Motto: „Ține minte ce-ți spun eu: dacă poporul ăsta va fi cîndva șters de pe hartă, nu va fi nici fiindcă l-ar ocupa rușii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din intoleranța, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepăsare și din complicitățile interne oferite oricărui inamic“.

ILEANA VULPESCU

Am ajuns să cred că oamenii buni sînt și cei mai lași. Oameni de treabă, care stau și privesc cum lumea se prăbușește și așteaptă ca alții să le facă lor treaba. De ani de zile figuri proeminente românești – politice sau culturale – trag semnale de alarmă. Degeaba! Corabia România se duce din ce în ce mai jos iar pasagerii, acei români de treabă, acei români buni, stau pe punte și privesc fără să facă nimic. Nu merge nimeni în cabina căpitanului care doarme la timonă și nimeni nu coboară sub punte, în sala motoarelor, pentru a încetini puțin ritmul în care această navă numită România, se scufundă.

Omul de treabă este și cel mai laș. Să nu-l scoți dintr-ale lui, din turma căreia i s-a alăturat fără să îl oblige nimeni în afară de propria gîndire și lipsa totală de voință. Să nu cumva să îi spui că nu e bine ce face, că întotdeauna are replică pentru a te contrazice și pentru a-i defăima pe cei care îi atrag atenția că bucata de pîine pe care o îmbucă azi, mîine va fi mai scumpă și că îi va fi din ce în ce mai rău. Nu îl interesează! El, omul acela bun pe care nu îl vedem niciodată ieșind în stradă, cu toate că își dorește să fie acolo, pe care nu îl vedem luptîndu-se pentru copiii lui, cu toate că sărăcia îl macină, stă și așteaptă. Ce așteaptă oare? Oportunitatea să se ,,lipească” de ceva sau să ,,adere” la ceva. La revoluție mulți au ieșit în stradă, dar puțini au vrut să își ia „adeverința de revoluționari”. Au apărut apoi, ca ciupercile după ploaie, acei ,,oameni buni” care, în zilele fierbinți, s-au ascuns după televizor; ,,eroi de canapea” care au ieșit după aceea să își ceară drepturile de revoluționari. Mulți sînt așa, vă asigur.

Acum România este căzută în mocirlă, se află la cheremul unor nemernici, al unor bandiți. Ce fac oamenii buni? Nimic! Vegetează și așteaptă pentru că știu că, pînă la urmă, nu îi va omorî nimeni dacă stau în case, dacă poartă mască în exterior și nici nu vor avea chiar toți ghinionul de a muri din cauza vaccinului. Ei nu fac nimic. Ani de zile, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Octavian Paler și alții au tras un semnal de alarmă asupra faptului că țara nu se îndreaptă într-o direcție bună. Ce a făcut ,,omul bun”? L-a catalogat pe Vadim ,,nebun”, a țipat că Păunescu a pupat mîna lui Ceaușescu, cu toate că ,,micii ceaușiști”, PCR-ul din eșalonul 2, au adus țara unde este astăzi.

Cîndva, eu am crezut în ,,oamenii buni”. Și Vadim a crezut în ei pînă aproape de moarte. Mulți cred că șansa noastră, ca țară, este în mîinile lor. Nu este așa. Omenii buni, cei care, din fotoliu, stau cu ochii bulbucați la televizor și își dau cu părerea despre subiecte care le sînt total străine, sînt, de fapt, generatorii răului. Ei îi țin pe loc pe oamenii care vor să salveze ce se mai poate salva, pe cei care văd dincolo de ziua de mîine.

Omenii buni sînt lași, nu te poți baza pe ei, iar cei care mai cred în basme, că binele biruie răul, nu cunosc mentalitatea de slugă a românului de rînd. Cel neînregimentat, ăla majoritar, ăla care crede că e mai bine să moară alții pentru ca el să își vadă în continuare de viață. În mod normal, tot ce ar trebui să facă ,,oamenii buni” este să iasă din case și să îi scoată „de urechi“ din Parlament și din Guvern pe toți cei care s-au aciuat în funcții publice. Să îi urecheze și să îi excludă pe veci din viața publică, să le ia averile și să îi exileze. Pe toți. Acesta ar fi primul pas, iar următorul depinde doar de înțelepciunea ,,oamenilor buni” și de credința românilor în naționalismul-liberal de care România are atîta nevoie.

Lumea se schimbă, dar nu în bine. Lumea se află în mișcare, dar nu în favoarea majorității. Lumea se pliază după alții, dar cum oamenii buni și lași stau, cei dinamici și mai puțini buni o fac după caracterul lor. Mai mică, mai urîtă, mai puțin liberă. Chiar și așa, oamenii ăia buni de care eu încep să mă distanțez stau cu brațele încrucișate, asistînd la dezastru doar pentru că ei încă mai cred că nu este posibil ca toți să cadă în prăpastie, ci doar unii. Da, doar voi, lașii! Poate că e bine să fie așa!

D.A.