La moartea lui Nelson Mandela – Leul în iarnă
  • 01-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 1027
  • 2

Nedreaptă e moartea, orice s-ar spune. Nu ne încălzeşte cu nimic faptul că au murit şi patriarhii biblici şi că, în definitiv, aceasta e legea firii. Nu, nu e legea firii. E legea nefirii. De piatră să fii, şi tot te doare sufletul la pierderea cuiva drag, fie om, animal, sau pasăre. Nimeni nu se poate obişnui cu ideea că suflul vital se stinge brusc şi că trebuie să se despartă de cineva care, pînă mai ieri, era plin de viaţă. Referindu-se la dubla alienare a omului în capitalism, de care vorbea Karl Marx, Eugen Ionescu rosteşte o frază demnă de Shakespeare: ,,O să murim cu toţii, asta-i singura alienare serioasă“. Însuşi el a murit. Nu s-a putut opune acestei ghilotine implacabile. Totuşi, cîţiva oameni s-au opus, în Istorie: Enoch, Ilie, Isus. I-a luat Dumnezeu la El, ferindu-i de moarte şi de umilinţa putrezirii trupului. Aşadar, se poate…

A murit şi Nelson Mandela, adormind lîngă părinţii săi. Dar el s-a dus şi lîngă patronul său onomastic, Amiralul Nelson, al cărui nume l-a primit de la o profesoară. Ce destin formidabil, să fii legendă încă din timpul vieţii! Pe unii, închisoarea îi abrutizează. Pe alţii, îi înnobilează. Am cunoscut, de-a lungul vieţii, exemplare umane din ambele categorii. L-am cunoscut pe marele predicator şi duhovnic Richard Wurmbrandt, pe genunchii căruia mă jucam, pe cînd aveam 4-5 ani, şi el venea la părinţii mei în vizită, să se roage şi să înalţe cîntări Domnului. Ţin minte că acest evreu creştinat, dar mare român, ne arăta nouă, copiilor, rănile mîinilor sale noduroase, torturate în temniţele staliniste. Mai tîrziu, aveam să citesc într-o predică a lui o cugetare antologică: ,,Într-un regim de teroare, singurul loc onorabil e închisoarea“. Am cunoscut şi persoane care au ieşit schimonosite din temniţă, bolnave de o ură irepresibilă. Unii dintre aceşti nefericiţi semeni ai noştri mi-au devenit colegi de Parlament: erau insuportabili, aveau ,,duhul puşcăriilor în gură“, după cum l-am portretizat pe unul dintre ei.

Aproape că toţi marii oameni au fost închişi, de la Isus la Napoleon. Între ei, şi cel care a scris ,,Cetatea Soarelui“, o admirabilă utopie – Tomasso Campanella. Ştiţi cît a stat după gratii acest italian vizionar? Nu mai puţin de 27 de ani! Exact cît avea să stea şi Nelson Mandela. L-am vizitat pe acest om la locuinţa sa din Pretoria, în vara anului 1995. Eram într-o delegaţie a Senatului României. Mi-a făcut o puternică impresie. Dar ştiţi prin ce? Nu prin forţă, nu prin personalitatea sa impunătoare - ci prin… blîndeţe. Era blînd ca un copil, care rîde la cel mai mic gest de bunăvoinţă. Apoi, i-am urmărit apariţiile publice, din ce în ce mai rare şi mai discrete. De fapt, el primea oameni din toate zările, care veneau în pelerinaj. Magnifică învăţătură, într-adevăr, să nu te răzbuni pe torţionarii tăi! Acesta e unul dintre filoanele de aur ale Doctrinei Creştine.

Astăzi, acest om inflexibil şi curat s-a înălţat la cer. Să ne rugăm pentru sufletul lui. Eu m-am rugat, în genunchi. Umanitatea n-a mai cunoscut o asemenea pierdere de la trecerea în veşnicie a Papei Ioan Paul al II-lea. Lumea Secolului XX moare, treptat. Iese din tablou. Se pierde în ceaţa de argint a Eternităţii. Ne consolăm cu gîndul că, începînd din aceste zile de iarnă, vom avea un nou ambasador pe lîngă Tronul Tatălui Ceresc. Nelson Mandela a fost un miel pe pămînt, dar în cer va fi leu. Presimt că se va bate pentru idealurile pe care le-a slujit cu atîta fermitate. Întîlnirea cu acest om sfînt e una dintre cele mai luminoase pagini ale vieţii mele. Merita să mă nasc chiar şi numai pentru acel ,,minut astral“. Atunci cînd a cunoscut-o pe văduva lui Robert Schumann, Clara, care, în copilărie, fusese dusă în casa titanului de la Weimar şi acesta o ridicase de subţiori şi o aşezase pe taburet, ca să-i cînte la pian, Romain Rolland a exclamat: ,,Carevasăzică, am dat mîna cu Goethe?“. Tot astfel voi spune şi eu, dar nu întrebător, ci fericit de afirmativ: ,,Am dat mîna cu Nelson Mandela“. Fie ca Bunul Dumnezeu să primească în Rai sufletul nobil al acestui om excepţional. Şi atunci, Africa de Sud va deveni Africa de Sus…

CORNELIU VADIM TUDOR

6 decembrie 2013

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite