Începe să se pogoare o iarnă preacurată
   pe munții noștri sacri, pe ape și cîmpii
de-aici, din depărtare, eu simt în nări mirosul
   de brazi și pîine caldă al maicii Românii
iar stelele-mi par, iată, fîntîni adînci de aur
   de care încă nimeni nu ne-a putut fura –
îmi este dor de țară, la fel cum țara însăși
   tînjește după orice plămadă de a sa

Aici, la împăratul în sat, cum botezată
   pe limba lor, Viena, țăranii din Ardeal
e pace și lumină acum, doar cîteodată
   vin sloiuri mari de lacrimi pe Dunăre, la deal
și ele nu sînt alta decît sfințite jalbe
   sosind cu-ntîrziere de la atîți români
eu le citesc și carnea pe mine se-nfioară
   de cît mai pătimiră sărmanii mei bătrîni

Înzăpezite-n veacuri sînt încă străzi și case
   ce agrăiesc și astăzi de toți acei bărbați
ce-au pribegit zadarnic spre mîntuirea țării
   și s-au întors mai aprigi și mai încrîncenați
toate acestea, însă, s-au spulberat deodată
   ca putregaiu-n focul cel purificator
cînd la calenda unui înmiresmat decembrie
   bătuse deșteptarea și pentru-acest popor
 
Pe prispa Albei Iulii s-a strîns atunci o țară
   și-un vultur își luă zborul din cronici spre zenit
un lung talaz de inimi și clopote vestise
   că fiii bravi ai țării pe veci s-au fost unit
că patria e una și-o vom păzi cu viața
   oricîte-ar fi pe lume să stea în drumul ei
că steaua ființei noastre va dăinui pe boltă
   iar noi vom fi, de-a pururi, români și pui de lei

De-aici, din burgul care ne-a cunoscut obida
   atîtor lacrimi fără de rost și căpătîi
eu mă închin în fața eternității tale
   oh, zi de imn și slavă, iubirea mea dintîi
tu nu începi o iarnă, ci însăși primăvara
   unui destin pe care ni-l știm biruitor
de-aceea tot românul te binecuvîntează
   iar fila ta e însuși drapelul Tricolor!
CORNELIU VADIM TUDOR
Viena, 1 decembrie 1978