
- 28-01-2025
- 0 Comentarii
- 9
- 0
Motto: ,,Cârmuitorii poporului, dacă săvârșesc ceva împotriva
legii sau împotriva țării, nu numai că pot fi înlăturați prin violență,
dar la nevoie, în caz de necesitate, ei pot fi chiar condamnați la
moarte” (Lege spartană).
Asta este, în fapt, actuala
justiție din România – una care nu doar că nu e oarbă, dar are ochii
beliți pe cei care ating integritatea celor care îi aparțin. Justiția nu
este nici pe departe acea doamnă legată la ochi, cu o balanță într-o
mână și cu sabia în cealaltă, ci doar un far imens, care îi luminează
puternic pe cei care vor fi eliminați și îi ține în umbră pe
beneficiarii direcți ai unei astfel de reglări de conturi.
De
fapt, această stare mefitică a Justiției românești dăinuie de multă
vreme, iar dacă nu vă vine a crede, iată ce scria Mihai Eminescu în
publicația ,,Timpul”, în urmă cu 150 de ani: ,,Justiția subordonată
politicii a devenit o ficțiune. Spre exemplu, un om e implicat într-o
afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunță. Acest om este
menținut în funcție, dirijează însuși cercetările făcute contra sa;
partidul ține morțiș a-l reabilita, alegându-l în Senat. Mita e-n stare
să pătrunză orișiunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de
sus ale administrației vând sângele și averea unei generații... Oamenii
care au comis crime grave se plimbă pe stradă, ocupă funcțiuni înalte,
în loc de a-și petrece viața la pușcărie... Funcțiunile publice sunt,
adesea, în mâinile unor oameni stricați, loviți de sentințe
judecătorești. Acei ce compun grosul acestei armate de filibustieri
politici sunt bugetofagii, gheșeftarii de toată mâna care, în schimbul
foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult
decât oarbă. (...)
Elemente economice nesănătoase, jucători la
bursă și întreprinzători șarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele
superioare ale societății omenești. Partidele, la noi, nu sunt partide
de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute
nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai
voinței legale și sincere a țării... Cauza acestei organizări stricte e
interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a
partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie.
Oare
nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populațiile
noastre din partea administrației și a fiscului, când constatăm că, în
același timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an,
românii, din contră, părăsesc țara lor, ca șoarecii o corabie care
arde?”.
Ce mai, copie la indigo este și Justiția actuală, profund
imorală, coruptă până în măduva oaselor, de fapt, fiind vorba de un
sistem care a produs de-a lungul timpului un adevărat... genocid (sic).
Vorba lui Petre Țuțea: ,,Justiția românească, în loc să ne apere de
hoți, corupți, criminali, trădători, străini..., îi apără pe ăștia de
noi”. Sau altfel spus: ,,Lipsiți de demnitate, magistrați pe conștiință
pătați/ Își bat joc de cauze și oameni disperați./ În mâna lor, Legea-i
un moft, chiar nulă,/ Păcat, Act al Dreptății, îți plâng de milă!/ Dar
oare ce-i Dreptatea, cei tari se îngrădiră/ Și, cum spunea poetul, în
veci vezi cum conspiră!” (Autorul).
A se reține și faptul că, la
Curtea de la Strasbourg, România deține supremația în două clasamente:
numărul de petiții și numărul de cauze pierdute de Statul Român. Cândva,
Institutul Național de Statistică a făcut publică o constatare, care a
cutremurat întreaga societate: ,,Judecătorii, locul doi în topul
corupției”. Până și Consiliul Superior al Magistraturii (Consiliul
Sublim al Matrapazlâcurilor) a concluzionat că ,,Magistrații români sunt
slab pregătiți”, adică, gura păcătoșilor adevăr grăiește.
Vrăjeala
aia, cum că ,,Justiția românească s-a reformat și s-a aliniat celor mai
recente cerințe europene”, l-a făcut pe un fost ambasador american în
România să declare că ,,Reforma în Justiția românească este o...
caricatură”.
Se zice că magistrații români activi, circa 5.000 în
total și cu viitoare pensii speciale, în medie de 22.000 de lei, ar fi
pilde de echilibru și echidistanță, gata să judece corect pe oricine. Pe
oricine care e atât de prost să nu știe cum merge Justiția în România.
Adică, după un principiu unic în lume: ,,Doamne ferește ca noi,
judecătorii, să adormim și să se facă dreptate din greșeală!”.
Edificatoare
în acest sens este și definiția judecătorului român, după cum urmează:
Tupeist, descurcăreț, panglicar, talentat în prefăcătorii, adică bun
actor, capabil să învârtească orice afacere, să îngroape orice dosar sau
să ,,paradească” pe oricine. Ăștia ,,soluționează” dosare după ochii
clientului. Sentințele strâmbe au un preț, în funcție de ordinul primit,
de cât de galben este bilețelul Serviciilor sau după cât de greu este
cadoul.
Judecătorii n-au dat niciodată socoteală pentru calitatea
prestației lor, mai ales în cazul abuzurilor, al corupției și al
încălcării legilor. Am ajuns să trăim într-o țară în care ,,Suntem
judecați de infractori” (titlul unui articol din presa centrală), de
unde și concluzia românilor profund dezamăgiți de această stare:
,,Dreptatea este ca o carte,/ Dumnezeu a fost zețar,/ Iar Justiția
românească/ O greșeală de tipar”.
Cineva a atras atenția că
Justiția românească ar putea fi amendată de SANEPID pentru că
funcționează neîmbălsămată. Acesta este și motivul pentru care
neîncrederea în actul de justiție ocupă primul loc în toate sondajele de
opinie serioase. Așa se face că toată pușcăriile sunt arhipline cu
amărâți care au furat o pâine, o scândură dintr-un gard sau un sac de
lucernă, și asta în timp ce marii infractori sunt scăpați printre degete
sau eliberați pe caz de boală, cum ar fi platfus, greață sau mătreață.
Vorba lui Corneliu Vadim Tudor: ,,Justiția românească e-un gunoi/
Corupți, pramatii și lichele/ Nu-i poți schimba – îi apără Mafia/
Parcă-s niște duhuri rele”, sau ,,Justiția noastră de rahat/ A stat
capră, să ia ciubucul/ Asta-i țară? Ăsta-i stat?/ Cum de nu v-a înghițit
pământul?”. Ce mai, (IN)JUSTIȚIA românească s-a răspândit precum o
ciumă, ne-a ucis, ne-a și învins, ne-a îngropat cu totul, România
devenind un cimitir al nedreptății veșnice. Dacă întrebi la o librărie
unde poți găsi o carte despre reforma justiției românești, vei primi
următorul răspuns: ,,La raionul de S.F.-uri!”.
Nu cred că ați
uitat celebrul caz al lui Marcel Țundrea, care, după 12 ani de pușcărie,
a fost eliberat, în urma celei de-a 24-a cereri de revizuire a
procesului său, în care a fost condamnat la 25 de ani de pușcărie pentru
viol și crimă. În 1996, Curtea de Apel Craiova a ajuns la concluzia că
bietul om fusese condamnat în lipsa unor probe concludente și a dispus
eliberarea sa.
Acest caz mă duce cu gândul la Napoleon Bonaparte,
care spunea: ,,Justiția ajunsă pe mâna nebunilor este vitriolul
oricărei societăți”, sau altfel spus: ,,Justiția este oarbă de-a
binelea, și asta pentru că mai întâi s-a lăsat pipăită, apoi s-a cerut
violată cu voluptatea prostituatei de centură de către plătitorul
politic. S-a pus sub comanda zilei cu o nonșalanță de budoar,
păstrându-și duplicitatea. Ea însăși aparține unui sistem cariat de
elemente ordinare și corupte. Ridicolul a pus stăpânire pe întreaga
tagmă, asasinând nu numai încrederea în actul de justiție, ci însăși
conștiința dreptății” (Mircea Chelaru, ,,România moluscă”).
Vorba
lui David Boia: ,,Nu se poate stârpi corupția luptând împotriva ei cu
corupții”, așa cum ,,Numai niște judecători imorali pot face în așa fel
ca prin pânza de păianjen a legilor să treacă marii corupți, iar
găinarii să fie prinși” (Balzac).
Dragi cititori, vă spun sincer
că sunt una dintre marile victime ale acestui sistem criminal. Am scris
despre acest fapt în multe articole, dar nu v-am spus că dosarele în
care eram implicat erau lăsate spre soluționare la sfârșitul listei,
când sala rămânea goală, pentru a intra în ea vreo 2-3 jandarmi. Mai
mult, dosarele respective aveau pe copertă fel de fel de semne, cifre
sau cuvinte. Astfel, judecătorii erau înștiințați că vor avea în fața
lor un membru fondator și președinte al Asociației Victimelor
Magistraților din România, singura țară din lume în care a fost
înființată o asemenea entitate.
Spre exemplu, în urmă cu vreo 25
de ani, când am solicitat anularea desfacerii contractului meu de muncă
la Universitatea Politehnică București, am pierdut procesul la fond,
deși la baza acelei decizii stătea un referat în care se arăta că
,,fiind prezent la serviciu, lipsește nemotivat!”. La apel, am căzut pe
mâna unui judecător care era chiar președintele Tribunalului București, o
bestie, care condamnase doi puști de vreo 14-15 ani la 2 și, respectiv,
3 ani de închisoare pentru furt. Cel condamnat la doi ani de pușcărie
furase două șipci dintr-un gard, iar celălalt sustrăsese trei șipci.
Asta da justiție! În condițiile astea, eram pregătit ca magistratul cu
pricina să-mi facă și mie vreo manevră, ceea ce s-a și întâmplat. Foarte
plin de el, m-a întrebat: ,,Crezi dumneata că vei putea să câștigi
acest proces împotriva unei asemene instituții?”. Firește că astfel de
vorbe, intrate clar sub incidența antepronunțării, m-au determinat să-l
recuz, demers admis, cu precizarea că, într-un final, s-a anulat
desfacerea contractului meu de muncă, recursul Politehnicii fiind
respins.
Revenind la putregaiul ăla de judecător, vă mai pot
spune că, în seara zilei în care l-am recuzat, la televizor a apărut o
știre cu multe imagini, în care se putea vedea cum respectivul se certa
în curtea sa cu un vecin. La un moment dat, judecătorul și-a dat jos
nădragii, arătându-i dosul gol vecinului, timp în care presa era
cățărată pe garduri și urcată-n pomi, surprinzând uluitorul moment. NO
COMMENT!
La drept vorbind, ,,Justiția română/ După unii-i foarte
bună:/ Pierzi cu adevăru-n mână/ Și câștigi cu o minciună” (Eugen Albu)
sau ,,De vrei dreptatea-a-ți dobândi/ O cale sigură-ar mai fi:/ De-a
apela la o instanță,/ Să pierzi și ultima speranță!” (Virgil Petcu). Așa
se face că, în Iran, hoții sunt amputați, în Finlanda, imputați, iar în
România, deputați. Adică, vai de mama ei de ,,Justiție”, care e lăsată
de izbeliște, deși Președinția, Guvernul, Parlamentul, CSAT, SRI etc. au
tot soiul de pârghii prin intermediul cărora derapajele de la lege pot
fi ținute în frâu. Chiar mă întreb de ce, atunci când preiau funcția,
judecătorii spun: ,,Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr
interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale
cetățenilor, bla..., bla..., bla!” (Art. 92/ Legea nr. 92/1992).
Oare
nu s-a aflat că sperjurul este faptă penală? Cine și cum urmărește dacă
un politician, doctor, soldat, polițist, judecător... și-a respectat
sau nu jurământul depus în mod oficial? Spre exemplu, cum și-au
respectat jurământul judecătorii Curții Constituționale, atunci când au
emis o decizie de validare a votului popular, iar peste alte câteva zile
l-au invalidat, deși ,,orice decizie a CCR este definitivă și
irevocabilă” (Legea organizării și funcționării CCR)?
Ce este așa
greu de priceput că instituțiile de forță ale Statului și-au luat
libertatea (penală) de a forma un grup infracțional cu un unic și precis
scop: LOVITURĂ DE STAT? Dar, pentru fapta voastră, de pedeapsă nu veți
scăpa! Vorba îndrăgitului poet Adrian Păunescu: ,,Mai e vreo Constituție
în țară?/ Călcați-o, Prezidente, zi de zi,/ Toți oponenții dați-vi-i
afară,/ Curată România spre a fi./ Pe legi, cu frenezie, faceți pipi/ Și
promovați pe cei care-și bat joc,/ Demonizați partide și principii,/ Și
nu vă convine nici un vot!” (,,Dar împușcați poporul nerentabil”).
Iată
de ce a venit timpul ca poporul român să-i condamne cât mai aspru pe
acești trădători de neam și țară. Așa făceau, spre exemplu, spartanii,
care și-au înlăturat de la putere pe unii regi, ca nevrednici de a
domni, deoarece se arătaseră oameni josnici și de nimic. Pentru aceleași
motive, alții îl pedepseau pe rege, lăsându-l să moară de foame. Mai
mult, în Grecia antică existau nenumărate legi care prevedeau că vor fi
socotiți nevinovați cei care au ucis un astfel de rege. Și la Roma era
,,legea Valeria”, care permitea chiar pedeapsa cu moartea pentru cei
care ocupau dregătorii fără încuviințarea poporului, sau legea
consulară, conform căreia era interzis ca un dregător sau o instituție
să ia o hotărâre care să nu poată fi atacată prin apelul în fața
poporului. Într-un astfel de caz, respectivii puteau fi uciși după
dreptul uman și cel divin, iar această variantă de a-i condamna la
moartea pe cei din capul statului era considerată ,,Un drept natural”
(Hugo Grotius).
Pe acest temei, printr-o scrisoare, Platon i-a
dat lui Perdicas un sfat bun: ,,Să te străduiești să săvârșești în
cetate numai cele pentru care poți primi încuviințarea de la
concetățenii tăi”. Deci, nu cum a procedat Iohannis când a semnat pe
persoană fizică o avalanșă de achiziții pentru armament, deși bani
pentru pensii, salarii, spitale, școli, fabrici și uzine nu mai erau de
mult.
Ce mai, dezastru total, și sta pentru că noțiuni divine,
precum ADEVĂRUL, LEGEA și DREPTATEA, au fost minimalizate, chiar omise
cu premeditare și discernământ, continuu și apăsat, dar aceste pramatii
și lichele să nu uite că ,,În cetatea Adevărului și Dreptății noastre,
putem fi uciși – învinși, însă, niciodată!” (Nicolae Iorga).
P.S.
– Un singur lucru merge bine în țara asta - și, de aceea, Guvernul
dorește să-l mențină. – Care? – Corupția! (umor românesc)
VALENTIN TURIGIOIU
1.9 C