de orice... Ca șarpele, te lasă să îl ții covrig în palmă, pînă ce prinde momentul și te-ncolăcește, strîngîndu-te ca într-o menghină, de abia scapi să nu se ridice la gît și să te sugrume... Ei beau cafeaua cu tine, iau masa, glumesc, spun bancuri și, abia după ce pleacă, îți dai seama cu cine ai avut de-a face și cît de vicleni sînt.
Cu toate aceste temeri în minte, nici nu începuse bine anul că m-am și dus la ANAF, unde m-am trezit luat pe sus de o mulțime de oameni care așteptau la rînd ca și mine, fiecare cu problemele lui. În sfîrșit, am reușit să ajung în fața unui ghișeu, care avea să se dovedească buclucaș, pentru mine... Nici nu deschid bine gura să-i spun funcționarei de dincolo de geamul mat cu ce problemă venisem la dumneaei, numai ce o aud apostrofîndu-mă pe un ton destul de aspru, că nu știam dacă așa era vorba ei sau voia să se certe cu cineva, și mă găsise tocmai pe mine, care nu sînt în stare să trezesc o muscă din somn, darămite să mă cert cu cineva. Pînă la urmă, am reușit să-i explic care îmi era dorința. Țîfnoasă din cale afară, nu a întîrziat să-mi întoarcă vorba...
– De ce te grăbești, omule, cu certificatul dumitale?... Nici nu a început bine anul, și veniți buluc pe capul nostru...
Reacția funcționarei mi-a luat respirația de-am dat în bîlbîială, socotind că nu e normal să fiu tratat în halul acesta.
- Am venit bine intenționat, încerc să port un dialog civilizat, i-am spus. Pentru că anul fiscal s-a încheiat, vreau să știu ce datorii am față de instituția dvs.
- Cît tupeu la dumneata... ANAF-ul nu e instituția mea... E a statului, să vă intre bine în cap... Aici vin oameni cu probleme care trebuie rezolvate azi, dumneata mai poți aștepta vreo cîteva zile... Altul la rînd!... Nu am vreme de explicat...
Numaidecît, din spatele meu, parcă la comandă, mai multe voci de bărbați și de femei se oțărîră la mine să plec de la ghișeu și să fac loc altei persoane. Strigau și mă împingeau cu atîta furie, că nici nu știu cum am  ajuns direct în stradă, fără să înțeleg ce s-a întîmplat. Și nu m-am lămurit nici acum, după ce a trecut ceva timp de la acea întîmplare. Nu-mi dau seama dacă a fost adevărat sau cineva îmi făcuse vreo farsă... Și toate acestea au avut loc din cauza incompetenței și aroganței unei funcționare, e drept, frumușică, dar cum de a ajuns ea în acest post, Dumnezeu știe! Nu e treaba mea, dar e evident că o asemenea angajată nu are nimic în comun cu acest loc de muncă, doar că vine la serviciu să se distreze pe nervii și banii celor care îi bat la ghișeu să le rezolve problemele. Din păcate, lucrurile stau cu totul altfel decît așteptările noastre, ale contribuabililor, față de ceea ni se spune la televizor!
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite