La mare (3)
  • 24-07-2021
  • 0 Comentarii
  • 295
  • 5

Aud cum nechează armăsarii Mării. Țipătul pescărușilor îmi sfîșie inima. Plopii înalți foșnesc ca rochia de dantelă a unei mirese. Firește, are grijă cîte-un neam prost să-mi strice dispoziția, adică să mă filmeze pe plajă așa, într-o doară, sau să-mi facă poze în costumul de baie fără să-i dau voie, călcîndu-mi în picioare dreptul la viața privată. Va trebui, odată, să scriu un eseu despre neamul prost, care trage în jos acest Popor. Într-o zi, s-au înecat doi tineri lîngă digul de vizavi de Vila Scriitorilor; era vreme de furtună și ei au vrut să braveze. Dumnezeu să-i aibă în paza Lui. În urmă cu cîteva nopți, mi-am adus fetițele acasă cu o caleașcă albă, trasă de căluțul Maradona. Atunci, pentru un sfert de oră, s-au simțit prințese. Dar cîte milioane de copii nu-și pot permite nici măcar un balon colorat? Mă gîndesc la inepuizabila artă a Mării. La picturile lui Aivazovski. La „Bătrînul și Marea”, pentru care Hemingway a primit Premiul Nobel. La „Odyseea” lui Homer și „Eneida” lui Virgiliu. La cîntecul „Marea”, de Charles Trenet. La acel text sacru, din Noul Testament, care redă călătoria pe Mare a Apostolului Pavel și naufragiul lui, pe Insula Malta. Dar, iată ce s-a întîmplat, cu adevărat, așa cum reiese din „Faptele Apostolilor”, cap. 28: „După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoință puțin obișnuită; ne-au primit pe toți la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua și se lăsase un frig mare. Pavel strînsese o grămadă de mărăcini și-i pusese pe foc; o năpîrcă a ieșit afară din pricina căldurii și s-a lipit de mîna lui. Barbarii, cînd au văzut năpîrca spînzurată de mîna lui, au zis unii către alții: «Cu adevărat omul acesta este un ucigaș, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din Mare». Pavel a scuturat năpîrca în foc și n-a simțit nici un rău. Oamenii aceia se așteptau să-l vadă umflîndu-se, sau căzînd deodată mort; dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întîmplă nici un rău, și-au schimbat părerea și ziceau că este un zeu”.

Tot astfel voi scutura și eu vipera Mafiei care și-a înfipt colții în mine, dar care n-are nici o forță asupra mea. Pont Euxin, dă-mi ceva din măreția ta! Ajută-mă să-mi păstrez mintea limpede și sufletul viteaz! Tu, Mare Neagră, ai fost și ai rămas cel mai bun vecin al țării mele. Iar dacă un Xerxes nebun va porunci Mafiei de la București să te lege în lanțuri și să te biciuiască, eu te voi elibera!

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite