Laura Opariuc - generaţia mea a fost formată ca avînd cultul cărţii
  • 17-02-2020
  • 0 Comentarii
  • 678
  • 4

Interviu cu poeta Laura Opariuc, director adjunct la Liceul ,,Victor Slăvescu”, din Ploiești

 

 Ion Machidon: Doamnă director Laura Opariuc, sîntem în biroul dvs., un birou plin cu dosare, cărţi, înzestrat cu tot ce ține de tehnica modernă... Cum vă simţiţi în mediul acesta de lucru, în calitatea de conducător de unitate şcolară?

Laura Opariuc: În orice birou al unui director se vede, prin mulţimea bibliorafturilor şi a dosarelor, cum aţi observat, munca aceasta, care se află în spatele conducerii unei unităţi şcolare. Însă asta nu este tot, pentru că există foarte multe responsabilităţi, mai ales faţă de copiii din această şcoală, pentru că noi sîntem îndrumătorii lor şi avem nevoie de ei ca oameni care, la rîndul lor, vor conduce în domeniile pe care se vor specializa.

I.M.: Doamnă Laura Opariuc, vorbiţi-mi cîte ceva despre profilul acestui liceu.

L.O.: Liceul nostru a luat fiinţă în anul 1998, din dorinţa de a pregăti copiii în domeniul economic şi, în mod special, în domeniul turismului. Acesta a fost pentru noi ca o carte de vizită, în ciuda faptului că aveam şi profil de comerţ şi alimentaţie, contabilitate, tot ce înseamnă domeniu economic. Liceul şi-a cîştigat prestigiul de care se bucură astăzi, prin munca noastră, a tuturor, şi prin rezultatele copiilor.

I.M.: De cînd profesaţi în această şcoală?

L.O.: Am venit în acest liceu în anul 2000, deci la doi ani după ce a luat fiinţă, în calitate de profesor titular de limba şi literatura română.

I.M.: Ce facultate ați absolvit?

L.O.: Facultatea de Filologie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cea mai veche universitate din ţară, iar studiile liceale le-am urmat la Liceul ,,Mihai Viteazul”, din Ploiești. Am absolvit Facultatea de Filologie în 1989, anul de graţie, cînd, în decembrie, se schimba regimul comunist... A fost un an interesant din toate punctele de vedere. Terminînd în 1989, toţi anii mei de studiu, liceu, facultate, s-au desfăşurat în vechiul regim, dar pot să spun că era învăţămîntul de atunci foarte bine structurat, cu profesori foarte bine pregătiţi şi devotaţi elevilor, studenţilor.

I.M.: Ce v-a determinat să vă îndreptați către filologie?

L.O.: În primul rînd, generaţia mea a fost formată ca avînd cultul cărţii şi, încă din şcoala generală, între noi era un fel de competiţie, dacă vedeam o carte nouă la un coleg, voiam şi noi ceilalţi să citim, să nu rămînem mai prejos... Era o competiţie cu sens pozitiv, așa am prins gustul lecturii, al cunoașterii, desigur, încurajați de niște profesori foarte buni.

I.M.: Viaţa de studentă la facultate, la Universitatea din Iaşi, a avut vreun impact asupra dvs. ca scriitoare, ca poetă?

L.O.: Mai întîi, sigur că liceul a avut o anume influență, în sensul în care am avut profesori care erau dedicaţi meseriei şi care aveau şi harul de a deschide în elevi dorinţa de a cunoaşte mai mult, de a arăta elevilor că există o lume care abia aşteaptă să fie descoperită, lumea cărţilor, şi că ea nu este doar o fantezie, ci fiecare poate să creeze o astfel de lume. Eram duşi la diverse concursuri, la olimpiade, acolo se descopereau talentele.

I.M.: Prima poezie vă amintiţi în ce împrejurare aţi scris-o?

L.O.: Nu ştiu să spun neapărat prima poezie, sigur că şi eu am scris poezii mamei de 8 Martie, cum scriu toţi copiii. Poate și acesta a fost un început, cînd căutam să-mi transpun sentimentele în cuvinte, astfel încît mama să înţeleagă cît mai bine ce am vrut să spun.

I.M.: Poezia copilăriei... Mai încoace aţi descoperit cuvîntul poetului.

L.O.: Primele poezii le-am conceput în gimnaziu şi apoi am mai scris şi în liceu, dar nu ca să le public.

I.M.: Numiţi-mi trei scriitori români, indiferent de perioadă, care v-au trezit interesul pentru lectură şi care într-un fel, fie poet, fie prozator, au avut un impact asupra sensibilităţii versurilor dvs.

L.O.: M-aș opri mai degrabă la doi prozatori. Din punctul de vedere al sensibilităţii şi al profunzimii lumii interioare transpuse în texte, preferatul meu este Octavian Paler („Un om norocos” şi „Viaţa ca o coridă”), iar ca romancier de calibru internaţional, Marin Preda.

I.M.: ... La poezie?

L.O.: Cel mai interesant mi s-a părut, în timpul liceului, Lucian Blaga, ulterior, Bacovia, care a rămas între poeţii mei preferaţi, şi apoi Arghezi. În măsura în care am trecut la lectura altor texte decît cele din programa școlară, l-am descoperit pe adevăratul Arghezi.

I.M.: Numai ca poet?

L.O.: Ca poet, dar şi ca prozator mi-a plăcut, a avut cîteva tablete interesante, care erau pe gustul meu, de exemplu, „Ce ai cu mine, vîntule?”.

I.M.: Ne-am cunoscut la una din şedinţele cenaclului nostru, ,,Amurg sentimental”, desfășurată la Casa memorială „Agatha şi George Bacovia”.

L.O.: La „Bacovia” am fost doar la o şedinţă...

I.M.: Făcînd comparaţie între poezia dumneavoastră şi poeţii pe care i-aţi amintit nu prea se văd asemănări...

L.O.: Poate puţin din Blaga să existe, aşa, nişte ecouri, pe ici şi colo.

I.M.: Adică, în scrisul dvs., nu faceţi un cult din poeţii preferaţi.

L.O.: Nu, sub nici o formă, adică ei au fost preferaţii mei prin ceea ce au transmis, prin modalităţile estetice, prin abordările lor, dar nu mi-am propus să scriu după model Arghezi, Blaga...

I.M.: Sînteţi din Ploieşti?

L.O.: Aici am locuit... Eu m-am născut în Moldova... în Botoşani, de acolo era mama, doar că nu am locuit acolo.

I.M.: Frumos orașul Botoşani, am fost acolo prin 1985, cînd am primit premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, la concursul „Porni Luceafărul”... Cum vedeţi dvs. lumea scriitoricească acum şi cum aţi vazut-o la anii tinereţii - elevă, studentă, profesor debutant?

L.O.: Cînd eram studentă, lumea era altfel, în sensul că fiecare valoare era aşezată în locul pe care-l merita, şi noi, ca studenţi, ştiam foarte bine locul și rolul scriitorilor despre care învăţam sau pe care îi întîlneam la diverse evenimente cultural-artistice care se organizau în Iaşi, acest mare centru cultural. Nu pot să uit o întîlnire de la „Casa Pogor” din Iaşi, la care a fost invitat poetul Ioan Alexandru - m-a marcat prezenţa lui, vocea şi modul în care a recitat. De asemenea, întîlnirea cu Ana Blandiana.

I.M.: Geo Bogza v-a deschis cumva apetitul la o lectură agreabilă a reportajelor lui?... Sadoveanu?

L.O.: Despre Geo Bogza evident că am învăţat în liceu, şi toată lumea ştia despre „Cartea Oltului”. Elevii de liceu ştiu acest text, da, este interesant, este o altfel de abordare a ceea ce înseamnă reportaj, e acolo un suflet care călătoreşte, căruia îi place să cunoască mitologia locului, partea populară, şi legende şi tot, e ca o monografie pe care o găsesc interesantă. Însă poezia lui Geo Bogza îmi place, şi mai ales poemele „Ioana Maria“, care sînt de excepţie, m-au impresionat foarte mult. Despre Sadoveanu, vă mărturisesc cu sinceritate că, în vremea facultății, pentru mine a fost o adevărată probă de foc, pentru că, numai la un examen, aveam de pregătit din Sadoveanu 20 de titluri, ori noi nu dădeam examen Sadoveanu, mai aveam şi alţi scriitori. Bineînţeles că nu reuşeam să citim tot şi, de atunci, a rămas undeva un fel de apăsare, în sensul că eu cred că ar fi trebuit să fie alese textele reprezentative din domeniile pe care el le-a abordat, nu să citesc 10 romane istorice, 10 romane despre natură şi aşa mai departe. Așadar, pentru mine, Sadoveanu a fost puțin copleșitor, însă nu îi neg valoarea de povestitor, de mare artist al cuvîntului. Cel puţin în zona aceasta a naturii, se resimte o emoţie clară, e evident că se simţea bine acolo, era o lume a lui, în care se regăsea împlinit, mă refer inclusiv la plăcerea vînătorii și a pescuitului.

I.M.: Mai e actual?

L.O.: Nu sînt foarte sigură că da, cel puţin romanul istoric este foarte greu de citit, însă mie îmi place volumul lui de poezii „Daim”, care este unul dintre preferatele mele. Mulţi nici nu ştiu că există acest volum de poezii.

I.M.: Volumul „Versuri din sticlă”, de 238 de pagini, al Laurei Opariuc?

L.O.: Da, e un volum de poezii consistent.

I.M.: De la un poem la altul se simte poeta Laura Opariuc prin sinceritatea şi mesajul spus direct...

L.O.: Vreţi să vă spun de ce scriu sau cum scriu?

I.M.: Şi una şi alta... de ce nu, poate şi pentru bani...

L.O.: Eu nu cred că se scot bani din poezie, asta e părerea mea. Nu există aşa ceva. Eu avînd această înclinaţie artistică, încă din gimnaziu, nu am avut grijă neapărat de această latură, ea mai apărea din cînd în cînd. Am mai scris si în liceu, și în facultate, am frecventat de cîteva ori cenaclul „Junimea”. Însă după aceea, intrînd în tăvălugul învăţămîntului, după ’89, cînd am terminat facultatea, sistemul mi-a luat foarte mult timp din viaţă şi, astfel, partea aceasta am lăsat-o undeva, în umbră. Nu neapărat pe o linie secundară, pentru că ea a continuat să existe, dar nu am scos-o la iveală. Însă, de ceva timp, ea a început să strige: „Hei, sînt aici!”, iar eu am început să răspund acestei chemări, simțind că este momentul, că trebuie să scriu. Și cu cît scriam mai mult, mă simţeam mai bine, mai în largul meu şi în lumea mea. În scris mă regăsesc cel mai bine, în poezie deocamdată.

I.M.: Poeta Laura Opariuc crede în viitorul literaturii?

L.O.: Cred, pentru că altfel n-aş mai fi scris, şi am convingerea că, fără creație literară, n-ar mai veni în continuare, pe canalul acesta divin, toată poezia.

I.M.: Ca ploieşteancă vă consideraţi împlinită pe plan profesional, artistic?

L.O.: Este o întrebare puţin dificilă, să zicem... Ploieştii nu au o activitate de mare amploare din punct de vedere cultural, mai sînt evenimente... Aici, de exemplu, merg la cenaclul „Atitudini”, la Casa de Cultură „I.L.Caragiale”, săptămînal. Este oaza mea de bucurie şi de fericire. Faptul că mă întîlnesc acolo cu colegi şi scriitori îmi oferă satisfacţia de a lua contact cu oameni din aceeași zonă artistică. Personal, cred că Iașii ar fi însemnat altceva pentru mine.

I.M.: Cum vedeţi dvs. viitorul cărţii printate, ca profesor... Ca filolog?

L.O.: Sigur că există deja semne de întrebare care plutesc asupra viitorului cărţii printate, pentru că tehnologia avansează într-un ritm infernal. S-au şi lansat idei că va pieri scrisul de mînă şi că nu vom mai avea cărţi tipărite... Eu cred în viitorul cărţilor de acest gen...

I.M.: Subscriu la ce aţi spus şi, fiindcă ne apropiem de finalul interviului nostru, vă rog să-mi spuneţi cîteva versuri care vă vin în memorie în clipa de faţă.

L.O.: Cam greu de ales, dar mă opresc la ,,Noapte la mare”, de Lucian Blaga: „Noaptea-i tîrzie, de august/ Orele - horele tac./ Cugetul, cumpăna, steaua/ grea judecată îmi fac./ Murmură dor de pereche,/ Patima cere răspuns,/ Ah, mineralul în toate/ geme adînc şi ascuns./ Sarea şi osul din mine/caută sare şi var./ Foamea în mare răspunde,/ creşte cu fluxul amar./ Margine-mi este argila, lege de-asemenea ea./Ssînt doar metalul în febră,/ magmă terestră, nu stea”.

I.M.: De ce v-aţi intitulat unul din volumele de poezii „Versuri din sticlă”?

L.O.: Titlul acesta are cel puţin două semnificaţii, fiecare poate găsi mult mai multe. „Versuri din sticlă”, în sensul că sînt transparente şi că fiecare text vine exact din suflet şi din inimă. Deci cine citeşte un text, intră direct în sufletul meu prin poezia respectivă. E vorba, deci, de sinceritatea actului artistic pe care mi l-am asumat. Și, sigur, mai este o poveste frumoasă cu acele obiceiuri mai vechi: oamenii aflați în dificultate cereau ajutor trimițînd bilețele scrise în interiorul unor sticle, pe care le aruncau în mare, cu speranţa că va găsi cineva strigătul lor de ajutor, şi astfel vor fi salvaţi.

I.M.: Cu ce gînduri doriţi să încheiem acest dialog colegial?

L.O.: Eu aş dori ca oamenii să rămînă cu pasiunea cititului, iar cei care, să spunem, sînt axaţi pe un anumit tip de texte pe care le citesc, să încerce şi altceva, cred că este important pentru cultura personală...

I.M.: Vă mulţumesc pentru acest interviu și să dea Dumnezeu ca elevii din Liceul „Victor Slăvescu” din Ploieşti să fie mult mai interesaţi de carte și mult mai buni unii cu alții, cu profesorii, cu toată lumea, şi să construiască o ţară frumoasă, aşa cum își doresc.


ION MACHIDON,

președintele Cenaclului „Amurg sentimental“

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite