La mare (1)
  • 08-07-2021
  • 0 Comentarii
  • 711
  • 4

Pe cît e de frumoasă, pe atît e de obositoare. Poetul vede în ea un univers magic. Fizicianul vede doar energie. Marea e cel mai bun semn că Pămîntul nu se învîrtește, decît prin absurd. Evident că, dacă s-ar învîrti cum afirmă toți savanții de la Galileo Galilei încoace – toată cantitatea asta uriașă de apă ni s-ar revărsa în cap. Încerc să-mi imaginez forfota colosală a vietăților submarine. De ce-a plănuit Dumnezeu în așa fel încît cea mai mare parte a lumii să fie ascunsă vederii noastre? Marea este, probabil, cea mai grozavă enigmă a Planetei. Ea se conduce după alte legi decît cele știute pînă în prezent. Neîndoielnic, Marea e perechea Lunii. Între ele, cel de-al treilea mister: Femeia. În urmă cu aproape 25 de ani vorbeam cu venerabilul academician Șerban Țițeica, într-unul dintre birourile Academiei Române. Eu – un tînăr reporter la AGERPRES. El, o glorie a științei mondiale. Întotdeauna mi-am găsit parteneri de discuție mai bătrîni decît mine. Tot așa vorbeam cu Elie Carafoli, cu Ștefan Milcu, cu Ana Aslan, cu Cristofor Simionescu, cu Aura Buzescu, cu Dumitru Murărașu, cu Agatha Grigorescu-Bacovia, cu Alice Vera Călinescu, cu Gheorghe Eminescu, cu C.C. Giurescu, cu Cella Delavrancea... I-am iubit enorm pe acești bătrîni. Se poate spune că generația noastră a avut modele exemplare pentru șlefuit caracterul. Dar ce-i putea spune un adolescent ca mine lui Șerban Țițeica? „Domnule profesor, uneori mă  gîndesc că Luna e în strînsă legătură cu Femeia, căreia îi influențează ciclul”. Răspunsul lui a fost raționalist: „Poate că ar fi valabil ce spui, tinere, dacă tuturor femeilor le-ar veni perioada delicată în același timp, în funcție de fazele Lunii”. Și, cum niciodată n-am rămas dator cu răspunsul, am spus: „Vedeți dvs., aici intervin bioritmul și Zodia fiecărei Femei, pentru că fiecare are relația ei specială cu Luna”. Dar, s-au dus toate astea. Bătrînul a intrat demult în pămînt. Am rămas eu, total descoperit în fața grozavei taine a Mării, a Lunii și a Femeii. Iată cele 3 Grații! Acum, cînd scriu aceste rînduri, undeva, într-o oază cu arbori răcoroși din Stațiunea Neptun, afară se rostogolește tăvălugul vipiei de iulie. Aud că și la București e o căldură insuportabilă. Hotărît lucru, clima s-a dat complet peste cap, nu știu unde vom ajunge în ritmul acesta. Ascult hula Mării, clătinîndu-se din zare în zare. Un elicopter de Poliție survolează în răstimpuri zona, ca un bărzăune nebun, pentru a supraveghea întreaga stațiune, ca nu cumva cineva să atenteze la prețioasa viață a efemerului chiriaș de la Palatul Prezidențial din vecinătate. Imediat, îl secondează o avionetă galbenă (care zboară razant pe plajă, periculos de jos) și un motodeltaplan, în care se văd doi luptători antitero cu cască, toate trei aparatele controlînd, la sînge, zona.

Ieri, șoferul mi-a adus, pe plajă, o broască țestoasă cu carapacea neagră. Am ținut-o pe piept, așa cum stăteam, în șezlong, și ea și-a înfipt gheruțele plăpînde în carnea mea, disperată, fiindcă nu mai stătuse niciodată în brațele cuiva și nu bănuia ce am de gînd cu ea. Încă nu știam dacă e de apă sau de uscat. Așa că i-am dat drumul pe nisip, să văd încotro o îndreaptă instinctul. S-a dus glonț la apă! Am crezut că a greșit drumul, așa că am luat-o pe sus, am pus-o din nou pe nisipul fierbinte, de data asta cu spatele la Mare, și i-am dat din nou drumul. Ceasul ei biologic funcționa perfect – mica vietate s-a întors, fulgerător, pe călcîie și s-a năpustit în valurile înnegurate, să-și ude pielea crăpată de secetă. Acum, stă într-un lighean plin cu apă și așteapt

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite