Jurilovca și rușii lipoveni
România de lîngă noi – România reală, așa cum sună și genericul acestui reportaj, prezintă o diver­sitate de locuri și de locuitori, o parte dintre aceștia avînd altă naționalitate decît cea română, dominatoare. Dintre toate națiile pămîntului care și-au aflat de-a lungul timpului adăpost între hotarele României, primite și acceptate fără vreun presentiment de respingere, sînt rușii lipoveni, de origine slavă, sosiți de pe întinderile Imperiului rus. Deși găsim lipoveni și în alte zone din țară, Dobrogea, în special județul Tulcea, este recunoscută ca zona din România cu cea mai însemnată populație de etnie lipovenească, județul Tulcea avînd în arealul lui foarte multe localități cu populație de origine slavă – lipoveni – cu pondere demografică diferită, conferind acestor locuri (amalgam de mai multe naționalități) o caracteristică unică, de configurare a unor frății de neamuri, chiar dacă nedeclarate, prezente peste tot.
Privind harta Dobrogei, chiar cu denumiri ale unor localități cu rădăcini slave, putem așeza într-o salbă ipotetică asemenea nume de localități
precum: Caracaliu, Cernavodă, Chilia Veche, Crișan, Constanța, Ghindărești, Ieroplava, Jurilovca, Letea, Mahmudia, 2 Mai, Mila 23, Mangalia, Măcin, Murighiol, Năvodari, Periprava, Sarichioi, Sfiștovca, Slava Cercheză, Slava Rusă, Sulina, Tulcea. Indiferent de proporția de ruși lipoveni dintr-o localitate dobrogeană (pînă la 100% sau chiar sub jumătate), existența acestora în satele și comunele noastre aduce o coloratură aparte de viață, cu tradiții ancestrale din lumea lor cu rădăcini slavone, oameni învățați să trăiască în condiții aspre, în special cei din Delta Dunării, unde pescuitul a fost și a rămas o îndeletnicire moștenită din tată în fiu, chiar dacă, odată cu schimbarea regimurilor politice, și această meserie a avut de suferit. Dincolo de pescari neîntrecuți, lipovenii ne încîntă cu muzica și jocurile populare, într-un port colorat multicolor, cu băieți care sfidează imponderabilitatea, într-un cazacioc aerian, și cu fetele împodobite cu panglici colorate, prinse de mînă ca într-un zbor sublim de Rusalce pămîntene, nu cele din mitologie.
Ca orice popor sau ca orice ramură a unui popor, și rușii lipoveni din România își au povestea lor – o poveste cu linii trasate de viață și de moarte – începută în Secolul al XVIII-lea, în condiții de surghiun în țara lor de baștină și de teroare religioasă, Rusia țaristă. Pe cei care nu au mai putut răbda jugul țarist, i-a determinat să-și ia lumea în cap și să caute locuri mai prielnice în a-și face un cămin stabil. Dobrogea, cu pămîntul ei dintre ape și cu hrana tot din ape, i-a primit la sînul ei, după unele calcule, astăzi, 2/3 dintre rușii lipoveni sînt concentrați în Dobrogea, doar județul Tulcea (cu peste 16.000 de locuitori ruși lipoveni), deține jumătate din totalul acestora la nivel național.
În această Istorie zbuciumată, ba din punct de vedere militar, ba politic, ba religios, din magma explozivă a acestei vetre strămoșești, ca într-un colț de rai, între două lacuri de lîngă Marea Neagră, Razim și Galovița, s-a ivit pe lume un sat de pescari, pe care-l cunoaștem, astăzi, cu numele de JURILOVCA. Urme istorice ale așezării sînt evidențiate încă din epoca fierului (Secolul VIII î.Chr.), clasificate ca aparținînd Culturii Babadag. Trecută prin sita mileniilor (coloniștii greci, Imperiul Roman, Imperiul Byzantin), cu funcții multiple în Sciția Minor, decade, în Secolul VII d.Chr., portul cetății devenind inoperabil, importanța economică și strategică purtînd de acum încolo alte și alte denumiri.
Conform izvoarelor istorice, localitatea Jurilovca a fost întemeiată în anul 1826 de rușii lipoveni sosiți din marele Imperiu Rus, de prin părțile Donului și Niprului. Jurilovca este formată din 3 sate (Jurilovca, Sălcioara și Vișina), cu o suprafață de 3.000 de kilometri pătrați și cu o populație de peste 3.500 de locuitori, dintre care, români – 53%; ruși lipoveni – 40%. Deși la început un mic cătun, prin hărnicia oamenilor de aici și prin dărnicia naturii, Jurilovca s-a dezvoltat continuu, ajungînd, astăzi, cea mai mare comunitate de pescari din Deltă, centrul de colectare și prelucrare a peștelui, și un atractiv (și inedit) punct turistic pe harta Dobrogei. Spre această comună dobrogeană, cu aproape jumătate dintre locuitori de naționalitate ruși lipoveni, adevărați bucătari-artiști în ceea ce privește prepararea borșului de pește, am plecat într-una din zilele săptămînii trecute, cu un scop anume – unul special – participarea la Festivalul Borșului Lipovenesc, din zilele de sîmbătă și duminică (21 și 22 septembrie), prilej cu care am trăit o experiență de viață nu doar ca pe o întîlnire cu oameni cu totul și cu totul deosebiți, ci și ca pe o lecție de adevărată comuniune cu oamenii Deltei.
Toate drumurile duc la Jurilovca
În intertitlu de mai sus nu este nimic exagerat, pentru că, într-adevăr, începînd cu primele ore ale dimineții de sîmbătă, 21 septembrie, un puhoi de autoturisme (în cele două zile au fost, în total, 32.000 de mașini) se scurgeau pe A2, dar și pe alte artere principale de circulație, făcînd concurență celor 220 de autocare din toate județele țării, care transportau în total 10.000 de excursioniști. Cu cît treceau orele și soarele de toamnă dulce se înălța pe cer, această adevărată maree pe roți înainta vertiginos spre punctul final, comuna Jurilovca, ridicînd la cote maxime nerăbdarea și încordarea ce-i stăpîneau pe iubitorii de întîlnire cu borșul lipovenesc, dar nu numai.
Cu gîndul la pulsația ineditului spre care înaintam, dominat de impresia lăsată cu un an în urmă într-o excursie de neuitat la Mila 23 (satul lipoveanului de aur Ivan Patzaichin), și pe canalele Deltei, pînă la insolita Letea, cu caii ei sălbatici, aproape că n-am observat cînd am ajuns pe A2, la Fetești, de unde, pe ruta Stelnica-Burdușani-Făcăieni-Vlădeni, am ajuns la podul de peste Dunăre, de la Giurgeni-Vadul Oii. Cu cît ne îndepărtam de Hîrșova, luînd direcția Tulcea, odată cu pătrunderea pe teritoriul acestui județ, încet, încet, zeci de autoturisme, intercalate cu autocare încărcate cu turiști, acestea avînd afișată pe parbriz destinația – JURILOVCA – alergau spre o singură țintă: Festivalul Borșului Lipovenesc.
Privind la acest flux de călători, adăugîndu-i și pe ceilalți de pe alte artere de circulație, venind din alte direcții decît dinspre București, dincolo de misterul acestei efervescențe neobișnuite pentru un sat oarecare, o întrebare îmi sfredelea gîndul, provocîndu-mi nedumeriri: unde vor parca atîtea mijloace de transport, ce spațiu va asigura camparea cailor putere – o adevărată herghelie de fier și plastic, într-un asalt iminent asupra „bietei” Jurilovca? Nu după prea mult timp, după ce, din curiozitate gazetărească am sunat la Primăria din Jurilovca, răspunsul a venit atît de senin și atît de liniștitor, încît am zis, pentru toți cei implicați în această mega problemă: Bravo, domʹ primar! O să vedeți mai încolo de ce.
Pînă atunci însă, după ce am admirat casele dobrogene din localități cu diferite naționalități, distincte și prin fațade, astfel cum am constatat în comunele  Saraiu, Topolog, Ciucurova, Slava Cerchez, am ajuns la șoseaua Tulcea-Constanța, după care, luînd-o pe un drum comunal, prin Ceamurlia de Jos, ne-am trezit în... „Imperiul Borșului” căutat – renumita Jurilovca. De aici încolo intră în scenă Primăria din localitate, avîndu-l edil (din 2016) pe domnul Eugen Ion, omul care a fixat pe harta României o nouă Jurilovcă, construindu-i o aură și mai strălucitoare vechii cetăți dacoromane.
Mii, sute de mii
Ajunși în zonă, adică la cîțiva kilometri de Jurilovca, întrebarea de mai înainte a prins imediat contur. Cunoscînd afluxul de autoturisme și de autocare, din anii anteriori (numai anul trecut Festivalul a atras un număr de 140.000 de vizitatori), anul acesta Primăria a crescut numărul locurilor de parcare la 25.000. Noi, venind dinspre Tulcea-Sălcioara, am găsit o parcare imensă, care, împreună cu cea pentru vizitatorii care afluiesc dinspre Constanța-Vișina, poate primi un număr de 15.000 de automobile; celelalte două parcări amplasate pe drumul înspre Capul Doloșman-Cetatea Argamum (în apropierea campingului) pot primi încă 10.000 de mașini.
Debarcați pe pămînt dobrogean, intrăm în ritmul sacadat al marelui eveniment pescăresc. De aici de unde am parcat și pînă la zona gastronomică din Portul Nou Jurilovca, unde se văd în zare corturi și instalații de campare de parcă ne-am afla într-o tabără cu spahii războinici ai Sultanului Suleiman Magnificul, pregătindu-se pentru atacul decisiv, opțiunile se împărțeau, în raport cu nerăbdarea de a ajunge la „locul faptei” și cu posibilitatea de a face o deplasare pe jos de circa 4 kilometri. Nu îți rămînea decît să aștepți să fii transportat cu microbuzele puse la dispoziție de către Primărie, sau (la un moment dat nu erau disponibile atîtea microbuze care să preia, într-un ritm rezonabil, miile de vizitatori care, coborînd din autoturisme și din autocare, formau un fluviu uman șerpuind în căutarea drumului cel mai scurt), te încumetai și o luai per pedes apostolorum. Într-un șuvoi multicolor și zglobiu de oameni, unii dintre noi făcînd cunoștință la fața locului, ne îndreptăm spre locul magnific, unde, în peste 100 de ceaune mari, de tuci, se pregătea miraculosul borș de pește lipovenesc și enigmaticul storceag.
Din cealaltă parte, dinspre Capul Doloșman, alte microbuze, alte șiruri și alte grupări imense de mulțimi, asemenea unor armate de pedestrași, luaseră cap compas „tabăra” de ceaune. La un moment dat mă amestec într-un grup care părea că se deplasează compact, asemenea unei formații empirice de luptă, vorbind și gesticulînd între ei, punînd telefoanele în funcțiune pentru a comunica, probabil, celor rămași acasă, despre minunea de la Jurilovca, ce se profila provocator, imortalizînd în camera foto a aparatului imagini insolite, demne de a figura într-un album de familie. Pentru că toți vorbeau între ei, am intrat și eu în vorbă cu o doamnă de lîngă mine, de la care am aflat o adevărată poveste de prietenie dintre două familiii, în speță, dintre două doamne. Pentru că are un sîmbure de originalitate, o prezint și cititorilor revistei noastre, ca pe un simbol al unei adevărate prietenii și a stimei reciproce. Iată gestul prietenesc.
Nu cu mult timp în urmă, doamna Petruța Soroceanu, ca în fiecare an, la început de toamnă românească, și-a sărbătorit ziua de naștere, împreună cu familia (copii, nepoți, rude și prieteni apropiați). Deși acum nu mai sînt vecine (cîndva locuiau la bloc, în prezent fiecare stă la curte), doamna Petruța a invitat-o și pe fosta vecină din Balta Albă, din București, doamna  Toni. Aceasta din urmă, onorînd invitația, a venit doar cu o floare, anunțînd gazda sărbătorită că, la momentul oportun, o va informa despre cadoul original pe care i l-a pregătit de ziua ei de naștere. Surprinsă și mirată – nu i se mai întîmplase astfel de surprize pînă acum – doamna Petruța, luată de valul problemelor de familie, aproape că uitase de promisiunea prietenei ei  cînd, cu doar trei zile înainte de deplasare, a anunțat-o de cadoul original – o invitație la Jurilovca, la Festivalul Borșului Lipovenesc!  Surpriza – dinolo de ineditul ei – a fost amplificată și emoțional, soțul doamnei Petruța (care, din păcate a decedat în perioada Covidului), era tulcean, și, în familie, masa cu pește – în diferite sortimente – era des întîlnită.
Ajunși în zona gastronomică, cea pe care o asemuim din depărtare cu o tabără militară, mulțimea de oameni de pe drum, oarecum compactă, se desface în grupuri, fiecare orientîndu-se spre un anumit loc, deși alegerea este pusă la grea încercare. După ce admirăm grupul de lipovence care ne întîmpină cu zîmbetul pe fețe, îmbrăcate în costumele lor colorate, ne îndreptăm spre un punct gastronomic anume, doar că alții au luat-o înaintea noastră, astfel că, încă o dată, românul face ceea ce știe mai bine – se așează la rînd (să nu-i mai spun coadă, ca pe timpuri), și așteaptă pînă ajunge lîngă polonic, doar că această așteptare, în mirosul îmbietor de storceag de sturioni și de grătare încinse, devine plăcută, generînd noi și noi îndemnuri gustative. Storceag, cum am spus, borș de pește, alte preparate din pește; crap fript, chefal pe plită, hamsie prăjită, scrumbie, lin, calcan, caras, nisetru, fructe de mare, toate proaspete, pregătite la fața locului și în fața vizitatorilor, pentru cine dorește poate mînca o porție de scoici, savurînd gustul închis între cele două carapace lucitoare. Pentru cine nu preferă produsele pescărești organizatorii s-au gîndit și la acest aspect și ne-au delectat cu pastramă de berbecuți cu mămăliguță, mici și alte preprate  din carne.
Peste tot e un dute-vino perpetuu, ritmurile muzicii care răzbate dintre mulțimea de tarabe se împletesc cu gălăgia și buna dispoziție generală, dominantă în cele două zile de Festival de la Jurilovca. În acest „imperiu” al gastronomiei pescărești, cînd totul trebuie supravegheat și observat cu acuratețe, este aproape imposibil să-l abordezi (unu la unu) pe edilul comunei, domnul Eugen Ion. Toți trimișii mass-media la acest eveniment inedit se țin ciorchine după primar, tot, tot,  va spune cîte ceva. Primarul, părînd că acceptă această „povară” a celebrității, nu se ascunde de oameni, ci, în scurtele răgazuri de timp în care nu este angrenat în vreo rezolvare punctuală a unei probleme acute, dialoghează senin și liber cu presa. „Ne bucurăm că am ajuns la a 13-a ediție a acestui Festival, care nu este numai gastronomic. Efortul nostru – logistic și financiar – a fost pe măsura desfășurării acestor forțe organizatorice care au dat naștere la colosala manifestare pe care o vedeți aici. Ca de fiecare dată, încercăm să satisfacem așteptările participanților, încercăm să perfecționăm ceea ce ar putea părea disconfort. Iar prezența publicului pe care o avem astăzi la Jurilovca ne transmite nouă, ca organizatori, că acest eveniment trebuie să continue”.
Într-adevăr, pentru cine a fost la fața locului și a dorit să se documenteze, a descoperit o seamă de „inovații” și, totodată, de provocări pe care Primăria le-a trecut cu brio, prezentînd celor 157.000 de vizitatori din cele două zile de Festival un crîmpei din inima rușilor lipoveni din România, concentrat în doar două zile calendaristice. De pildă, pentru a exemplifica aserțiunea de mai sus, notez că organizatorii au montat, în cele două porturi, camere inteligente de monitorizare a traficului auto și pietonal, aparatură care furniza date reale, de unde și cifrele comunicate, periodic, referitoare la afluența vizitatorilor. Să nu credeți că la această manifestare națională totul s-a limitat la pește și la preparatele care se pot face din această bogăție a Mării Negre și a Deltei Dunării – deși peștele a fost „regina balului”. Primăria a chemat din zonă o mulțime de comercianți și meșteșugari – cam 120 s-au prezentat la „apel” – facilitînd astfel întîlnirea noastră cu tot felul de obiecte și lucruri făurite de mîna omului înzestrat de Dumnezeu cu harul unui anume talent, dublat de o hărnicie pe măsură. În acest sector se încadrează atelierul de creație a costumelor tradiționale ale rușilor  staroveri (de veche credință) reprezentat prin Atelierul Meșteșugăresc „Katiușa Design” din Jurilovca.  Costumul propriu – zis, dar, mai ales, paietele strălucitoare cu care era împodobită „coroana” de pe cap a lipovencei, au atras admirația și aprecierile privitorilor.
Închizînd capitolul gastronomic, din zona căruia nu trebuie să omitem și alte produse, în afară de cele pescărești, care au făcut deliciul nu numai al gurmanzilor: mici, fripturi, plăcintă dobrogeană, șuberek (plăcintă turcească), portocalopita (plăcintă grecească), înghețată, bere, must, limonadă cu trandafiri și lavandă și alte bunătăți culinare, rămase notate pe undeva, prin carnetul reporterului. Pentru curioși am notat cîteva prețuri de pe afișele montate pe tarabe. Iată-le: storceag de sturion = 50 lei/400 gr.; borș de pește = 35 lei/400 gr.; crap fript = 40 lei/350 gr.; icre de crap = 40 lei/100 gr.; mujdei = 5 lei/50 gr.; calcan prăjit = 12 lei/100 gr.; hamsie prăjită = între 20 – 30 lei/100 gr.; capul de nisetru = 40 lei porția; pastramă de oaie = 40 lei porția; un pahar de bere = 10 lei; un pahar de must sau de vin = 8 lei; 10 lei limonada și tot 10 lei o porție de plăcintă dobrogeană. Prețuri pentru toate buzunarele.
Arta în slujba... borșului de pește
Nu, nu este nici un sacrilegiu apropierea acestor două – cum să le spun – îndeletniciri sau produse umane? – în contextul miracolului trăit în cele două zile de Festival dobrogean în minunata comună româno-lipovenească Jurilovca. Oameni dezghețați la minte, cunoscînd, după cum se vede, teoria mulțimilor umane, organizatorii acestui eveniment național nu s-au limitat la cascada de bunătăți gastronomice, cu prioritate fiind cele care aveau la bază peștele, cu toate derivatele lui, ci au îmbinat, într-un tot armonios, utilul cu frumosul, făcînd să migreze de pe scenă către miile de spectatori melodii și cîntece, ritmuri și sunete izvorîte din diferite instrumente muzicale care, în mod vizibil, au  încîntat auzul mulțimii, invitînd-o și la joc.
În cele două zile de Festival, gazdele, generoase, au programat nume și formații artistice și muzicale care vor rămîne încrustate în memoria vizuală și auditivă a miilor de spectatori mult timp de acum încolo. Într-o trecere în revistă a acestui program, împărțit în cele două zile, am reținut următoarele:
Ziua I: Ansambluri locale; Pindu; Ilie Caraș; Direcția 5; Gipsy Kings.
Ziua II: Ansambluri locale; Radu Captari; Zuralia; Denis Ștefănescu, Georgiana Lepădatu, Proconsul, Irina Rimes; Damian Brothers.
Nu știu cum se poate comenta muzica, adică un spectacol muzical, dar, în cazul spectacolului de sîmbătă seara, care a culminat cu transpunerea noastră pe o altă planetă, cea a muzicii latino, va rămîne de pomină. Aduși cu barca la debarcaderul Noului Port de pe malul lacului Golovița, membrii trupei Gipsy Kings, conduși de chitaristul și compozitorul Tonino Baliardo, au incendiat, la figurat, imediat atmosfera. Cîntînd live, membrii formației s-au contopit cu aplauzele  miilor de spectatori, la vîrful momentului artistic al formației, aceasta cînta în fața a 55.000 de spectatori vechi melodii, precum „Volare”, „Amore mio” sau „Bamboleo” stîrnind emoții aparte, în timp ce unii spectatori dansau pe aceste ritmuri, cuprinși de vibrația unor amintiri celeste, revigorante. Și replica muzicienilor a fost pe măsură, manifestîndu-și bucuria că au avut prilejul întîlnirii cu acest public entuziast, îndrăgostit de ritmurile muzicii flamenco și de rumba catalană, combinată cu ritmuri bitane din sudul Franței și de pe riviera spaniolă. Înainte de a părăsi scena (tot pe apă, cu barca), în ritmul aplauzelor, s-a auzit în difizoare, ca o decalrație de dragoste spontană, sintagma: ROMANIA, I LOVE YOU! – cuvintele de rămas bun ale trupei franceze Gipsy Kings. După stingerea luminilor de pe scenă, ca și duminică seara, a urmat un foc de artificii mult gustat de public, cu jerbe și trombe de lumină care au iluminat timp de peste 10 minute cerul de deasupra lacului Galovița.
În total, la capitolul muzical al Festivalului, și-au dat concursul un număr de 16 artiști (și formații), încîntînd publicul prezent, în cele două zile – ca timp – 28 de ore. Un adevărat recital maraton.
Dincolo de gastronomie și muzică
Apropo: ce mai e și cu acest intertitlu? După  o asemenea demonstrație de forță și viziune organizatorică, cu zeci de mii de porții de mincare și cu mai mult de o zi și o noapte (cumulat), timp de ascultat muzică, toate aceste beneficii în slujba vizitatorilor – ce alt domeniu a mai putut fi exploatat de către aceștia din urmă? Pentru că a existat și un al treilea domeniu, dacă nu l-ați ghicit, vi-l dezvălui acum: excursiile! Cum într-un cadru natural atît de special, cum este zona din jurul comunei Jurilovca, posibilitățile de excursii unice sînt la îndemînă, organizatorii au mizat pe acest fapt și au creat posibilitatea pentru cei care, după un borș fierbinte de pește și o porție de crap fript pe plită, au vrut să se relaxeze într-o excursie în Deltă, la malul Mării sau în zona continentală a Dobrogei. Din port plecau ambarcațiuni spre Gura Portiței, un punct important de pe harta turistică a Dobrogei. Cine are timp și vrea să înnopteze în una din ferchezuitele pensiuni din această localitate retrasă și liniștită, va fi extramulțumit de alegerea făcută.
Pentru cei îndrăgostiți de Istorie, două cetăți din zonă pot însemna o atracție benefică – Argamum și Enisala. Argamum, aflată la 7 kilometri de Jurilovca, în locul numit Capul Doloșman, este cea mai veche așezare de pe teritoriul României, atestată de un izvor antic, încă de la începutul Secolului al VI-lea î.Chr., aceasta fiind întemeiată de coloniștii greci sosiți din Asia Mică. Ca importanță arheologică amintesc faptul că aici s-au descoperit vestigii unicate: monede, vîrfuri de săgeți confecționate din bronz, lingouri de bronz sub forma mamiferelor marine.
La rîndul ei, cetatea Enisala poate stîrni curiozități și chemare spre a ne cunoaște trecutul milenar, la fața locului, ceea ce nu întotdeauna avem această ocazie. Situl arheologic Cetatea Enisala se află pe teritoriul satului Enisala, aparținînd comunei Sarichioi, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea a fost construită în a doua jumătate a Secolului al XIV-lea, cu scop militar, cu ziduri și bastioane care se mai păstrează și astăzi, cu înălțimi de 10-15 metri. De remarcat că pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrîn (1386-1394 și 1397-1418), a făcut parte din sistemul de apărare a Țării Românești.
După o săptămînă de la eveniment, Festivalul Borșului Lipovenesc – un pretext veritabil de a face cunoștință cu o lume aparte, crescută și educată sub imperiul milenar al Dobrogei – a intrat deja în istorie. Despre această istorie se va vorbi pînă la anul cînd, a XIV-a ediție va fi în atenția noastră, oferindu-ne posibilitatea de a redescoperi alte și alte fațete ale acestui fenomen gastronomic, început în 2009 cu numai două ceaune de borș care au satisfăcut pofta a 200 de oameni, și ajuns, astăzi, cu peste 150.000 de vizitatori, tentați cu 1.500 de litri de ciorbă de pește, pregătiră în 100 de ceaune. Într-o astfel de comuniune cu simpaticii locuitori din Jurilovca, dau cuvîntul, în încheiere, doamnei viceprimar Galina Teleucă, vorbe rostite la telefon luni, 23 septembrie, cînd încă peste întinderea unui colț de Dobroge mai plutea, disipat, mirosul de borș de pește lipovenesc: „Deși a fost un an greu, cu probleme financiare, cu ajutorul Consiliului Județean, cu fonduri proprii și cu sprijin de la sponsori generoși, am reușit să ducem și de data aceasta la capăt acest eveniment. Devenind un fenomen național, atît pentru punerea în valoare a priceperii și hărniciei locuitorilor Jurilovcăi în a duce pe mai departe tradițiile din bătrîni, cît și pentru interesul zecilor de mii de români care vin la noi cu acest prilej, Fenomenul Borșului Pescăresc Lipovenesc de la Jurilovca va fi din an în an și mai atrăgător, și mai incitant”.
Mulțumim, domnule primar Eugen Ion, doamnă viceprimar Galina Teleucă, domnule președinte al Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu!
GEO CIOLCAN