Trăim într-o lume în care asumarea pare tot mai rară, iar curajul a fost înlocuit cu strategii de evitare, ambiguități și „nu-i vina mea”. Între toate aceste umbre de caracter, două tipologii ies în evidență: lașul și neasumatul. Îi confundăm frecvent. Poate pentru că amândoi dispar exact când ar trebui să fie prezenți. Și totuși, între ei există o diferență profundă, care merită înțeleasă.
Lașul știe ce ar avea de făcut. Știe ce trebuie spus, ce decizie trebuie luată, ce drum trebuie urmat. Dar nu o face. Nu pentru că nu poate, ci pentru că îi este frică. Frică de reacția celorlalți. Frică de durere, de conflict, de pierdere. Poate iubește sincer, dar nu are curajul să spună. Poate regretă o greșeală, dar tace, tremurând în spatele unei scuze fragile. Lașul trăiește în propriul labirint interior, cenzurându-și impulsurile cele mai nobile de teamă că n-ar fi suficient de puternic să le susțină.
Neasumatul, în schimb, nu tremură. El nu se teme, nu roșește și nu își pune prea multe întrebări. Neasumatul știe că are un rol într-o situație, dar nu și-l recunoaște. Uneori pentru că nu-i pasă. Alteori pentru că e prea comod sau prea narcisic pentru a accepta ideea că ar putea greși.
Poate face o promisiune, dar nu o onorează. Poate iubește, dar lasă totul nespus, neclar, amânat. Nu din teamă, ci dintr-un refuz constant de a-și duce faptele până la capăt.
Și aici apare diferența subtilă, dar esențială: lașul are conștiință și durere. Neasumatul are scutul indiferenței.
Un laș poate fi salvat prin încurajare, prin prezență, prin sprijinul de a-și găsi curajul. Un neasumat, în schimb, e adesea blocat într-o formă de egocentrism. Nu vrea să se uite în oglindă, nu vrea să-și pună întrebări, nu vrea să repare nimic. Pentru că ar însemna să se implice, să sufere, să se transforme. Iar asta presupune efort – efortul maturizării.
Dacă ne uităm în jurul nostru, dacă citim un pic istoria acestui popor, o să vedem că în general am fost mereu asumați. Un asumat este o persoană care își asumă responsabilitatea pentru ceea ce este, ce face, ce simte și ce decide. E opusul neasumatului și, într-un fel, și al lașului. Ca persoană asumată îți cunoști valorile și le exprimi, chiar dacă nu sunt populare. Îți asumi greșelile, nu dai vina pe alții.  Spui ce simți, chiar dacă există riscul să fii respins. Acționezi cu integritate, adică faci ceea ce spui și spui ceea ce faci.
Dacă ne uităm la ultimii 20 de ani o să vedeți că mai mult de jumătate din românii cu drept de vot au fost, sunt și probabil vor fi neasumați și păcălibili. De ce? Fiindcă au votat de patru ori greșit. De fiecare dată au fost dezamăgiți de alesul lor și și-au promis că data viitoare vor alege corect. Ce să vezi? Cînd a fost vorba de „data viitoare” au ales iar prost și iar au fost dezamăgiți și tot așa. Apoi, îi auzeai criticînd măsurile celor pe care i-au votat și le aminteai pe cine au pus ștampila. Răspunsul? Scuze: nu am știut, am crezut altceva etc. Păi, bă băieți, trezirea mă, tată, mă! Ați votat greșit, după propriile voastre afirmații de 4 ori în 20 de ani și acum, a 5-a oară, am senzația că tot prost ați votat. 
Vă aștept peste șase luni să vă aud cum veniți să vă plângeți de Președintele Nicușor Dan și de guvernul pus de domnia sa în fruntea țării, ca să am ocazia să vă altoiesc. Verbal, desigur. Să vă reamintesc cum ați fost iar păcălibili. Cum ar spune Nenea Iancu, sunteți niște Pamponi. Nu știți ce înseamnă pamponi? Ia căutați pe dexonline, site-ul ăla care, în campania electorală, când îl accesam, ne întreba dacă votăm Nicușor Dan și dacă bifam „nu”, revenea cu un mesaj în care ne cerea să ne mai gândim. Ați căutat? Nu ați găsit? Nu apare nici acolo? Poate că atunci ar trebui să puneți un pic mâna pe carte și voi și cei care gestionează site-ul mai sus menționat. 
Doamne ferește ca cel pe care l-ați votat cu atîta grăbire să ne bage la ordinele noului jupân al Românicii voastre (că pentru voi țara asta e Românica, nu România și nu, nu mă aștept să înțelegeți nuanța), Macron, în război cu Rusia. Cine vor fi cei care vor alerga degrabă în țările vestului ca să nu moară pe front? Ați ghicit: voi. Ziceți că nu e adevărat? Să vă amintesc ce scriați pe internet când a început războiul din Ucraina? Cum spuneați toți că veți pleca din țară, că să lupte copiii politicienilor, că voi nu datorați țării ăsteia nimic și o să vă luați „cărel poteca”. Prin urmare, ați determinat apariția în Revista „România Mare” a editorialului intitulat „Țara e norodul, iar nu tagma jefuitorilor!”.
Așadar, cine va rămâne pe loc să apere țara asta? Iar ați ghicit: noi. Noi, ăștia putiniștii, anti-europenii, pleava societății, proștii, țiganii fără dinți în gură, inculții, pro-rușii, dobitocii de care râdeți cu superioritate vom rămâne pe loc. De ce? Fiindcă noi suntem sarea acestui pământ, iar voi sunteți ca praful ce-l spulberă vântul de pe fața pământului. Doar că nu știți asta.
Voi sunteți mai rău decît un laș: sunteți neasumați, oportuniști, egoiști și cu un comportament egocentrist. Neasumații devin o modă în societatea actuală la fel ca egoiștii și, din păcate, sunt din ce în ce mai mulți. Ce facem cu ei? Păi nimic. Îi lăsăm așa și încercăm să facem noi ceea ce nu pot ei, în speranța că, văzîndu-ne, o se trezească și vor veni să ajute. Pe ei, doar Cel de Sus îi poate ajuta.
De aceea, poate fi util să ne uităm mai atent la cei din jur – dar și la noi înșine. Când ne retragem, când evităm un adevăr, când lăsăm pe alții să repare în locul nostru – ce suntem de fapt? Lași? Sau neasumați? Iar răspunsul nu e doar o etichetă, ci o oglindă. Una care ne poate arăta cine suntem cu adevărat. Sau cine încă mai avem șansa să devenim.
T.I.