IMPÉRIU s.n. 1. Monarhie condusă de un împărat. 2. Teritoriu care cuprinde un stat dominant și regiunile controlate de acesta.

Întreaga istorie a omenirii este presărată de ridicări și căderi, de imperii, de oameni puternici și mai puțin dedicați, de războaie alternate din cînd în cînd cu zile de pace. În conștiința noastră, termenul de imperiu este, în majoritatea cazurilor, asociat cu invazia militară, cu guvernatori impuși, cu state controlate, exploatate, stoarse de resurse umane sau doar materiale. Imperiile au avut și încă mai pot avea un rol constructiv în dezvoltarea economică a lumii, mai ales că multe din conflictele prezente în istoria noastră actuală își au originea cu sute și chiar mii de ani în urmă. Europa din ziua de azi, în întregul ei format, își are originea în Imperiul Roman, așa cum zona de est a lumii a fost influențată de Imperiul Mongol, al lui Gingis Han.

Despre noi, românii, se tot spune că ne aflăm fie la răscruce de imperiii, fie la marginea lor. Ne tot dăm loviți și ne plîngem de milă, dînd vina nu pe noi, ca națiune, ci pe poziția noastră geografică, pe stelele de pe cer sau chiar pe direcția din care bate vîntul geopolitic. Am făcut parte din imperii timp de zeci, sute de ani fie că vorbim de Imperiul Roman, Polonez sau Otoman. Țările Române au fost mereu fie ocupate, fie doar vasale ale unor mari Porți, perioadele istorice în care am fost independenți fiind și scurte, și puține. Inclusiv de la formarea statului român, în Secolul XIX, nu aș putea spune că am fost vreodată independenți, chiar dacă Mihail Kogălniceanu a rostit acel discurs în care România era descrisă ca fiind ,,o națiune independentă, o națiune de sine stătătoare”. Nu a fost chiar așa. Fie am fost sub influență țaristă, fie sub cea otomană, și, mai ales după 1860, la umbra Occidentului.

Am fost, sîntem și vom fi mereu parte a unui imperiu. Problema care se pune este legată de cît de nocivă este această apartenență și de deschiderea noastră către interesele altora. Asta trebuie să ne preocupe acum, nu altceva. Noi, românii, dar nu numai, la momentul ăsta credem că întreaga lume, cu mici excepții, este parte dintr-un imperiu, un foarte mare imperiu care se numește SUA. Este un adevăr, o realitate pe care mulți dintre noi trebuie să o acceptăm și să o luăm ca atare. Nu avem cum să ne opunem acestei elite, nu ne putem bate de la egal la egal pe pentru că nu doar că nu avem șanse, dar putem să pățim precum Iugoslavia, în anii ʼ90.

Conform DEX, un imperiu reprezintă un teritoriu care cuprinde un stat dominant și regiunile controlate de acesta. De aici trebuie pornit în logica existențială a prezentului. Ce state controlează în prezent SUA? Cam pe toate. În afară de cîteva, pe care le știm, SUA are control absolut asupra tuturor statelor lumii, fie că sînt ele în Europa, Asia, America sau Africa. Din punct de vedere politic, militar și economic, SUA pot să își impună punctul de vedere inclusiv la nivel vest-european, chiar dacă mai sînt încă unele state – precum Franța și Germania – care mai beneficiază de o oarecare independență, și asta în primul rînd datorită economiilor lor locale, a antreprenorilor autohtoni, nu politicienilor, așa cum am putea crede.

Cu excepția unor state, care și ele la rîndul lor își doresc să devină sau să rămînă imperii prin forța economică – precum China – sau doar militar, dacă e să ne raportăm la Rusia și la vastul ei teritoriu, țările lumii sînt dedicate, fie cu totul – așa cum este România – fie parțial, așa cum sînt unele țări vest-europene, intereselor americane. Intereselor acestui imperiu ale cărui efecte încă nu le putem întrezări pe termen scurt sau mediu, dar care pot aduce prosperitate întregii lumi pe termen lung, sau poate vor duce chiar la distrugerea ei. Nu știm acum, dar vom afla curînd, pentru că, așa cum am spus nu o dată, tensiunile la granița acestor puncte de putere, a acestor imperii – și mă refer la SUA, Rusia și China – devin din ce în ce mai vizibile, mai puternice.

Dar să revenim la România. După 1990, ne-am rupt de comunism și de zona imperială a sovietelor, am avut cam doi ani de relativă independență, pînă cînd anumite grupuri au pregătit terenul de implementare a preluării țării sub aripa americană, și, începînd cu 1992, în România s-a demarat procesul de ocupare, laolaltă cu alte țări est-europene. Marea problemă a românilor, este că noi avem în genă o latură destul de perversă care se numește ,,trădarea valorilor naționale”, a tot ceea ce înseamnă românesc, așa că pentru cei care au venit să ne ia pămîntul și apa a fost foarte ușor de rezolvat acest fapt. Practic, în mai puțin de 20 de ani, fără a trage măcar un glonț, imperiul a preluat tot ce însemna resurse. Pentru asta a fost nevoie doar să observe timp de 12 ani cum clasa politică românească se afundă în corupție și jaf, în desfrîu și imbecilitate, iar după 2004 au trecut la atac și au preluat tot, astfel încît, în 2014, totul a fost finalizat. Tot ce vedem în zona politică românească acum, după 2008 în special, reprezintă o piesă de teatru ieftină pe care cei care au furat și au trădat o pun în scenă zi de zi pentru ca românii să creadă că porcul zboară și elefanții din cireș scriu romane polițiste. Constituția nu mai este respectată, Justiția nu este oarbă, politicienii sînt, în majoritate, fie pușcăriabili, fie indiferenți la soarta țării, sau doar căței ascultători la ce au de semnat, în timp ce românii au ajuns să se omoare între ei. Pentru ce?

Situația politică actuală din România, acest teritoriu aflat la periferia imperiului american – sau, cum ne place nouă să ne mințim frumos, flancul de sud al NATO – îmi amintește de microbiști, de huliganii de pe stadioane. Jucătorii ăia scumpi, plătiți cu salarii de milioane de euro pe an fie că pierd, fie că ies învingători, își văd de viață, au averi, și, dacă au și ceva minte, beneficiază și de posibilități de trai pe termen lung. În acest timp însă, microbiștii mor pe teren sau în tribune în funcție de cîștigul sau de înfrîngerea unei echipe. Și se mai bat și între ei pentru niște valori primitive, pe care eu, cel puțin, nu am reușit să le deslușesc. Așa și în politica românească de acum: am ajuns să vedem cum ne omorîm în funcție de preferințele politice, ne înjurăm și ne atacăm în online dar, în fond, cei care au altă părere îmbrățișează însăși ideea de democrație. Pentru că, așa cum Ion Rațiu a spus, ,,am să lupt pînă la ultima picătură de sînge pentru ca tu să nu fii de acord cu mine”. Cuvinte mari, frumoase spuse de un mare om, dar acum aruncate la gunoi și acoperite cu mizerie. În fapt, întreaga societate românească, fie că vorbim de clasa politică, fie de mass media ,,aservită” și de consumatorii ei fideli, este o mare mizerie și tot ceea ce ne înconjoară acum este, de fapt, o mare, foarte mare minciună. Constituția țării nu mai este decît o cărticică uitată de lume, iar românii nu mai sînt decît o masă amorfă de manevră, pe care reprezentanții imperiului o folosesc în interes propriu. Ideea de democrație a dispărut, iar locul ei a fost luat de un simulacru, un blat imens, la care românii marșează cu putere, mai ales dacă sînt din zona total needucată a societății. Noi, românii, și nu numai, am dispărut ca stat național de pe harta politică a lumii, iar ce vedem la nivel geografic este doar o prelungire a istoriei noastre. Națiunea română este în pragul disoluției, viitorul nostru fiind incert. Nu știu în ce măsură această stare de fapt va dispărea, dar știu sigur că nu ,,calea democratică” are să fie calea.

Am spus într-un material anterior că următorii 5 ani vor fi extrem de fierbinți. Poate că rezultatul înflăcărării geopolitice ne va readuce pe toți cu picioarele pe pămînt și vom reuși să ne reunim așa cum am mai făcut-o cu ani în urmă, și să lăsăm ura care ne distruge ca neam, să dispară. Așa poate vom mai avea o șansă nu să fim total independenți – aș cere prea mult – dar măcar să supraviețuim ca popor. Poate că a venit timpul să nu mai dăm vina pe alții pentru problemele noastre, poate că e timpul să acceptăm poziția geografică în care ne-am născut și să nu ne mai plîngem de milă pentru că sîntem conduși de străini, cînd, de fapt, nu avem nici un fel de respect pentru valorile și pentru istoria noastră. Cum poți să mergi cu fruntea sus în lume și să fii respectat cînd tu ca român, ca politician sau ca orice, nu îți respecți țara și pe tine însuți?

D.A.