Justiția română, farul călăuzitor al corupției
  • 28-01-2025
  • 0 Comentarii
  • 9
  • 0

 

Motto: ,,Cârmuitorii poporului, dacă săvârșesc ceva împotriva legii sau împotriva țării, nu numai că pot fi înlăturați prin violență, dar la nevoie, în caz de necesitate, ei pot fi chiar condamnați la moarte” (Lege spartană).

 

Asta este, în fapt, actuala justiție din România – una care nu doar că nu e oarbă, dar are ochii beliți pe cei care ating integritatea celor care îi aparțin. Justiția nu este nici pe departe acea doamnă legată la ochi, cu o balanță într-o mână și cu sabia în cealaltă, ci doar un far imens, care îi luminează puternic pe cei care vor fi eliminați și îi ține în umbră pe beneficiarii direcți ai unei astfel de reglări de conturi.

De fapt, această stare mefitică a Justiției românești dăinuie de multă vreme, iar dacă nu vă vine a crede, iată ce scria Mihai Eminescu în publicația ,,Timpul”, în urmă cu 150 de ani: ,,Justiția subordonată politicii a devenit o ficțiune. Spre exemplu, un om e implicat într-o afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunță. Acest om este menținut în funcție, dirijează însuși cercetările făcute contra sa; partidul ține morțiș a-l reabilita, alegându-l în Senat. Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații... Oamenii care au comis crime grave se plimbă pe stradă, ocupă funcțiuni înalte, în loc de a-și petrece viața la pușcărie... Funcțiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricați, loviți de sentințe judecătorești. Acei ce compun grosul acestei armate de filibustieri politici sunt bugetofagii, gheșeftarii de toată mâna care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. (...)

Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă și întreprinzători șarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societății omenești. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării... Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie.

Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populațiile noastre din partea administrației și a fiscului, când constatăm că, în același timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc țara lor, ca șoarecii o corabie care arde?”.

Ce mai, copie la indigo este și Justiția actuală, profund imorală, coruptă până în măduva oaselor, de fapt, fiind vorba de un sistem care a produs de-a lungul timpului un adevărat... genocid (sic). Vorba lui Petre Țuțea: ,,Justiția românească, în loc să ne apere de hoți, corupți, criminali, trădători, străini..., îi apără pe ăștia de noi”.  Sau altfel spus: ,,Lipsiți de demnitate, magistrați pe conștiință pătați/ Își bat joc de cauze și oameni disperați./ În mâna lor, Legea-i un moft, chiar nulă,/ Păcat, Act al Dreptății, îți plâng de milă!/ Dar oare ce-i Dreptatea, cei tari se îngrădiră/ Și, cum spunea poetul, în veci vezi cum conspiră!” (Autorul).

A se reține și faptul că, la Curtea de la Strasbourg, România deține supremația în două clasamente: numărul de petiții și numărul de cauze pierdute de Statul Român. Cândva, Institutul Național de Statistică a făcut publică o constatare, care a cutremurat întreaga societate: ,,Judecătorii, locul doi în topul corupției”. Până și Consiliul Superior al Magistraturii (Consiliul Sublim al Matrapazlâcurilor) a concluzionat că ,,Magistrații români sunt slab pregătiți”, adică, gura păcătoșilor adevăr grăiește.

Vrăjeala aia, cum că ,,Justiția românească s-a reformat și s-a aliniat celor mai recente cerințe europene”, l-a făcut pe un fost ambasador american în România să declare că ,,Reforma în Justiția românească este o... caricatură”.

Se zice că magistrații români activi, circa 5.000 în total și cu viitoare pensii speciale, în medie de 22.000 de lei, ar fi pilde de echilibru și echidistanță, gata să judece corect pe oricine. Pe oricine care e atât de prost să nu știe cum merge Justiția în România. Adică, după un principiu unic în lume: ,,Doamne ferește ca noi, judecătorii, să adormim și să se facă dreptate din greșeală!”.

Edificatoare în acest sens este și definiția judecătorului român, după cum urmează: Tupeist, descurcăreț, panglicar, talentat în prefăcătorii, adică bun actor, capabil să învârtească orice afacere, să îngroape orice dosar sau să ,,paradească” pe oricine. Ăștia ,,soluționează” dosare după ochii clientului. Sentințele strâmbe au un preț, în funcție de ordinul primit, de cât de galben este bilețelul Serviciilor sau după cât de greu este cadoul.

Judecătorii n-au dat niciodată socoteală pentru calitatea prestației lor, mai ales în cazul abuzurilor, al corupției și al încălcării legilor. Am ajuns să trăim într-o țară în care ,,Suntem judecați de infractori” (titlul unui articol din presa centrală), de unde și concluzia românilor profund dezamăgiți de această stare: ,,Dreptatea este ca o carte,/ Dumnezeu a fost zețar,/ Iar Justiția românească/ O greșeală de tipar”.

Cineva a atras atenția că Justiția românească ar putea fi amendată de SANEPID pentru că funcționează neîmbălsămată. Acesta este și motivul pentru care neîncrederea în actul de justiție ocupă primul loc în toate sondajele de opinie serioase. Așa se face că toată pușcăriile sunt arhipline cu amărâți care au furat o pâine, o scândură dintr-un gard sau un sac de lucernă, și asta în timp ce marii infractori sunt scăpați printre degete sau eliberați pe caz de boală, cum ar fi platfus, greață sau mătreață. Vorba lui Corneliu Vadim Tudor: ,,Justiția românească e-un gunoi/ Corupți, pramatii și lichele/ Nu-i poți schimba – îi apără Mafia/ Parcă-s niște duhuri rele”, sau ,,Justiția noastră de rahat/ A stat capră, să ia ciubucul/ Asta-i țară? Ăsta-i stat?/ Cum de nu v-a înghițit pământul?”. Ce mai, (IN)JUSTIȚIA românească s-a răspândit precum o ciumă, ne-a ucis, ne-a și învins, ne-a îngropat cu totul, România devenind un cimitir al nedreptății veșnice. Dacă întrebi la o librărie unde poți găsi o carte despre reforma justiției românești, vei primi următorul răspuns: ,,La raionul de S.F.-uri!”.

Nu cred că ați uitat celebrul caz al lui Marcel Țundrea, care, după 12 ani de pușcărie, a fost eliberat, în urma celei de-a 24-a cereri de revizuire a procesului său, în care a fost condamnat la 25 de ani de pușcărie pentru viol și crimă. În 1996, Curtea de Apel Craiova a ajuns la concluzia că bietul om fusese condamnat în lipsa unor probe concludente și a dispus eliberarea sa.

Acest caz mă duce cu gândul la Napoleon Bonaparte, care spunea: ,,Justiția ajunsă pe mâna nebunilor este vitriolul oricărei societăți”, sau altfel spus: ,,Justiția este oarbă de-a binelea, și asta pentru că mai întâi s-a lăsat pipăită, apoi s-a cerut violată cu voluptatea prostituatei de centură de către plătitorul politic. S-a pus sub comanda zilei cu o nonșalanță de budoar, păstrându-și duplicitatea. Ea însăși aparține unui sistem cariat de elemente ordinare și corupte. Ridicolul a pus stăpânire pe întreaga tagmă, asasinând nu numai încrederea în actul de justiție, ci însăși conștiința dreptății” (Mircea Chelaru, ,,România moluscă”).

Vorba lui David Boia: ,,Nu se poate stârpi corupția luptând împotriva ei cu corupții”, așa cum ,,Numai niște judecători imorali pot face în așa fel ca prin pânza de păianjen a legilor să treacă marii corupți, iar găinarii să fie prinși” (Balzac).

Dragi cititori, vă spun sincer că sunt una dintre marile victime ale acestui sistem criminal. Am scris despre acest fapt în multe articole, dar nu v-am spus că dosarele în care eram implicat erau lăsate spre soluționare la sfârșitul listei, când sala rămânea goală, pentru a intra în ea vreo 2-3 jandarmi. Mai mult, dosarele respective aveau pe copertă fel de fel de semne, cifre sau cuvinte. Astfel, judecătorii erau înștiințați că vor avea în fața lor un membru fondator și președinte al Asociației Victimelor Magistraților din România, singura țară din lume în care a fost înființată o asemenea entitate.

Spre exemplu, în urmă cu vreo 25 de ani, când am solicitat anularea desfacerii contractului meu de muncă la Universitatea Politehnică București, am pierdut procesul la fond, deși la baza acelei decizii stătea un referat în care se arăta că ,,fiind prezent la serviciu, lipsește nemotivat!”. La apel, am căzut pe mâna unui judecător care era chiar președintele Tribunalului București, o bestie, care condamnase doi puști de vreo 14-15 ani la 2 și, respectiv, 3 ani de închisoare pentru furt. Cel condamnat la doi ani de pușcărie furase două șipci dintr-un gard, iar celălalt sustrăsese trei șipci. Asta da justiție! În condițiile astea, eram pregătit ca magistratul cu pricina să-mi facă și mie vreo manevră, ceea ce s-a și întâmplat. Foarte plin de el, m-a întrebat: ,,Crezi dumneata că vei putea să câștigi acest proces împotriva unei asemene instituții?”. Firește că astfel de vorbe, intrate clar sub incidența antepronunțării, m-au determinat să-l recuz, demers admis, cu precizarea că, într-un final, s-a anulat desfacerea contractului meu de muncă, recursul Politehnicii fiind respins.

Revenind la putregaiul ăla de judecător, vă mai pot spune că, în seara zilei în care l-am recuzat, la televizor a apărut o știre cu multe imagini, în care se putea vedea cum respectivul se certa în curtea sa cu un vecin. La un moment dat, judecătorul și-a dat jos nădragii, arătându-i dosul gol vecinului, timp în care presa era cățărată pe garduri și urcată-n pomi, surprinzând uluitorul moment. NO COMMENT!

La drept vorbind, ,,Justiția română/ După unii-i foarte bună:/ Pierzi cu adevăru-n mână/ Și câștigi cu o minciună” (Eugen Albu) sau ,,De vrei dreptatea-a-ți dobândi/ O cale sigură-ar mai fi:/ De-a apela la o instanță,/ Să pierzi și ultima speranță!” (Virgil Petcu). Așa se face că, în Iran, hoții sunt amputați, în Finlanda, imputați, iar în România, deputați. Adică, vai de mama ei de ,,Justiție”, care e lăsată de izbeliște, deși Președinția, Guvernul, Parlamentul, CSAT, SRI etc. au tot soiul de pârghii prin intermediul cărora derapajele de la lege pot fi ținute în frâu. Chiar mă întreb de ce, atunci când preiau funcția, judecătorii spun: ,,Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, bla..., bla..., bla!” (Art. 92/ Legea nr. 92/1992).

Oare nu s-a aflat că sperjurul este faptă penală? Cine și cum urmărește dacă un politician, doctor, soldat, polițist, judecător... și-a respectat sau nu jurământul depus în mod oficial? Spre exemplu, cum și-au respectat jurământul judecătorii Curții Constituționale, atunci când au emis o decizie de validare a votului popular, iar peste alte câteva zile l-au invalidat, deși ,,orice decizie a CCR este definitivă și irevocabilă” (Legea organizării și funcționării CCR)?

Ce este așa greu de priceput că instituțiile de forță ale Statului și-au luat libertatea (penală) de a forma un grup infracțional cu un unic și precis scop: LOVITURĂ DE STAT? Dar, pentru fapta voastră, de pedeapsă nu veți scăpa! Vorba îndrăgitului poet Adrian Păunescu: ,,Mai e vreo Constituție în țară?/ Călcați-o, Prezidente, zi de zi,/ Toți oponenții dați-vi-i afară,/ Curată România spre a fi./ Pe legi, cu frenezie, faceți pipi/ Și promovați pe cei care-și bat joc,/ Demonizați partide și principii,/ Și nu vă convine nici un vot!” (,,Dar împușcați poporul nerentabil”).

Iată de ce a venit timpul ca poporul român să-i condamne cât mai aspru pe acești trădători de neam și țară. Așa făceau, spre exemplu, spartanii, care și-au înlăturat de la putere pe unii regi, ca nevrednici de a domni, deoarece se arătaseră oameni josnici și de nimic. Pentru aceleași motive, alții îl pedepseau pe rege, lăsându-l să moară de foame. Mai mult, în Grecia antică existau nenumărate legi care prevedeau că vor fi socotiți nevinovați cei care au ucis un astfel de rege. Și la Roma era ,,legea Valeria”, care permitea chiar pedeapsa cu moartea pentru cei care ocupau dregătorii fără încuviințarea poporului, sau legea consulară, conform căreia era interzis ca un dregător sau o instituție să ia o hotărâre care să nu poată fi atacată prin apelul în fața poporului. Într-un astfel de caz, respectivii puteau fi uciși după dreptul uman și cel divin, iar această variantă de a-i condamna la moartea pe cei din capul statului era considerată ,,Un drept natural” (Hugo Grotius).

Pe acest temei, printr-o scrisoare, Platon i-a dat lui Perdicas un sfat bun: ,,Să te străduiești să săvârșești în cetate numai cele pentru care poți primi încuviințarea de la concetățenii tăi”. Deci, nu cum a procedat Iohannis când a semnat pe persoană fizică o avalanșă de achiziții pentru armament, deși bani pentru pensii, salarii, spitale, școli, fabrici și uzine nu mai erau de mult.

Ce mai, dezastru total, și sta pentru că noțiuni divine, precum ADEVĂRUL, LEGEA și DREPTATEA, au fost minimalizate, chiar omise cu premeditare și discernământ, continuu și apăsat, dar aceste pramatii și lichele să nu uite că ,,În cetatea Adevărului și Dreptății noastre, putem fi uciși – învinși, însă, niciodată!” (Nicolae Iorga).

P.S. – Un singur lucru merge bine în țara asta - și, de aceea, Guvernul dorește să-l mențină. – Care? – Corupția! (umor românesc)

VALENTIN TURIGIOIU

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite