Titlurile seci aruncă în fața cititorilor realitatea crudă: ,,A murit poeta și jurnalista Clara Mărgineanu”. Avea 47 de ani, iar frumusețea ei nu a scutit-o de suferința unei boli cumplite, ca un purgatoriu prin care acest sufet minunat trebuia să treacă.

În schimb, pe paginile de socializare – mai ales pe pagina sa de Facebook - apar multe texte superbe, ale celor care au cunoscut-o sau ale unor iubitori de poezie sau presă culturală. ,,Frumoasă, talentată, deșteaptă, arzînd ca o flacără, elegantă, Clara Mărgineanu a fost jurnalist cultural la Televiziunea Română, care a trădat-o și pe ea, cum a trădat pe mulți”, scrie ,,Mișcarea de rezistență”. ,,A suferit, s-a ridicat, a luptat cu nedreptăți, a iubit viața, a iubit poezia, a supraviețuit. Pînă cînd bucățica de om, dar muntele de talent Clara Mărgineanu a avut de luptat cu o boală necruțătoare”.

Am cunoscut-o pe Clara acum 28 de ani, la cotidianul ,,Universul Românesc”, unde începuse o colaborare, fiind adusă de omul de cultură Gelu Negrea – actualmente unul dintre cei mai importanți exegeți ai lui Caragiale. De o frumusețe cu totul specială, plăcută, veselă, spirituală, dezinvoltă, tînăra de nici 20 de ani dădea impresia unei unicități… a unui călător care pășea atît în lumea ta, cît și într-o alta… acea dualitate a artistului adevărat, a cărui inspirație vine dintr-un spațiu numai lui accesibil.  

Pe site-ul ,,Mișcarea de rezistență” apare o informație copleșitoare – ,,Acum o lună, Clara făcea un apel de pe patul de spital: avea nevoie de sînge”. „Nu v-am împovărat niciodată povestindu-vă despre lupta mea cu boala, nici despre nevoi, spitale, suferință. Am încercat să vă ofer poezii, cîntece, cărți. Acum, însă, sînt într-o situație-limită. Am nevoie urgent de transfuzii cu sînge și aștept de cîteva zile bune pe un pat de la Spitalul Colțea”, scria Clara Mărgineanu.

Într-una dintre ultimele postări, datată 1 aprilie, Clara Mărgineanu scria: ,,Cîndva, am suferit în această viață și pentru că nu am avut frați sau surori. Cînd am scris volumul Pariu pe prietenie, la sfîrșitul anilor ʼ90, am înțeles ce mare șansă este să îți poți alege marea familie pe criterii de credință, emoție, empatie, spiritualitate și vibrație comună. De trei zile, privesc cum trupul meu, pentru a supraviețui, se hrănește cu sîngele unor oameni pe care poate îi cunosc, poate nu. Pe unii dintre aceștia e posibil să nu îi întîlnesc niciodată. Așa cum nu voi afla niciodată cîți frați și surori de sînge am. Sentimentul acesta este cît un poem rupt din inima Cosmosului. Nu mai știu cuvinte de mulțumire. Fiți binecuvîntați, dragii mei, Dumnezeu vă zîmbește - și ne învață lecții esențiale care justifică suferința și dansează cu frica de moarte”, scria Clara, de pe patul Spitalului Colțea. ,,Inima mea vă face o plecăciune!”.

Plecată la cele veșnice chiar în ziua arătării Domnului, în Duminica Tomei, Clara scria una dintre cele mai impresionante poeme ale trecerii – un mesaj dintre vieți.

Am fost, cîndva, altă femeie

În cîrciuma dintre ruine şi balalaica este beată

În noaptea asta ies din mine, voi deveni altcineva

Şi poate, totuşi, voi afla de ce-ntr-o viaţă spulberată

Am fost, cîndva, altă femeie care-şi dorea să fie eu.

Doi ochi vrăjiţi, din altă lume, celest,

                                        imperial, albastru

Mă strigă ireal, pe nume, îmi sînt şi boltă şi hotar

E poate un destin cu har care îmi mîngâie dezastrul

Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.

Poate-i un sfînt care coboară cu mine-n cîrciuma uitată

Poate definitiv e seară, peste ce n-am dorit să fiu

Acum chiar simt şi parcă ştiu, o încordare

                                        de-altădată

Am fost, cîndva, altă femeie care-şi dorea să fie eu

S-a frînt coloana verticală a unui ev, în care plîng

Tăcerea asta milenară dă balalaica de pereţi,

Nu te opri, aşa înveţi, să sorbi lumina din adînc

Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.

Rămîne forţa poeziei, învingătoare în prăpăd,

Rămîne lacrima trufiei, peste absenţa necesară

Şi peste jale este vară, filmul îl ştiu, l-am scris,

                                        îl văd

Femeia veşnic amînată va obosi să fie eu.

Clara Mărgineanu

Dragoș Dumitriu