– Cum a reînviat Germania sfîșiată de război și a determinat viitorul întregii Europe –


De-a lungul istoriei sale, Germania a trecut prin multe răs­turnări de situație, dar Secolul al XX-lea a trecut-o, probabil, prin cele mai severe încercări – revoluții, înfrîngerea în cele două războaie mondiale, crize economice și difi­cila reconstrucție postbelică. La 15 ani după încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, Germania a înregistrat rezultate uimitoare: rata șomajului a scăzut, veniturile gospodăriilor și PIB-ul au crescut rapid. Țara îi datora toate acestea lui Konrad Adenauer – un om care și-a dedicat întreaga viață serviciului public în folosul poporului german. Era un om dependent de muncă, conservator și profund religios, iar toate aceste calități l-au ajutat pe primul cancelar al Germaniei postbelice să construiască un sistem politic stabil și să pună bazele celei mai puternice economii din Europa. Vă amintim povestea lui Konrad Adenauer și vă povestim cum un oficial provincial a devenit un oponent implacabil al național-socialismului și, la o vîrstă înaintată, a scos Germania din criza post război și a devenit unul dintre ideologii integrării europene.
La 8 septembrie 1955, un avion german a aterizat la Moscova, decolînd din Bonn, unde se afla atunci capitala Republicii Federale Germania (RFG). Konrad Adenauer, în vîrstă de 79 de ani, cancelarul statului nou format, a coborît pe pasarelă, însoțit de o delegație germană, și a dat mîna cu Nikolai Bulganin, conducătorul guvernului sovietic. Au fost imediat înconjurați de fotografi, iar blițurile nu au contenit. „Aceștia sînt adevărații dictatori”, a glumit Adenauer, sugerînd zgomotul informațional fără precedent existent în jurul vizitei lui. Și chiar a existat un motiv pentru discuții aprinse: Conferința internațională de la Moscova a devenit posibilă datorită faptului că URSS și Germania (cu excepția părții sale de est, care a fost ocupată de trupele sovietice), la 14 ani de la începutul războiului, au încheiat un acord de pace și au restabilit relații diplomatice.
Konrad Adenauer a stat o săptămînă în capitala sovietică. Rezultatul a fost un acord cu Nikita Hrușciov, cunoscut sub numele de Amnistia Adenauer, după care mii de prizonieri de război germani s-au întors în Germania. Acesta a fost un pas important pentru cele două țări care nu mai erau în război una cu cealaltă, dar în același timp a devenit clar că germanii nu ar trebui să spere la unificarea Germaniei. Mai erau mai bine de trei decenii pînă la demolarea Zidului Berlinului, care la acea vreme nici măcar nu era construit. Cu toate acestea, Adenauer avea alte preocupări: pe umerii lui stătea sarcina construirii unui nou stat german. În acei ani, el a pus pietrele de temelie ale sistemului economic și politic al Germaniei, determinînd cursul țării – și, după cum s-a dovedit, a majorității statelor vecine – pentru mulți ani.
Rugați-vă și lucrați
Funcționarul public Johann-Konrad Adenauer a fost un burghez german (la acea vreme prusac): brutar-negustor, s-a remarcat în războiul cu Austria și datorită acestui fapt a făcut carieră publică, a lucrat ca secretar la primăria din Köln. Catolic practicant, el apărea în fiecare duminică la biserică împreună cu familia lui extinsă. În 1876 s-a născut al treilea fiu al său, pe nume Konrad, în onoarea tatălui său. Băiatul, ca și frații și surorile sale, a fost insuflat cu perseverență în muncă, compasiune, cumpătare și alte virtuți creștine, încă din copilărie. Codul cultural al filistenilor germani de atunci se potrivea bine viitorului politician: în copilărie și adolescență, el a fost un copil calm și perseverant, care nu s-a remarcat printre colegii săi, dar nici nu a rămas anonim. După gimnaziu, tînărul Konrad a mers mai departe pe calea pe care părinții lui i-au conturat-o, astfel că a început să studieze jurisprudența. Pentru a face o carieră în acest domeniu, a schimbat de două ori universitățile, stabilindu-se în cele din urmă la Bonn. O diplomă de la Universitatea din Bonn i-a permis să intre în serviciul de avocatură în Regatul Prusiei, fapt pe care l-a dorit Adenauer Sr. de la fiul său. A deveni avocat în Prusia la sfîrșitul Secolului al XIX-lea nu a fost ușor. Adenauer a intrat în instanță la vîrsta de 21 de ani, dar stagiarilor li se plătea un salariu atît de mic încît abia la 26 de ani a încetat să mai fie dependent financiar de tatăl său. Pînă atunci se ridicase la rangul de consultant. Succesul său în carieră a fost parțial îngreunat de sănătatea sa: bronșita cronică l-a făcut inapt pentru serviciul militar, iar în ochii birocraților prusaci acesta a fost un neajuns clar. La vîrsta de 28 de ani, Konrad Adenauer, aflat deja în funcția de procuror junior, s-a căsătorit cu Emma Weyer, o fată dintr-o familie veche și influentă din Köln. Deși căsătoria a fost încheiată din dragoste, istoricul Alexei Filitov notează că alegerea unei mirese din înalta societate ar fi putut juca un rol important în soarta tînărului avocat. La scurt timp după căsătoria sa, Adenauer a reușit să intre în Parlamentul din Köln ca deputat adjunct. Trei ani mai tîrziu, politicianul novice a devenit asistent al primarului. Dar chiar și pe lîngă rudele influente, tînărul Adenauer avea multiple avantaje: s-a impus ca un șef adjunct gospodar, scrupulos și meticulos al unui oraș influent în afacerile oficiale.
Cînd a izbucnit Primul Război Mondial în 1914, problema cheie pentru Köln, unde se adunau răniții, era aprovizionarea. O mare responsabilitate a căzut pe asistentul primarului, situație căruia i-a făcut față cu brio. Pe lîngă depozitele noi pline cu cereale, autoritățile orașului au decis să cumpere mai multe vaci de lapte. Nu erau destule pășuni, așa că pășunau inclusiv în parcurile orașului. O altă măsură neașteptată a fost popularizarea mîncărurilor vegetariene: cîrnații și șnițelele din făină de soia și cereale au reprezentat o inovație a lui Adenauer.
Politicianul a fost ajutat în carieră nu numai de rude, iar succesul său nu a fost determinat doar de aspectele economice, ci și de faptul că era un om competent, care a încercat să mențină un echilibru în administrație orașului. Fiind conservator, nu s-a sfiit să inițieze contacte cu social-democrații, pe care mulți dintre asociații săi îi considerau revoluționari periculoși, practic bolșevici. În 1917, primarul din Köln a primit o funcție ministerială la Berlin, iar la următoarele alegeri postul vacant a fost preluat de Konrad Adenauer, care la vîrsta de 41 de ani a devenit cel mai tînăr șef al administrației orașului din întregul regat prusac. În perioada sa de glorie, Adenauer a fost bîntuit de drame personale. Cu puțin timp înainte de alegerea sa ca primar, și-a îngropat iubita soție, iar el însuși a avut un accident de mașină, care i-a schimbat pentru totdeauna viața. Dar în rolul de primar, ales pentru 12 ani, a rămas fidel principiilor sale: abnegație în muncă, echilibru între politicieni din diferite partide, democrație combinată cu o conducere destul de dură. Era conștient de tot ce se întîmpla în oraș și încerca să țină totul sub control.
Din păcate, stăpînirea democratică a lui Adenauer nu a durat mult: Germania pierdea războiul, iar în 1918 a sosit la Köln un tren plin cu marinari revoluționari. Pe străzile orașului au fost arborate steaguri roșii și, deși primarul a continuat să lucreze în folosul orășenilor, a făcut acest lucru sub controlul unui om numit de revoluționari. Germania a pierdut în cele din urmă războiul, iar revoluționarii au fost înlocuiți de autoritățile de ocupație britanice. Vremurile grele au continuat, iar principala preocupare a autorităților orașului a fost lipsa hranei. Acestea au demarat un program de distribuție a terciului de orz tuturor – e adevărat, nu cea mai gustoasă, dar cu siguranță cea mai accesibilă și satisfăcătoare mîncare.
Cu toate dezavantajele ocupației, Adenauer și-a înțeles avantajele față de revoluție. A dezvoltat o relație de afaceri constructivă cu administrația britanică și nici nu și-a imaginat cît de utilă urma să îi fie această experiență 30 de ani mai tîrziu.
Un primar dezamăgit (1)
La zece ani după încheierea războiului, Adenauer era încă în funcție. S-a impus ca un manager eficient în toată țara și a cîștigat și mai multe conexiuni în cercurile politice. Au vrut chiar să-l nominalizeze drept cancelar al nou-formatei republici de la Weimar. Statul instabil era în criză, în el se maturiza un nou guvern – Național-Socialist.
Cînd trupele de ocupație au părăsit Köln, Adenauer a ținut un discurs la o sărbătoare generală despre patriotism, sentiment național și unitatea poporului de dragul măreției țării. Ceva asemănător se putea auzi la mitingurile național-socialiste, care deveneau din ce în ce mai populare în Germania postbelică. Adenauer cu greu ar fi fost de acord că el și naziștii aveau o înțelegere comună a conceptului de mîndrie națională. Ei, împreună cu comuniștii, îi considerau radicali. Cu atît mai neașteptată a fost venirea lor la putere tocmai prin mijloace parlamentare.
Reînvierea mîndriei imperiale, revenirea puterii militare și a puterii individuale – toate aceste aspecte ale noii vieți sub național-socialiști nu l-au atras pe politician. Adenauer a fost un susținător al ordinii, dar în ordinea nazistă exista prea mult exercițiu prusac și furie crudă, foarte departe de precauția și moderația clasei bogate din Köln. A avut primul său conflict cu Adolf Hitler aproape imediat după ce a venit la putere. În 1933, cînd Führer-ul a zburat la Köln pentru o vizită, Adenauer a refuzat să atîrne pancarte cu o zvastică pe instituțiile statului și nu l-a întîmpinat pe șeful celui de-al Treilea Reich la aeroport. Naziștii i-au observat antipatia față de noul sistem și l-au răsplătit la fel: au lansat o campanie de propagandă împotriva lui Adenauer. Proclamațiile de stradă aminteau de legăturile sale cu separatiștii și cereau represalii. Totuși, o astfel de retorică politică era în ordinea lucrurilor la acea vreme. Represaliile nu au întîrziat să apară – Adenauer a primit amenințări cu moartea și a fost nevoit să părăsească Köln. Imediat după aceasta, naziștii au anunțat că primarul a fost destituit, l-au acuzat de corupție și i-au confiscat bunurile. Partidul de Centru, în care era membru, a fost scos în afara legii. După ce și-a părăsit orașul natal, Adenauer a trăit o perioadă într-o mînăstire, apoi s-a mutat împreună cu a doua soție și copiii în orașul Röndorf, lîngă Bonn. În anii următori, a încercat să nu atragă atenția. Nu s-a alăturat Partidului Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP), dar, obișnuit cu ideea legitimității puterii, nu credea în posibilitatea unei lovituri de stat în țară, de aceea a refuzat să se alăture Rezistenței. În plus, era capul unei familii numeroase: soțiile și copiii fiilor săi, recrutați în armată, locuiau în casa lui. Îi era frică pentru cei dragi și se temea de poliția secretă – după cum s-a dovedit, din motive întemeiate.
(va urma)
N.K.