Se împlinesc 70 de ani de la nașterea lui Corneliu Vadim Tudor, poet, prozator și gazetar înzestrat de Dumnezeu cu toate darurile, mai puțin acela de a cunoaște la ticăloșia oamenilor, iubitor și iubit de viață. Din momentul cînd a ales să se pună în slujba patriei sale, el și-a asumat riscuri nebănuite – căci așa a fost dintotdeauna în România, o țară cu resurse naturale uriașe – și n-a avut o viață prea liniștită. (De multe ori, prins cu treburi la Senat, la partid și la revistă, se plîngea: ,,Ajutați-mă, fraților, mai luați-mi din povara de pe umeri, că nu mai pot…”)

Do ut des (Îți dau, ca să îmi dai), locuțiune valabilă și pentru România, care a primit, dar a și plătit din greu pentru dărnicie. O dată, că a fost așezată la întretăierea marilor imperii lacome și cu porniri hegemoniste. Și al doilea, că dacă n-a fost să avem și noi tăietură de războinici, ne-a ocolit și șansa ca, după romani, să ne colonizeze alte popoare civilizate, ca nemții, francezii sau îndepărtații japonezi. Nu, pe noi ne-au colonizat turcii, rușii, ungurii și țiganii. Și din nobilul și viteazul popor daco-roman am ajuns o gloată înfrățită cu lașitatea, suferința și resemnarea – ,,Și de-o fi să mor, să mă-ngropi, miorița mea…”.

Mai devreme sau mai tîrziu, Istoria îi va da dreptate lui Vadim, și generațiile viitoare îl vor așeza în galeria cărturarilor care au înțeles că menirea lor este să împiedice distrugerea națiunii, care începe cu atacul perfid la valorile istorice, etice și culturale. Nu spunem vorbe mari, dar cel puțin sub acest aspect, locul lui Vadim este lîngă Iorga, Nae Ionescu, Goga sau Valeriu Gafencu, minți luminate și inimi largi, care au ars repede și au sfîrșit tragic. De ce toate aceste lucruri croite anapoda? În primul rînd, pentru că așa sîntem noi, și dacă se va întîmpla ca România să devină Grădina Micii Domnului, cum susțin inițiații, acest miracol va fi posibil numai după ce, în structura noastră genetică, se vor fi produs mutații fundamentale. Pînă atunci, rămînem ce-am fost mereu: o populație de îndărătnici cărora trebuie să le faci binele cu de-a sila. Suflete de atîrnători. Iar îndărătnicii, ca și proștii, sînt greu de cîrmuit, căci după ce reușești cîte ceva cu ei, în loc de recunoștință, te înjură, dacă nu chiar îți dau în cap. Așa cum i s-a întîmplat lui Ceaușescu, ucis pentru faptele lui bune, cînd a construit o țară, nu a dărîmat-o, și a apărat-o, nu a vîndut-o parcelă cu parcelă. În lașitatea și lenea noastră ancestrale, asta ne dorim: să lupte alții pentru noi și să ne facă alții revoluțiile. Deschideți orice carte de istorie care vă cade în mînă: cîți luptători animați de cele mai înălțătoare sentimente naționaliste au sfîrșit de moarte bună? Și toți au regretat că idealurile lor au fost risipite ca făina orbilor. Ce-a spus Mareșalul Antonescu la procesul său? Dar Ceaușescu? A uitat cineva vorbele memorabile rostite de Petre Țuțea în 1990?

Astăzi, asistăm la un marasm social fără precedent, ca o apocalipsă, cu bande de interlopi protejate de poliție și justiție, și care și-au împărțit țara județ cu județ, și stradă cu stradă. Deschideți ziarele, aparatele de radio și televizoarele, și veți vedea de cîte bălăcăreli și injurii sîntem în stare, în timp ce adevăratele probleme ale omenirii – înmulțirea haotică a populației, poluarea, migrațiunea săracilor sau iminentul război mondial – nu ne provoacă nici o emoție. În țara lui ,,Ba pe-a mă-tii!”, în care lichelele de tot felul, analfabeți nerușinați și inconștienți ne croiesc destinele, nu poți să-ți faci speranțe nici măcar pînă mîine. Dar și oamenii simpli încep să fie la fel ca vedetele zilei. ,,De aici și pînă la Dunăre, țăranii, în loc să se roage, se pizduie”, spunea Marin Sorescu. Să iubești România, da, e sublim, căci glonțul Patriei are gust de miere, dar cînd e vorba să te bați pentru binele românilor, zău, gîndește-te de trei ori dacă merită sacrificiul.

Civilizația românească a evoluat în salturi. Am avut perioade cînd am urcat, după care ne-am prăbușit, ca Sisif. Ce vreți, țară fără noroc… După cronicarii din Secolele XVI-XVII, a urmat regresul. Apoi în Secolul XVIII s-a ridicat Cantemir, mai cunoscut în Europa, nu și în țara lui. Apoi corifeii Școlii Ardelene (1760-1830), preoți catolici, generația pașoptistă de moldoveni și munteni. După o jumătate de secol s-a ridicat generația ,,Junimii”, în frunte cu Eminescu, dar dirijată de vizionarul Maiorescu, care a înțeles primul că, pentru  făurirea unirii naționale, e necesar ca toți românii să aibă o limbă literară unitară. Și ca să încheiem această sumară periodizare, se cuvine să amintim și de falanga de filozofi, poeți și prozatori din perioada interbelică, secondați îndeaproape de primii socialiști, clasa muncitoare de mai tîrziu, ,,bluzele albastre”, minerii și ceferiștii, care astăzi nu mai sînt.

Nu mai avem cultul pentru eroi și părinți, respectul pentru morală și lege, munca susținută, abnegația și sacrificiul (,,În România, adevărata revoluție se va produce cînd se vor respecta legile” – C. Dobrogeanu-Gherea, intelectual de stînga.) Responsabilitatea și răspunderea profesională funcționează în ilegalitate și pe șoptite. Proștii sînt deștepți; lichelele, modele de cinste; curvele, neprihănite, și analfabeții ajung miniștri. Ne-am angrenat în procesul modernizării europene, început pe la jumătatea Secolului al XIX-lea, mai mult împinși de la spate. Motiv pentru nemți, francezi și evrei, înfrățiți sub hlamida Masoneriei, să afirme că, fără ei, am fi rămas cu 200 de ani în urmă. Iar cînd, dintre noi, s-au ridicat vizionarii și ne-au arătat care ne este drumul, i-am gonit din țară, i-am băgat în balamuc sau i-am împușcat. Numărați bob cu bob, sîntem niște genii, dar, împreună, o catastrofă.

Și ca să vedeți ce lepădături sînt politicienii de astăzi, urmăriți circul mediatic făcut în jurul Cazului Caracal. Nu trebuie să fii prea mintos ca să înțelegi de ce afacerea asta a izbucnit tocmai acolo, și nu la Podu Iloaei. Pentru că în zonă funcționează baza militară de la Deveselu, unde sînt încartiruiți sute de soldați americani, băieți sănătoși, care au refuzat ascetismul monahal. Prin urmare, trebuia încropită o fabrică sau poate o cooperativă de prestări la domiciliu, multe fete aflîndu-se și în slujba Serviciilor românești și străine. Și cum cererea devenea tot mai mare, proxeneții au trecut la răpiri de fete și băieți de pe stradă și din școli, ziua în amiaza mare, cu sprijinul discret al stăpînirii, căci un mîrîit de-al lui Trump îl aducea în pragul epilepsiei pe Iohannis, care, fiind primit la Casa Albă, a rămas cu iluzia că e vreo sculă politică de anvergură planetară. Nu putem trece cu vederea nici tragedia de acum 4 ani de la Clubul ,,Colectiv”, unde și-au pierdut viața 65 de tineri. Cîntărind aprecierile unor politicieni, suspectul principal ar fi același Iohannis. Tot așa și nu altfel stau lucrurile și cu traficul de droguri, armament, mașini furate, combustibili, țigări, creiere și forță de muncă ieftină, metale și pietre prețioase, migranți etc., întrucît globalizarea, înlocuitoarea comunismului, asta înseamnă: bani și iar bani, pentru care nimeni nu te întreabă cum i-ai obținut.

Să fie vreo 5-6 ani de atunci, cînd, lăbărțîndu-se pe toate televizoarele, o americancă, Philadelphia nu știu cum, își tot dădea cu părerea, băgîndu-și nasul în chestiuni care nu o priveau. În momentele de extaz, își strîmba buza de jos, ca o cămilă, într-o grimasă à la Bill Clinton, și conferenția ba despre justiția dîmbovițeană, ba despre ce belșug ne așteaptă dacă americanii deschid robinetul investițiilor în țara noastră, de ai să zici că un nou Plan Marshall stă să ne ia în coarne. Se zvonise că însuși Băsescu îi amenajase un birou la DNA, chiar deasupra Codruței. Cine-i muierea asta, nene, și ce tot se sparge atîta în figuri?, ne întrebam nedumeriți. Și tot Vadim ne-a deschis ochii.

– Cum adică cine e?, cine e? Oameni în toată firea și vă prefaceți că nu știți… Toată planeta îi cunoaște pe americani: unde e ceva de ciordit, hop și ei cu laba lor lungă. Și dacă te-au prins în gheare, nu-ți mai dau drumul…

– N-aveți dovezi, chițăia Cristina Șincai.

-… Nu mai trageți nădejde la repatrierea miliardelor jefuite de Năstase, Băsescu și ceilalți…

– N-aveți…

-… Au zburat peste gîrlă și au ajuns în băncile americane, adio, dragă Nelo!… Cu misiunea asta se ocupă madama de la televizor. Codruța îi arestează pe mafioți, iar cumătra le promite condamnări cu suspendare dacă renunță la 80% din pradă…

– Nu vă permit, n-aveți dovezi!…

– Dar dvs. aveți curaj să citiți pe post ce scrie în hîrtia asta primită de la Serviciile noastre?…

– Tăiați-i microfonul!… Publicitate!…

Aceste scene s-au petrecut de vreo cîteva ori la ,,RTV” (televiziunea lui Ghiță, ofițer cu grad mare, cum se zvonise, și care colabora cu… și era controlat de…), dar și la alte televiziuni.

Prin anul 2008, pare-mi-se, într-o altă campanie electorală, aceeași spikeriță, vrînd să facă pe deșteapta, că nu degeaba pretindea că se trage din cărturarul ardelean Gheorghe Șincai, sau poate la ordinul lui Ghiță, l-a atacat pe Vadim:

– N-ați obosit să tot candidați la Cotroceni și să nu fiți ales?

-… Nu prea vă dă politețea afară din casă, i-a tăiat-o Vadim. Ați uitat că în anul 2000 ieșisem președinte, dar ,,admiratorii” mei din țară și din străinătate, îngroziți că am să le zădărnicesc planurile de jefuire a României, au inversat voturile și a ieșit președinte Iliescu? Iar în 2004, cînd intrasem în finală cu Năstase, m-au aruncat pe locul 3, căci nu mai aveau chef să le treacă iarăși glonțul pe la ureche. Atunci, la ordinul străinătății, a început prigoana împotriva mea și a naționalismului românesc… (Care a sucombat pe 14 septembrie 2017 – n.m.)

– Și aveți de gînd că candidați pînă la 80 de ani?, a ricanat silfida, mîncîndu-și omenia.

– De ce nu? Giorgio Napoletano, deputat socialist, a fost ales președinte al Italiei la vîrsta de 80 de ani…

Acesta a fost regretatul Vadim, patriot neînfricat, care, adesea, și-a riscat viața, arzînd ca o torță pentru țara lui. Deși putea foarte bine să mimeze naționalismul, cum fac atîția contra-cost, și să-și pape în tihnă milioanele. ,,Da, mă, am furat, fiindcă sînt deștept! Prinde-mă, dacă poți!” – Mălăele, în rolul lui Năstase, din filmul ,,Ticăloșii”.

Și mai avea o calitate Vadim. Posesorul unei culturi vaste, inflexibil în opiniile sale și orator de înaltă clasă, el era îndrăgit de milioane de oameni, căci oferea încredere. De aceea primea informații și documente pe care le publica în revistele sale sau le citea la televizor, provocînd depresii canaliilor din fruntea țării, aflate în solda unora sau altora dintre ,,prietenii” românilor. Iar justiția care, alături de poliție, este cea mai coruptă instituție din Europa, atîta aștepta: să-i însceneze procese pentru… calomnie.

Astăzi, cînd îi vedem chipul luminos pe prima pagină a revistei ,,România Mare”, zicem și noi aidoma țăranilor noștri, fataliști și resemnați încă de la facerea lumii:

– Ferice de tine, Tribunule, că n-ai mai apucat să vezi în ce hal a ajuns țărișoara ta, pe care ai iubit-o atît de mult!

PAUL SUDITU