Începe să se pogoare o iarnă preacurată

pe munții noștri sacri, pe ape și cîmpii

de-aici, din depărtare, eu simt în nări mirosul

de brazi și pîine caldă al maicii Românii

iar stelele-mi par, iată, fîntîni adînci de aur

de care încă nimeni nu ne-a putut fura –

îmi este dor de țară, la fel cum țara însăși

tînjește după orice plămadă de a sa

Aici, la împăratul în sat, cum botezată

pe limba lor, Viena, țăranii din Ardeal

e pace și lumină acum, doar cîteodată

vin sloiuri mari de lacrimi pe Dunăre, la deal

și ele nu sînt alta decît sfințite jalbe

sosind cu-ntîrziere de la atîți români

eu le citesc și carnea pe mine se-nfioară

de cît mai pătimiră sărmanii mei bătrîni

Înzăpezite-n veacuri sînt încă străzi și case

ce agrăiesc și astăzi de toți acei bărbați

ce-au pribegit zadarnic spre mîntuirea țării

și s-au întors mai aprigi și mai încrîncenați

toate acestea, însă, s-au spulberat deodată

ca putregaiu-n focul cel purificator

cînd la calenda unui înmiresmat decembrie

bătuse deșteptarea și pentru-acest popor

Pe prispa Albei Iulii s-a strîns atunci o țară

și-un vultur își luă zborul din cronici spre zenit

un lung talaz de inimi și clopote vestise

că fiii bravi ai țării pe veci s-au fost unit

că patria e una și-o vom păzi cu viața

oricîte-ar fi pe lume să stea în drumul ei

că steaua ființei noastre va dăinui pe boltă

iar noi vom fi, de-a pururi, români și pui de lei

De-aici, din burgul care ne-a cunoscut obida

atîtor lacrimi fără de rost și căpătîi

eu mă închin în fața eternității tale

oh, zi de imn și slavă, iubirea mea dintîi

tu nu începi o iarnă, ci însăși primăvara

unui destin pe care ni-l știm biruitor

de-aceea tot românul te binecuvîntează

iar fila ta e însuși drapelul Tricolor!

CORNELIU VADIM TUDOR

Viena, 1 decembrie 1978