
- 10-10-2023
- 0 Comentarii
- 157
- 0
În toate scrierile epice și dramatice, de mai mică sau mai mare întindere, personalitatea eroului principal se conturează și se susține prin caracterizarea directă, făcută de autor (,,Fost-au Ștefan-Vodă un om nu mare la statu, dar mînios și degrabă vărsătoriu de sînge nevinovat ...’’ - Miron Costin), dar și prin autocaracterizare: ,,Țineți minte cuvintele lui Ștefan care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe...’’. În egală măsură, și vorbirea indirectă duce la același rezultat. Acum intră în joc decorurile și costumele, limbajul, obiceiurile, tradițiile și celelalte elemente de natură antropologică. Precum și personajele secundare și chiar cele episodice. Să nu ne înfigem, pentru exemplificare, la un roman-fluviu, cum ar fi ,,Frații Jderi’’, cu sute de personaje gravitînd în jurul lui Ștefan cel Mare, ci să alegem o scriere de mai mică întindere, cum ar fi ,,Baltagul”, după unii, un roman mai mititel, după alții, o nuvelă ceva mai întinsă. Sau chiar, dacă-l avem la îndemînă, mini-romanul ,,Eternitate locală’’, de Eugen Seceleanu. La prima vedere, eroul principal din ,,Baltagul’’ este Vitoria Lipan, o munteancă de la apa Tarcăului, care, după o lungă așteptare, se hotărăște să plece în căutarea soțului și să-l aducă acasă, viu sau mort. După alte păreri, această întîietate îi revine lui Nichifor Lipan, soțul țărăncii, deși omul lipsește fizic din narațiune, despre el doar povestindu-se ce-a mai rămas în amintirea celor care l-au cunoscut, personaje secundare sau doar erpisodice - Bogza și Cuțui, tovarășii lui de ciobănie, și, în final, dovediți ca asasini ai omului, fiul Gheorghiță, domnul David, negustorul evreu, domnul subprefect.
Și în lumea filmului, cu scenariul făcut după o scriere celebră, funcționează aceeași lege. Și de multe ori, un personaj secundar este atît de bine lucrat, prin măiestria scenaristului și jocul actoricesc, încît se ridică la nivelul protagoniștilor, ba chiar îi depășește. Cum este cazul cu bătrînica aceea inteligentă și simpatică din filmul american ,,Aeroportul’’ (1970), pasager clandestin într-o cursă transatlantică, de zici că ar fi coborît din romanele polițiste ale celebrei Agatha Christie, pentru care actrița Helen Hayes a primit Oscarul pentru un rol secundar.
După gustul meu, la noi, producția care a impus o actriță într-un rol secundar, s-a numit ,,Un bulgăre de humă’’ (1989), în regia lui Nicolae Mărgineanu. Filmul, dedicat marilor scriitori Eminescu și Ion Creangă, prieteni nedespărțiți, după un scenariu scris de Nicolae Mărgineanu și Mircea Radu Iacoban, a scos-o în evidență pe debutanta Mioara Ifrim care a primit un importat premiu național pentru splendida întruchipare a Tincuței Vartic, țiitoarea lui Creangă.
Și romanul ,,Moromeții’’ se supune aceleași reguli. Ilie Moromete se reliefează încetul cu încetul și numai în contact cu personajele secundare sau chiar episodice. Familia - Catrina, băieții Paraschiv, Nilă, Achim și Niculae, fetele Tita și Ilinca. Prietenii - Cocoșilă, Țugurlan, Dumitru lui Nae, Iocan, Scămosu și alții. Realizînd prima parte a filmului său (1987), inspirat din capodopera lui Marin Preda, regizorul Stere Gulea a ținut cont de acest aspect și a izbutit o creație de răsunet, chiar dacă se vedea că marele actor Victor Rebengiuc se străduise, dar nu îndeajuns, întrucît Moromete al lui nu era țăran, ci altcineva care se străduia să facă pe țăranul.
Din păcate pentru el, nici în partea a doua a ,,Moromeților’’ (2018), Stere Gulea nu l-a nimerit pe Ilie Moromete în persoana lui Horațiu Mălăele, mai mult actor de comedie, nicidecum un artist capabil să creeze un personaj tragic. Fiindcă asta este Ilie Moromete, un personaj tragic, care își pierde dragostea băieților, deși îi iubise foarte mult și îi dorise în jurul lui în ultima clipă. Tot la fel este și intelectualul Ioanide, absorbit doar de profesia sa, și care crezuse că doar asigurîndu-le copiilor lui existența, a făcut totul. Nu făcuse, căci asmenea lui Manole, arhitectul Ioanide a plătit scump arta sa cu viața copiilor care, scăpați de sub control, intraseră în mișcarea legionară și muriseră împușcați. Situația că e provincial, dacă nu chiar un țăran autentic, nu l-a ajutat prea mult pe Horațiu Mălăele.
Un alt personaj, chiar episodic, în contact cu care Ilie Moromete se reliefează în roman, este acel flăcău din
vol. I, care doar trece prin cadru, hai noroc, măi nea!, dîndu-i prilejul lui Moromete să schimbe vorba, dezvăluindu-și o parte din tenebrele sufletului său întortocheat, în ciuda lui Bălosu care dorea să discute despre un teren din curtea lui Moromete, dar acela era terenul Guichii, și Moromete nu putea să i-l vîndă. Îl dau dracului de om, care tu una îl întrebi, și el îți răspunde altceva, explodează Bălosu, dar las’ că vii tu la ușa mea cînd o porni Jupuitu cu foncierea, să-ți dau bani...
Pe lîngă mai vechii prieteni - Țugurlan și Cocoșilă (Dumitru lui Nae, Iocan și Guica murisera), băieții fugiseră la București, Catrina și copiii rămași acasă - în volumul II, mai apar și alți consăteni. Cum ar fi: Isosică, Bilă, Zdroncan, Mantaroșie, Ouăbei (liberali ,,vopsiți’’ în comuniști), Adam Fîntînă (comunist devotat cauzei partidului) ticăloasa de Ciulca, muierea lui Isosică, și mulți alții. De mulți ce sînt, cei mai importanți dintre ei sînt tratați în fugă și, inexplicabil, filmați în semiobscuritate, că nu li se văd prea bine chipurile.
Din păcate, Stere Gulea le-a ratat și pe cele două mari iubiri ale lui Niculae: Ileana, fata lui Costică Roșu, și Marioara Fîntînă. Ileana aceasta, mai înainte, se ținuse cu un băiat frumos, unul Chiran. Mă-sa o știa pe fată rea de muscă și, de frica lui Chiran, o ținea închisă în curte. Stai, mamă, că stăm și noi de vorbă, altceva nu facem, o liniștea fata pe mă-sa. Uite, nu ies din curte. Dar, de fapt, tuta dracului și-o trăgea prin ulucile gardului cu flăcăul ăla, ,,Napi îți dau prin gard“, cum era odată un joc de cuvinte. Ce scene sexi ar fi ieșit din cîteva imagini în clar-obscur cu cei doi, mai ceva decît reușesc americanii în filmele lor! Pe urmă, Ileana asta l-a invitat pe Niculae în coverga familiei, să facă și să dreagă împreună, ziua-n amiaza mare, unde l-a și dezvirginat. La sfîrșit, cînd Niculae venise în Siliștea să supravegheze campania agricolă de vară, Ileana l-a invitat iarăși la o partidă amoroasă cu complicitatea unei prietene, deși era acum măritată și avea copii acasă, dar treaba nu s-a mai făcut. Ce-i drept, e drept: o bucățică din scena aceasta a reprodus-o Stere Gulea, dar sub forma unui kitsch cum nu mai vezi decît la americani, cînd protagoniștii, apucați de năbădăi, perechi-perechi, femei sau bărbați, își rup hainele de pe ei și se cățelăresc pe unde apucă - în lift, la birou, pe o masă în bucătărie, în vreun tufiș. În plus, Marioara lui Fîntînă, căci ea apare în această scenă, nu Ileana, abia intrată în coverga de la vie, își dă jos chiloții, scenă neverosimilă, căci, pînă acum vreo 50-60 de ani, țărăncile române nu purtau chiloți, după cum țăranii purtau izmene pe sub pantaloni, chiar și vara.
Dar, în opinia mea, personajul secundar cel mai izbutit din ,,Moromeții’’, vol. II, este nea Valache, cîrciumarul de la Siliștea, pe care, din păcate, în partea a două a filmului, echipa de filmare abia dacă l-a băgat în seamă, situație care ar putea explica succesul lui scăzut la public. Este greu de înțeles această atitudine cîtă vreme, la fel ca Ileana, și Marioara, în finalul cărții, are parte, în sfîrșit, de o scenă fierbinte cu Niculae, pe care însă, inexplicabil, Stere Gulea o trecuse cu vederea.
Cîrciumarul Valache apare ca un personaj conturat solid și cu un destin tragic, amintind de eroii tragediilor grecești și ai Renașterii. El își hrănește familia cu ce cîștigă de pe urma cîrciumii, amplasată chiar în fața primăriei, și a unei grădini de legume, unde îi munceau oameni plătiți cu ziua. De aceea, primarul și notarul erau nelipsiți de acolo. Deși la Valache se bea și se mînca bine, veneau totuși puțini mușterii, cauza fiind primarul și notarul care jucau table cu Valache pe mîncare și băutură. Și cum bietul om pierdea mereu, hoții ăia mai mult speriau oamenii cu prezența lor. Valache, un om de o construcție sufletească simplă, era bucuros că autoritățile satului îl onorau cu prezența lor. Și asta se întîmpla doar pentru că primarii de altădată nu aveau atîta treabă ca sub comuniști. Înregistrau doar vreo naștere sau vînzarea vitelor. Mulți îl credeau sărit de pe fix sau doar prostovan, dar el
părea coborît din Cărțile Sfinte, croit să-și iubească semenii și să-i ajute la nevoie. Satul rîdea de el: ,,Valache nu face rău la nimeni’’, dar el nu se supăra. Într-un fel, Valache semăna cu Nenea Iancu care dăduse faliment cu cele cîteva berării ale sale, pline mai ales cu prieteni care nu-și plăteau consumația.
Dar Valache mai avea o dificultate din care i s-a tras și moartea. El îi respecta cel mai mult pe primar și pe notar, pentru că stăteau ani la rînd în funcție. Nu ca sub comuniști, precum Gae sau Terente, niște sărăntoci, pe care nu-i lua nimeni în seamă. Sau cum s-a întîmplat cu Nae Cismaru, numit, într-o dimineață, primar de către un activist venit la Siliștea cu motocicleta, și destituit, peste cîteva ore, de un altul. Și cum, bă Nae, l-a întrebat cineva, n-apucași să semnezi și tu o hîrtie și să pui ștampila, să rămînă? N-apucai, bă, că taman cînd luai tocul, a intrat altul peste mine, dă-l încoa, zice, să nu obosești și să te doară capul pe urmă...
Revenind la Valache, totul i s-a tras de la Gae, văcarul satului, care, ajuns președinte sub comuniști, a intrat, într-o seară, peste bietul om în casă, care abia se așezase la masă cu muierea și copiii, și l-a amenințat cu ciomagul că de ce nu-ți plătești, bă, impozitele, cristoșii mă-tii de chiabur! Atunci Valache i-a arătat chitanțele cum că-și achitase toate datoriile. Dar Gae, care nu știa carte, i-a aruncat hîrtiile și l-a arestat. La judecată, Valache i-a arătat și judecătorului chitanțele sale. Dar judecătorul, alt idiot, n-a vrut să se uite pe ele, că ce-mi vii, bă, cu gioarsele tale, și i-a dat 16 luni de pușcărie nevinovat. Și din ziua cînd s-a întors acasă și pînă a murit, timp de 1 an și ceva, bietul nea Valache a tot ținut-o într-un protest, hotărînd să nu mai vorbească cu nimeni. Cum, țațo, au întrebat-o muierile pe nevastă-sa, nu mai vorbește neam? Poate e bolnav, de ce nu te-ai dus cu el la doctor? Nu e, că înțelege ce-i spui, dar nu mai vrea să vorbească cu nimeni. Stă în bătătură, face treabă, dar nu vorbește cu nimeni.
Bună-ziua, nea Valache, ce mai faci?, l-a salutat într-o zi Niculae. Dar bătrînul nu i-a răspuns. Venise cu vaca de la cîmp, o băgă în curte și se pierdu în fundul grădinii. Cîrciuma o închisese de cîțiva ani.
PAUL SUDITU
1.9 C