În general, această expresie românească exprimă un termen ce nu va fi atins niciodată. Cam așa cred că i s-a spus Ucrainei la întîlnirea NATO de la Vilnius. Firește, în presă au apărut imediat fotografii cu Zelenski singur și stingher între ceilalți invitați, ilustrînd extrem de bine poziția de facto a țării sale care, după ce a fost folosită, este abandonată. Firește, i s-a promis Ucrainei că imediat ce se va încheia războiul contra Rusiei se vor lua în discuție condițiile pe care ea va trebui să le îndeplinească pentru aderare, lucru pe care l-a subliniat și Comunicatul oficial al NATO finalizat marți seara, prin care acesta s-a angajat să adreseze o invitație Ucrainei de a se alătura alianței atunci cînd vor fi îndeplinite condițiile, inclusiv schimbări democratice și din sectorul de securitate. Vă amintiți, desigur, de condițiile pe care a trebuit să le îndeplinim și noi ca să fim primiți în „al doilea val” și cît am muncit pentru asta. Nu cred că Ucraina va fi primită așa repede și fără condiții; asta ar însemna că totul nu e decît vorbărie goală și ipocrizie de tip occidental.
Volodimir Zelenski spera să primească un termen de aderare la NATO pentru a-și împlini visul de a atrage organizația în războiul cu Rusia sperînd că astfel va cîștiga. Nu a învățat nimic din ceea ce a pățit Stalin pe durata ultimului război mondial, Sadam Hussein, Bin Laden și, în general, toți cei care s-au lăsat folosiți și înarmați de americani și occidentali, în general. Zelenski crede cu tărie în celebrul articol 5, care zice că un atac contra unuia e un atac contra tuturor și, prin urmare, alianța va sări în ajutor, doar că nu l-a citit și interpretat în totalitate, fiindcă acolo scrie clar că ajutorul dat rămîne la latitudinea fiecărui stat membru în parte.
Pe de altă parte, din cîte văd prin presa anglo-americană a acestei primei jumătăți de an, semnalele care anunță intențiile de oprire a războiului prin înghețare sînt destul de multe, mai ales că mult așteptata ofensivă ucraineană nu a dat rezultatele așteptate de toată lumea.
În situația asta, cu toată intenția americanilor de a le da bombe cu fragmentație, încălcînd cu bună știință regulamente internaționale care nu permit folosirea unor astfel de arme, nu cred că rușii vor putea fi mutați de pe aliniamentul pe care s-au așezat.
Astfel, ziarul american World Street Journal scrie despre această chestiune a aderării Ucrainei la NATO: „Liderii Ucrainei au venit la Vilnius căutînd garanții de securitate dure, mai multe arme și o foaie de parcurs clară pentru aderarea la NATO. În schimb, au primit în mare parte cuvinte liniştitoare şi angajamente libere pentru a ajuta Kievul să se apere. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a încheiat două zile de întîlniri miercuri, după ce a reafirmat angajamentele politice față de Ucraina și a promis că își va reaproviziona arsenalul, dar fără a fi de acord cu un termen pentru admiterea sa în alianță”. Adică vorbe goale și nimic mai mult, cam ceea ce a primit și Ștefan cel Mare de la Papa de la Roma și de la Dogele Veneției în vara lui 1475, după victoria contra turcilor de la Vaslui, cînd emisarii săi băteau la porțile Europei creștine în căutare de armate, arme și bani cu care să reziste în fața atacului otoman pe care-l așteptau. Mihai Viteazul a fost mai ghinionist, în sensul că, după ce a primit armată, arme și bani de la aceleași puteri occidentale, a mai primit și o lovitură de lance între coaste ca să fie treaba clară. Mă uit în istorie și-mi dau seama că toți conducătorii de țări care au fost ajutați la un moment dat de către Occident au sfîrșit morți, iar Horea sau Avram Iancu ar fi putut depune și ei mărturie în acest sens.
Dacă WSJ scrie astfel despre momentul în care Ucraina a fost dusă cu vorba, nici Politico nu face excepție: „Ucraina a dorit ca summitul NATO de anul acesta să se încheie cu o declarație clară că va deveni membru al alianței odată ce războiul se va termina, dar președintele Volodymyr Zelenski părăsește Lituania fără acel premiu final. Timp de săptămîni, oficialii ucraineni și-au împins omologii din Statele Unite și Europa să elaboreze un limbaj care să ofere o cronologie și o cale clară spre aderare. Comunicatul aliaților eliberat marți nu a îndeplinit acest lucru, afirmînd în schimb că «vom fi în măsură să extindem o invitație Ucrainei atunci cînd aliații vor fi de acord și vor fi îndeplinite condițiile». Acea linie s-a dovedit o dezamăgire profundă pentru Kiev, care a făcut furori în culise, în timp ce SUA și Germania au rezistat presiunii de a oferi Ucrainei angajamente concrete. A fost deosebit de supărat de referirea vagă la condiții, considerînd-o ca un potențial obstacol în calea aderării. Conducerea Ucrainei a contactat Washington și Berlin pentru a-și exprima nemulțumirea“. Domnule Zelenski, încă nu ați văzut nimic din ce pot face aliații dumneavoastră și sper să nici nu vedeți vreodată. Firește că toți cei din jurul său i-au văzut postarea de pe Twitter și iată cum au reacționat conform aceluiași ziar Politico: „Chiar și unii dintre cei mai apropiați prieteni ai Kievului din cadrul NATO au fost surprinși, văzînd criticile directe din partea președintelui Ucrainei din partea președintelui Ucrainei ca fiind inutile și nejustificate în timpul negocierilor diplomatice sensibile. Luăm tweetul ca pe o expresie nefericită a frustrării, a spus un diplomat înalt din Europa de Nord. Tweet-ul, venit exact în momentul în care liderii NATO se pregăteau să se întîlnească la Vilnius, a adăugat mai multă tensiune eforturilor de ultimă oră ale diplomaților de a finaliza textul controversat, care a fost publicat în cele din urmă marți seara.
Am văzut tweet-ul lui în același timp cu toți ceilalți, a spus un oficial înalt al administrației Biden. Cred că toată lumea înțelege presiunea pe care o simte și sîntem încrezători că angajamentele luate la Vilnius vor servi nevoilor de apărare pe termen lung ale Ucrainei”.
Ce puteau să spună altceva? Păi deocamdată mai au un pic nevoie de el ca să încheie războiul într-un mod elegant sau să-l mai ducă o vreme. Ei sînt educați de mici să nu fie empatici cu ceilalți și să nu le pese decît atunci cînd le sînt puse în pericol în mod direct afacerile de care le pasă.
Pînă la urmă, au ajuns la o oarecare înțelegere în sensul în care, scrie WSJ, „Pe marginea summitului, Grupul celor Șapte mari democrații avansate, (democrații e un cuvînt cam inexact mai ales după cei doi ani de pandemie) care include șase membri NATO și Japonia, s-a pregătit să ofere la Kiev asigurări de securitate provizorii despre care au spus că ar trebui să ocupe țara pînă cînd va deveni membru NATO. Noul cadru de securitate G7 va încerca să ajute Ucraina să construiască o armată care să se poată apăra și să descurajeze atacurile viitoare prin angajamente de securitate pe termen lung din partea țărilor individuale, au declarat oficiali americani și europeni. Toți aliații noștri au fost de acord cu privire la viitorul Ucrainei în NATO, a spus Biden, stînd alături de omologul său ucrainean, Volodymyr Zelenski, la sfîrșitul sesiunii G7 de miercuri. Zelenski a răspuns numind summitul un succes semnificativ pentru Ucraina. El a spus că delegația sa aduce acasă o victorie semnificativă a securității care deschide pentru Ucraina oportunități de securitate absolut noi”.
Ca să nu mai lungim vorba, deocamdată Ucraina trebuie să-și termine războiul cu Rusia, de preferință victorioasă (indiferent ce-o însemna asta), apoi are de îndeplinit condiții ce implică schimbări democratice și din sectorul de securitate, ceea ce înseamnă ani mulți și grei pentru atingerea unor scopuri extrem de înalte, pentru o țară care nici atunci cînd era cu infrastructura întreagă nu era vreun model de democrație, darămite în condițiile actuale. Cu alte cuvinte, o să fie primită în NATO dar la data pe care o menționez în titlul acestui articol.
Post Scriptum: Dacă vă întrebați de ce americanii și colegii lor din Europa de Vest nu au dat un program clar de aderare Ucrainei, e foarte simplu: după ce tot războiul s-au abținut să provoace Rusia pentru a nu se confrunta militar cu ea, doar n-or fi proști să facă asta acum „băgîndu-și singuri mortu-n casă”, cum zicem noi, românii.
NICU MARIUS MARIN, antreprenor HORECA