Zilele acestea, pe 27 august, distinsa noastră colaboratoare dr. Elis Râpeanu împlinește vîrsta care o plasează în categoria mai rară a scriitorilor longevivi, cum îi place și dumneaei să se răsfețe, împrumutînd termenul de la profesorul Ștefan Cazimir, îndrumătorul ei la lucrarea de doctorat, el însuși un longeviv (a murit în 2021, la 89 de ani).
În fruntea listei, deținînd performanța de a fi trăit cîte 104 ani, se găsesc două doamne de renume european: pianista Cella (de fapt, Maria) Delavrancea, fiica dramaturgului și gazetarului Barbu Delavrancea. O întovărășește în gloria eternă profesoara italiană Rosa del Conte care, fiindcă realizase cîteva studii excepționale despre Eminescu și alți scriitori români, cel mai cunoscut fiind ,,Mihai Eminescu o dell‘ Assoluto” (,,Eminescu sau despre Absolut”), premiat de Academia Română, a fost asimilată și de literatura română. Din categoria nonagenarilor îi amintim pe medicul Șerban Milcoveanu, mîna dreaptă a lui Zelea Codreanu și autorul unei lucrări de referință: ,,Jurnal, 1929-1989”, Profira Sadoveanu, fiica tatălui ei, poetul George Păun, Mitzura Arghezi, Emilia Șt. Milicescu, biografa lui Delavrancea și, pe la începutul anilor ′90, colaboratoare la ,,România Mare”, unde venea săptămînal să-și aducă articolul la volanul Daciei sale roșii. Printre octogenari îi amintim pe Dan Coridaleu (Todor Kralev), reprezentant de frunte al suprarealismului literar românesc, care, dacă nu i-ar fi venit ideea suicidului, poate ar mai fi trăit și astăzi, Baruțu Arghezi, poeți și memorialiști, profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Hortensia Papadat-Bengescu, romancieră, Alexandru Cazaban, autor de literatură cinegetică și pescărească, aidoma tuturor acelora care frecventau cercul revistei ,,Viața Românească”, stalinistul Dumitru Corbea. Lista scriitorilor octogenari se încheie cu Perpessicius, Șerban Cioculescu, Mihail Sadoveanu, Al. Graur sau Mihai Beniuc.
Dacă n-ar aduce cu sine decadența fizică și mentală, longevitatea (ca să nu zic bătrînețea), zău că ar fi o stare, în primul rînd, sufletească acceptabilă, dacă nu chiar simpatică, îți aduci aminte de o povestire pentru copii, cînd bunicul își tine nepoții pe genunchi și aceia îl trag de mustăți și îl iau la palme, după care îl pupă miloși. La fel de simpăticuț este și Ștefan Mihăilescu-Brăila, căzut în mintea copiilor, care se laudă cu abțibildurile sale, dar acolo este sarcasm la adresa societății burgheze care va lăsa locul liber viguroasei societăți comuniste (vezi drama ,,Citadela sfărîmată”, de Horia Lovinescu). În alte situații, nepoții, îngroziți că pe bunicul l-a uitat moartea... ,,Ivan Turbincă pe pămînt, se roagă la Dumnezeu să-L ia la Dînsul” mai curînd și se gîndesc ce frumos era nenea Gogu la 55 de ani cu mîinile pe piept... mustață neagră și tot părul în cap... și cu toți banii lăsați nepoților, ferice de ei... și nici nu s-a chinuit, că a murit în somn...
Dar nici cu tinerețea nu mi-e rușine. Cunosc atîția oameni de-un leat cu mine, care n-ar mai vrea să fie încă o dată tineri. Ce face, să mai fiu iarăși ca altădată?... Să o iau la capăt cu prostiile?... Să mai rămîn o dată repetent și să mă înșele nevasta?... Puah, să n-aud!... Totul ține de zodia în care te-ai născut, de ursitoare și conjunctura dintre întîmplare și genele care te aruncă
fie în tabăra celor norocoși, oportuniștii, carieriștii, ariviștii și fripturiștii, sau în tabăra perdanților.
Doamna Elis Râpeanu face parte din tabăra cea rară a oamenilor activi la orice vîrstă și cu mintea întreagă, chiar dacă îi mai sîcîie șalele și se trezesc cu gura amară.
Am în față o carte de-a ei, ,,Sus paharul!”, o culegere de epigrame dedicate vinului și plăcutei îndeletniciri de a ciocni un pahar cu prietenii și cu o generoasă dedicație din partea dumneaei către mine, numai ditirambi, emfază și formule elegante, superlative și hiperbole, laude peste măsură și vorbe de circumstanță pe o jumătate de pagină, și să știi că-ți pregătește o lovitură... Dar cînd mă uit la sfîrșitul cărții, la ,,Biografie și volume publicate”, rămîn interzis: pînă acum, a adunat o mulțime de titluri academice și aproape 50 de volume de proză, amintiri, eseuri, traduceri, lucrări colective și volume îngrijite, dar mai ales versuri și cărți întregi de epigrame, căci epigrama nu e poezie, nici lirică și nici epică, este o specie aparte, epigramă. Și ar trebui să o credem pe distinsa și valoroasa doamnă Elis Râpeanu, căci este cea mai tare epigramistă de la noi și cu doctorat în epigramă. Apoi: participări la diferite festivaluri și conferințe despre epigrame și alte chestiuni pe teme literare, prelegeri, și premii peste premii. Deschideți internetul și urmăriți activitatea publică a acestei scriitoare de talent, care nu obosește niciodată și răspunde prezent la fiecare invitație în București și în provincie, de unde, rareori, se întoarce fără vreun premiu. Și vă mai atrag atenția asupra unui fapt: indiferent cîți ani are în buletin, ea a rămas aceeași femeie frumoasă. La Mulți Ani, Elis Râpeanu și să știi că mă mîndresc cu prietenia ta!
 PAUL SUDITU